Se spune, pe bună dreptate, că ești ceea ce mănânci. Dar cu atât mai mult ești ceea ce bei, pentru că circa 80% din organismul uman este apă, iar pentru a ne hidrata avem nevoie mereu de lichide. Și aici intervine o problemă majoră: a alegerii băuturilor pe care le bem. Am putea spune că apa curată este cea mai indicată, dar în ultima vreme nici în calitatea ei nu mai poți avea încredere. Apa minerala carbogazoasă nu este recomandată pentru organism, iar cea plată s-a dovedit de multe ori că era doar apă de la robinet. Sucurile din comerț sunt acidulate și, chiar dacă ți se promite că sunt naturale, în realitate nu este deloc așa, sau proporția de suc natural este infimă. Plus că procedurile de stoarcere industrială lasă mult de dorit în privința igienei și a unor adaosuri chimice necesare păstrării lor. Deci, care ar fi soluția ideală pentru a consuma sucuri naturale 100%, proaspete și pline de vitaminele atât de esențiale corpului tău? Răspunsul nu poate fi decât unul singur: un storcător personal de fructe și legume!

Acum vreo două decenii beam sucurile pe care le găseam în comerț, fără să știm ce înseamnă adevărata calitate a unui suc bun și sănătos. Apoi au început să apară unele produse naturale, dar industriale, care se spunea că sunt cele mai sănătoase. Dar poți să ai încredere în producătorii care fac orice pentru a da un gust plăcut produsului și astfel a face un profit cât mai mare? Cel mai onest și priceput producător poți fi numai tu!  Pornind de la alegerea fructelor și până la stoarcerea sucului proaspăt poți fi sigur că în porția ta de sănătate nu s-a strecurat nici un ingredient nociv sau nepotrivit. Doar așa, tu și întreaga familie, nu veți mai fi puși în dilemă atunci când vreți să beți ceva revigorant și delicios. Începând de la cele mai exotice fructe și pâna la cele mai banale legume, le veți savura vitaminele nealterate și proaspete. Gândește-te că e o investiție mică pentru un beneficiu extrem de mare. Cumpărând un storcător de fructe și legume performant, vei fi sigur că bei ceea ce vrei, iar corpul tău îți va mulțumi pentru asta. Vei observa acest lucru într-un timp scurt și nu vei mai voii să te desparți de aparat.

Acest articol participă la competiția SuperBlog.

Danone refuză să îndepărteze gândacii zdrobiți din iaurturile vândute… Poftă bună!

Centrul pentru Știința Interesului Public (CSPI – The Center for Sciens in the Public Interest), o organizație din SUA care apără drepturile consumatorului, a cerut, printr-o petiție publică, companiei de lactate Danone să nu-și mai coloreze iaurturile cu tot felul de coloranți obținuți din gândaci zdrobiți (este vorba de colorantul denumit carmina). Conform Wikipediei, carminul este un pigment al unui colorant roșu-deschis obținut din sarea de aluminiu a acidului carminic, care este produs de unele insecte la scară largă, cum ar fi cosenila roșie și cosenila poloneză.

CSPI consideră că unii oameni sunt alergici la carmin și că mulți dintre ei nu sunt conștienți de faptul că ei consumă gândaci zdrobiți în iaurturile Danone. Michael Jacobson, director executiv CSPI, care promovează petiția on-line, spune: „n-am nimic împotriva oamenilor care mănâncă insecte, dar atunci când cumpăr iaurt de căpșune, mă aștept să găsesc acolo și căpșune, nu praf roșu făcut din gândaci. Ținând cont de faptul că unii oameni au reacții alergice la acest carmin, și că, în locul său se pot folosi coloranți obținuți din tot felul de plante, de ce Danone nu le folosește pe acestea din urmă?”

Totuși, Danone spune că n-are de gând să se oprească în folosirea carminului, spunând că acesta este sigur, natural, este folosit pe scară largă și este etichetat clar pe ambalaj: „Carminul apare pe etichetă, așa că, dacă vor să-l evite, pot s-o facă. Nu avem niciun plan pentru a face vreo schimbare, pentru că nu există îngrijorări privind siguranța alimentară”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.

Așa că… dacă sunteți consumatori de iaurt Danone, poftă bună! Cu gândaci zdrobiți!

lovendal.net/

Omenirea este amenințată de o nouă EPIDEMIE ucigătoare! Vezi posibilitatea și momentul izbucnirii acesteia!

O nouă epidemie ucigătoare care va afecta omenirea va porni de la un virus cu ARN, înzestrat cu o mare plasticitate genetică și contagios prin transmitere respiratorie, de origine zoonotică, se arată într-o analiză realizată de medicul Jean-Claude Manuguerra, directorul celulei de intervenție biologică de urgență de la Institutul Pasteur din Paris, potrivit mediafax.ro.

Același medic francez este, totodată, președintele comitetului de coordonare a rețelei mondiale de alertă și de acțiune în cazul izbucnirii unei epidemii pe Terra, relatează lefigaro.fr.

Bolile infecțioase au însoțit în mod constant evoluția speciei umane, afirmă cercetătorul francez. Numeroase boli au influențat și uneori chiar modelat  de o manieră importantă dinamica evolutivă a populațiilor umane pe parcursul mileniilor. Aici pot fi citați cei 50 de milioane de morți asociați cu pandemia de gripă spaniolă din 1918-1919 și îngrozitoarele epidemii de ciumă neagră, care au decimat aproximativ 25% din populația Franței în secolul al XIV-lea. Rujeola și malaria ucid în continuare milioane de copii în fiecare an pe plan mondial.

De la sfârșitul secolului al XIX-lea, au fost făcute eforturi extraordinare pentru a lupta împotriva agenților infecțioși, cu un succes spectaculos în țările occidentale. Dezvoltarea condițiilor de igienă, campaniile de vaccinare, folosirea pe scară largă a insecticidelor, apoi a antibioticelor, au condus la o diminuare fenomenală a procentului deținut de bolile infecțioase în totalul indicilor de morbiditate. În anii 1950-1960,  opinia larg răspândită în țările occidentale era aceea că maladiile infecțioase vor fi mai bine stăpânite și aceste boli nu vor mai reprezenta o prioritate a guvernelor. Succesul obținut de eradicarea variolei, în 1977, a întărit această idee, afirmă experții francezi.

