Orele când se refac organele interne

Trăim cu toţii într-un univers ciclic. Totul în jurul nostru se repetă: secundele, minutele, orele, zilele, anii, anotimpurile, somnul, respiraţia, bătăile inimii… Viaţa e formată dintr-o întreagă gamă de cicluri care creează o adevărată simfonie. Adăugăm în fiecare zi câte o cărămidă la zidul vieţii noastre. Dacă reuşim să menţinem un ritm corect în interiorul, dar şi în afara noastră, “concertul” pe care-l susţinem aici, pe Pământ va fi unul lung şi melodios. *Ca să reuşim asta, trebuie să ştim cum.*

Un mecanism important al corpului este bioritmul cotidian al organelor interne. Despre bioritmul corpului uman s-a scris destul de mult, dar despre cel al organelor interne, mult mai puţin. Johanna Paungger şi Thomas Poppe, în cartea “Aus eigener kraft”, fac o descriere amănunţită a ritmului funcţiilor organelor noastre interne.

Autorii afirmă că fiecare dintre organele corpului are activitate maximă timp de 2 ore pe zi, după cum urmează:

vezica biliară (23:00 – 1:00)

ficatul (1:00 – 3:00)

plămânii (3:00 – 5:00)

intestinul gros (5:00 – 7:00)

stomacul (7:00 – 9:00)

splina şi pancreasul (9:00 – 11:00)

inima (11:oo – 13:00)

intestinul subţire (13:00 – 15:00)

vezica urinară (15:00 – 17:00)

rinichii (17:00 – 19:00)

circulaţia sangvină (19:00 – 21:00), iar o acumulare generală de energie se face între orele 21:00 şi 23:00.

* Haideţi să încercăm să analizăm, din acest punct de vedere al autorilor, o zi din viaţa noastră!

* Stomacul, splina, pancreasul

E foarte important cum ne trezim dimineaţa. Dacă am încerca să observăm cum se trezesc animalele dimineaţa, am constata că ele mai întâi se întind, începând fără grabă noua zi. Să luăm exemplu de la animale şi să încercăm să ne trezim dimineaţa liniştiţi, acordându-ne câteva clipe de relaxare înainte de orice activitate zilnică. Mulţi se trezesc dimineaţa cu “sufletul la gură”, cu teama că nu au timp de a rezolva ceea ce şi-au propus. Ar fi bine să ne trezim puţin mai devreme decât o facem de obicei pentru a simţi liniştea dinaintea zilei care abia începe.

* Între orele 7:00 şi 9:00, funcţiile stomacului sunt la valoare maximă, deci trebuie să luăm micul dejun fără grabă. Ar trebui să ţinem cont şi de calitatea şi cantitatea alimentelor pe care le consumăm la această masă.

* În intervalul orar 9:00 – 11:00, lucrează intens splina şi pancreasul, stomacul odihnindu-se. În acest interval e recomandat să nu consumăm alimente greu digerabile. Pancreasul e cel care controlează nivelul glicemiei. E de preferat să nu consumăm prea multe dulciuri pentru a nu forţa funcţia pancreasului… Splina, “cimitirul trombocitelor”, dacă nu funcţionează corect, se poate perturba nivelul trombocitelor din sânge.

* Inima, intestinul subţire

* Între orele 11:00 şi 13:00, activitatea inimii e la capacitate maximă. În această perioadă nu se recomandă mese copioase, care presupun un consum suplimentar de energie, care va fi luat din energia necesară activităţii intense a inimii.

Intestinul subţire are o activitate intensă între orele 13:00 şi 15:00. Autorii afirmă că nu de puţine ori s-a observat că un angajat cu norma redusă de muncă realizează la serviciu la fel de mult ca un angajat cu norma întreagă. De ce? Din cauza randamentului scăzut al organismului după ora 13, mai ales după un prânz copios. Activitatea intestinului subţire, cu rol important în procesul de digestie, e ghidată de sistemul nervos vegetativ, aceasta putând fi blocată sau dereglată de stres sau nervozitate. Din acest motiv se recomandă ca masa de prânz să fie luată în linişte.

* Între orele 15:00 şi 17:00 e perioada în care funcţionează la maximum vezica urinară. Vezica urinară are un rol important în detoxificarea organismului, alături de rinichi. Acest lucru poate fi accelerat cu ajutorul ceaiurilor diuretice, care au un efect maxim dacă sunt băute până la ora 19:00, deoarece între orele 17:00 şi 19:00 rinichii funcţionează intens. Dacă în acest interval orar, puteţi beneficia, alături de un ceai diuretic, şi de un masaj de relaxare, se produce o dezintoxicare mai eficientă a corpului… După ora 19:00 e bine să nu se consume o cantitate prea mare de lichide, înainte de somnul de noapte.

* Circulaţia sangvină are o activitate intensă între orele 19:00 şi 21:00. Autorii spun că dacă mulţi părinţi au o problemă cu adormitul copiilor înainte de ora 19:00, după această oră, trimisul la culcare devine deseori “o bătălie crâncenă”, care de obicei e câştigată de către copii. Acest lucru nu se întâmplă fără motiv: între orele 19:00 şi 21:00 circulaţia sangvină funcţionează cel mai bine. În această perioadă, corpul şi spiritul se gândesc la cu totul altceva decât la dormit.

* De la ora 21:00, până la ora 23:00 se realizează o acumulare intensă de energie în corp. Aceste 2 ore ale recuperării energiei se numesc la chinezi, după un meridian al corpului, “triplul încălzitor”. Cei care sunt în această perioadă sensibili la frig, cei care nu pot dormi decât într-o cameră încălzită, nu ar trebui să ignore acest semnal. Undeva s-a creat un dezechilibru fizic sau emoţional şi necesită atenţie. Pentru mulţi dintre noi, cele 2 ore sunt pline de vitalitate. Acest lucru e mai uşor vizibil la tineri, care în această perioadă se gândesc să meargă la distracţii şi nu la somn. Multora dintre noi ni s-a imprimat ideea, ani la rândul, că seara trebuie să ne culcăm devreme, corpul refăcându-se prin somn până la miezul nopţii. Poate că aceste vorbe sunt de fapt interpretarea greşită a ideii că noi acumulăm intens energie între cele 2 ore.

* Vezica biliară şi ficatul

Între orele 23:00 şi 1:00 se realizează intens funcţiile vezicii biliare. Aceasta, care contribuie cu secreţiile ei la digestie, e un organ care, prin disfuncţia lui, dă mari probleme întregului organism. Cei care se trezesc des noaptea în această perioadă trebuie să-şi pună cumva problema unei funcţionări greşite a bilei sau a ficatului. Stresul şi mâncarea consistentă cu prăjeli şi grăsimi seara, împiedică o funcţionare corectă a bilei.

Compresele umede şi calde aplicate pe zona ficatului sunt benefice în acest interval orar. Ceaiul fierbinte, băut cu înghiţituri mici, mai ales cel de pelin, băut cu 20 de minute înainte de masă, ajută la activarea funcţiei bilei. Sucul de ridichi ajută de asemenea. E de mare importanţă descongestionarea intestinului gros care, dacă nu se realizează în mod natural, se poate face cu ajutorul unei clisme. În acest interval orar ar trebui evitate, pe cât posibil, băuturile şi alimentele reci. Dacă sunt probleme cu funcţionarea bilei sau a ficatului, munca desfăşurată în perioada nopţii e foarte nocivă, deoarece nu se pot reface cele 2 organe.

Mai avem încă 6 ore din noapte pentru a încheia ciclul de funcţionare al organelor interne pe parcursul unei zile. Astfel, între orele 1:00 şi 3:00 funcţionează intens ficatul. Acesta, dacă are o structură deteriorată, se poate reface în anumite condiţii, importantă fiind odihna prin somn, alături de o bună încălzire a corpului. Funcţia ficatului suferă din cauza toxicităţii mărite a unor alimente, a alcoolului, cât şi a stresului. De reţinut e că alcoolul şi nicotina au un efect mult mai dăunător între orele 1:00 şi 5:00 dimineaţa.

* Între orele 3:00 şi 5:00 dimineaţa, e rândul plămânilor să funcţioneze intens. Mulţi fumători au un acces de tuse dimineaţa pentru că plămânii au lucrat toată noaptea şi acum dau afară substanţele care nu trebuie să fie în interiorul lor.

* Între orele 5:00 şi 7:00 dimineaţa, intestinul gros are o funcţie maximă. Hrana stă în intestinul subţire circa 2 ore, iar în cel gros chiar şi 20 de ore. Scaunul subţire indică o problemă de digestie în intestinul subţire, iar constipaţiile pun în evidenţă o creştere a toxicităţii organismului.

* Alungaţi bătrâneţea!

