Care este cel de-al doilea creier al nostru?

Vă provoc să ghiciţi! Dacă n-aţi ghicit, este pentru că, lungă vreme, lumea ştiinţifico-medicală i-a acordat prea puţină atenţie, mai ales în comparaţie cu interesul de care se bucură creierul nr. 1, acela pe care-l ştim cu toţii. Cel de-al doilea creier al nostru ar fi… sistemul digestiv.

Aşa îl numeşte un reputat cercetător în domeniu, Michael Gershon – profesor de anatomie şi biologie celulară la Universitatea Columbia, SUA, şi autor al unei cărţi intitulate chiar aşa, The Second Brain (Cel de-al doilea creier) – întemeindu-şi opinia pe argumente foarte pertinente. Iar recentele descoperiri provenite din alte studii privitoare la rolul sistemului digestiv în sănătatea generală a corpului par să-i dea dreptate.

Multă vreme neglijat, în mare măsură, în studiile moderne de medicină, sistemul digestiv îşi face azi o intrare spectaculoasă în lumea cercetării medicale.Extraordinarele descoperiri –  care sunt abia la început şi ne mai rezervă nenumărate surprize – legate de modul în care comunitatea de microorganisme din intestin îşi pune amprenta pe întreaga funcţionare a organismului uman au arătat cât de mult greşeam neglijând sistemul digestiv, cel care poate mai mult decât orice alt organ, ne leagă de lumea din jur, în cel mai primitiv mod. Iar lucrările contemporane asupra sistemului nervos enteric – ansamblul de receptori şi căi nervoase care asigură  funcţionarea sistemului gastrointestinal – lămuresc, de asemenea, anumite conexiuni – rămase multă vreme misterioase – între sănătatea digestivă şi cea a întregului nostru corp.

Boala şi sănătatea depind într-o măsură covârşitoare de el, mult mai mult decât ne imaginam, iar viitorul va aduce informaţii şi mai surprinzătoare în această privinţă. Nenumărate suferinţe, uneori stranii şi subtile, cu simptome variabile şi nespecifice, dificil de diagnosticat şi de tratat, au – începem acum să înţelegem – dacă nu o origine pe de-a-ntregul digestivă, cel puţin o componentă legată de funcţionarea sistemului digestiv. Cei vechi înţelegeau mai bine decât noi lucrul acesta.

Fără a şti nimic despre procesele biochimice misterioase care se petrec în adâncul măruntaielor, fără cunoştinţe legate de microbim, de sistemul nervos enteric sau de neurotransmiţători, înţelegeau totuşi că multe aspecte ale sănătăţii trupeşti şi sufleteşti depind de sistemul digestiv. Stau dovadă multe referiri literare şi folclorice la digestie (oare nu se spunea că oamenii cu o digestie bună sunt mereu bine-dispuşi şi politicoşi?), ca şi tratamentele tradiţionale care urmăreau să vindece diferite suferinţe – aparent fără legătură cu digestia – prin prescrierea unor purgative, a unor vomitive sau prin alte intervenţii de acest gen care, uimitor, chiar dădeau rezultate bune în multe cazuri, măcar că nu în toate.

Toate aceste aspecte conturează ideea că sistemul digestiv “domneşte” în felul său asupra corpului, influenţând, controlând, reglând un mare număr de procese biologice care alcătuiesc viaţa unui organism sănătos sau bolnav. Guvernează corpul aşa cum ne închipuiam că îl guvernează creierul, multă vreme considerat un fel de “organ suprem”, într-o ierarhie pe care, iată, descoperirile spectaculoase ale ultimilor ani o pun sub semnul întrebării: creierul e deja nevoit să cedeze o parte din puterea sa şi din răspunderea sa. Departe de ideea – foarte răspândită la ora actuală – că “totul vine de la cap”, că toate suferinţele ar avea o origine psihică (“e pe sistem nervos”, cum se zice în limbaj familiar), noile descoperiri par să conducă la ideea că, dimpotrivă, şi problemele “capului”, ale psihicului, sunt, de fapt, “pe sistem digestiv”.

Să revenim la profesorul Gershon şi la interesanta lui idee că sistemul digestiv ar merita să fie considerat un adevărat “creier”. De ce? Pentru că tractul gastrointestinal are un sistem nervos autonom; este, spune specialistul, singura parte a corpului care poate funcţiona pe cont propriu. Dacă este secţionat nervul vag, principala cale nervoasă care leagă creierul de sistemul digestiv, acesta din urmă “va merge” înainte; azi ştim că el poate funcţiona independent atât de creier, cât şi de măduva spinării, graţie unui “echipament” special: sistemul nervos enteric.

Se estimează că sistemul digestiv are cca. 100 milioane de neuroni (la fel de mulţi ca măduva spinării) şi cca. 40 de neurotransmiţători – la fel de mulţi ca în creier. 90-95% dintre fibrele nervului vag transmit semnale de la sistemul digestiv la creier, şi nu invers, punând sub semnul întrebării afirmaţia “creierul controlează toate celelalte organe ale corpului”, cum am învăţat noi la şcoală. De fapt, cine controlează pe cine?

Există cercetări care arată că stimulând nervul vag într-un mod care imită semnalele transmise de la tractul gastrointestinal spre creier, pot fi îmbunătăţite atât memoria şi capacitatea de învăţare, cât şi dispoziţia. Poate nu exagerăm prea mult dacă ne imaginăm sistemul digestiv dotat cu un soi de inteligenţă proprie. Acest al doilea creier al nostru pare să recunoască alimentele pe care le primeşte şi să decidă cum să le prelucreze. Se ocupă cu mărunţirea şi amestecarea lor, eliberează controlat enzimele necesare pentru descompunerea substanţelor organice complexe, absoarbe proteinele, glucidele, lipidele, apa şi mineralele, în funcţie de nevoile organismului, şi se ocupă de problema reziduurilor. Şi nu numai că face toate aceste lucruri, ci ne dă şi raportul, trimiţând în tot organismul semnale care, dacă sunt descifrate corect, ne spun dacă lucrurile, acolo înăuntru, stau bine sau rău.

Multe dintre aceste semnale sunt mesaje pe care sistemul digestiv le transmite, astfel, întregului organism, informându-l despre starea sănătăţii generale şi avertizându-l, cum ştie el, că nu-i face bine să mănânce cutare aliment, sau că trebuie să mestece bine mâncarea, sau că nu e cazul să bea şi două beri după ce a îndesat trei porţii de îngheţată.

Nu întotdeauna aceste mesaje sunt atât de explicite; uneori sunt dificil de înţeles, iar aici intrăm pe terenul înceţoşat încă, dar fascinant, al legăturii dintre sistemul digestiv şi anumite boli ce nu păreau a avea legătură cu digestia. Cercetări recente sugerează că maladii ca autismul, boala Parkinson şi osteoporoza dau semne timpurii la nivelul intestinului; că ar exista o legătură (încă nedescifrată) între sindromul intestinului iritabil – maladie ciudată, puţin înţeleasă de medici şi adesea rebelă la tratament – şi anumite afecţiuni psihice ce pot merge până la depresie; că anxietatea, tulburările de somn, problemele de memorie, senzaţia de oboseală permanentă pot avea o origine neaşteptată; disfuncţionalităţi la nivelul sistemului digestiv.

Posibilă explicaţie vine din sfera cercetărilor asupra microbiomului intestinal (sau flora intestinală, cum era numită cu un termen mai vechi), totalitatea microorganismelor ce trăiesc permanent în intestinul uman. Studii recente arată că anumite caracteristici ale acestui microbiom (care poate fi de mai multe tipuri, în funcţie de speciile de microorganisme care predomină) pot favoriza instalarea, la anumite persoane, a autismului, obezităţii, diabetului, probabil şi a multor altor tulburări, încă neaflate.

O altă ipoteză este legată de serotonină, o substanţă chimică de importanţă vitală pentru organismul uman. Nivelul de serotonină influenţează dispoziţia, hrănirea, somnul, comportamentele reproductive – pe scurt, e o substanţă-cheie, iar dezechilibrele ivite în această arie au consecinţe uneori neaşteptat de severe. Multă vreme s-a crezut că serotonina e “apanajul” creierului, dar descoperiri mai noi au arătat că, în realitate, la nivelul creierului se află doar 2-3% din serotonina organismului, în vreme ce 90-95% se găseşte… Exact, în sistemul digestiv.