De atunci, situația s-a schimbat. Numeroase maladii infecțioase noi au apărut (SIDA, cauzată de HIV – virusul imunodeficienței umane, febra Ebola), altele au reapărut în unele regiuni în care fuseseră eradicate sau stăpânite (tuberculoza, holera), iar altele și-au lărgit distribuția geografică de o manieră spectaculoasă (virusul West Nile). În paralel cu această emergență reală, asistăm la o agravare cauzată de rezistența multor bacterii și paraziți la agenții antimicrobieni.

Pentru a înțelege mai bine aceste tendințe globale, Kate E. Jones și colegii săi au studiat 335 de evenimente de emergență (a unor maladii infecțioase, n.r.) din 1940 până în 2004. Surprinzător, emergențele virale au fost minoritare, întrucât ele dețin doar un sfert din totalul bolilor infecțioase apărute în perioada specificată. Predominanța bacteriilor rezultă din apariția rezistenței la agenții antimicrobieni. În rândul celor 84 de evenimente de emergență virală se găsesc cazurile de emergență reale, a căror prezență rezultă în general dintr-o transmisie între specii. Din aceste 84 de emergențe, 11 corespund virusurilor cu ADN (4 familii), 9 virusurilor intermediare ADN (familia HIV și familia virusului hepatitei B) și virusurile cu ARN (13 familii).

Numărul acestor evenimente de emergență nu reflectă neapărat importanța acestora pentru sănătatea publică. Astfel, familia HIV se clasează pe locul al cincilea, cu 7 evenimente, dintre care 2 majore, corespunzând emergenței virusurilor HIV-1 și HIV-2. În ceea ce privește virusurile febrei galbene și chikungunya, care grupează în principal virusuri transmise de atropode, ele au produs 38 de evenimente virale, reprezentând aproape jumătate din totalul cazurilor analizate.

Analiza factorilor non-virusologi i-a ajutat pe cercetătorii francezi să descopere faptul că 11 categorii de factori majori sunt asociați cu 82% din emergențele virale la om. Pe primul loc se află schimbările produse în exploatarea terenurilor (despăduririle, de exemplu), cu aproape un sfert din totalul evenimentelor. Urmează schimbările din industria agroalimentară (13%), călătoriile și schimburile internaționale (11%), schimburile din industria sănătății (10%) și schimbarea sensibilității omului la infecție (10%).

Plasticitatea genetică virală este determinantă pentru trecerea infecției de la o specie animală la o alta și la om în special. Prin rata lor intrinsecă de mutație care este foarte ridicată, virusurile cu ARN generează foarte prompt o descendență heterogenă genetic. Existența lor permite virusului, fie înainte de trecerea de la o specie la alta, fie după această trecere, să dispună de o mare diversitate de posibilități și de caractere genetice, care îi pot fi extrem de utile în cazul unei schimbări de mediu. Selecția genelor mutante permite virusului să își continue adaptarea în organismul noii gazde și să își crească „vitalitatea”. În acest fel virusurile devin „competitive”, în special în ceea ce privește transmiterea interumană. Pe lângă aceste mutații, schimburile de fragmente sau de gene întregi reprezintă și ele motoare puternice ale variațiilor genetice.

Agenții care pot să infecteze mai mult de o specie sunt omniprezenți. Aproape 61% dintre patogenii umani sunt agenți de zoonoze, dintre care aproape 72% sunt asociați faunei sălbatice.

Emergențele reprezintă rezultatul unui ansamblu complex de factori combinați și situați pe eșaloane diverse: de la nivel molecular la cel al modificărilor ecologice și cele societale. Emergențele reale sunt cele mai de temut.

Se poate deci alcătui un portret-robot al următorului patogen emergent capabil să declanșeze următoarea mare epidemie în secolul al XXI-lea? Pornind de la constatările enunțate mai sus, ar putea fi vorba de un virus cu ARN, înzestrat cu o mare plasticitate genetică și contagios prin transmitere respiratorie, de origine zoonotică. Acesta își va îndeplini trecerea la om de mai multe ori, fiindu-i suficient un singur succes, obținut într-o regiune în care s-au produs mari schimbări în privința utilizării terenurilor, și care va fi fost inițial amplificat la om ca acest fapt să ajungă la cunoștința autorităților sanitare, în sânul unui megalopolis.

după Ciprian Cobzaru

Untul este un aliment mult mai sănătos în comparație cu margarina. Parcă aud majoritatea oamenilor în timp ce au citit afirmația de mai devreme exclamând „cum? Am crezut că untul este inamicul, iar margarina este alternativa sănătoasă deoarece conține foarte puține grăsimi saturate și colesterol”. Spre deosebire de margarine, care obosesc inutil ficatul în timpul digestiei, untul are un procent de digestibilitate de 99%, necesitând mai puține săruri biliare și solicitând astfel mult mai puțin vezica biliară și ficatul. Se pare că am fost direcționați greșit, untul dovedindu-se alegerea sănătoasă, potrivit celor de la draxe.com:

7. Untul conține Factorul Wulzen. Aceasta este o substanță asemănătoare unui hormon, care oferă o mulțime de beneficii organismului. Ea poate preveni blocarea încheieturilor și artrita. De asemenea este responsabilă de transportarea calciului către oase, în loc să fie transportat către încheieturi. Această substanță poate fi găsită doar în unt și în smântână.

6. O sursă excelentă de colesterol bun. Colesterolul bun este necesar pentru funcționarea optimă a celulelor organismului și oferă o mulțime de beneficii creierului și în dezvoltarea sistemului nervos. Organismul nostru are nevoie de colesterol, dar de cel bun.

5. Untul conține glicosfingolipide. Glicosfingolipidele sunt acizi grași cu un rol foarte precis. Acești acizi grași protejează stomacul împotriva infecțiilor gastro-intestinale.

4. Conține acid linoleic conjugat. În cazul în care untul pe care-l consumi este de o calitate superioară, adică este produs de văcuțe care au păscut iarbă proaspătă, acesta conține acid linoleic (CLA). Această substanță previne apariția diverselor tipuri de cancer și ajută organismul să acumuleze masă musculară în loc de grăsime.

3. Omega3 și Omega6. Untul conține acizii esențiali pe care organismul nu-i poate produce, astfel fiind necesară suplimentarea lor prin alimentație sau suplimente nutritive. Beneficiile acestor acizi grași sunt foarte cunoscute. Acestea sunt îmbunătățirea funcției psihice, îmbunătățirea sănătății pielii și îmbunătățirea funcțiilor cardio-vasculare.