Cu această ocazie, prin scurta călătorie în intervalele orare ale unei zile, am încercat să vă prezint, cu ajutorul celor 2 autori, câteva aspecte ale ceasului nostru interior. Cunoaşterea acestor ritmuri ne face să avem încredere în instinctele noastre, acţionând corect pentru a ajuta funcţiile organismului. E foarte important să nu simţim că îmbătrânim o dată cu vârsta, căci starea bună a intelectului, puterea de a muncii, de a iubi, scad considerabil îmbătrânirea.

Să ne ascultăm ceasul interior şi să încercăm să ne adaptăm ritmului său, strivind prejudecăţile. Există personalităţi care au trăit, creând la vârsta de 80 de ani.

Cel mai puternic factor natural…

CIAGA V & BERGISTEROL – cel mai puternic factor natural anti-oxidant cunoscut.

Fructele şi legumele de culoare NEAGRĂ conţin… un colorant polifenic numit BERGISTEROL, adică de departe cel mai puternic factor natural anti-oxidant cunoscut!!!

Când am folosit în limbaj medical cuvântul “anti-oxidant”, primul lucru la care trebuie să vă gândiţi este “anti-cancer” (atât ca prevenţie, căt şi terapie naturală), anti-îmbătrânire şi status antiinflamator; dar nu numai atât!

Să nu cumva să uitaţi că a doua cauză de deces la nivel european este reprezentată de CANCER: însă în România, începând cu 1997, principala cauză de deces este reprezentată de cancer şi apoi de bolile cardio-vasculare!

Dar oare această minune a cerului (Bergisterolul) să ştie să facă doar atât? Nici pe departe! Hai să vedem împreună:

– Întâi de toate se găseşte în general în fructele de culoare indigo-vişiniu spre negru (dar nu numai):

* dude negre,

* cireşe negre,

* struguri negri,

* sâmburi de struguri negri (dar şi albi),

* mure negre,

* noni,

* rodie,

* aloe vera,

* corcoduşe negre,

* coacăze negre,

* prunele închise la culoare,

* AFINE,

* varză roşie,

* ceapă roşie,

* merele violet,

* salata Lollo,

* lintea neagră,

* fasolea neagră,

* dar şi din varza de Bruxelles (care poate fi consumată fiartă,

* fragi,

* alune.

Ultimele trei sunt varietăţile de legume şi fructe care nu prezintă culoarea NEAGRĂ, dar conţin Bergisterol într-o cantitate mică!

– Bergisterol există într-o cantitate de 50-100 mg /g în pieliţa de strugure, mai mult decât dublul oricărei alte surse identificate.

– Are un efect de distrugere tumorală directă, acţionând împotriva oricărui tip de localizare tumorală, dar mai ales asupra celor hormono-dependente (sân, uter, ovar, testicul, prostată, ficat, stomac) şi a melanomului malign (cea mai periculoasă localizare canceroasă a pielii şi una dintre primele 3 localizări tumorale ca agresivitate).

– Blochează formarea de vase de sânge în jurul tumorii, dar şi metastazarea celulelor maligne.

– Conferă o protecţie deosebită materialului genetic nuclear (ADN), ferindu-l de mutaţii.

Este SINGURUL anti-oxidant care acţionează direct pe gena Matusalemică (sau “gena longevităţii”), având capacitatea de a creşte durata şi calitatea vieţii.

– Are şi efect de potenţiator de efect (bioflavonoid) pentru toate mineralele şi vitaminele întâlnite în cale, amplificând efectele acestora de zeci-sute de ori!!!

– Are un potenţial anti-oxidant de 50 de ori superior vitaminelor C şi E la un loc.

– Este de 10-20 de ori mai puternic decât vitamina E în protecţia anti-oxidativă a LDL-colesterolului.

– Reduce nivelul sangvin al colesterolului total şi al trigliceridelor.

– Este un vasodilatator arterial

– Se opune expansiunii fibroase a cicatricei post-infarct miocardic.

– Se ştie că are capacitatea de a inhiba agregarea plachetară indusă de trombină şi ADP (Kimura) => efect anti-trombotic.

– Are efecte anti-SIDA, antivirale (virusurile hepatice, dar nu numai!), antialergice (inhibând eliberarea Histaminei), antibacteriene şi antiinflamatoare.

– Elasticitatea articulaţiilor, stimulând sinteza fibrelor de colagen, atât la nivel articular, cât şi în piele (astfel având şi un rol cosmetic). Preîntâmpină ridarea şi îmbătrânirea pielii, menţinându-i elasticitatea şi tinereţea.

– Are efect protector faţă de boala Alzheimer prin blocarea proteinei NF-Kb, împiedicând astfel micrologia să distrugă neuronii.

– Există studii încurajatoare referitoare la potenţialul terapeutic al său în ceea ce priveşte şi alte boli neuro-degenerative.

– Toleranţa la efort, performanţele fizice şi psihice.

– Durata de viaţă şi potenţialul reproductiv la animalele de experienţă pe care a fost testat (cu 15-30%).

Capac la toate, se mai comportă şi ca un hormon fito-estrogen, adică:

a) Reprezintă cel mai puternic fixator de Calciu în/ din oase (alături de exerciţiul fizic), prevenind şi combătând eficient osteoporoza.

b) Conferă protecţie vasculară majoră, chiar şi la bărbaţi.

c) Combate tulburările de climacteriu.

d) Ajută la regularizarea ciclului menstrual şi se opune oricăror manifestări dismenoreice.

e) Chiar în exces, conferă protecţie împotriva cancerului de sân şi col uterin şi nu induce cancer.

f) Protejează celulele nervoase împotriva efectelor devastatoare ale stresului + măresc durata de viaţă a acestora + se opun apoptozei (morţii) acestora!

g) Creşte eliminarea renală a acidului uric, prevenind acumularea sa şi riscul de a dezvolta gută sau litiază urică.

h) (Fito-) estrogenii sunt substanţe inductoare enzimatice (hepatice) cu rol în detoxifierea organismului, dar nu numai: creşte sinteza antioxidanţilor endogeni, a substanţelor necesare corpului etc.

Dr. Mărginean Călin

 

Tamara Lebedewa – Tratament (II)

Diabet. Trichomonadele se hrănesc cu insulină, substanţa folosită de cercetătoare pentru a le stimula în mediile nutritive. Ea spune că trichomonadele se aşează în celulele de tip B în insulele Langen Hans din pancreas, preiau insulina şi o distrug cu ajutorul toxinelor pe care le elimină. Şi această teorie este adevărată, după cum se poate constata din scrisorile pe care pacienţii de diabet i le-au trimis după ce aceştia au fost trataţi contra trichomonadelor cu metronidazol.

Scleroza multiplă: Lebedewa descrie cum, în anumite condiţii, mielina, o substanţă care este împrejurul nervilor, poate fi folosită de paraziţi ca hrană. În general, o infecţie ca de exemplu otita este predecesorul bolii SM la copii, infecţie prin care trichomonadele pătrund prin fereastra încă deschisă a Felsenben la creier, unde încep să distrugă nervii atunci când la sfârşitul creşterii copilului se încheie dezvoltarea capsulelor de mielină.

Adenom/ tumoare benignă la mucoase şi glande, ca de ex. la prostată. Lebedewa a observat cum aceste adenoame cresc des cu un vârf ascuţit şi că acest vârf se rupe brusc datorită gravitaţiei. Acelaşi lucru l-a putut observa atunci când culturi de paraziţi au fost lăsaţi să crească în neştire. Şi în acest caz ea a tras concluzia, din scrisorile pacienţilor, că tratamentul împotriva trichomonadelor a redus evident influenţa şi dezvoltarea adenoamelor.

Infertilitate/ Impotenţă: Trichomonadele se stabilesc la organele genitale şi se hrănesc cu hormoni. În testicule ele distrug spermatozoizii datorită toxinelor eliminate. Ele sunt chiar în stare să absoarbă şi să digere până la trei spermi deodată. Şi în mucoasa vaginală, trichomonidele sunt în stare să absoarbă spermatozoizi. De asemenea ele pot să distrugă glandele Keim ale femeilor.

Psoriazis: În analizele făcute în secreţiile bolnavilor de psoriazis s-a constatat că şi în sângele lor există trichomonade.

Carii/ Paradontoză: Trichomonadele bucale se stabilesc cu predilecţie în gingie. Periuţa de dinţi nu ajunge la ele. În special atunci când sistemul imunitar este slăbit, după citostatice sau iradiere, trichomonadele devin active şi creează paradontoză şi carii. Aceste forme de paraziţi au fost observate la microscop de Lebedewa. Paradontoza gravă se lasă tratată uşor cu o tinctură de metronidazol.