Supărătorul sindrom al intestinului iritabil, crede Michael Gershon, s-ar datora excesului de serotonină de la nivelul sistemului digestiv. La persoanele sănătoase, serotonina din sistem este îndepărtată de molecule transportoare specializate, produse în mucoasa intestinului. La persoanele ce suferă de amintitul sindrom, ar exista deficienţe în acest proces; prin urmare, serotonina se acumulează în exces, ducând la episoade de diaree; apoi, receptorii de serotinină, năuciţi de excesul de substanţă, se blochează şi asta duce la constipaţie. De aici, alternanţa de episoade de diaree şi constipaţie de care se plâng mulţi dintre pacienţii diagnosticaţi cu sindrom al intestinului iritabil. Şi tot de aici decurge şi tratamentul propus de profesorul Gershon: un fel de “antidepresive intestinale”, care să normalizeze dinamica serotoninei la nivelul intestinului. Tot implicarea serotoninei ar putea explica şi faptul că destule persoane ce suferă de sindromul intestinului iritabil au şi probleme legate de starea psihică, uneori chiar depresii.

Dar, în afara unor cazuri cu adevărat grave de suferinţe digestive sau de suferinţe generalizate, cu origine digestivă, cazuri care necesită, evident, un tratament specializat, ce am putea face, în viaţa de zi cu zi, pentru a ne păstra sănătatea sistemului digestiv, de care depinde atât de mult sănătatea întregului organism? Michael Gershon recomandă, evident, o dietă echilibrată, sănătoasă (multe legume verzi, fibre alimentare solubile), dar şi un interes mai mare faţă de ceea ce ne comunică sistemul nostru digestiv: să nu-i ignorăm mesajele, să le ascultăm şi să încercăm să le înţelegem. Departe de a fi doar un “sistem de ţevi” menit să lase să treacă hrana preschimbată deja în ceva la care ne gândim cu dezgust, sistemul digestiv este o complexă şi extraordinară uzină vie, de al cărei mers depinde mersul bun sau rău al celorlalte organe – da, chiar şi al celor “nobile”, precum inima şi creierul – , până la nivelul celulelor şi a componentelor subcelulare. Nu s-o fi ocupând el cu gândirea înaltă, cu poezia, cu invenţiile, cu teoriile, precum creierul “de sus”, dar se ocupă cu ceva la fel de important: hrăneşte creierul, îl ţine în viaţă, îi păstrează sănătatea, îl menţine în formă optimă pentru ca acesta să se poată ocupa cu gândirea înaltă, cu poezia, invenţiile etc. Se pare că e momentul să ne începem a ne gândi la sistemul nostru digestiv cu mai multă consideraţie decât până acum.

Cel mai bun ghid de sănătate trupească şi sufletească!

Sănătate

1. Bea multă apă.

2. Ia un mic dejun de rege, un prânz de prinţ şi o cină de cerşetor.

3. Mănâncă mai multă mâncare care creşte în copaci şi în plante şi mai puţin din cea care este manufacturată.

4. Trăieşte cu cei trei E: Energie, Entuziasm şi Empatie.

5. Găseşte puţin timp ca să meditezi.

6. Joacă-te mai des.

7. Citeşte mai multe cărţi decât ai citit anul trecut.

8. Aşază-te, în linişte, cel puţin zece minute în fiecare zi.

9. Dormi cel puţin şapte ore.

10. Mergi în fiecare zi timp de zece până la 30 de minute şi, mergând, surâde.

Personalitate

11. Nu-ţi compara viaţa cu a celorlalţi. N-ai nici o idee cum poate fi viaţa lor.

12. Evită gândurile negative sau lucrurile pe care nu le poţi controla. Investeşte mai degrabă energia în momentul prezent.

13. Nu face prea mult. Cunoaşteţi limitele.

14. Nu-ţi pierde preţioasa ta energie în bârfe.

15. Visează mai des cu ochii deschişi.

16. Invidia este o pierdere de timp. Tu ai deja tot ce îţi trebuie.

17. Uită problemele din trecut. Nu rememora celorlalţi erorile trecutului. Asta o să ruineze fericirea din prezent.

18. Viaţa este prea scurtă pentru a o risipi răzbunându-te.

19. Împacă-te cu trecutul tău ca să nu-ţi ruineze prezentul.

20. Nimeni nu are grijă de fericirea ta decât tu însăţi.

21. Fii conştient că viaţa este o şcoală şi că tu eşti aici pentru a învăţa. Problemele fac pur şi simplu parte din curriculum-ul tău; ele apar şi dispar ca ora de algebră, dar lecţiile pe care le vei învăţa sunt pentru toată viaţa.

22. Surâde şi râzi cât mai des posibil.

23. Nu trebuie să câştigi fiecare ceartă. Acceptă să fii în dezacord.

Societate

24. Telefonează cât mai des prietenilor sau trimite-le mail-uri.

25. În fiecare zi, dă ceva bun cuiva.

26. Iartă atât cât este posibil.

27. Petrece timp cu oamenii mai în vârstă şi cu cei mici.

28. Încearcă să faci cel puţin trei persoane să surâdă, în fiecare zi.

29. Ce gândesc ceilalţi despre tine, nu este treaba ta.

30. Serviciul tău nu va avea grijă de tine când vei fi bolnav. Prietenii tăi, DA. Păstrează legătura.

31. Nu urî pe nimeni, chiar dacă ai motive; te încarci negativ în mod inutil.

32. Comportă-te bine!

33. Aruncă tot ce nu este util; păstrează ce este frumos şi vesel.

34. Natura vindecă totul.

35. Indiferent că e vorba de o situaţie bună sau rea, ea se va schimba…

36. Puţin contează cum te simţi; scoală-te, îmbracă-te şi prezintă-te.

37.  Ce este mai bun urmează să ţi se întâmple.

38. Când te trezeşti dimineaţa, mulţumeşte că eşti în viaţă.

39. Forul tău interior este întotdeauna fericit. Deci, fii fericit!

Ultimul, şi nu cel mai puţin important:

40. Împărtăşeşte acest ghid celor pe care îi iubeşti.

Eu tocmai am făcut-o!

Afecţiuni dermatologice

– Se recomandă atât consum intern, cât şi masajul pe piele cu acest ulei. Bogat în vitamina E, este un elixir pentru menţinerea tinereţii pielii, dar şi pentru prevenirea unor afecţiuni dermatologice (cheratoze, psoriazis, depigmentări etc.). Masajul făcut după baie cu ulei de sâmburi de struguri, împiedică pierderea apei (menţinând hidratarea pielii), dă strălucire şi fineţe epidermei, întârziindu-i îmbătrânirea.

Colesterol

– În 1993 a fost prezentat la conferinţa anuală a “Colegiului Ştiinţific de Cardiologie din Statele Unite” un studiu pe 56 de pacienţi, bărbaţi şi femei, care aveau valori ridicate ale colesterolului. Consumând zilnic câte 43 de grame de ulei de seminţe de struguri, aceştia şi-au redus cu 15,6% nivelul colesterolului din sânge în doar trei (!) săptămâni. În prezent, uleiul de sâmbure de struguri este considerat cel mai bun medicament-aliment pentru scăderea şi menţinerea la cote normale ale nivelului colesterolului.

Varice şi hemoroizi

– Consumul zilnic al acestui ulei previne apariţia dilataţiilor venoase anormale şi, mai mult, poate micşora venele varicoase. Se consumă în salate de crudităţi, câte 3-4 linguri pe zi, tratamentul fiind pe termen lung (minimum un an). Este recomandată şi tratarea umflării picioarelor şi a senzaţiei de greutate în picioare.

Ateroscleroza

– Uleiul de sâmburi de struguri oferă pereţilor arterelor o protecţie excepţională la depunerile de colesterol. Este menţionată folosirea cu succes şi în arterita obliterantă, unde administrarea sa a ameliorat uşor fluxul sanguin şi, în timp, a redus crampele specifice (mai ales cele nocturne). Pentru obţinerea acestor efecte, se fac cure de lungă durată (măcar un an), cu acest ulei presat la rece, din care se administrează minimum 20 de grame zilnic.

Fragilitatea capilară şi fragilitatea vasculară în general

– Substanţele din seminţele de struguri au o acţiune antioxidantă puternică, asigurând o protecţie a celulelor din compoziţia pereţilor vaselor de sânge la acţiunea radicalilor liberi şi menţinând sau restabilind în bună măsură elasticitatea vaselor sanguine. O cură de şase luni, în care se consumă zilnic 3-4 linguri din acest ulei, duce la reducerea semnificativă a suprafeţelor cu eschimoze produse de fragilitatea capilară şi previne accidentele vasculare (eventual recidiva acestora).

Deficienţe imunitare

– Seminţele de struguri conţin substanţe cum ar fi zincul, cuprul, seleniul, vitamina E şi procianidele, care sunt cei mai puternici inamici ai radicalilor liberi, contribuind astfel la creşterea imunităţii organismului. O cură cu 25 de grame de ulei de struguri pe zi, menţinută minimum o lună, ajută la mărirea rezistenţei organismului la factorii infecţioşi.

Artrita (reumatismul)

– Cei care suferă deja de artrită pot constata, consumând acest ulei, o reducere în timp a durerilor datorate inflamaţiilor. Aceasta, pentru că seminţele de struguri conţin substanţe care menţin sănătatea ţesuturilor din compoziţia articulaţiilor, precum şi antiinflamatoare naturale. Se consumă salate cu ulei de sâmbure de struguri (minimum trei linguri zilnic), în cure de 2-3 luni.

