O viață am, nu pot alege,
Trăirile îmi vin torente,
Și nimeni nu poate-nțelege
Taifunul meu de sentimente.

Mi s-a inoculat în cuget
Că viața constă în iubire
Și mi-am făcut din ea un buget,
Să-l cheltuiesc fără oprire.

Iar de-oi rămâne vreodată
– Din prea multă mărinimie –
Complet cu inima secată,
Să-i pui balsam de poezie.

Va reporni ca una nouă,
De-adaugi două condimente:
Metafore cu stropi de rouă
Și un parfum de complimente.

Îți va purta recunoștință
Cu dragoste ce te-nfioară,
Dar știu că, din nesăbuință,
Se va usca și-a doua oară.