Colita: Trichomonadele intestinale sunt declanşatoare a mai multor boli intestinale. Acestea au fost descoperite deja în 1926 şi pot fi responsabile de hemocolită, colită, enterocolită şi colecistită.

Care sunt criteriile principale după care Tamara Lebedewa face legătura dintre cancer şi trichomonade. Cercetătoarea a stabilit lucrurile comune în modul următor: creşterea haotică, adică multiplicarea celulelor, nu se supune mecanismelor regulatorii din organism.

Proliferare – împărţirea de celulă asimetrică. Celulele omeneşti se multiplică simetric, adică dintr-o celulă se nasc două celule fiică, identice.

Polimorfism – Luarea de forme diferite: ca urmare a împărţirii celulelor în mod asimetric, celulele pot lua forme diferite, au mărimi diferite, pot să aibă mai multe nuclee de celulă şi conţinut genetic diferit. Din tumori/ colonii, celule independente se pot răspândi prin corp pentru a stabili colonii în alte părţi ale acestuia. Trichomonadele pot să pătrundă în vasele sanguine şi în ţesuturi şi să le traverseze.

Structurile de colagen ale celulelor sunt dizolvate cu ajutorul enzimei Hyaluronidaza/Kollageneza. Această enzimă este produsă de trichomonade. Aceste enzime sunt folosite (din păcate) şi ca mijloc de accelerare a resorbţiei în infuzii şi injecţii. După puncţii şi extirparea chirurgicală a tumorilor, care sunt urmate de citostatice, cancerul devine mult mai agresiv decât înainte. Datorită slăbirii sistemului imunitar prin citostatice (sau iradiere), răspândirea trichomonadelor în corp este uşurată.

Structura ţesutului tumorilor cancerigene nu are însuşiri caracteristice ca complexitate, polaritate, nemişcare ca şi multiplicare în Basalschicht. La tumori creşterea se face în părţile exterioare, la margini. Fiindcă culturile de trichomonade sunt formate din celule independente, ele sunt neordonate şi nepolare. Creşterea lor are loc la marginea coloniilor şi ele pot să pătrundă în ţesuturile învecinate. Celule din tumorile cancerigene ca şi trichomonadele elimină cantităţi mari de toxine care otrăvesc organismul. Trichomonadele există în forme şi mărimi diferite. În tumori ele se pot găsi deseori amestecate cu celulele umane. Datorită acestui lucru se pot explica multiple feluri de tumori care s-au întâlnit până în prezent. La celulele canceroase s-a observat des metabolismul anaerob (lipsa de oxigen), a glicolizei, în timp ce celulele normale se folosesc de oxigen pentru a transforma proteinele. Acest proces este tipic trichomonadelor, care par să existe mai mult de 800 milioane de ani, când atmosfera nu conţinea oxigen (n.t. această teorie anaerobă este o explicaţie, dar una foarte proastă, deşi aparent logică, căci dacă ar fi existat trichomonadele acum 800 milioane de ani, atunci ele nu ar fi avut cu ce să se hrănească, având în vedere că fără oxigen nu pot exista celule. Căci fără gazdă, nu poate exista parazit. Explicaţia adevărată este că aceşti paraziţi trebuie să existe aşa cum sunt şi nu s-au dezvoltat la întâmplare ci ca orice fiinţă, ele toate au fost create de Dumnezeu cu un anumit scop. Dar cum poate un protozor unicelular să ştie să producă o substanţă care să dizolve celula umană pentru a pătrunde în ea, când la oameni le-a trebuit 6000 de ani şi au reuşit aceasta de fapt copiind protozoare???).Tumorile şi trichomonadele supravieţuiesc la temperaturi sub zero grade şi diferenţe de temperaturi de mai mult de 30 de grade. Celulele omeneşti nu supravieţuiesc acestui lucru. Tumorile şi trichomonadele supravieţuiesc unui tratament cu pepsină şi trypsină, enzime pentru digestia proteinelor. Celulele omeneşti nu supravieţuiesc acestui lucru.

Teoria Tamarei Lebedewa arată că toate celelalte teorii sunt greşite? Nu. Dimpotrivă, ea le explică pe acestea. Cu ajutorul descoperirilor ei, se poate înţelege mai bine mecanismul cancerului şi însuşirile sale.

Acum se ştie cine este duşmanul cu care avem de-a face. Este important pentru toate terapiile de a cunoaşte însuşirile trichomonadelor şi comportamentul lor în organism. Asta e totul? Nu! Tamara Lebedewa a căutat ani în şir şi soluţii împotriva cancerului. A vorbit cu mulţi oameni, a făcut cercetări în bibliotecile din Moscova, St. Petersburg, Novosibirsk şi Krasnojarsk pentru a găsi remedii naturale pentru prevenirea cancerului şi ajutorarea vindecării în caz de îmbolnăvire cu toate bolile enumerate mai sus.

În afară de asta, ea a stabilit un program de curăţire a corpului în patru trepte.

1. Curăţirea organismului de toxine şi reziduuri

2. Aprovizionarea organismului cu vitamine, minerale şi elemente nutritive

3. Curăţirea corpului de trichomonade şi alţi paraziţi

4. Întărirea sistemului imunitar

Acest program de curăţire şi întărire a fost făcut mai degrabă pentru condiţiile ruseşti, unde oamenii, altfel decât în ţările industrializate – se duc în natură pentru a-şi procura ei înşişi mijloacele necesare. Pentru condiţiile din Germania, acest proces este prea lung şi prea complicat. El trebuie restructurat pentru a putea folosi produse care se pot găsi gata de cumpărat. Câteva produse se găsesc deja.

Unde trebuie să fie introduse descoperirile Tamarei Lebedewa în medicina naturistă?

La ce pot contribui aceste descoperiri şi la ce nu? Nu există o terapie prefabricată. Tamara Lebedewa propune multe posibilităţi cu care se pot trata cancere diferite şi ea dovedeşte că are cunoştinţe vaste. Însă aici se mai poate cerceta. Aceste cercetări trebuie să provină de la noi descoperiri. În acest fel se pot creea noi şi interesante terapii. Deosebit de important este faptul că există deja un şir de terapii alternative de cancer, care funcţionează şi care lasă mult în urmă tratamentele medicinei clasice. Aceste terapii alternative se pot rafina şi îmbunătăţii pe baza rezultatelor cercetărilor.

Lucrările Tamarei Lebedewa au arătat pericolele mari pe care le aduc paraziţii din corp precum şi soluţii de a le preveni şi elimina. Foarte valoroasă este diagnosticarea folosită. Lebedewa foloseşte mostre de sânge colorate ca şi sânge viu pe care le analizează la microscopul de câmp întunecat. Ea poate să dea indicaţii despre starea şi calitatea sângelui. În acelaşi timp Lebedewa are experienţă şi la lucrul cu microscopul fluorescent.

Descoperirea trichomonadelor ca patogen cancerigen deschide larg posibilităţile medicinei de a preveni şi învinge bolile. După o cercetare de mai multe decenii, s-a aflat în sfârşit cine este duşmanul şi factorul fizic care creează cancerul!

De ce Lebedewa nu dovedeşte asta tuturor? Ea a făcut deja asta! Problema este că nimeni nu vrea să vadă aceste dovezi. Cu excepţia oamenilor care sunt deschişi să se ocupe cu posibilităţile noi şi a celor care au curajul să verifice o teorie care are potenţialul de a revoluţiona medicina clasică. De asemenea, cu dovezile găsite de Lebedewa se vor ocupa şi toţi cei care caută alternative adevărate împotriva cancerului. Lebedewa şi-a încheiat lucrul cu succes. Ea ar dori să instruiască şi să îndrume şi pe alţi cercetători în descoperirile ei şi să le arate cum lucrează coloniile de trichomonade (tumorile cancerigene). Acest lucru nici nu durează mult şi nici nu este greu de învăţat. Aici nu este vorba de a le arăta oamenilor: “Aşa trebuie făcut!” Ci mai degrabă ca oamenii să fie invitaţi să arunce o privire. Într-un cerc sigur care le dă posibilitatea să nu-şi piardă onoarea. Căci cei mai mulţi care încă mai ţin la teoria veche a cancerului o fac cu conştiinţa împăcată că fac bine. Oamenii trebuie informaţi printr-un canal paralel ce are de spus Tamara Lebedwa. În acest fel se izolează succesul unui produs de promisiunea implicită de a vindeca pe cineva.

Doamna Lebedewa este o mesageră şi mesajul ei este simplu: “cele mai grave boli sunt produse de trichomonade”.