Alergie

– Este utilizat şi în tratarea alergiilor, deoarece blochează enzimele care produc histaminele (substanţe naturale din corpul uman care determină apariţia reacţiilor alergice). Se fac cure de câte 2-3 luni, în care se consumă câte 30 ml din acest ulei, zilnic. În caz de criză alergică, administrarea uleiului eficientizează, între altele, acţiunea vitaminei C, care este folosită în toate tratamentele anti-alergice.

Îmbătrânirea

– Uleiul de seminţe de struguri nu poate, bineînţeles, opri complet procesul de îmbătrânire al ţesuturilor, dar poate prelungi mult tinereţea biologică. La femei, ajută la menţinerea echilibrului hormonal, previne apariţia menopauzei premature, precum şi a unor fenomene cum ar fi uscarea pielii, apariţia pilozităţilor în exces, estomparea caracterelor secundare feminine. La bărbaţi, previne impotenţa vasculară. La ambele sexe, previne şi combate Alzheimerul, reumatismul degenerativ, problemele cardiace. Se consumă zilnic, minimum 30 de grame, în salate de crudităţi (care îi potentează efectul).

Vedere obosită

– Mai multe studii arată că acest ulei îmbunătăţeşte vederea, făcând ca vasele de sânge din ochi să funcţioneze mai eficient. Se recomandă mai ales persoanelor la care tulburările de vedere apar odată cu vârsta sau pe fondul unor probleme circulatorii. Se recomandă în paralel şi curele cu struguri negri, consumaţi ca atare, pigmenţii din coaja acestora ajutând şi ei la ameliorarea vederii, inclusiv a celor nocturne.

Boli care se tratează extern cu uleiul de sâmburi de struguri

Pielea uscată şi sensibilă la frig

– La zece minute după baie, se masează întreg corpul, mai ales membrele, cu ulei de sâmburi de struguri. Tratamentul se face şase săptămâni la rând, mai ales în perioadele friguroase.

Piele cu tendinţa de îmbătrânire

– Uleiul de struguri penetrează rapid epiderma, nelăsând senzaţia de piele grasă şi protejând în schimb pielea de vânt şi de soare. Datorită conţinutului său ridicat de acid linoleic, care este repede încorporat în piele, reduce pierderea de apă din epidermă şi restabileşte elasticitatea pielii. Se foloseşte, de asemenea, după baie, pentru masaj.

Ten uscat

– O dată la trei zile, se masează obrajii, pomeţii, fruntea şi gâtul, cu ulei de sâmburi de struguri. Are efecte de protecţie, menţine hidratarea şi împiedică formarea ridurilor.

Contraindicaţii…

Intern, nu se cunosc contraindicaţii la administrarea acestui ulei, cu condiţia să nu fie preparat termic şi să nu fie depăşită perioada de valabilitate înscrisă pe ambalaj. Extern, va fi evitată folosirea sa pe porţiunile cu piele grasă, seboreică, putând în aceste cazuri să producă reacţii cutanale locale.

REMEMBER:

* Programul zilei de azi este: – expiră, inspiră, expiră, inspiră,……

* Activitatea învinge frigul, repausul învinge căldura!

* Lucrurile cele mai complicate sunt îngrozitor de simple!

* Secretul sănătăţii, mentale şi fizice, stă în a nu-ţi mai plânge trecutul, în a nu te mai preocupa de viitor şi în a nu mai căuta soluţii la problemele viitoare, ci în a trăi înţelept AICI şi ACUM!

* Un vis neinterpretat este ca o carte necitită!

* Cei ce visează ziua cunosc multe lucruri care le scapă celor ce visează noaptea!

* Frumuseţea este minunată fără zorzoane!

* Lumea nu-ţi datorează nimic. Exista înaintea ta!

* Soare în suflet şi un zâmbet îţi doresc!

Produsele viţei de vie

Aceasta este ultima noutate în medicină, care se pare că luptă efectiv împotriva cancerului!!!

Vinul este un produs miraculos, care distruge celulele canceroase. El este de 10.000 de ori mai puternic decât chimioterapia. De ce nu suntem la curent cu acest fapt?

Pentru că există laboratoare interesate de fabricarea unei variante sintetice, ce le-ar aduce imense beneficii. Gustul vinului este agreabil şi nu produce efectele oribile ale chimioterapiei.

Dacă aveţi posibilitatea, plantaţi o viţă de vie în grădina voastră! Câte persoane mor, în timp ce acest secret este păstrat cu rea-voinţă, pentru a fi obţinute beneficiile multimilionare ale marilor corporaţii?

Puteţi să consumaţi fructele în maniere diferite: să mâncaţi pulpele, să faceţi suc, băuturi, şerbet, patiserii, etc. I se atribuie multe virtuţi, dar cea mai interesantă constă în efectul produs asupra chisturilor şi tumorilor. Unii afirmă că este eficient în toate tipurile de cancer. Se consideră, de asemenea, că este un agent antimicrobian cu spectru larg, care ţine sub control infecţiile bacteriene şi cu ciuperci, eficace contra paraziţilor interni şi a viermilor, regularizator al tensiunii arteriale, antidepresiv şi adjuvant în bolile de nervi.

În Elveţia, şoselele supraterane au fost înlocuite cu drumuri subterane, iar terenurile au fost date în circuitul agricol, special pentru cultivarea viţei de vie. Elveţia, ţara farmaceuticelor, a constatat că e mai bine să fie consumat în mod moderat vinul, nu medicamente ucigătoare.

Sursa acestei informaţii este interesantă. Ea provine de la unul din cei mai mari fabricanţi de medicamente din lume, care afirmă că, după mai mult de 20 de încercări efectuate în laborator după 1970, extrasele au relevat că vinul distruge celulele maligne din 12 tipuri de cancer, incluzându-le pe cel de colon, de sân, de prostată, plămân, pancreas…

Componentele viţei de vie au demonstrat că acţionează de 10.000 de ori mai bine decât produsul Adriamycin, un drog chimioterapeutic utilizat în mod obişnuit în întreaga lume în scopul încetinirii creşterii celulelor canceroase. Uimitor este faptul că acest tip de terapie, completată şi cu extract de lămâie, nu doar distruge celulele maligne canceroase, dar nici nu afectează celulele sănătoase!

Institutul de Stiinţe medicale, Les Breuleux,Elveţia.

Uleiul din sâmburi de struguri

Se găseşte în supermarketuri.

Planta are un nume cu adevărat predestinat ca elixir de sănătate: “viţa de vie”, izvor al vieţii. Prima vie a fost cultivată – se pare – acum nu mai puţin de 10.000 de ani, de atunci, din negurile preistoriei şi până acum, oamenii au dezvoltat până la nivel de artă cultivarea strugurilor şi transformarea lor în vin. Iar virtuţile terapeutice ale strugurilor sunt cunoscute şi folosite de mii de ani. Până de curând s-a crezut chiar că în acest domeniu nu mai pot apărea noutăţi absolute.

Aceasta, până când atenţia cercetătorilor s-a îndreptat asupra a ceea ce se arunca din struguri: sâmburii. Mai întâi, aceştia au provocat o mică revoluţie în industria alimentară, pentru ca apoi să înceapă o adevărată “carieră” în domeniul medical. “De vină” este uleiul extras din aceşti sâmburi cu proprietăţi terapeutice excepţionale.

Un campion al anti-îmbătrânirii

Deşi viţa de vie este cultivată de mii de ani, extracţia uleiului din seminţe este de dată recentă, aspect datorat dificultăţilor tehnologice de obţinere. Iniţial, a fost fabricat doar în Franţa şi în Italia şi a fost utilizat strict în alimentaţie. Apoi a fost utilizat extern, în cosmetică, pentru că este uşor resorbit de piele, pe care o înmoaie şi o întinde. Abia la urmă a fost luat în vizor şi de industria farmaceutică.

Uleiul de sâmburi de struguri conţine cantităţi însemnate de vitamina E şi vitamina F, precum şi unele minerale: zinc, cupru, seleniu. Dar, mai presus de toate, conţine aşa-numitele procianide (prescurtat Opc), care sunt un agent anti-îmbătrânire de 50 de ori mai puternic decât vitamina E şi de 20 de ori mai puternic decăt vitamina C.

Mai conţine substanţe care ajută la menţinerea sănătăţii vaselor de sânge şi a inimii, catalizează acţiunea unor vitamine în corp, ajută la inhibarea reacţiilor alergice. Cu alte cuvinte, un nou medicament natural s-a născut de curând. Să vedem, în cele ce urmează, cum trebuie folosit.