2. O sursă excelentă de minerale. Untul conține magneziu, crom, zinc, cupru și seleniu, mineral cu proprietăți antioxidante. Untul conține o cantitate mai mare de seleniu în comparație cu peștele hering, cerealele sau usturoiul. De asemenea, untul conține și iod.

1. Untul este o excelentă sursă de vitamine. Una dintre cele mai importante vitamine pe care le conține untul este vitamina A, o vitamină extrem de importantă pentru buna funcționare a organismului. Vitamina A îți protejează și îmbunătățește vederea și funcțiile endocrine. În afară de vitamina A, untul mai conține și vitaminele D, E și K.

ÎNLOCUIȚI CARNEA CU CIUPERCILE
.
Trei-patru porții de ciuperci pe săptămână, sursă perfectă de proteine. Nu mai avem nevoie de carne, nu mai simțim oboseala și spunem adio durerilor de stomac. „Mănăstirea într-un picior” nu este doar subiect de ghiciotoare, ci și un tratament naturist.
.
* Tot mai multe studii arată că ciupercile ar putea intra în categoria super-alimentelor, alături de broccoli și afine. Iată care sunt principalele beneficii aduse organismului:
.
– SURSĂ DE FIBRE, VITAMINE ȘI MINERALE. Ciupercile sunt într-adevăr un aliment-minune. Asta pentru că nu conțin grăsimi, zahăr ori sare și sunt o sursă valoroasă de fibre și vitamine din grupul B. Ciupercile conțin și minerale esențiale, dintre care potasiu, cupru, fier și fosfor. Dar cel mai semnificativ este seleniul, care nu se găsește în prea multe fructe sau legume.
– SCAD APETITUL. Cu mai mult de 90% apă, ciupercile te fac să te simți sătul fără să crești conținutul caloric.
– AJUTĂ LA DIETE. Ciupercile au foarte puține calorii. O cană de ciuperci asigură organismului 50 de calorii din care acesta își poate extrage energia necesară. Această calitate le transformă într-un aliment de bază în curele de slăbire.
– BOGATE ÎN PROTEINE. Dintre toate legumele, ciupercile sunt considerate cel mai bun substitut pentru carne. Mai mult, spre deosebire de carne, ciupercile sunt mult mai ușor de digerat, procesul de digestie necesitând un consum mai mic de energie din partea organismului.
– LEAC ÎMPOTRIVA CANCERULUI DE SÂN. Cancerul de sân poate fi prevenit prin consumul zilnic de ciuperci, spun cercetătorii. Astfel, femeile care introduc în alimentația zilnică ciupercile prezintă un risc mai redus de a se îmbolnăvi de cancer mamar. Specialiștii susțin că șansele de a dezvolta tumori mamare sunt cu atât mai mici, cu cât consumul de ciuperci este asociat cu cel de ceai verde.
– ÎNLĂTURĂ OBOSEALA ȘI ANXIETATEA. Anxietatea, oboseala și stresul se pot trata și preveni cu ajutorul ciupercilor, datorită conținutului mare de zinc și vitamine din grupul B. Consumul a trei ciuperci zilnic reduce considerabil senzația de epuizare fizică și intelectuală, dar și sentimentul neplăcut de iritare și anxietate.
– CIUPERCILE DE CULTURĂ, BOGATE ÎN ANTIOXIDANȚI. Ciupercile Champignon conțin mai mulți antioxidanți decât germenii de grâu sau ficatul de pui. În consecință, au capacitatea de a întări sistemul imunitar.
– Extractele din ciuperci Pleurotus (burete sau păstrăv de fag) au fost încorporate în tincturi, ceaiuri sau pilule și au multe efecte benefice: antibacterian, antiviral, reduc tensiunea, protector cardio-vascular și tonic pentru sistemul nervos.

„A renunța la ură înseamnă a reprima. Iar reprimarea înseamnă sinucidere, înseamnă a fi altfel decât ești, să depozitezi în subconștient toate sentimentele și atitudinile pe care societatea le respinge. Cu cât le negăm mai tare, cu atât aceste sentimente și atitudini nedorite vor face mai plenar parte integrantă din noi. Uneori mintea poate juca un joc al liniștii, al lipsei de gînduri, de emoții, dar acesta nu e un proces spiritual, ci doar o reprimare. Gândurile și emoțiile nu dispar, ci sunt cât se poate de vii și prezente, pregătite să iasă la suprafață când te aștepți mai puțin.

A lăsa frâu liber emoțiilor, a aduce la suprafață emoțiile nedorite (neacceptate social) înseamnă a începe să le recunoști și să le cunoști. Analizând, vom constata că teama, furia, invidia, rivalitatea, etc. își găsesc sursa în exterior, în mintea conștientă, periferică ființei autentice, adică sinelui interior, pur, divin, cu care ne naștem. Aceste emoții, pe care îmi place să le numesc neacceptate, și nu neapărat negative, se nasc din interacțiunea cu mediul înconjurător, la fel ca cele acceptate, pe care le numim generic, pozitive. Diferența în ceea ce le privește pe cele din urmă, constă în aceea că ele, emoțiile pozitive, sunt acceptate și dorite. Ambele însă, atât cele „pozitive”, cât și cele „negative”, se nasc din interacțiunea cu lumea, cu viața. Și ambele înseamnă viață, pe când neacceptarea lor, negarea și reprimarea, înseamnă sinucidere lentă, prin otrăvirea psihicului și în cele din urmă a fizicului. Reprimarea din dorința de a păstra pacea cu orice preț, ne face doar să ne asumăm responsabilitatea sau vina pentru orice, inclusiv pentru lucruri pentru care nu suntem răspunzători, ne face să nu părem supărați, însă cu prețul unei false liniști. Prețul acestei atitudini devine modalitatea ineficientă prin care psihicul și fizicul se eliberează de „toxinele” mentale acumulate, și anume, printr-o suferință psihosomatică.

Pentru că există întotdeauna cealaltă față a monedei, aceea care nu se vrea văzută sau acceptată, și care ne face să conștientizăm că nu suntem întotdeauna noi responsabili, că avem dreptul și la libertatea de a alege să trăim în armonie, și dacă cineva atentează la aceste drepturi, ne rămâne pentru un timp doar libertatea de a le apăra. Avem același drept asupra trăirilor noastre instinctuale, cum avem același drept asupra trăirilor educate sau elevate. A nu-ți recunoaște dreptul la trăirea deplină a pulsiunilor tale, fie ele negative sau instinctuale, înseamnă a perverti o latură importantă a vieții spirituale autentice.