Tamara Lebedeva recomandă pacienţilor cu boli cauzate de trichomonade, după ce a studiat efectele lor asupra coloniilor de acest gen, următoarele remedii naturale (interesant că aceste remedii sunt de fapt bine cunoscute, mai ales cititorilor acestui site, căci ele au fost recomandate în cărţile cu provenienţă divină scrise de Jakob Lorber şi Hildegard von Bingen): * mujdei de usturoi cu ulei presat la rece (nu rafinat)

* boabe de ienupăr (mestecate crude şi ceai din ele)

* suc de răchiţea (Vaccinium oxycoccos) care este un soi de afin (Crannberry, Moosdeerensaft)

* suc de pelin alb (Wermut) – sau, înrudite sunt

* afinele şi merişorul; amândouă plantele sunt recomandate şi de Hildegard von Binger la mai multe boli. Folosirea acestor remedii trebuie bineînţeles făcută cu dietă alimentară corespunzătoare şi ceaiuri de curăţire, pentru ca toxinele şi paraziţii să potă fi eliminaţi din corp.

Tamara Lebedewa descrie şi o metodă bine cunoscută: clătirea îndelungată a gurii, dimineaţa, cu ulei de floarea soarelui (nerafinat). Până acum se credea că prin această metodă se elimină toxine din corp. Însă Lebedewa explică şi că uleiul de floarea soarelui deţine 38% acid liponic care este un stimulent în creşterea trichomonadelor. Uleiul se foloseşte ca momeală pentru trichomonadele bucale, care sunt eliminate odată cu scuiparea uleiului. În afară de asta substanţele toxice eliminate de trichomonade se dizolvă în ulei şi sunt eliminate şi ele odată cu acestea. Cura de clătire cu ulei este mult mai eficientă în curăţirea organismului decât se putea ghici până acum.

Tamara Lebedewa – Tratament (I)

Explicaţiile redate mai jos sunt perfect plauzibile. Microorganismele anaerobe Trichomonas sunt cunoscute ca fiind deosebit de agresive… iar mecanismele redate mai jos (într-o măsură descriptivă concisă) sunt reale şi posibile…

MICROBUL CANCERULUI A FOST DESCOPERIT!

Cine este Tamara Lebedewa? Tamara Jakovlewna Sviseeva, în Germania cunoscută sub pseudonimul “Lebedewa”, s-a născut în 1938 în Krasnojarsk şi a lucrat ca şi chimistă. La vârsta de 28 de ani ea a devenit şefa secţiei la un institut de cercetări. Din anul 1982 ea a fost şefa secţiei “tehnologii de viitor”. Datorită multor cazuri de cancer din familie, doamna Lebedewa a început să facă cercetări. Dând ascultare intuiţiei, ea a refuzat să creadă în teoria mutării celulelor canceroase – căci nu a putut să-şi închipuie niciodată ca celulele omeneşti să se lupte împotriva corpului însuşi. În anul 1989 ea a descoperit legătura dintre celulele canceroase şi protozoarele cu numele de trichomonade, care le sunt foarte bine cunoscute ginecologilor, dar care le consideră inofensive. Lebedewa a constatat că deja mulţi cercetători dinaintea ei au identificat aceşti paraziţi monocelulari ca fiind cauza cancerului, însă aceştia nu au putut să facă legătura cu aceste trichomonade.

În 1997 Lebedewa a tipărit în Rusia prima ei carte “Cancer – Puteţi învinge boala” şi împreună cu celelalte 12 cărţi, ea a vândut în Rusia peste 300.000 de exemplare. Tot în Rusia Lebedewa este foarte cunoscută şi respectată de popor, care nu mai este mulţumit cu medicina practicată şi suportată de stat. Ea primeşte multe scrisori de mulţumire în care oamenii îi raportează cum au putut identifica istoria bolii lor cu teoriile din cărţile ei. Oamenii îi înţeleg teoria. Ca urmare, a primit o mulţime de confirmări de la bolnavi. Şi atunci când este posibil, Lebedewa ajută oamenii cu informaţii şi le recomandă doctori care lucrează conform teoriei ei. Atitudinea chimistei din Moscova se recunoaşte foarte bine din titlul unei cărţi care a fost publicată în Rusia cu numele “Dacă ai fost vindecat, ajută pe alţii”.

Tamara Lebedewa a apărut des în Rusia la televizor şi la radio şi a încercat să convingă politicienii şi medicii, dar fără succes. Descoperirile ei se răspândesc numai “de jos în sus”. Mulţi doctori tratează pacienţii după metodele ei şi din ce în ce mai multe clinici private fac reclamă cu numele ei, lucru pe care ea îl afla numai din întâmplare. Din anul 2002, Lebedewa vizitează şi Germania, unde lectorează la conferinţe şi congrese.

Ce a descoperit doamna Lebedewa în mod concret? Tamara Lebedewa a cercetat mai întâi însuşirile parazitului trichomonade, despre care ea crede că are de a face direct cu cancerul.

Acest parazit, descoperit din 1836 de către francezul Anatoms Donne, face parte din grupa de flagelate şi este în stare să-şi schimbe forma în multe alte forme diferite.Acest lucru este cunoscut sub numele de pleomorfism. Aceasta este strategia parazitului de a putea supravieţui în medii diferite. Cercetătoarei i-a fost posibil să aducă parazitul în trei forme diferite prin stimuli chimici diferiţi: în formă de cistă, în formă de amibă şi în formă de flagelă. Între aceste stadii există multe stadii intermediare.

Celulele extrase din tumori cancerigene au fost tratate de ea cu aceleaşi mijloace şi au dat exact aceleaşi rezultate. Acest lucru este dovedibil şi reproductibil şi dovedeşte că celulele canceroase sunt de fapt trichomonade! Ce înseamnă asta? Acest lucru înseamnă că tumorile sunt de fapt o colonie de paraziţi monocelulari şi acest lucru mai înseamnă că dogma medicinii, că celulele canceroase ar fi celule umane denaturate, este complet eronată.

Acestor paraziţi nu li s-a dat nici o importanţă în medicină până la ora actuală, deşi statistica infecţiilor din ultimii ani arată că infecţiile cu aceşti paraziţi a crescut enorm.

Această descoperire este oul lui Columb? Nu, dar ea este o descoperire esenţială, care va schimba medicina. Căci pe baza acestei descoperiri, se înţelege de ce metodele medicinii clasice cu privire la cancer nu au până acum nici un succes şi nici nu pot avea. Descoperirea doamnei Lebedewa ne explică în plus de ce anumite remedii naturale au efect asupra cancerului şi ne arată însuşirile tumorilor cancerigene pentru care medicina clasică încă nu a găsit răspunsuri.

De ce această descoperire încă nu a dat ocolul pământului? Pentru asta există mai multe răspunsuri. Unul este deschis şi curios şi pune întrebarea: ce mai putem noi oamenii să facem pentru a salva bolnavii de cancer?

Al doilea este închis şi are teama de a nu face cumva ceva greşit sau de a pierde ceva (statut, venituri, prestigiu). Din cea de-a doua categorie fac parte acei oameni care stau în poziţii de putere şi care iau hotărâri. Ce dovezi trebuie aduse acestor oameni? Ce aduce o dovadă, atunci când cei de la putere nu vor să o vadă? Dovezile funcţionează greu şi după metoda “push” şi după metoda “pull”.

Cert este ca Lebedewa a adus dovada. Singurul lucru care lipseşte este faptul că această dovadă să fie recunoscută ştiinţific. Întrebarea este: ce este mai importantă, forma sau conţinutul? Pentru medicina clasică se pare că este numai forma…

Ce fac trichomonadele în corp?  Trăiesc bine! Într-un corp sănătos cu sistem imunitar trăiesc într-un echilibru strategic. Atunci când sistemul imunitar este slăbit şi corpul este într-o stare acidificată, atunci aceşti paraziţi se înmulţesc în sânge şi ţesut. Prin excrementele lor, ei dăunează organismului şi în plus sunt în stare să pătrundă în celule printr-o enzimă cu numele de Hyaloronidase (sau Kollagenase), enzimă pe care o produc singuri. În acest fel sunt în stare să intre din sânge în ţesut şi în sistemul limfatic. În felul acesta cresc tumori canceroase în ţesuturi.

Medicina clasică cunoaşte tricomonaze, infecţie vaginală care însă poate apărea şi în tractul uro-genital al bărbatului. Această boală este tratată cu metronidazol, un antibiotic împotriva protozoarelor. În Germania acest medicament este cunoscut sub numele de Clont © şi este prescris sub formă de tablete sau de infuzie. Interesant este faptul că unele clinici din Rusia tratează cancerul mai mult cu preparate din metronidazol (Trichopol ©). Însă se spune că acest preparat ar folosi numai stimulării sistemului imunitar.