Câteva precizări

Când vorbim despre efecte terapeutice, ne raportăm la uleiul de struguri obţinut prin presare la rece. Mai există un ulei rafinat din sâmburi de struguri, care se obţine la temperaturi mari, când sunt distruse, practic, toate substanţele active din punct de vedere terapeutic şi care, evident, nu este recomandat în vindecare. Uleiul presat la rece din sâmburi de struguri îl găsim în prezent în marile supermarket-uri, în raioanele cu uleiuri de import.

Intern, acest ulei se administrează în primul rând prin alimentaţie, fiind un excelent adaos în salate, sosuri, în diferite feluri de mâncare ce nu presupun prepararea la foc. Este absolut necesar să evităm prăjirea sau fierberea acestui ulei, pentru că încălzirea la peste 50° Celsius duce la alterarea proprietăţilor terapeutice.

Doza zilnică de ulei este de 25-45 de grame, adică 2-4 linguri pe zi, care se pot consuma ca atare sau în hrană. Extern este folosit ca soluţie de masaj pentru piele, pe care o hrăneşte, previne uscarea sa, ajută la menţinerea tinereţii şi a elasticităţii naturale.

Uleiul de struguri – o pavăză împotriva bolii

BOLILE VASCULARE

– Folosirea constantă a uleiului de sâmburi de struguri în salate, care vor fi consumate zilnic, este suficientă pentru evitarea unor boli vasculare, cum ar fi arterioscleroza, fragilitatea vasculară sau arterita. Aceasta pentru că uleiul de struguri conţine substanţe (aşa-numite grăsimi nesaturate) care ajută la menţinerea tinereţii şi elasticităţii vasculare, precum şi substanţe care împiedică procesele degenerative ale vaselor de sânge.

BOLILE DE INIMĂ

– Se consumă zilnic două linguri din acest ulei, care este recomandat în mod special persoanelor care au avut sau au o dietă cu multă carne şi preparate din carne, cu prăjeli sau alte grăsimi “rele”, cum ar fi cele din margarină sau din uleiurile rafinte. Acest ulei previne ischemia cardiacă, precum şi tulburări circulatorii, cum ar fi hipertensiunea şi tensiunea arterială oscilantă.

TUMORILE BENIGNE

– Studii de dată recentă arată că anumite substanţe conţinute în sâmburii de struguri, împiedică dezvoltarea unor formaţiuni tumorale benigne, cum ar fi chisturile ovariene, fibroamele uterine, adenoamele şi adenofibroamele mamare. Femeile cu asemenea predispoziţii ar fi bine să facă de 4-6 ori pe an, cure de câte 28 de zile în care să consume ulei de sâmburi de struguri, câte 20-30 de ml zilnic

INFECŢIILE DIVERSE

– Substanţele active din acest ulei acţionează ca stimulent imunitar pe mai multe căi: catalizează acţiunea vitaminei C în organism, favorizează producerea de celule imunocompetente şi le activează pe cele existente. Mai ales în perioadele reci ale anului, când sistemul natural de apărare al organismului este cel mai încercat, se recomandă consumarea uleiului de sâmbure de struguri, minimum 30 de grame zilnic.

ALZHEIMER

-La persoanele din zonele în care se consumă deja acest ulei de câteva decenii (Franţa şi Italia) s-a observat, pe lângă reducerea ratei bolilor cardiovasculare, o mult mai bună funcţionare a sistemului nervos. Se pare că substanţele antioxidante din sâmburii de struguri sunt foarte eficiente în oprirea proceselor degenerative ce afectează creierul la persoanele în vârstă. Studiile pentru izolarea unei substanţe active care să prevină această cumplită boală sunt în plină desfăşurare, însă până atunci, un lucru este sigur: consumul de ulei de seminţe de struguri este printre cele mai bune antidoturi împotriva bolii Alzheimer.

Cercetătorii ruşi au observat de asemenea şi o accelerare a degradării structurale a alimentelor şi o scădere în nutrienţi a acestora. Astfel, alimentele şi-au pierdut între 60 şi 90% din nutrienţi.  Au fost observate:

– Pierderea bio-disponibilităţii complexelor de vitamina B, vitamina C şi vitamina E.

– Pierderea mineralelor esenţiale precum şi a altor factori lipotropici în toate alimentele testate.

– Diferite deteriorări a mai multor substanţe din plante, precum alcaloidele, glucozidele, galactozidele şi nitrilozidele.

– Degradarea nucleooproteinelor din carne.

Microundele ucid apa

Apa, elementul vital al vieţii, este afectată cel mai repede şi în cel mai periculos fel de către microunde. Cum explicam mai devreme, apa este cea mai sensibilă la interacţiunea cu aceste unde şi în consecinţă este afectată şi denaturată în mod fatal. Există un experiment simplu în care peste o sămânţă ţinută în vată sau pământ se toarnă apa încălzită într-un cuptor cu microunde. Acea sămânţă nu va creşte. Este un experiment care poate fi făcut de oricine. O concluzie simplă este trasă: apa îşi pierde proprietăţile dătătoare de viaţă. Dacă ne gândim atunci că oamenii sunt undeva la 70% , ne putem imagina ce efect au aceste radiaţii asupra apei din interiorul nostru.

Radiaţiile din cuptoarele cu microunde se scurg

Poate că aţi aflat de pericolul rezultat din faptul că din aceste cuptoare se scurg radiaţii şi atunci când ele nu sunt pornite. Trebuie să recunoaştem că acest risc era mai mare cu modelele mai vechi, cele mai noi fiind testate mai riguros. Adevărul este că oricum există scurgeri. admise şi de instituţiile de specialitate, prin geamul de privit, însă se spune că nu sunt în cantităţi periculoase. Deoarece expunerea la radiaţii scade cu cât ne aflăm la mai mare distanţă de cuptorul cu microunde, este sugerat să ne aflăm mereu la o distanţă destul de mare de acesta. Sistemele de siguranţă necesare la fabricarea acestora sunt foarte stricte. Ele trebuie să aibă două sisteme independente care să oprească funcţionarea în caz că uşa se deschide şi încă un sistem de monitorizare care să oprească funcţionarea în cazul în care cele două sisteme de închidere nu mai funcţionează.

Şi cu toate astea, ar trebui să credem că suntem în siguranţă. Însă după cum afirmă o organizaţie non-profit, “Powerwatch”: “Chiar şi în cazul în care cuptorul cu microunde funcţionează corect, nivelul de radiaţie din bucătărie este probabil să fie crescut şi chiar mai mare decât cel emis de o staţie de telefonie mobilă aflată în apropiere. Amintiţi-vă de asemenea şi de faptul că microundele călătoresc prin pereţi dacă aparatele sunt lipite de aceştia.” Există afirmaţii cum că un singur cuptor cu microunde lipit de peretele bucătăriei, poate iradia toate apartamentele din scara respectivă. Cu toate astea, s-a observat că şi dacă stăm la o distanţă de un pas de cuptor, suntem expuşi la o cantitate de radiaţii care a fost în mod clar legată de leucemie. Deci pentru cei care au un astfel de aparat, este de preferat să nu staţi în preajma lui prea mult, mai ales femeile însărcinate şi copiii. De asemenea, datorită faptului că ochii sunt foarte sensibili la radiaţia provenită de la microunde, există un mare pericol de cataractă.

13 motive să-ţi arunci cuptorul cu microunde

1. Continuând să mâncăm alimente preparate în cuptorul cu microunde, vom suferi pe termen lung, în mod permanent, deteriorări neurologice (scurt-circuite ale impulsurilor electrice, depolarizarea şi demagnetizarea ţesuturilor nervoase);

2. Organismul uman nu poate metaboliza produsele necunoscute rezultate în urma supunerii alimentelor la microunde;

3. Producerea de hormoni este oprită sau modificată, atât la bărbaţi cât şi la femei;

4. Efectele produselor secundare rezultate în urma folosirii cuptoarelor cu microunde, sunt reziduale (pe termen lung, permanente) pentru corpul uman;

5. Mineralele, vitaminele, cât şi alţi nutrienţi ai alimentelor preparate în cuptoarele cu microunde, sunt reduse sau alterate, astfel încât corpul uman ori nu poate beneficia de acestea ori absoarbe nutrienţi alteraţi care îi fac rău în loc de bine;

6. Mineralele din legume, sunt transformate în radicali liberi cauzatori de cancer când sunt preparate la cuptorul cu microunde;

7. Alimentele preparate la cuptorul cu microunde provoacă tumori intestinale şi stomacale. Acest lucru poate fi cauza creşterii îngrijorătoare a cancerului de colon în America, unde 90% din populaţie foloseşte un astfel de aparat;

8. Consumul prelungit de astfel de alimente determină creşterea celulelor canceroase din sângele uman;

9. Consumul continuu de alimente preparate la microunde determină deficienţe imunitare grave în ceea ce priveşte glandele limfatice şi alterarea sângelui;

10. Alimentaţia cu astfel de alimente provoacă pierderea memoriei, a concentraţiei, instabilitate emoţională şi chiar scăderea inteligenţei;

11. Scurgerile necontrolate pot provoca leucemie şi cataractă;

12. Radiaţiile se pot scurge prin pereţi;

13. Dacă torni apa  care a stat pentru doar două minute în cuptorul cu microunde, peste o sămânţă, aceasta nu va creşte.

Nu l-ai aruncat încă?