Nici abordarea pasivă, tăcută, nu este o modalitate eficientă de a reprima emoțiile nedorite, și nici poziția critică, plină de frustrare, de a ne manifesta nemulțumirile. Acestea nu sunt decât niște sustrageri emoționale, care duc la exteriorizare mai târziu, însă prin adevărate explozii.

Când înțelegi de unde vine ura, ea e cea care renunță la tine și te părăsește, nu trebuie să faci niciun efort. De altfel orice efort de a renunța la ceva e o luptă fără izbândă, atâta vreme cât această renunțare nu vine din înțelegere și acceptare. În momentul în care ne-am înțeles și ne-am acceptat teama, aceasta dispare ca prin farmec. În momentul în care am înțeles din ce cauză ne-am ales cu sentimentul rivalității, acesta nu ne mai dă târcoale și vom sesiza cum toate aceste acumulări constituiau adevărate obstacole în calea manifestării vitale a psihicului nostru.

În urma unei intervenții analitice asupra mentalului nostru, avem ocazia să realizăm cum emoțiile se clarifică și se cristalizează, cum percepția noastră asupra lucrurilor și asupra lumii întregi devine mult mai clară. Vom constata cum oboseala, rutina sau disconfortul de orice fel, se disipează pur și simplu, dând naștere unei prospețimi și vitalități nemaiîntâlnite anterior. Atunci simți că imposibilul a fost de fapt întotdeauna posibil…

De reținut că emoțiile nu ne aparțin decât în măsura în care alegem să ne identificăm cu ele. Așadar nu e vorba de vreo luptă a renunțării, ci mai degrabă de o acceptare, de înțelegere și detașare firească, deci de un proces natural, spiritual, deloc forțat, de dezidentificare. Iar acest proces este unul dinamic, și e absurd să credem că are vreun final. Pentru că neintrând într-o lume ideală, e firesc să acceptăm că nici omul nu poate fi o ființă ideală. Idealul e cel care se lasă modelat de noi, de credințele și alegerile noastre.

Un om complet și viu e cel care acționează în conformitate cu idealul pe care și-l crează moment de moment, conștient fiind însă că trădarea acelui ideal înseamnă trădarea lui însuși, că trădarea ființei lui complete înseamnă, cum spuneam, reprimare, înseamnă a te minți pe tine însuți, iar a trăda idealul compasiunii cu care și ființele necuvântătoare apropiate de specia umană se nasc, înseamnă de fapt a-ți întoarce spatele ție însuți. Iar această compromitere, nu înseamnă altceva, decât amânarea momentului de adevăr, în care emoțiile neacceptate vor răbufni invariabil și inevitabil.

Iată de ce n-am renunțat și n-am de gând să renunț la ură… Pentru că știu că nu e nevoie… Pentru că știu că din când în când, atunci când e cazul, ea e cea care renunță la mine”.

Cura cu borș

Un pahar de borș pe zi tratează toate bolile de ficat și de plămâni, hipertensiunea și anemia

Borșul nu e doar ciorba acră, atât de apreciată prin unele părți ale țării, ci și o licoare sănătoasă, rezultată din fermentarea tărâțelor de grâu. Occidentalii nu prea știu de acest preparat naturist, dar românii și rușii îl folosesc și-i cunosc virtuțile curative. A apărut ca o variantă a unei vechi băuturi rusești, cvasul. Borșul nu are alcool și dioxid de carbon. Este un lichid dietetic, nu are mai mult de 7,7 kilocalorii la 100 mililitri, procentele de grăsime fiind neglijabile. Lichidul  gălbui, acrișor este tonic natural și leac pentru multe boli. Cura cu borș are rol purificator al organismului și de ameliorare sau chiar vindecare a unor afecțiuni. Să învățăm să preparăm borș acasă și să-i cunoaștem indicațiile terapeutice.

* Un leac românesc

Borșul sau zeama rezultată din macerarea tărâțelor de grâu conține minerale și un complex de vitamine B și C, aminoacizi esențiali și carbohidrați. De aceea, acest aliment folosit de obicei pentru ciorbe, are beneficii multiple pentru sănătate. Puterea terapeutică a borșului vine și de la drojdia de bere care ajută fermentația, ingredient care conține vitaminele din complexul B, vitaminele D și H (biotina), enzime, minerale în forme ușor asimilabile (calciu, magneziu, fosfor), plus oligoelemente vitale pentru sănătate, seleniu, dar, mai ales, crom. Fiind un produs natural, borșul este foarte bogat în enzime. Țăranii români prețuiesc acest lichid atât de mult încât talentul de gospodină al femeilor se apreciază în funcție de cât de bine știu să prepare borșul. În Bucovina, înainte de intrarea în post, toate vasele și tacâmurile sunt clătite cu borș și apoi binecuvântate, semn că borșul este și un dezinfectant. În credința populară îi scapă pe copii de deochi și le redă pofta de mâncare.

* Pentru anemie, bronșită și mahmureală

Borșului i s-a dus vestea că e cel mai bun leac la mahmureală. Într-adevăr, înlătură simptomele intoxicației cu alcool, amețeala, durerea de cap, tremuratul membrelor, senzația de vomă. Se bea un litru de borș. În cazurile de indigestie și de vomă, un pahar de borș băut înainte de masă poate fi de ajutor. Se spune că persoanele care beau zilnic borș mult, se lecuiesc de alcool. Mai ales după mese copioase, preparatele cu borș sunt binevenite. Borșul contribuie și la eliminarea toxinelor din organism.

Este eficient și în curele de slăbire, deoarece stimulează digestia și arderea grăsimilor. Pe lângă aceste beneficii, poate fi și un adjuvant în cazul bolilor respiratorii precum bronșita, astmul și sinuzita. În cazuri de anemie, funcționează ca tonic extrem de eficient, prin mineralele și vitaminele conținute. Cura cu borș pentru revigorarea organismului durează 20 de zile, timp în care se bea un pahar de lichid, cu un sfert de oră înaintea fiecărei mese. Pentru boli respiratorii cronice (bronșită, astm, sinuzită), se beau două căni. Cura ajută la vindecarea acestor boli și, mai ales, preîntâmpină agravările și recidivele. Se fac cure de câte trei săptămâni. Ca adjuvant în tuberculoză, borșul se bea în fiecare zi, câte o jumătate de litru pe stomacul gol, înainte de mesele principale. Se pare că anumite substanțe active din borș blochează dezvoltarea bacililor care provoacă această maladie.