Este cunoscut de mult că trichomonadele apar în organismul uman în trei forme diferite:

*trichomonade bucale (trichomonas tenax)

*trichomonade din tractul digestiv (trichomonas hominis/intestinalis) şi

*cele din tractul vaginal şi urogenital (trichomonas vaginalis/urogenitalis). Aceştia din urmă au fost identificaţi de Lebedewa ca fiind cei mai agresivi.

Descoperirea ei se aplică numai la cancer? Nu. Ea face aceşti paraziţi să fie responsabili pentru mai multe boli. În toate cazurile aceşti paraziţi au fost găsiţi în sânge de Lebedewa.

SIDA: Într-un şir de experimente într-o clinică din Moscova şi la institutul oncologic, cercetătoarea a descoperit că viruşii de SIDA pătrund în Trichomonade şi se înmulţesc în ele (şi clamidele fac acelaşi lucru). Urmarea este că paraziţii devin şi mai agresivi şi se produce o creştere masivă a toxinelor eliminate în sânge. Aşa se explică de ce în stadiile avansate de SIDA se observă o creştere mărită a tumorilor maligne.

Arterioscleroza/tromboza/plaque: sunt după Tamara Lebedewa o colonie de trichomonade. Acest lucru l-a putut dovedi cu ajutorul microscopului. Ea a pus trombe într-o substanţă nutritivă care s-a înmulţit ca o tumoare şi paraziţii şi-au schimbat forma. În forma de amibă şi de flagelată.

Scrisori de mulţumire de la pacienţi au confirmat faptul că tratamentul contra tricomonazelor, simptomele s-au retras.

Artrita şi artoza: Tamara Lebedewa a identificat în cercetările făcute în anul 1995 în lichide extrase din articulaţiile pacienţilor cu artrită şi artoză, tricomonade. Acestea se aflau în forme diferite, care otrăveau lichidele din articulaţii şi făceau ca zgârciul să fie erodat.

Fericirea

Psihocardiologie. Atenţie la stres şi supărări!

Nu numai ţigările şi friptura de porc uzează motorul vieţii. Treptat, specialiştii descoperă cu uimire ce legături strânse există între universul nostru afectiv şi sănătatea inimii. O nouă disciplină medicală, psihocardiologia, cercetează când şi în ce fel frica, furia şi tristeţea ne ameninţă viaţa.

O PIATRĂ PE INIMĂ

N-a fumat niciodată. Merge regulat la înot. Valorile colesterolului sunt în ordine, tensiunea puţin sub limita normală. Corina Popa (numele e schimbat) e un model de persoană sănătoasă. În pericol sunt alţii, credea ea. Dar în vara anului 2007… Corina se prăbuşeşte la ea în casă, cu dureri puternice de piept, în braţul stâng şi în maxilar. Vomita. Fiica ei cheamă salvarea: se pare că e vorba de un infarct. La spital, medicii nu-şi cred ochilor. Când examinează cu cateterul vasele coronariene, căutând porţiuni îngustate sau obturate care în mod normal constituie cauza unui infarct, nu găsesc nimic. Ţinând seama de vârsta pacientei, 69 de ani, vasele de sânge sunt ireproşabile. Largi ca nişte ţevi abia ieşite din fabricaţie. Abia după ecografie, care pune în evidenţă o deformare neobişnuită a inimii, medicii reuşesc să ajungă la o concluzie: Corina Popa suferă de aşa numitul ”sindrom al inimii zdrobite”. ”Din fericire”, explică ea ”boala nu reprezintă un pericol pentru viaţa pacientului, însă primele simptome sunt identice cu ale infarctului. Cauza sunt hormonii stresului, ce paralizează pentru un scurt interval de timp muşchiul inimii”.

Din discuţiile cu pacienta, reiese că înainte de incident, ea se afla la capătul puterilor. Cu un an şi jumătate în urmă, soţul ei murise de cancer pulmonar, după 45 de ani de căsnicie. Corina îl îngrijise zi şi noapte, fără să se cruţe, iar după moartea lui, avusese luni întregi atacuri de panică. Pierderea tovarăşului de viaţă o îmbolnăvise – îi zdrobise inima.

Există câteva expresii populare foarte plastice, care descriu o asemenea situaţie. Se spune: ”Am o piatră pe inimă” sau ”Mi s-a oprit inima de frică” ori, ca în cazul nostru: ”Asta mi-a zdrobit inima”. Între timp, medicii au aflat cât adevăr ascund aceste zicale.

SUFLETUL UCIGAŞ

Durerile sufleteşti pot omorî inima

Organul situat dedesuptul sternului a fost considerat multă vreme un exemplu de mecanism robust: o pompă de mărimea unui pumn, care se contractă de aproximativ 100.000 de ori pe zi, lăsând să treacă prin ea cam 7.000 litri de sânge – volumul unei căzi de baie, înmulţit cu 46. O pompă ce funcţionează în general fără necesităţi de întreţinere, timp de mai multe decenii, cu condiţia ca ţevile ei de alimentare să nu se înfunde, datorită unor influenţe genetice sau un mod de viaţă nesănătos – înţelegând prin asta fumatul, alimentaţia bogată în grăsimi animale, sedentarismul. Acum câţiva ani, când primii medici şi psihologi şi-au pus întrebarea dacă nu cumva suferinţele psihice ”atacă inima” literalmente, ei au fost întâmpinaţi cu zâmbete îngăduitoare. Însă de atunci şi până astăzi, psihocardiologia, disciplina medicală specializată în efectele patologice produse de stresul psiho-social asupra inimii, a prins contur şi a câştigat teren. Au ieşit de sub tipar manuale voluminoase. Iar în tot mai multe spitale din Occident lucrează mână în mână cardiologi, specialişti în psihosomatică şi psihologi. Această nouă orientare medicală are la bază constatarea că durerile sufletului au suficientă putere pentru a provoca o paralizie a unor porţiuni din miocard.

Boala a fost numită ”sindromul inimii zdrobite” şi, din nefericire, ea duce adesea la declanşarea unui infarct cu posibile urmări fatale. Iar lista sentimentelor nocive este lungă: furia, nervii nestăpâniţi, frica, tristeţea şi mânia, presupun riscuri de care nu suntem conştienţi, la fel şi epuizarea, depresia şi descurajarea.

Unii sunt afectaţi îndată după un eveniment traumatizant: după o catrastofă naturală cum ar fi un cutremur, după un atac terorist, după ce au primit vestea morţii unei persoane apropiate, după un accident. Alţii, cum era Corina Popa, sufera de o perioadă îndelungată, pentru ca la un moment dat să se prăbuşească, fără să poată fi identificată o cauză imediată. Însă, cel mai adesea se constată o suprapunere a ambelor variante. “Tipică este combinaţia celor două forme de solicitare – cronică şi acută”, afirmă specialiştii. “Deja cu luni de zile înainte de infarctul propriu-zis, pacienţii se simt extrem de obosiţi, extenuaţi şi lipsiţi de energie. Îngrijoraţi de starea lor, mulţi se prezintă la medic. Dacă apoi se adaugă şi o enervare bruscă, infarctul se produce instantaneu.”

Ce se petrece acolo, sub piele, muşchi şi coaste? Cum se ajunge de la stări de spirit la obturări ale vaselor de sânge? Cum paralizează sufletul inima? Până în prezent, cercetătorii n-au elucidat toate detaliile acestor procese primejdioase, însă esenţa lor este mai presus de orice dubiu: când tristeţea, stările conflictuale, frustrarea sau melancolia durează săptămâni şi luni, ele nu mai înseamnă pentru organism decât un singur lucru – stres şi anume în varianta sa nesănătoasă, cronică: sindromul inimilor zdrobite. Efectul lui nu este totdeauna mortal.

Unii dintre cei loviţi îşi revin. În schimb, alţii au mai mult ghinion: la ei stresul forţează îndesirea bătăilor inimii şi totodată deteriorarea vaselor. Acestea devin mai rigide şi se îngustează, acoperindu-se cu depuneri ce pot împiedica circulaţia normală a sângelui. Ori se fisurează şi formează cheaguri – un risc cu atât mai crescut, cu cât sângele pacientului respectiv tinde să se coaguleze mai rapid. În punctul acesta, pericolul de infarct e major.

LIPSA APRECIERII

În cazul lui Valentin Abrudan, factorul declanşator al infarctului a fost o ceartă cu şeful. Bărbatul lucra ca îndrumător pentru persoanele cu handicap. “La serviciu mă aflam într-o agitaţie permanentă, nu-mi permiteam nici o clipă de odihnă”, povesteşte el. “Treptele în instituţie le urcam şi le coboram câte trei odată, aveam mereu sentimentul că nu-mi fac munca îndeajuns de repede.” Apoi a apărut o colegă nouă, care a început să-l şicaneze sistematic. În cele din urmă, a sosit şi ziua când şeful i-a spus în faţă că vrea să scape de el – după mai mult de zece ani. Abrudan a făcut infarctul la şase ore după acea discuţie, seara, în pat… Abia împlinise 40 de ani. Dusese întotdeauna o viaţă sănătoasă, era vegetarian şi practica joggingul, nu avea obiceiul să fumeze şi consuma foarte rar alcool. În acelaşi timp însă, trăia neîncetat sub tensiune. Iar la final, fusese supus unui ultim şoc. Statisticile medicale atestă fără putinţă de tăgadă faptul că relaţiile dificile la locul de muncă obosesc inima.