Când vine vorba de cuptorul cu microunde, pe care trebuie să recunosc că l-am folosit în mod îndelungat în studenţie, îmi vin în minte filmele cu Steven Segal, care în situaţiile extreme se ajuta de cuptorul cu microunde pentru a încropi o bombă artizanală, cu care reuşea să doboare vreo zece “duşmani”. Şi îmi pun nişte întrebări, zic eu fireşti pentru fiecare din noi: de ce am vrea noi oamenii să avem aşa ceva în casă? Şi mai mult: de ce am vrea noi oamenii să ne preparăm hrana în astfel de dispozitive?

Fapte şi dovezi ştiinţifice

Într-un studiu publicat în 1992 de către Raum & Zelt numit “Stiudiu comparativ între mâncarea pregătită convenţional şi cea pregătită în cuptorul cu microunde”, autorii afirmă următoarele: “O simplă ipoteză a medicinii tradiţionale spune că introducerea în corpul uman de molecule şi energii, cu care acesta nu este obişnuit, este foarte probabil să producă mai mult rău decât bine. Mâncarea preparată la microunde conţine atât molecule dar şi energii care nu sunt prezente în alimentele gătite în modul în care oamenii au gătit mâncarea încă de la descoperirea focului. Energia microundelor de la soare şi alte stele este bazată pe curent direct. Microundele produse în mod artificial, inclusiv cele din aceste cuptoare, sunt produse prin alternarea curentului şi forţează inversarea polarităţii de milioane de ori pe secundă în fiecare moleculă de alimente pe care o ating. Producerea de molecule nenaturale este inevitabilă. S-a observat că amino acizii care se formează în mod natural suportă schimbări izotermice şi transformări în forme toxice sub impactul produs de microundele din aceste cuptoare.”

Studiu clinic elveţian

Doctorul Hans Ulrich Hertel, care este acum pensionar, a lucrat ca cercetător în domeniul alimentaţiei pentru una din marile companii de profil elveţiene, ale cărei afaceri sunt la nivel global. Cu câţiva ani în urmă acesta a fost concediat pentru că a pus întrebări în legătură cu anumite proceduri prin care alimentele erau preparate, proceduri ce deteriorau mâncarea. În 1991, acesta împreună cu un profesor de la Universitatea Lausanne au publicat un studiu indicând că mâncarea preparată la cuptorul cu microunde cuprinde riscuri mai mari asupra sănătăţii decât mâncarea pregătită în mod convenţional. De asemenea în numărul 19 al revistei Franz Weber a apărut un articol în care se arată faptul că alimentele pregătite în cuptorul cu microunde au efecte cancerigene asupra sângelui.

Doctorul Hertel este primul om de ştiinţă care a efectuat un studiu de calitate asupra efectelor pe care le au nutrienţii, supuşi cuptorului cu microunde, asupra sângelui şi a fiziologiei corpului uman. Studiul său restrâns, dar foarte bine documentat, au arătat forţa degenerativă produsă în alimentele preparate în cuptoarele cu microunde. Concluzia ştiinţifică a arătat că prepararea la cuptorul cu microunde schimbă nutrienţii din mâncare, schimbări având loc şi în sângele celor care consumă aceste alimente, ceea ce cauzează deteriorarea organismului uman. Studiul a fost făcut alături de Dr. Bernard H. Blanc, de la Institutul Federal Tehnologic din Elveţia şi alături de Institutul Universitar de Biochimie din Elveţia.

La intervale de două, până la cinci zile, voluntarii participanţi la studiu, au primit una dintre următoarele variante de mâncare pe stomacul gol: ((1 lapte crud; (2) acelaşi lapte gătit convenţional; (3) lapte pasteurizat; (4) acelaşi lapte crud gătit la cuptorul cu microunde; (5) legume crude de la o fermă organică; (6) aceleaşi legume gătite în mod convenţional; (7) aceleaşi legume îngheţate şi dezgheţate într-un cuptor cu microunde; şi (8) aceleaşi legume gătite la cuptorul cu microunde. Odată ce voluntarii au fost izolaţi, probe de sânge au fost recoltate de la aceştia înainte să mănânce, iar apoi alte probe de sânge au fost recoltate la anumite intervale după ce au mâncat alimentele în cauză.

Schimbări semnificative s-au descoperit în probele de sânge recoltate după ce au fost mâncate alimentele gătite în cuptorul cu microunde. Acestea au implicat în special hemoglobina, colesterolul, în special raţia HDL şi LDL şi limfocitele. Nivelele de hemoglobină au scăzut, iar nivelele de celule albe şi colesterol au crescut, în vreme ce limfocitele au scăzut. Toate aceste semne au indicat efectul de degenerare.

O bacterie luminescentă (care emite lumină) a fost introdusă pentru a detecta schimbări energetice în sânge. Creşteri semnificative au fost constatate atunci când a fost expusă sângelui obţinut după consumul de alimente preparate în cuptorul cu microunde. Acest lucru l-a făcut pe doctorul Hertel să concluzioneze că astfel de energii derivate tehnic este posibil să fie preluate de om prin ingerarea mâncării.

Dintre toate substanţele naturale, care sunt polare, oxigenul din moleculele de apă interacţionează cel mai sensibil. Acesta este modul în care prepararea alimentelor la cuptoarele cu microunde funcţionează. Această fricţiune violentă din moleculele apei din interiorul alimentelor. Acest procedeu diferă total de metodele convenţionale în care căldura se transmite din exterior spre interior.

Aceeaşi deformare violentă care are loc în corpurile noastre când suntem supuşi radiaţiei are loc şi în moleculele alimentelor pregătite astfel. Însă aceste cuptoare mai produc şi altfel de componente, numite componente radiolitice, care sunt create prin decompoziţia moleculară ca rezultat direct al radiaţiei.

Producătorii de cuptoare cu microunde insistă asupra faptului că alimentele preparate cu microunde nu au nivele semnificativ ridicate de componente radiolitice, mai mari decât cele preparate convenţional. Dar din cele prezentate aici cred că este destul de clar că acest fapt este o minciună, este ca şi cum ar zice cei de la McDonalds că Big Mac nu este mult mai dăunător sănătăţii decât chifteluţele făcute de bunica.

Şi totuşi există nişte întrebări care ridică suspiciuni. De ce nu există studii mai mari făcute şi în alte ţări, precum Statele Unite? De ce preocupările vin mai mult în ceea ce priveşte modul de manipulare a acestor dispozitive decât efectele lor directe? Personal cred că pentru cei care “controlează” lumea şi implicit sănătatea oamenilor, un astfel de adevăr ar fi un început de avalanşă. În momentul în care oamenii o să realizeze că au fost minţiţi şi otrăviţi atâţia ani, ei o să fie suspicioşi asupra mai multor lucruri din viaţa lor şi o să înceapă să pună mai multe întrebări, o să ceară mai multe răspunsuri. Acest lucru este evitat. Scopul lor este ca oamenii să fie ignoranţi, bolnavi şi lipsiţi de energie, pentru ca în eforturile lor disperate de supravieţuire să nu aibă timp să îşi pună întrebări de acest gen şi astfel să consume în continuare otrăvurile scumpe oferite şi împachetate colorat.

Încercări de a ascunde adevărul

În momentul în care doctorii Hertel şi Blanc şi-au publicat rezuktatele, autorităţile au reacţionat. O organizaţie comercială puternică, Asociaţia Elveţiană de Distribuitori de Electronice Menajere şi Industriale, l-au forţat în 1992 pe preşedintele Tribunalului de la Sftigen, Berna, să emită un ordin împotriva celor doi doctori. În 1993, doctorul Hertel a fost condamnat pentru “intervenirea în comerţ” şi i s-a interzis să publice restul rezultatelor sale. Cu toate acestea Hertel nu s-a dat bătut şi s-a luptat mulţi ani împotriva acestei decizii. În cele din urmă, în 1998, Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, a inversat decizia, hotărând că s-a comis un abuz împotriva lui Hertel în 1993.

Cine a inventat cuptoarele cu microunde?