* Previne infarctul și cancerul de colon

Se știe că borșul elimină toxinele din organism, fiind recomandat în dietele de slăbit. Se poate bea câte o cană de borș (250 ml) pe zi, timp de 10 zile. Acest tratament se poate repeta de două ori pe an, toamna și primăvara. Terapia se recomandă persoanelor cu diabet, artrită, gută și cu probleme reumatice, hepatice și renale. Pentru oboseala cronică se bea un sfert de litru de borș dintr-o dată, ca sistemul nervos să se revigoreze. Pentru toate problemele de ficat și de fiere, fitoterapia recomandă borș, deoarece curăță și fortifică organele interne. Se bea pe stomacul gol, cu 15 minute înainte de masă, câte o cană cu borș în care se adaugă o jumătate de linguriță de pulbere de pelin. Nivelul crescut al glicemiei poate fi reglat tot cu borș, băut înainte de a mânca. Persoanele care au afecțiuni pulmonare se refac mai repede dacă, în loc de apă, consumă în fiecare zi un litru de borș amestecat cu 250 ml de infuzie de soc (din două lingurițe de flori uscate și o cană de apă clocotită). Această băutură se îndulcește cu miere și se bea înaintea meselor principale. Tratamentul trebuie urmat cel puțin două luni. În cazuri grave, terapia se poate prelungi încă două săptămâni. De asemenea, borșul scade tensiunea și reduce colesterolul, curăță rinichii, previne tromboza și infarctul, iar ultimele studii arată că este anticancerigen, luptând cu cancerul de colon. Este folositor în boli cardiace, insomnii sau după un efort fizic sau intelectual. Singurele restricții sunt în caz de ulcer gastro-duodenal și gastrită.

* Bun în cure de slăbire și pentru frumusețe

Curele cu borș sunt eficiente dacă durează trei săptămâni. Este indicat ca borșul să se bea cu un sfert de oră înainte de masă. Dacă vrem să slăbim, se crește progresiv numărul cănilor, până la 7. Borșul poate fi băut și nediluat, însă are gust acru, iar unele persoane nu-i suportă mirosul. Pentru a rafina și îmbunătății gustul, poate fi amestecat cu suc de mere, sirop de sfeclă de zahăr sau zer. Cura internă este recomandată în: boli cardiovasculare (hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică, tromboză, intoxicații cu alcool sau tutun. Este un stimulent al sistemului endocrin. Extern, se pot face spălături cu borș în ulcere cutanate, degerături sau uscăciuni ale pielii. În cosmetică, borșul face tenul catifelat. Se tamponează pielea cu vată înmuiată în borș sau se folosește în prepararea măștilor cosmetice. Înmoaie mai ales pielea uscată. Efectul borșului este salutar pentru un ten în perioadele reci sau cu vânt puternic. Specialiștii în geriatrie de la Universitatea din Londra au demonstrat că borșul favorizează absorbția în intestinul uman a metalelor, precum nichelul, cuprul, seleniul și aurul, dar și a vitaminelor, mai ales la nivelul mucoasei intestinale.

* Borșul de acasă

Nutriționiștii nu recomandă borșul industrial, de cumpărat. Acesta conține aditivi alimentari care dau un gust bun mâncării, dar este periculos pentru organism. Cel mai bun borș este cel preparat acasă. Avem nevoie de:

– 1 kg tărâțe de grâu ,
– 200 g mălai,
– 200 g de husti (tărâțe folosite de la alt borș) sau 20 g de drojdie de bere,
– o mână de frunze de vișin,
– mărar sau leuștean verde sau uscat.

Tărâțele se amestecă bine cu mălaiul și cu hustile. Se adaugă 0,5-1 l de apă călduță. Plămada se lasă la dospit timp de 20-30 minute. Se adaugă frunzele de vișin și mărarul. Se toarnă 9 l de apă caldă, se acoperă vasul cu tifon și se lasă deoparte, la temperatura camerei, pentru una-două zile. La început se amestecă de câteva ori cu o lingură de lemn. După ce s-a acrit se filtrează, se pune în sticle și se păstrează la frigider. Vasul în care se prepară borșul trebuie să fie foarte curat și nemetalic. De obicei se folosesc ulcelele de lut sau putinele. Iarna timpul de acrire crește până la 3-4 zile.

* Știați că?

– În loc de tărâțe de grâu se pot folosi câteva felii de pâine neagră (300 g). În acest caz se pune mai mult mălai. Cam 300 g mălai la 300 g pâine neagră. În rest, rețeta este aceeași. În varianta cu pâine neagră borșul se va acri în 5-6 zile.

– Când se prepară borșul vara, în ultima zi de fermentare se pot adăuga în vas ierburi aromate și frunze de legume: pătrunjel, țelină, leuștean. Plantele nu se adaugă mai repede, ci numai în ultima zi, pentru a da maximum de aromă.

– Borșul se adaugă în ciorbe numai după ce a fost fiert în prealabil și după ce legumele și carnea din ciorbe au fiert.

– Prin părțile Ardealului există o superstiție care spune că borșul se acrește numai dacă e pus marți sau joi, iar cel care îl prepară trebuie să tragă de păr pe cineva.

– Amestecat cu un strop de miere, borșul devine o băutură răcoritoare excelentă, preferată și de copii.

* Borș de sfeclă roșie

Pentru toate problemele de ficat și de fiere e bun borșul de sfeclă roșie. Avem nevoie de 1 kg de sfeclă roșie, o legătură de pătrunjel, una de mărar, una de leuștean, o căpățână de usturoi, o linguriță de drojdie sau o mână de mălai. Toate se pun la borcan, se toarnă deasupra apă și se lasă la macerat. Când lichidul este acrit se strecoară și se reumple cu apă borcanul. Borșul care rezultă a doua oară este mai slab, dar încă bun. Din prima strecurare se beau două pahare pe zi, din a doua, câte patru pahare pe zi. Este foarte util bolnavilor de hepatită. Acționează ca depurativ general, fortifiant, regenerator al sângelui.