Enervările permanente la serviciu dublează riscul de infarct la persoane iniţial sănătoase.

Al doilea punct sensibil în atmosfera zilnică de la lucru este lipsa de apreciere: oamenii dau ce au mai bun din ei în profesie şi nu se simt recompensaţi pentru aceasta.

Recompensarea insuficientă poate îmbrăca forme diferite: salariu modest, statut inferior, lipsa unei şanse de promovare, nesiguranţa locului de muncă, un şef coleric sau colegi agresivi. Printre exemplele tipice se numără, de pildă, medicii secundari, care prestează o muncă de răspundere, sunt prost plătiţi şi nici n-au un cuvânt de spus în cadrul ierarhiilor rigide din spitale. Sau mamele active profesional, care se istovesc pe două fronturi, fiind nemilos criticate pretutindeni. Sau cei cu vocaţia dăruirii, care îşi cheltuiesc energia pentru alţii, fără nici un fel de recunoştinţă.

Dar şi cine nu lucrează poate trăi în condiţii de stres cronic. Să fii şomer şi să primeşti zilnic câte un refuz la o cerere de angajare, să porţi un război conjugal ori să-ţi îngrijeşti mama bolnavă de Alzheimer – asemenea lucruri macină sufletul, la fel ca suprasolicitarea şi subaprecierea de la serviciu. E o schemă care se repetă la infinit: munca peste puteri, pentru a plăti ratele la casă şi datoriile. La un moment dat, când randamentul scade, visul se spulberă, statutul social e compromis, relaţia cu partenerul se uzează din pricina problemelor. Apoi, pe neaşteptate, catastrofa: infarct.

Nu oricine munceşte din greu sau are de depăşit o serie de probleme personale se confruntă cu acelaşi grad de risc.

Vulnerabilitatea la stres depinde pe de o parte de factorii genetici, iar pe de alta, de experienţa acumulată şi aptitudinile dobândite.

Ce exigenţă avem faţă de noi înşine?

În ce măsură suntem obsedaţi de performanţă?

Ce importanţă acordăm situaţiilor critice?

Le putem gestiona?

Pentru unii, o ceartă cu nevasta sau toanele şefului reprezintă doar o solicitare nervoasă în plus, pe când alţii se distrug din cauza lor.

DESCHIDEŢI-VĂ SUFLETUL! EMOŢIILE NEGATIVE POT FI FATALE.

Este un fapt dovedit că oamenii care suportă un stres emoţional cronic percep altfel lumea înconjurătoare, iar acesta e începutul unui cerc vicios: la ei pragul de “alarmă” a coborât sub limita normală, creierul lor este mai atent şi mai receptiv la stimulii exteriori. Au deseori reacţii de spaimă ori emoţie, organismul lor se comportă în faţa unor situaţii banale, cotidiene, ca şi cum ar fi unele de extremă urgenţă.

E vorba de oameni care n-au posibilitatea să discute cu cineva despre emoţiile lor negative. Ei nu se eliberează de aceste sentimente, ci le reţin şi le refulează. Cu consecinţe fatale pentru sănătatea inimii. Foarte aproape de marginea prăpastiei se află persoanele caracterizate printr-o tristeţe patologică: depresivii au un risc de infarct de două ori mai mare, comparativ cu semenii lor mai deschişi şi exuberanţi.

Depresia constituie un stres permanent pentru organism. Un depresiv se găseşte continuu într-o stare de tensiune distructivă, care modifică întregul metabolism. Din perspectiva unui posibil infarct, depresia nu este cu nimic mai prejos decât factorii fizici de risc cunoscuţi, ca fumatul ori hipertensiunea arterială. “Depresivii trebuie să înveţe treptat că pot avea din nou încredere în propriul lor corp”, spun medicii. De pildă, prin psihoterapie, tehnici de relaxare sau programe echilibrate de sport…

Revizuirea modului de gândire, schimbarea atitudinii, relaxarea – pentru aceasta, cei mai mulţi necesită ajutorul unui profesionist. Dar multe victime ale stresului merg pe această cale numai după ce pompa sistemului lor circulator a cedat. Deşi ar putea lua măsuri cu mult înainte de colaps: cine nu-şi poate depăşi tristeţea, cine se teme că va deveni depresiv ar trebui neapărat să aibă o discuţie sinceră cu medicul său de familie, ori să se adreseze unui psihiatru dau psiholog. Dacă problema nu e încă presantă, destule se pot rezolva şi cu paşi mici.

Concret, aceasta înseamnă: fragmentaţi-vă programul de muncă cu pauze, mergeţi la fereastră, priviţi afară şi visaţi cu ochii deschişi. Când vă simţiţi la strâmtoare, calmaţi-vă deliberat cu ajutorul respiraţiei sau vizualizaţi imagini ce vă inspiră linişte, pentru a vă distanţa emoţional de situaţia care vă stresează.

Pompa cu funcţionare non-stop

* Fără ca noi să fim conştienţi de asta, inima noastră îşi face datoria neîntrerupt, zi şi noapte. Învăţăm s-o preţuim abia când se defectează.

Mărimea

* Inima este cât pumnul stăpânului ei.

Greutatea

* La un adult: 300 – 350 grame.

Pulsul în stare de repaos (bătăi pe minut)

* Adult: 60 – 80

* Nou-născut: 140

* Maratonist: 35

Numărul bătăilor de inimă la un adult

* În cursul unei zile: 100.000

* În 70 de ani de viaţă: circa 3 miliarde.

Începutul

Din a patra săptămână de sarcină, inima embrionului începe să pulseze în abdomenul mamei.

Capacitatea de transport

* Pe zi: 7000 litri de sânge (de 46 de ori volumul unei căzi de baie).

* În 70 de ani de viaţă: 178 milioane litri de sânge.

Oprirea

Inima încetează să bată abia la trei până la cinci minute după ce omul şi-a dat ultima suflare. Dacă inima se opreşte prima, durează doar 30-60 secunde până când dispare şi respiraţia.

Infarctul

Din numărul total de infarcturi, aproape o treime conduc la un deznodământ fatal. Majoritatea au loc în orele dimineţii.

O TAINĂ MEDICALĂ

Vă dezvăluim azi o taină ţinută cu mari eforturi şi mulţi bani departe de urechile şi ochii “prostimii”. Lipsa sării din sânge!! Interesant, dar LOGIC. Aceeaşi problemă cu tensiunea arterială: înainte 130/80 era tensiune de aviator, acum este limita superioară a “normalului”. Să aibă aceeaşi justificare?

Vă dezvăluim azi o taină ţinută cu mari eforturi şi mulţi bani departe de urechile şi ochii “prostimii”. Excesul de sare, zahăr şi grăsimi, dăunează grav sănătăţii! Ăsta da avertisment medical! Ce înseamnă exces nu ne explică însă nimeni!!! La prima citire, exces înseamnă prea mult, dar raportat la greutatea fiecăruia!!!

Între copilul de 20 de kilograme şi adultul de 80 sau 120 de kilograme… e o marjă de eroare foarte mare, ca să pronunţi exces, sau să recomanzi doar 2, 4 sau 6 g de sare pe zi. Între omul de la munte… care bea apă puternic magnetizată şi aproape pură şi cel de la şes sau de la oraş care primeşte apa cea mai infectă, cel de la munte va dizolva şi elimina mult mai repede chimicalele! Nu uitaţi că nu suntem la fel, că nu avem aceeaşi grupă sanguină, că diferă şi RH-ul – purtătorul de oxigen din sânge! Unii au în sânge predominant Cuprul (RH negativ), alţii, cei mai mulţi, au Fierul (RH pozitiv)! Nu uitaţi ceea ce mulţi vor să ascundă:

– Orice reacţie a apei cu sarea produce căldură!!! Iar sarea formează principalul electrolit care, scos din sânge, reduce de… 11 000 de ori viteza transferului informaţional către creier!!! Mai simplu spus, lipsa sării din sânge… prosteşte!!! Intuiţia îmi spune că ăsta este scopul lor real: să devenim legume! La muncă şi înapoi acasă, la televizor, unde ni se repetă zilnic prostiile astea: excesul de sare, zahăr şi grăsimi dăunează grav sănătăţii! Dar excesul de alcool, tutun şi medicamente? De ce nu se fac campanii la TV cu acest subiect? De ce nu se fac campanii contra etnobotanicelor???