Există mai multe surse în acest sens. Pe de o parte invenţia îi este atribuită unui american, Dr. Percy Spencer, care în 1946, în timp ce experimenta cu o tehnologie radar a observat întâmplător cum alimentele care erau în preajmă se încălzeau. Pe de altă parte îi este atribuită unui englez, Leonard Gfoellner. Însă mai există o ipoteză interesantă şi anume că acesta a fost inventat de nazişti. Poate nu era o variantă la care v-aţi aşteptat. Însă să nu vă ducă acum imaginaţia că era o tehnologie menită să ucidă ci din contra, chiar să hrănească. În timpul invaziei lor în Rusia, germanii ar fi elaborat aceste cuptoare ale căror avantaje permiteau rezolvarea multor probleme legate de prepararea meselor pe scară largă şi a producerii de alimente într-un timp foarte scăzut precum şi economisirea de combustibil pentru gătit. După război, aliaţii, americanii, englezii dar şi ruşii, au găsit aceste cercetări medicale făcute de nemţi în acest domeniu, pe care le-au transportat înapoi, în ţările lor, şi le-au clasificat ca şi secrete de stat. În vreme ce în America, după aşa zisa invenţie a sa, cuptorul cu microunde a ajuns să facă miliarde, în Rusia acesta a fost interzis complet, iar în urma testelor pe care le-au făcut, ruşii chiar au transmis un avertisment internaţional referitor la pericolele, atât biologice dar şi de mediu înconjurător.

Carcinogeni în mâncarea preparată la cuptoarele cu microunde

În cartea sa “Efectele radiaţiei de la microunde asupra sănătăţii”, precum şi în ediţiile din martie şi septembrie ale revistei “Scrisoarea Pământului”, Dr. Lita Lee a făcut afirmaţia că fiecare cuptor cu microunde scapă radiaţii electromagnetice, denaturează mâncarea, şi transformă substanţele din alimente în produse toxice şi chiar cancerigene. Alte cercetări citate în aceste surse au ajuns la concluzia că aceste dispozitive sunt cu mult mai periculoase decât se crezuse până atunci.

O serie de studii făcute în Rusia au ajuns la concluzia că substanţele cancerigene sunt formate în toate alimentele preparate la microunde. Nici un aliment nu a fost ţinut în aparat mai mult decât era necesar. Iată câteva astfel de rezultate:

– Carnea preparată la microunde provoacă formarea de d-nitrosodientanolamide, un cunoscut cancerigen

– Laptele şi cerealele preparate la microunde îşi transformă o parte din aminoacizi în carcinogeni

– Dezgheţarea fructelor îngheţate cu ajutorul microundelor, transformă glucoza şi galactoza acestora în substanţe carcinogene

– Scurta expunere a legumelor, fie crude, gătite sau îngheţate la microunde, transformă alcaloidele din plante în carcinogene

“Dacă nu ştii să alegi în viaţă, devii victima împrejurărilor”

VIAŢA ÎN VERDE VIU

ALEC BLENCHE

Este posibil ca milioane de oameni să-şi sacrifice sănătatea fără să ştie de pericolele la care se expun? De ce a interzis Uniunea Sovietică aceste aparate în 1979? Cine a inventat cuptorul cu microunde şi de ce? Cum funcţionează acesta? Sunt câteva întrebări la care vom încerca să răspundem în acest articol. Răspunsurile s-ar putea să vă şocheze atât de tare încât este posibil, aşa cum mi s-a întâmplat personal, nici măcar să nu vreţi să îl daţi altcuiva, ci pur şi simplu să-l aruncaţi la gunoi.

Presupun că deja mai toată lumea ştie acum că hrana pe care o mâncăm are directă legătură cu sănătatea noastră fizică, mentală şi spirituală. Alimentele ne pot vindeca sau îmbolnăvi, în funcţie de felul în care au fost crescute, recoltate, păstrate, manipulate, preparate şi bineînţeles, gătite.

Cel mai eficient şi sigur mod de a mânca alimentele este în starea lor cât mai naturală, crudă. Dar nu toată lumea este pregătită să facă asta, iar pe de altă parte sunt unele alimente care nu pot fi mâncate crude şi astfel oamenii au găsit metode de a le găti. În secolul vitezei însă, valoarea unei mese nu este dată nici măcar de faptul că hrana este crudă sau gătită, bio sau procesată. Valoarea este dată de disponibilitate, economie şi eficienţă (rapiditate).

Acesta este unul din motivele pentru care fast food-ul a devenit un aşa mare succes. Nu este vorba neapărat de gust cât de metoda rapidă de preparare şi servire precum şi de disponibilitate şi bineînţeles, economie. Pentru cei care nu ştiu, deşi în România nu este cazul încă, în ţările vestice şi mai ales la americani, fast-food-ul oferă cea mai ieftină mâncare, dacă o putem numi mâncare.

Problema vine de fapt din această preparare rapidă a mâncării. Din dorinţa de a vinde ceva aparent hrănitor, într-o viteză cât mai mare, totul este preambalat, conservat şi depozitat cu mult timp înainte. Iar metodele de “gătit”, pentru a da impresia unei mese calde sunt “prăjeala” sau încălzirea. Şi ce dispozitiv este folosit pentru cea mai rapidă încălzire sau gătire? Aţi ghicit: cuptorul cu microunde.

Dacă stăm bine să ne gândim, multe din casele noastre se transformă încet, încet, în mici restaurante fast-food, unde dacă nu ne aducem sau nu ne comandăm o asemenea “mâncare”, o preparăm, deja preambalată, la cuptorul cu microunde. Personal consider că este posibil ca nimic altceva să nu fie mai periculos pentru hrana noastră decât cuptorul cu microunde.

Dacă este atât de periculos, de ce există pe piaţă?

În acest moment foarte mulţi români au în apartamentele lor un asemenea cuptor. De fapt sunt puţini cei care nu au aşa ceva. Să nu mai vorbim de restaurante şi chiar bucătăriile din diferite birouri de firme unde cuptorul cu microunde este un element de bază. Faptul că este destul de ieftin, uşor de folosit şi îşi face treaba într-un mod aparent curat şi rapid, dă o valoare considerabilă acestui dispozitiv în mai toate bucătăriile. Puţini sunt cei care cred că aceste aparate sunt periculoase. Bineînţeles, dacă ar fi periculoase, guvernul ne-ar spune, nu? Cineva s-ar sesiza şi ar fi interzise, nu? Ei bine… se pare că într-adevăr, NU!

Cum funcţionează!

Microundele sunt o formă de energie electromagnetică, precum undele radio, şi ocupă o parte din spectrul de putere sau energie electromagnetică. Microundele sunt o formă de unde foarte scurte (de unde şi numele) care călătoresc cu viteza luminii. În lumea noastră modernă, microundele sunt folosite pentru telefoniile pe distanţe mari, programe de televiziune, internet, sateliţi, ş.a.m.d. Dar pentru mulţi dintre noi acestea reprezintă doar o noţiune legată de gătirea sau încălzirea rapidă a alimentelor.

Fiecare cuptor cu microunde are în dotare un magnetron, un tub în care electronii sunt afectaţi de către câmpurile magnetice şi electrice în aşa fel încât să producă radiaţii de microunde la aproximativ 2450 MHz. Aceste radiaţii interacţionează cu moleculele din alimente. Toate undele îşi schimbă polaritatea de la pozitiv la negativ cu fiecare ciclu al undei. În cazul microundelor această schimbare are loc de milioane de ori pe secundă. Moleculele alimentelor, în special cele ale apei, au un capăt pozitiv şi unul negativ, precum un magnet are polaritate nord şi sud.

În modelele comerciale, aceste cuptoare au o putere de 1000 de waţi. În timp ce microundele generate de magnetron bombardează alimentele, ele fac moleculele polare să se rotească la aceeaşi frecvenţă de milioane de ori pe secundă. Toată această agitaţie crează fricţiune moleculară care încălzeşte mâncarea. Fricţiunea însă este şi cauza multor deteriorări ale moleculelor dimprejur, pe care le distruge, le rupe sau le deformează forţat.

Făcând o comparaţie cu soarele, microundele generate de soare sunt bazate pe principiile curentului direct pulsat care nu crează căldură prin fricţiune. Microundele generate de cuptoare folosesc curentul alternativ care crează căldură prin fricţiune. La acestea energia undelor se duc într-o singură frecvenţă strâmtă din spectrul energetic, pe când energia soarelui operează într-un spectru de frecvenţă foarte larg. În vreme ce căldura soarelui vine progresiv din exterior în interior, în cazul microundelor de la cuptoare, căldura vine dinspre interior în afară.

Poate partea aceasta este puţin prea tehnică sau ştiinţifică (şi pe mine m-a obosit), dar trebuie să cunoşti cum funcţionează un lucru pentru a-l înţelege.

Periculos pentru bebeluşi

Din păcate, tot mai multe mame tinere folosesc microundele pentru a încălzi laptele bebeluşilor. Pentru multe din ele, este o metodă rapidă şi uşoară însă majoritatea nu realizează că de fapt cele câteva minute în plus câştigate pot afecta serios sănătatea micuţilor.

Într-un articol publicat în 1989, într-una dintre cele mai respectate reviste de medicină, Lancet, Dr. Lita Lee afirma următoarele:

“Formulele pentru bebeluşi încălzite la microunde transformă aminoacizii trans în izomeri cis sintetici. Izomerii sintetici nu sunt activi biologic. Mai mult de atât, un aminoacid, L-prolina, este converit în d-izomer, care este cunoscut a fi o neurotoxină (otravă pentru sistemul nervos) şi o nefrotoxină (otravă pentru rinichi). Este destul de rău, nu numai faptul că bebeluşii nu sunt alăptaţi la sânul mamei, dar acum le este dat “lapte fals” transformat în ceva otrăvitor prin microunde”.