Trebuie să recunosc că sunt pofticios. Am niște alimente și feluri de mâncare pe care le apreciez în mod deosebit și le consum mai des. De asemenea caut să încerc mereu alte și alte rețete noi, cu ingrediente deosebite și cât mai exotice. Îmi place să gătesc și fiecare nouă experiență de acest gen se transformă pentru mine într-o aventură din care nu-i exlus niciodată neprevăzutul. Dar, deși am recunoscut că sunt un gurmand, nu exagerez niciodată cu cantitatea alimentelor. Involuntar, de multe ori mă trezesc că îmi număr îmbucăturile, iar când am socotit că e destul, mă ridic de la masă chiar dacă nu sunt sătul. E o regulă pe care am auzit-o probabil cu toții, dar pe care mulți nu o respectă. M-am convins încă o dată de acest lucru ieri, când am luat masa la restauranul hotelului Tușnad.

La o masă de lângă mine era o familie compusă din tatăl, mama și două fiice de vreo 5 și 10 ani. Toți erau supraponderali și, aplicând prezumția nevinovăției, am presupus că e vorba de vreo boală genetică. Doar că atunci când am văzut – ei bine, recunosc că nu m-am putut abține și am tras cu ochiul și cu urechea – cantitatea de mâncare pe care au comandat-o m-am speriat. Părinții au golit câte un bol uriaș de ciorbă de burtă cu multă pâine și smântână. Mâncau repede, sorbind cu zgomot și plescăind de plăcere. Apoi au comandat câte un munte de cartofi prăjiți cu o ceafă de porc mai mare decât farfuria. Nu credeam că vor fi în stare să le dovedească complet, dar i-am subestimat. E drept că, de data asta, de-abia s-au atins de pâine. Pentru desertul compus dintr-un tort apreciabil de înghețată, bărbatul a trebuit să-și mai dea drumul la curea, iar femeia să respire adânc de câteva ori.

Pe de altă parte, nici fetițele ai căror obrăjori erau rotunzi ca două portocale iar greutatea lor era cu mult peste normal, nu s-au făcut de rușine în această „competiție”. Ele au preferat o ciorbă de fasole cu multă carne de porc afumată, apoi aceeași cartofi pai cu carne la grătar, iar la urmă au atacat cu poftă tortul rece și ornat cu fructe. Părinții nu au avut nimic de comentat,  probabil că așa procedează și acasă. Nu li se părea nimic în neregulă dacă fetele sunt supraponderale și mai mult ca sigur cea mai mare vină le aparține. Am mai văzut oameni care mâncau exagerat de mult, dar, de obicei aceștia mergeau apoi la muncă pe câmp, la sapă sau la coasă. Însă această familie s-a urcat în cameră să se odihnească după lupta exenuantă cu mormanele de mâncăruri.

E drept că-i plăcut să mănânci atunci când ești flămând, mai ales dacă e ceva gustos. Dar chiar nu avem voința de a ne opri într-un moment cât mai optim pentru sănătatea corpului nostru? Chiar trebuie să ne umplem burta până simțim că nu mai încape nimic în ea? Această mentalitate am auzit-o la un cunoscut care spunea că decât să rămână mâncare în farfurie mai bine burta să-i crape! Se pare că unii sunt subjugați de pofte, dependenți de mâncare și trăiesc pentru a se hrăni.

Zilele trecute am văzut la TV o pisică supraponderală care de-abia se putea mișca. Fostul ei stăpân a hrănit-o nechibzuit cu hamburgheri, iar când a ajuns în această situație jalnică, a abandonat-o. Noroc că a găsit-o un veterinar milos care și-a propus să-i aplice o cură de slăbire. Altfel murea. La acea pisică m-am gândit când am văzut fetițele acelea care se îndopau. Nici animalul și nici ele nu pot să-și dea seama de consecințele unei supraalimentații constante. Deci nu au nici o vină. Dar părinții? Chiar nu realizează la ce pericole le expun? Dacă ei nu pot să se abțină, măcar să nu le condamne și pe ele. Iar faptul că la fel ca ei sunt încă foarte mulți, mă deprimă pur și simplu.

VREMEA PEPENILOR! POFTĂ BUNĂ!

S-a umplut orașul de pepeni mari, aduși de peste tot și îmbiind trecătorii cu dimensiunile lor generoase. Căldura de afară și aglomerația specifică verii de pe malul mării – intensifică nivelul de acidoză interioară din fiecare din noi. Am aflat cu toții că suntem într-o stare de acidoză limfatică cronică, organismele noastre fiind impregnate de reziduuri toxice în cantități impresionante. Corpul, în marea lui înțelepciune și știință interioară, încearcă să neutralizeze aceste toxine (atunci când nu le poate elimina eficient pe căile naturale – rinichi, intestine, menstră, uneori piele) prin intermediul grăsimilor.

Așadar, cu toții purtăm depozite de grăsime de dimensiuni variabile în corpul nostru, proporționale cu cantitatea de reziduuri pe care organismul nu a putut-o elimina. Inclusiv persoanele foarte slabe pot avea celulită, adică depuneri de grăsimi ca niște cocoloașe, care înglobează în ele reziduuri acide ce nu pot fi eliminate.

Pepenii sunt fructele verii ce ne vin în ajutor în întregul proces de detoxifiere interioară și dezacidificare. Dintre toate fructele, pepenii sunt cei mai alcalini și cu conținutul cel mai crescut în apă. De aceea, pe lângă alcalizare, ei realizează și o re-hidratare a țesuturilor și întregului organism. Datorită conținutului crescut de apă, intensifică filtrarea/eliminarea prin rinichi a multor reziduuri din corp, și pun în mișcare limfa organismului (prin substanțele anti-oxidante pe care le conțin). Zahărul simplu din pepeni – numit fructoză – este hrana principală a celulelor nervoase și a ficatului, dar și combustibilul preferat al tuturor celulelor din corp.

Când mâncați un pepene dulce sau zemos – toate miliardele de celule din corpul omenesc se vor simți ca în Rai! Un zâmbet uriaș apare pe fața celui care savurează un pepene zemos într-o zi toridă de vară! Altceva mai bun nici nu și-ar putea dori mașina noastră biologică – corpul nostru! O cură de pepene (consum excesiv de pepene, fără altceva) – poate dura între 1 zi și până la 7 zile – pentru curajoși și temerari până la 40 de zile!

Cura de pepene presupune detoxifierea intensivă și posibilitatea apariției semnelor tip „eliminare” – de la dureri de spate/rinichi, și până la stări tip amețeală, amorțeli și furnicături la diferite nivele, dureri abdominale și dureri de stomac (eliminări de acizi din mucoasa stomacului) și chiar apariția de carii dentare sau căderea părului (la curele foarte lungi – pentru că pepenele stimulează eliminările masive și rapide de acizi dintre celule – iar rinichii nu sunt în stare să-i scoată la exterior).