Nu este vorba de boală şi moarte, mai ales în rândul tinerilor? Ba da! Dar este vorba şi de bani, de mulţi bani, atât de mulţi încât viaţa copiilor şi a tinerilor… nu mai contează!!! Este vorba de profituri imense, accize şi taxe! Şi în fond este bine să ai multe “legume” în sistem! Pentru că legumele îşi plătesc taxele la zi! Amintiţi-vă! Ce face medicul prima dată când ajungi la spital? Îţi schimbă regimul alimentar: fără sare!!! Adică taie legăturile informaţionale cu creierul, ca să poate trimite medicamentele peste tot în corp. Amorţeşte creierul pentru că altfel, acesta, ar reacţiona imediat la chimicalele administrate! Ar declanşa alergii!

Dar zahărul? Zahărul e purtător de un cu totul alt tip de informaţii! Nu vorbim de “clasicul” zahăr alb, tos, chimizat la maxim!!! Vorbim de zahărul natural din fructe sintetizat de natură cu ajutorul apei! Vorbim de zaharurile multiple din mierea de albine, naturală. Glucoza participă direct la formarea acidului dezoxiribonucleic (ADN), adică a evoluţiei. Vitalitatea dvs. şi a copiilor dvs., atenţia, concentraţia, vin din zaharurile naturale! Şi evoluţia dvs. Genetică!

Grăsimile?! Să vedem ce spun studiile! Colesterolul ajută la formarea membranelor celulare; la sinteza hormonilor în grandele suprarenale şi în ovar!!! Colesterolul este indispensabil digestiei lipidelor, în urma transformării de către ficat în acid biliar. Nivele joase ale colesterolului, induse cu ajutorul medicamentelor, duc la apariţia depresiei, comportamentului violent, sinucidere, creşterea riscului de infarct miocardic şi mai ales o slabă funcţionare a sistemului imunitar.

În trecut, cineva cu un regim alimentar ce conţinea 300 mg de colesterol pe zi, cu un nivel HDL (colesterol bun) de 35 mg pe decilitru de sânge, era considerat normal. Asta până când cei de la OMS au hotărât să schimbe normele! Să le coboare la 200! Imediat au apărut 36 de milioane de ”bolnavi”, şi 4,3 de miliarde de dolari pe an, câştig, dintr-un foc! Între vrăjeala ştiinţifică a unora şi intuiţia lui strămoşească, ciobanul român a ales intuiţia!… tot cu slana, pita, ceapa şi pălinca trăieşte! Nu face exces şi trăieşte mult şi bine… cum aţi vrea să-şi crească altfel oile, să lupte cu frigul, cu ploile, cu lupii? Şi toate astea până pe la 60-70 de ani… cu un cojoc miţos de 40 de kilograme pe umeri şi bâta în mână? Acum trageţi dvs. concluziile.

APA- Ce face apa dacă e băută înainte de a mânca şi imediat după masă!

Un articol foarte bun. Nu doar despre apa caldă după mâncare, dar şi despre atacul de cord. Chinezii şi japonezii beau ceai fierbinte în timpul mesei, nu apă rece. Poate e timpul să adoptăm obiceiul lor la masă. Pentru cei cărora le place să bea apă rece, acest articol li se adresează direct. Este frumos să bei un pahar cu apă rece după masă, dar apa rece solodifică hrana uleioasă pe care tocmai ai înghiţit-o. Când aceasta reacţionează cu acidul, se va rupe şi va fi absorbită de intestine  mai repede decât mâncarea solidă. Trece în intestine şi foarte rapid se transformă în grăsime şi duce la cancer. Este cel mai bine să se bea supa fierbinte sau apă caldă după mâncare.

SIMPTOME COMUNE DE ATAC DE CORD

Un punct serios referitor la atacul de cord. Ar trebui să ştiţi că nu fiecare simptom de atac de cord este ”durerea braţului stâng”. Atenţie la dureri intense ”în zona fălcilor”. S-ar putea să nu aveţi niciodată prima ”durere în piept” în timpul atacului de cord. ”Nausea” (ameţeala) şi ”transpiraţia intensă” sunt tot simptome comune. 60% din cei care au atac de cord în timpul somnului nu se trezesc. Durerea la fălci te poate trezi din somnul adânc. Să fim atenţi. Cu cât ştim mai mult, cu atât avem mai multe şanse de supravieţuire.

Mierea de albine

COMBINAŢIE CURATIVĂ – INTRODUCERE: – S-a descoperit că o combinaţie de miere cu scorţişoară poate vindeca majoritatea bolilor. – Mierea este produsă în majoritatea ţărilor lumii. – Medicina alternativă Ayurvedica, precum şi cea Yunani au utilizat mierea ca remediu vital timp de mai multe secole. – Oamenii de ştiinţă de astăzi acceptă şi ei mierea ca un remediu Ram Ban (foarte eficient) în tratarea multor afecţiuni. – Mierea poate fi utilizată în multe tipuri de afecţiuni fără a avea efecte secundare. – Ştiinţa contemporană ne spune că deşi mierea este dulce, dacă se administrează în doze corespunzătoare, ca medicament, nu va dăuna pacienţilor cu diabet. – O revistă faimoasă, Weekly Word News, care apare în Canada, a publicat în ediţia din 17 ianuarie 1995 o listă de afecţiuni care pot fi vindecate cu ajutorul combinaţiei de miere cu scorţişoară, în urma studiilor efectuate de savanţii occidentali.

Artrita

– Amestecaţi o parte de miere în două părţi apă călduţă şi apoi adăugaţi o linguriţă de scorţişoară pudră. Faceţi o pastă şi masaţi-o uşor în partea de corp care vă doare.

– Durerea cedează în interval de 15 minute, în cele mai multe cazuri.

– Pacienţii cu artrită îşi pot administra zilnic câte o cană de apă fierbinte cu două linguri de miere şi o linguriţă de scorţişoară pudră…

– Dacă remediul se administrează cu regularitate, chiar şi artrita cronică poate fi vindecată.

– Într-un studiu recent efectuat de Universitatea din Copenhaga, s-a constatat că atunci când doctorii le-au administrat pacienţilor o combinaţie de o lingură de miere cu o jumătate de linguriţă de scorţişoară pudră, înainte de micul dejun, timp de o săptămână, din 200 de pacienţi trataţi, 73 din ei au scăpat complet de dureri în interval de o lună. Majoritatea acestor pacienţi nu puteau merge sau aveau o libertate de mişcare restrânsă, dar după terapie, au început să meargă cu mai puţine dureri.

Căderea părului

– Cei care au probleme de cădere a părului sau calviţie, pot aplica pe păr o pastă alcătuită din ulei de măsline fierbinte, o lingură de miere, o linguriţă de scorţişoară pudră, înainte de baie, lăsând-o să acţioneze aproximativ 15 minute, după care se spală părul.

– S-a demonstrat că remediul este eficient şi dacă se păstrează timp de 5 minute…

Infecţii urinare

– Luaţi două linguri de scorţişoară pudră şi o linguriţă de miere într-un pahar de apă călduţă şi beţi. Distrugeţi toţi germenii din vezica urinară.

Dureri de dinţi

Faceţi o pastă dintr-o linguriţă de scorţişoară pudră şi cinci linguriţe de miere şi aplicaţi pe dintele care doare. Remediul se poate aplica de 3 ori pe zi (zilnic) până când dintele nu mai doare.

Colesterol

– Două linguri de miere şi trei linguriţe de scorţişoară pudră, amestecate cu 450 ml… de ceai, dacă sunt administrate unui pacient care are colesterolul mare, vor reduce nivelul colesterolului din sânge cu 10% în interval de 2 ore.

– Ca şi în cazul pacienţilor cu artrită, dacă remediul se administrează de 3 ori pe zi, reduce nivelul colesterolului.

– Conform unei informaţii publicate într-o revistă medicală, mierea în stare pură consumată zilnic împreună cu mâncarea, înlătură problemele de colesterol.

Răceli

– Cei care suferă de răceli normale sau severe ar trebui să ia o lingură de miere călduţă cu 1/4 linguriţă de scorţişoară pudră timp de 3 zile.

– Acest remediu vindecă majoritatea cazurilor de tuse cronică, răceală, şi curăţă sinusurile.

Infertilitate

– Medicinile alternative Yunani şi Ayurvedica au utilizat mierea timp de mai multe secole pentru a fortifica sperma bărbaţilor…

– Dacă bărbaţii impotenţi vor lua cu regularitate două linguri de miere înainte de culcare, problema lor se va rezolva.