O modalitate mult mai sigură este de a încălzi recipientul cu lapte la jetul de apă caldă a chiuvetei sau într-un vas cu apă caldă pe aragaz, testând din când în când temperatura. Cele câteva minute în plus nu merită riscul la care ne supunem copiii.

Un alt pericol vine din faptul că, în cazul cuptoarelor cu microunde, încălzirea alimentelor nu este uniformă, aşa că în unele cazuri, unele părţi sunt mai calde, altele mai puţin calde. Au fost cazuri când bebeluşii s-au ars pe buze datorită faptului că mamele testaseră temperatura într-o porţiune mai rece.

Sângele încălzit la microunde omoară

În 1991, a existat un proces în Oklahoma, în care un spital a folosit la o transfuzie sânge încălzit la microunde. Cazul a implicat o pacientă, Norma Levitt, care în urma unei operaţii la şold, a primit o transfuzie de sânge încălzit la microunde de către o asistentă. În urma transfuziei, pacienta a decedat. Această tragedie ne face să credem că încălzirea prin microunde are efecte mult mai periculoase decât suntem lăsaţi să credem. Sângele pentru transfuzii este încălzit câteodată, dar în nici un caz la cuptorul cu microunde. În cazul de mai sus, sângele a fost alterat, astfel încât a cauzat moartea.

Este clar că încălzirea alimentelor în acest fel alterează mâncarea într-un mod cu multe necunoscute. Iar în momentul în care ne hrănim cu aceste alimente, ingerăm şi toate aceste necunoscute.

Pentru că organismele noastre sunt în natura lor electrochimice, orice forţă care disturbă sau schimbă evenimentele electrochimice va afecta cu siguranţă într-un mod major şi fiziologia corpului.

Într-un metrou din New York se urcă un beţiv jegos, însoţit de mirosul natural şi cu o sticlă de whisky îndesată în buzunar. Clătinându-se în draci, vai de mama lui, se aruncă pe un scaun liber. Lângă el, un preot, vizibil dezgustat de păcătos. Beţivul se scormoneşte, scoate un ziar, îl desface mormăind şi începe să citească. La un moment dat, îşi întoarce privirea aburită către preot şi-l întreabă:

– Nu vă supăraţi… din ce cauze se îmbolnăveşte omul de artrită?

Preotul, stârnit în misiunea sa de îndreptare a oilor rătăcite pe calea cea bună, îi răspunde:

– Artrita se capătă din obiceiuri desfrânate, din beţii, gânduri păcătoase… şi preacurvie cu femeile desfrânate!

Beţivul face ochii mari a mirare:

– Tii, fir-aş al dracului!

După un minut de tăcere, preotul gândindu-se că a fost prea aspru, încercă să afle dacă nu cumva beţivul vrea să se întoarcă pe calea cea dreaptă:

– Dar de ce întrebi, fiule?

– Păi, tocmai citeam în ziarul ăsta că Papa are artrită!

* O toxină celulară mai puţin cunoscută ne subminează grav sănătatea. Însă există metode de a reacţiona contra ei. În primul rând, vitamina B*

Când se discută despre riscurile ce ne ameninţă sănătatea, ne-am obişnuit să-i întâlnim menţionaţi pe cei patru “răufăcători” principali: hipertensiunea, obezitatea, diabetul şi colesterolul mărit. Însă, mai nou, trebuie să adăugăm încă unul: toxina celulară numită homocisteină. Ea este cercetată abia din anul 1992 şi numeroşi specialişti o consideră mai periculoasă decât colesterolul, întrucât face să crească enorm riscul de infarct, demenţă senilă, accident vascular cerebral şi depresie.

Substanţa ia naştere ca un produs intermediar al proceselor metabolice desfăşurate, secundă de secundă, în miliardele de celule ce alcătuiesc organismul nostru. Se descompun materiile de care corpul nu mai are nevoie şi se formează altele, de însemnătate vitală pentru buna sa funcţionare. În acest context, apare homocisteina, un metabolit toxic, preluat în circuitul sanguin. Organismul încearcă să-l neutralizeze şi pentru aceasta îi sunt indispensabile vitaminele B6, B12 şi acidul folic.

Tocmai aici, oamenii se confruntă cu una din carenţele importante ale alimentaţiei moderne, care nu le mai asigură un aport suficient de substanţe bioactive. Tinerii consumă prea multe substanţe de tip fast food, iar vârstnicii asimilează din ce în ce mai greu vitaminele din alimentele ingerate. Consecinţa: nivelul homocisteinei urcă, în fiecare zece ani, cu aproximativ 10%, astfel încât persoanele cu vârste cuprinse între 85 şi 95 de ani, ajung să depăşească limita normală chiar cu 60%.

Valorile crescute provoacă daune considerabile, în primul rând în sistemul circulator. Toxina distruge pereţii arterelor şi favorizează formarea cheagurilor de sânge, urmările fiind devastatoare: studiile confirmă faptul că nivelul ridicat al homocisteinei sporeşte riscul de deces cu până la 33%. Şi invers: în condiţiile unor valori normale, riscul de a suferi o depresie scade cu nu mai puţin de 50%.

Femeile şi dietele lor de slăbit

Se poate spune că avem de-a face cu un paradox. Tocmai în ţările dezvoltate, cu economie prosperă, mulţi oameni prezintă un deficit sever de substanţe bioactive. Un studiu recent arată că doar un sfert din tinerele femei europene (Categoria de vârstă 19-36 de ani) dispun de vitamina B6 în cantitate suficientă. 76% din ele nu-şi asigură nici măcar aportul minim recomandat de nutriţionişti. De vină este mai ales obsesia siluetei perfecte, care duce la un abuz de diete şi chiar la regimuri drastice de înfometare.

Alimente fără vitamine

Uneori însă, nici alimentaţia echilibrată şi nici prepararea corectă a alimentelor nu ne protejează cu adevărat contra deficitului de substanţe biologic active. Vina o poartă, printre altele, recoltarea legumelor şi fructelor înainte de coacere, iradierea lor pentru a le împiedica să se strice, precum şi durata mare a depozitării şi transportului (în special la fructele şi legumele din import).

O altă problemă: monoculturile şi excesul de îngrăşăminte chimice au sărăcit solul în asemenea măsură încât în zilele noastre alimentele nu mai posedă decât 20-30% din nutrienţii pe care îi conţineau odinioară. Şi prelucrarea industrială elimină o parte din substanţele hrănitoare importante. Cerealele măcinate şi transformate în făină albă pierd până la 60% din cantitatea de vitamină B6, iar orezul decorticat şi lustruit- circa 50%. În ce priveşte preparatele fast food, acestea reprezintă practic o hrană “mortală, complet lipsită de vitamine.

Bolile favorizate de homocisteină

*Accident vascular cerebral – Valorile crescute ale homocisteinei indică un risc major de accident vascular cerebral. Dacă sunt readuse în limite normale, pericolul se diminuează cu 82%.

* Ateroscleroza – Chiar şi o creştere uşoară a nivelului homocisteinei sporeşte de trei-patru ori riscul de formare a ateroamelor. Dacă valoarea urcă numai cu 5 micromoli/litru, pericolul de deteriorare a vaselor de sânge este cu 80% mai mare la femei şi cu 60% la bărbaţi.

* Cancer de colon – Cu cât este mai mare cantitatea de vitamina B6 prezentă în sânge, cu atât se diminuează riscul cancerului de colon. Studiile ştiinţifice dovedesc că el se reduce până la 49%.

* Cancer de sân – Femeile aflate în premenopauză, care ingerează cantităţi foarte mici de vitamina B12, prezintă un risc major de carcinom mamar.

* Colopatii – 80% dintre suferinzii de boala Crohn sau de colită ulcero-hemoragică au un deficit de acid folic.

* Demenţă senilă – Când valoarea homocisteinei depăşeşte 14 micromoli/litru, se dublează riscul de apariţie a maladiei Alzheimer.

* Depresie – La femeile mai în vârstă, lipsa vitaminei B12 dublează pericolul de declanşare a unei depresii. Şi carenţa de acid folic provoacă o stare de deprimare profundă, afectând totodată capacitatea de concentrare şi memorare.

* Diabet – Bolnavii de diabet sunt deosebit de sensibili la creşterea nivelului de homocisteină. Le este afectat nivelul nervos şi se produc tulburări ale circulaţiei periferice, cum este aşa-numitul “picior diabetic”.

* Infarct – Surplusul de homocisteină sporeşte riscul de infarct miocardic cu până la 70%. În schimb, femeile care îşi asigură un aport masiv de acid folic şi vitamină B12, reduc riscul de infarct la jumătate.