Așadar, o cură de pepene se face atâta timp cât se simte confortabil persoana. Dacă merge o zi – este foarte bine. La fel de bine și 3 zile. La fel de bine și 7 zile sau mai multe. Dacă apar senzații tip disconfort, de orice fel – consumați alte alimente, tip legume crude sau gătite și disconfortul dispare – la fel cum a apărut.

Comtinuați să consumați pepeni vara întreagă – puteți să faceți masa de dimineață și chiar cea de prânz doar cu pepene (verde sau galben – după plăcere, dorință și gust). Veți ajuta imens organismul dv. în eforturile lui de detoxifiere – indiferent ce variantă de consum alegeți.

Și diabeticii pot consuma pepenele verde – 1-2 felii pe zi – fără nici o grijă pentru creșterea glicemiei – am verificat de multe ori și fructele proaspete și zemoase NU cresc glicemia (dușmanul cel mai mare al glicemiei tot pâinea rămâne, indiferent că este albă, integrală, de regim sau normală). Atenție! Pepenele se consumă întotdeauna singur la masă. NU se combină cu nimic – cu nici un alt fruct, și în nici un caz cu pâine sau brânză!

Pepenele iese din stomac în 10 minute, până la 30 min. – adică se elimină foarte repede din toate părțile tractului digestiv (curge la vale pur și simplu) – iar orice alt aliment, chiar și un fruct, au nevoie de a petrece mai mult timp în stomac, pentru digestie. De aceea, orice combinație cu pepenele îl va ține în stomac prea mult timp, va fermenta și vor apărea simptome neplăcute (tip amețeală, confuzie mentală sau chiar dureri).

Nu mâncați pepenele ca și desert, mai ales dacă ați mâncat alimente tip proteine sau grâne (orez, pâine, mămăligă, biscuiți etc.). Pepenele se mănâncă totdeauna pe stomacul gol, ca atare. Așa se digeră mai bine, mai ușor și nu se creează nici un fel de disconfort.

Pepenii sunt simbolul abundenței naturii – a dăruirii fără limite. Un singur fruct ajunge pentru o familie întreagă, iar semințele unui singur fruct pot fi folosite pentru a însămânța un teren întreg, în anul următor. O multiplicare incredibilă, cum numai Natura știe să proiecteze (ființele umane încă n-au inventat acest tip de abundență – pentru ele tot truda și transpirația rămân soluția la lipsuri!).

Pentru cei aflați în procesul de detoxifiere – perioada pepenilor este un dar al Naturii și un imbold de a săpa mai adânc în straturile de acidoză din organism. Pentru unii, este ocazia deblocării rinichilor, este șansa de a vedea reziduu în urină. Alții încă mai au de lucru până în acest punct, care semnifică o deblocare a filtrării renale și o posibilitate de accelerare a procesului de detoxifiere. Indiferent unde vă aflați în acest proces, continuați-l. Nu vă lăsați opriți nici de gânduri, nici de pofte, nici de miile de ispite și nici de presiunea socială – care întotdeauna „știe mai bine”.

Fiecare masă cu pepene devine o meditație despre cât de ușor și simplu putem trăi doar cu darurile Naturii – de cât de recunoscător se simte corpul și energia care îl locuiește cu acest combustibil simplu (un fruct și atât – la o masă). Fructele zemoase (alături de legumele zemoase) reprezintă alimentele ideale de rehidratare și îndepărtare a blocajelor induse de acidoza corpului. Iar dietele tip monofruct (cu pepene) – reprezintă cea mai plăcută modalitate de „postire” sau „detoxifiere” pe care Natura ne-o pune la dispoziție în cel mai „acid” anotimp al anului – vara!

Răcoriți-vă cu pepeni, căutați uriași roșii cu miez dulce – și împărțiți-i cu familia și cei dragi! Vă doresc o vară cu zâmbete largi pe fețe și felii de pepene îmbietoare pe mese!

Sfaturi primite de la Dr. Sorina Soescu

PUNCTE DE VEDERE

TRISTEȚEA ȘI BUCURIA ÎN MEDICINA CHINEZĂ

În tratamente, medicina chineză ia în calcul FACTORUL SUFLET. Spun chinezii că în vindecare trebuie să participe sufletul bun. Medicina chineză susține că un om cu suflet rău nu se vindecă.

Chinezii susțin că INIMA ESTE SEDIUL SUFLETULUI. Există și un punct pe corpul omenesc prin care se ajunge la suflet. Acest punct este denumit de chinezi vama sufletului și reprezintă un punct energetic aflat la două laturi de deget de încheietura pumnului. Se spune că în acel punct a pătruns primul cui în trupul lui Iisus, atunci când a fost răstignit. De altfel, cu mii de ani în urmă, și chinezii credeau într-un singur Dumnezeu. Și acuma, unii mai cred!

Reamintim spusa filozofiei chineze că SEDIUL SUFLETULUI ESTE INIMA, dar chinezii mai susțin că FIECARE ORGAN ARE UN SUFLET, UN DUH. Tot de la bătrâni, mai ales babe, aflasem asta, dar liber cugetătorismul m-a prostit. Când mă supăra ceva, din mine, mă rugam de acel organ și – minune! – el se calma, ce-i drept, temporar.

* FICATUL este sediul sentimentului de mânie, sediul supărării. Ficatul este generalul care elaborează strategia, dar vezica biliară este organul care dă curajul de a lua decizii. Un om cu deficit de energie pe ficat este un om care se enervează des.

În mod  paradoxal,
* INIMA este afectată când sentimentul de bucurie este în exces. De altfel, componenta Yang este cea a bucuriei, iar contrariul Yin înseamnă tristețe. Dar aceste contrarii energetice se transformă unul în altul când ajung la limita excesului. Yang când atinge excesul se transformă în Yin și invers.

* DACĂ UN OM SE VA BUCURA FOARTE TARE, VA URMA O PERIOADĂ DE TRISTEȚE.

* Stări trăite de mine în nenumărate dăți, m-au făcut ca de la 45 de ani să-mi impun să nu mă mai bucur excesiv! Ci, cu prudență…

* Când PANCREASUL, dar și STOMACUL prezintă deficiențe de energie, omul acela este tot timpul îngrijorat, nemulțumit, el despică firul în patru.

* Când PLĂMÂNUL se află în suferință energetică, oamenii sunt triști, melancolici.

* Însă RINICHIUL dă durata vieții. El este rezervorul de energie al organismului. In rinichi se află energia ancestrală. Părinții lasă descendenților moștenirea de energie în rinichi. Când alt organ se află în sărăcie energetică, rinichiul îi donează energie. De aia te simți ca „frânt de șale”, éreinté, cum ar spune frîncii, uneori, nu doar la solicitări fizice.

EFECTELE SUPĂRĂRII

Supărarea este una din cele mai răspândite încălcări ale legilor universului, care poate determina mari neplăceri în viață, atât a celui pe care te superi, cât și în propria viață. Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem în atmosferă, din punct de vedere vibratoriu: gânduri, vorbe, dorințe, fapte, sentimente se întorc la noi producând EFECTE PERTURBATOARE ÎN CÂMPUL NOSTRU ENERGETIC. DE ACEEA NIMENI NU POATE FACE RĂU ALTUIA, FĂRĂ SĂ PLĂTEASCĂ…

GÂNDUL

Oricând aveți gânduri negative despre o persoană, să vă rugați în permanență pentru sănătatea ei. Când ne gândim la cineva, se creează instantaneu o punte energetică între noi și omul la care ne gândim. De aceea, orice gând rău reprezintă un atac energetic care aduce un prejudiciu omului respectiv. Astfel ne atacăm și ne omorâm unul pe altul în mod inconștient, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru. Gândirea noastră dispune de cea mai puternică forță creatoare din întregul univers. Gândul este cel care aduce pacea și liniștea în sufletul nostru. Gândul este cel care atrage binele sau răul în existența noastră. Toate gândurile emise plutesc în aer ca niște mine amenințătoare pentru a lovi pe cel care le-a produs.

ÎN CUPLU

Neînțelegerile într-o relație de cuplu vin din nevoia de a-l controla și domina pe celălalt. Fiecare încearcă să aibă controlul și să rămână deasupra întregii situații. Când controlezi o altă ființă îi iei energia, îți faci plinul pe socoteala altuia. Astfel devii vampir energetic. Răcirea relațiilor dintre doi parteneri se datorează creșterii nivelului de agresivitate  interioară.
Lipsa de compatibilitate duce la lipsa de comunicare… Lipsa de comunicare duce la dezastru…. Lipsa de comunicare prin iubire duce la ură… O agresivitate subconștientă față de bărbași / femei se transformă într-un program de autodistrugere.

Dacă doi parteneri abuzează fizic sau emoțional unul de celălalt, atunci NU merită să rămână împreună. Cu cât este mai puternică dependența de persoana iubită, cu atât mai numeroase sunt pretențiile noastre față de ea. Dependența naște agresivitate, iar agresivitatea produce boală. Dependența de dorințe, frica, depresia și supărarea atrag gelozia. Orice expresie dură, afirmată pe un ton categoric poate provoca un rău atât sieși cât și unui alt om. Ori de câte ori cădem în acest prost obicei, ne deconectăm de la sursă și intrăm în suferință.

CEARTA, MÂNIA, NERĂBDAREA EMIT ÎN TĂCERE O MARE FORȚĂ DESTRUCTIVĂ

Numai prin iubire poate seca izvorul răutăților… În dragostea omenească trebuie întotdeauna să existe o detașare de omul iubit. Cu cât aveți mai multe pretenții, iritări și nemulțumiri față de omul apropiat, cu atât mai mult crește dependența de el. Dependența de valorile materiale ne va omorî încetul cu încetul și spiritul, și sufletul.

DESPRE PROBLEMELE PERSONALE

Să nu vorbiți despre nenorocirile trăite, pentru că vorbele pot prelungi durata lor. Când nu vorbim cuiva despre problemele noastre, noi ne îndepărtăm de ele. Îndepărtarea de ele este primul pas pentru depășirea acestora. Esențial este ca atunci când vorbiți despre problemele și emoțiile dvs. să NU căutați milă sau compătimire. Dacă aveți o mare supărare sau tristețe, încercați să nu aduceți sentimentele acestea acasă. Nu faceți din casa dvs. o groapă de gunoi energetic. Dacă locuiți de câțiva ani și ați saturat spațiul cu regrete, supărări și spaime, amintiți-vă momentele în care v-ați certat și supărat, așezați-vă în acel loc, iertați, anulați agresivitatea față de iubire, rugați-vă…!

DESCĂRCARE

Este mai bine să plângeți, decât să urâți. Dacă n-ați reușit să vă învingeți pe dvs. înșivă, agresiunea se acumulează în mod inevitabil. Atunci când plângeți, agresiunea apărută se distruge.

MUNCA

Munca NU trebuie să ne omoare, ci să ne dezvolte. Înseamnă că supraîncărcările nu trebuie să fie permanente și în fiecare ocupație să găsim plăcerea. Dacă nu există plăcere, orice activitate se poate transforma într-o suprasolicitare și va dăuna sănătății. Încercați să identificați cât mai corect care este munca care v-ar aduce satisfacții prin însăși existența ei în viața dvs. Nu căutați neapărat satisfacții materiale. Nu căutați plată, nici laudă și nici o răsplată, orice ați face. Săvârșind ceva bun noi pretindem imediat recompensă. Aceste dorințe aduc ca rezultat suferința. Cu cât veți intensifica acest tip de pretenții, cu atât va crește nivelul de agresivitate și se va întări programul de autodistrugere.

OFENSE

Când cineva te jignește, nu te răzbuna pe el, nu-l urî și nu te supăra pe el, întrucât această jignire este un dar de la Dumnezeu. Dacă n-o accepți, urmează ca purificarea sufletului să se înfăptuiască prin boli și nenorociri, iar dacă nu ești pregătit nici pentru acestea, ea vine prin moarte. Această formă de purificare ne este dată prin intermediul celor apropiați, de aceea, în măsura în care reușim să-i iertăm, în aceeași măsură sunt posibile schimbări interioare de profunzime. Se cuvine să iertăm nu numai în gând ci și cu sufletul. Cel mai mult ne leagă de trecut supărările neiertate. Iertând un om care ne-a jignit sau ne-a supărat, ne putem vindeca de o boală gravă.

CUM DĂRUIEȘTI AȘA PRIMEȘTI

Roagă-te în permanență ca toți cei din jurul tău să fie fericiți.