* Malformaţii congenitale – Deficienţele canalului medular la nou-născuţi (ex. splina bifida) se numără printre cele mai frecvente malformaţii congenitale (1 la 1000 de naşteri). Prin administrarea zilnică a 400 micrograme de acid folic în timpul sarcinii, se pot preveni 50-70% din malformaţiile congenitale.

* Neurastenie – Deja o creştere minimă a nivelului homocisteinei poate duce la tulburări cerebrale, dereglând echilibrul psihic şi provocând stări de epuizare.

* Osteoporoza – Potrivit unui studiu al cercetătorilor din Boston, frecvenţa fracturilor de col femural este mai mare la femeile aflate la menopauză care au un nivel ridicat al homocisteinei.

* Parkinson – Homocisteina distruge ireversibil anumiţi receptori din creier, ceea ce favorizează apariţia maladiei Parkinson.

* Tromboza – Homocisteina lezează pereţii vaselor de sânge, favorizează depunerile de colesterol “rău” (LDL) şi sporeşte riscul de opturare a vaselor. La o cincime din pacientele cu tromboză, homocisteina depăşeşte limita normală. Dacă într-o venă de la picior se desprinde un cheag de sânge, se poate ajunge la temuta embolie pulmonară.

* Tulburări de somn – Excesul de homocisteină perturbă la nivelul creierului secreţia de neurotransmiţători, în special pe cea a serotoniei. Persoana devine agitată şi irascibilă, adoarme greu şi are întreruperi de somn în cursul nopţii.

Un trio de forţă pentru dvs.

Ştiinţa modernă cunoaşte 20 de vitamine, toate fiind extrem de importante. Mai ales fără B6, B12, şi acid folic, nu funcţionează aproape nimic în organismul uman. Şi iată unde le puteţi găsi.

1. Vitamina B6

Aduce o contribuţie esenţială la formarea hemoglobinei (care transportă oxigenul în sânge), la procurarea rapidă a energiei necesare organismului şi la transmiterea influxurilor nervoase.

Se găseşte în: nuci, raci, sardine, heringi, carne de vită şi de viţel, banane, avocado, hrişcă.

Doza zilnică recomandată: Femeile au nevoie de 1,2 mg, gravidele şi mamele care alăptează – de 1,9 mg. Necesarul zilnic al femeilor poate fi acoperit, de exemplu, cu două banane.

2. Vitamina B12

Este indispensabilă pentru formarea globulelor roşii, pentru construirea structurii celulare şi transportul oxigenului în sânge. Reglează înmagazinarea în muşchi a energiei obţinute din alimentele ingerate.

Se găseşte în: heringi, midii, sardine, stridii, crabi, carne de pui şi de vită, brânză, ouă de găină, lapte, lebărvuşt cu un procent redus de grăsime.

Doza zilnică recomandată: Adulţii necesită 3 micrograme, gravidele 3,5, iar mamele în perioada de alăptare 4 micrograme. Pentru aceasta sunt suficiente circa 100 g de somon sau 100 g de brânză Camembert. Şi 300 ml lapte acoperă necesarul zilnic.

Simptome de carenţă: Pot apărea arsuri pe limbă, o coloraţie gălbuie a mucoaselor, senzaţia de stomac plin, eructaţii acide sau probleme gastrice. Dar se manifestă şi simptome cu caracter mai curând general, cum sunt oboseala extremă, dificultăţile de concentrare sau o diminuare evidentă a rezistenţei la efort fizic.

3. Acidul folic

Această vitamină, cunoscută altădată şi sub denumirea de B9 sau vitamina M, joacă un rol important în diviziunea celulară şi în sinteza acizilor nucleici (purtători ai informaţiei genetice). De asemenea, ea ajută la scăderea nivelului prea ridicat al homocisteinei în sânge, reducând astfel riscul de apariţie a bolilor vasculare.

Se găseşte în: roşii, varză, spanac, sparanghel, fenicul, fetica, andive şi salata verde. E prezent în cantitate însemnată şi în germenii de cereale, mazăre, linte, boabe de soia şi căpşuni.

Doza zilnică recomandată: Pentru adulţi este suficient un aport de 40o micrograme, pentru gravide şi mame care alăptează – 600 micrograme. Aceasta corespunde cu patru roşii de mărime mijlocie sau 180 g varză creaţă, ori 100 g carne de pui.

Simptome de carenţă: Anemie însoţită de dureri de cap, oboseală şi ameţeli, dar şi diaree. Sistemul imunitar formează mai puţini anticorpi. Mult mai grave sunt însă urmările constatate la femeile gravide: un deficit de acid folic provoacă adesea malformaţii la nou-născuţi.

Principalii furnizori de vitamine B

* Carnea de pui e săracă în grăsimi, bogată în proteine şi conţine circa 123 micrograme acid folic şi 0,53 vitamina B6 la 100 g.

* Seminţele de susan sunt benefice pentru sănătate, căci 100 g cuprind 0,79 miligrame vitamina B6.

* Racii ne întăresc sistemul imunitar datorită celor 25 micrograme de vitamina B12 la 100 g carne.

* Varza creaţă este unul din cei mai valoroşi furnizori de acid folic, cu 187 micrograme la 100 g. În acelaşi timp, ea conţine o cantitate mai mare de proteină vegetală de bună calitate decât orice alt soi de varză.

* Pieptul de curcan ne oferă 0,46 miligrame vitamina B6 la 100 g. În plus, are avantajul de a fi o carne săracă în grăsimi.

* Ouăle furnizează cam 2,4 micrograme vitamina B12 la 100 g. astfel fiind mai sănătoase decât îşi închipuie multă lume. Conţin într-adevăr colesterol, însă numai o parte din el trece în sânge. Aşadar, putem mânca liniştiţi un ou pe zi.

* Salata de andive, o delicatesă în timpul iernii, combate cu succes homocisteina, cu 109 micrograme acid folic la 100 g. Cam 250 g acoperă în întregime necesarul unei zile.

* Macrourile – În carnea grasă a acestor peşti de mare găsim 0,63 miligrame vitamina B6 la 100 g. Dar şi 0,3 până la 1,6 g acizi graşi Omega 3, care ajută la scăderea tensiunii arteriale.

* Carnea de viţel e foarte slabă şi ne pune la dispoziţie 0,4 miligrame vitamina B6 la 100 g. Atenţie: evitaţi carnea albicioasă ori de un roz palid, pentru că de obicei este de calitate inferioară.

* Brânza moale reprezintă o sursă excelentă de vitamina B12 – 3 micrograme la 100g. Pe lângă aceasta, în ea se află şi o mare cantitate de calciu, care protejează oasele împotriva osteoporozei.

* Seminţele de floarea soarelui – mici, dar pline de forţă: 100 g cuprind 0,4 miligrame vitamina B6. Şi nu numai atât. Ele conţin, în proporţie de 90% acizi graşi nesaturaţi, cât se poate de sănătoşi.

* Carnea de vită – Cu 2 până la 3 micrograme vitamina B12 la 100 g, un biftec mic reuşeşte să acopere necesarul zilei.

* Bananele ne dau 0,35 miligrame vitamina B6 la 100 g şi, printre altele, reglează şi nivelul glicemiei.

* Spanacul ne menţine în formă maximă, cu 145 micrograme acid folic la 100 g, oferindu-ne de asemenea multă vitamină C şi betacaroten.

* Heringii furnizează, pe lângă preţioşii acizi graşi Omega 3, 14 micrograme vitamina B12 la 100 g.

* Avocado este fructul cu cel mai bogat conţinut de grăsimi, însă n-avem motive să ne temem de el, ci dimpotrivă. În afară de o cantitate apreciabilă de vitamina B1, el ne aduce şi 0,5 miligrame vitamina B6 la 100 g. Iar acizii săi graşi mono şi polinesaturaţi ajută la scăderea colesterolului.

* Varza de Bruxelles ar trebui fiartă în foarte puţină apă cu sare, pentru a nu-i distruge valorosul conţinut de acid folic, de 182 micrograme la 100 g.

* Conopida e departe de a fi apreciată la justa ei valoare. Alături de 125 micrograme acid folic la 100 g, ea mai conţine multă vitamină C şi o serie de minerale. Dacă prezintă pete maronii, înseamnă că a fost depozitată în condiţii improprii şi a pierdut o parte din vitamine.

* Ficatul este, fără nici un dubiu, cea mai bună sursă de vitamină B12, cu 70-80 micrograme la 100 g. Însă el ne mai oferă încă o vitamină din aceeaşi familie – şi anume B5, care deţine un rol important în metabolismul lipidelor.

* Germenii de grău furnizează cantitatea record de 304 micrograme de acid folic la 100g. La aceasta se adaugă şi un anumit procent de vitamină B6, care acţionează sinergic cu acidul folic. Şi alţi germeni, cum ar fi boabele de soia încolţite, sunt surse minunate de acid folic.

 

*