– În China, Japonia şi Orientul Îndepărtat, femeile sterile, dar şi cele care doresc fortificarea uterului, au luat scorţişoară pudră, timp de secole.

– Femeile sterile pot să ia un vârf de cuţit de scorţişoară pudră cu o jumătate de linguriţă de miere şi să îşi frece gingiile cu această combinaţie, în mod frecvent pe toată durata zilei, astfel încât combinaţia să se amestece uşor cu saliva şi să pătrundă în corp.

– Un cuplu din Maryland (SUA) nu a putut avea copii timp de 14 ani, pierzându-şi speranţa că vor fi capabili să procreeze vreodată. Când au aflat despre acest remediu, atât femeia cât şi bărbatul, au început să consume miere şi scorţişoară în modul arătat mai sus. Femeia a rămas însărcinată după câteva luni şi a născut gemeni la termen.

Deranjamente stomacale

– Mierea cu scorţişoară pudră vindecă durerile de stomac şi îndepărtează ulcerele stomacale de la rădăcină.

Balonare: În conformitate cu studiile efectuate în India şi Japonia, s-a descoperit că mierea, în combinaţie cu scorţişoara pudră, ajută şi îndepărtează balonarea şi durerile de stomac.

Boli cardiovasculare

– Faceţi o pastă din miere şi scorţişoară pudră. Ungeţi pe pâine sau umpleţi clătitele cu această pastă în loc de dulceaţă sau gem şi mâncaţi cu regularitate la micul dejun.

– Reduce colesterolul din artere şi salvează pacientul de riscul unui atac de cord.

– Pentru cei care au suferit deja un atac de cord, urmaţi acest remediu zilnic, pentru a preveni apariţia unui alt atac.

– Consumul cu regularitate al produsului de mai sus reduce dispneea şi întăreşte ritmul cardiac.

– În America şi Canada, mai multe spitale şi-au tratat pacienţii cu succes, când au desoperit că arterele şi venele îşi pierd flexibilitatea şi tind să se astupe. Mierea şi scorţişoara îmbunătăţesc circulaţia sanguină.

Sistemul imunitar

– Utilizarea zilnică a scorţişoarei pudră întăreşte sistemul imunitar şi protejează organismul împotriva bacteriilor şi atacurilor virale.

– Oamenii de ştiinţă au descoperit că mierea conţine diferite vitamine şi fier în cantităţi mari.

– Consumul regulat de miere întăreşte corpusculii celulari ai leucocitelor care combat bacteriile şi afecţiunile virale.

Indigestia

– Scorţişoara pudră presărată peste 2 linguri de miere, administrate înainte de masă, înlătură aciditatea şi ajută la digestia celor mai grele mâcăruri.

Gripa

– Un om de ştiinţa din Spania a demonstrat ca mierea conţine un ingredient natural care omoara germenii de gripa, salvând pacientul de la îmbolnavire.

Longevitate

– Ceaiul cu miere şi scorţişoara, consumat cu regularitate, încetineşte efectul îmbatrânirii.

– Pentru ceai, puneţi la fiert 4 linguri de miere, 1 lingura de scorţişoara pudra şi 3 cani de apa.

– Beţi 1/4 de cana, de 3 pâna la 4 ori pe zi. Va pastreaza pielea sanatoasa şi fina şi încetineşte efectele îmbatrânirii.

– De asemenea, creşte speranţa de viaţa, va veţi simţi mult mai tânar(a)!

Acnee

– Formaţi o pasta din trei linguri de miere şi o linguriţa de scorţişoara pudra. Aplicaţi aceasta pasta peste coşuri seara înainte de culcare şi spalaţi-o cu apa calduţa, în dimineaţa urmatoare. Daca tratamentul se aplica timp de doua saptamâni, va înlatura coşurile de la radacina.

Infecţii ale pielii

– Eczemele, herpesul şi toate tipurile de infecţii ale pielii se vindeca prin aplicarea unei combinaţii de miere şi scorţişoara pudra pe parţile afectate.

Cure de slabire

– În fiecare dimineaţa, pe stomacul gol, cu o jumatate de ora înainte de micul dejun şi seara înainte de culcare, beţi miere şi scorţişoara pudra fierte într-o cana de apa.

– Daca se administreaza în mod regulat, acest remediu duce la reducerea greutaţii chiar şi a celor mai obeze persoane.

– De asemenea, administrarea cu regularitate a acestui remediu previne depunerea de grasimi în organism, chiar daca persoana respectiva consuma o dieta hipercalorica.

Cancer

– Studii recente efectuate în Japonia şi Australia au aratat ca s-au tratat cu succes de cancer stomacal şi osos.

– Pacienţii diagnosticaţi cu aceste tipuri de cancer ar trebui sa ia zilnic o lingura de miere cu o linguriţa de scorţişoara pudra timp de o luna, de 3 ori pe zi şi sa continue tratamentul prescris de oncolog. Nu strica!

Oboseala

– Persoanele de vârsta a treia care consuma miere şi scorţişoara, în parţi egale, au mai multa vitalitate şi flexibilitate.

– Dr. Milton, care a efectuat studii aprofundate în acest subiect, spune ca o jumatate de lingura de miere într-un pahar cu apa, presarat cu pudra de scorţişoara consumata zilnic, dimineaţa dupa ce ne spalam pe dinţi, şi din nou dupa-amiaza în jurul orei 3.00, atunci, când vioiciunea organismului este în scadere, duce la îmbunataţirea vitalitaţii organismului, în interval de o saptamâna.

Halena

– Locuitorii din America de Sud: Primul lucru dimineaţa, fac gargara cu o linguriţa de miere şi scorţişoara pudra amestecate în apa fierbinte… Astfel, respiraţia lor îşi pastreaza prospeţimea pe toata durata zilei.

Pierderea auzului

– Mierea cu scorţişoara pudra, luate zilnic în cantitaţi egale duc la refacerea auzului…

Dr. ing. Mihai PATIC

Supărarea

Spre lecturare şi analiză!

“Supărarea este una din cele mai răspândite încălcări ale legilor universului, care poate determina diferite neplăceri în viaţă, atât a celui pe care te superi, cât şi în propria ta viaţă. Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem în atmosferă, din punct de vedere vibratoriu: gânduri, vorbe, dorinţe, fapte, sentimente etc. se întoarce la noi producând efecte perturbatoare în câmpul nostru energetic. De aceea nimeni nu poate face rău altuia fără să plătească. De aceea, oricând aveţi gânduri negative despre o persoană, să vă rugaţi în permanenţă pentru sănătatea ei. Când ne gândim la cineva se creează instantaneu o punte energetică între noi şi omul la care ne gândim De aceea, orice gând rău reprezintă un atac energetic care aduce un prejudiciu omului respectiv. Astfel ne atacăm şi ne omorâm unul pe altul în mod inconştient, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru. Orice expresie dură, afirmată pe un ton categoric poate provoca un rău, atât sieşi cât şi unui alt om.

Neînţelegerile într-o relaţie de cuplu vin din nevoia de a-l controla şi domina pe celălalt. Fiecare încearcă astfel să aibă controlul şi să rămână deasupra întregii situaţii. Când controlezi o altă fiinţă îi iei energia, îţi faci plinul pe socoteala altuia. Astfel devii vampir energetic. Ori de câte ori cădem în acest prost obicei ne deconectăm de la o sursă şi intrăm în suferinţă. Răcirea relaţiilor dintre doi parteneri se datorează creşterii nivelului de agresivitate interioară. Lipsa de compatibilitate duce la lipsa de comunicare. Lipsa de comunicare duce la dezastru. Lipsa de comunicare prin iubire duce la ură. O agresivitate subconştientă faţă de bărbaţi / femei se transformă într-un program de autodistrugere. Dacă doi parteneri abuzează fizic sau emoţional unul de celălalt, atunci ei nu merită să rămână împreună…

Dependenţa naşte agresivitate. Iar agresivitatea produce boală. Dependenţa de dorinţe, frica, depresia şi supărarea atrag gelozia. Cu cât este mai puternică dependenţa de persoana iubită, cu atât mai numeroase sunt pretenţiile noastre faţă de ea. Cearta, mânia, nerăbdarea, emit în tăcere o mare forţă distructivă. Numai prin iubire poate seca izvorul răutăţilor.

Să nu vorbiţi despre nenorocirile trăite pentru că ele pot prelungi durata lor. Când nu vorbim cuiva despre problemele noastre noi ne depărtăm de ele. Îndepărtarea de ele este primul pas pentru depăşirea acestora. Esenţial este când vorbiţi despre problemele şi emoţiile dvs. să nu căutaţi milă sau compătimiri.

IMPORTANT: Dacă aveţi o mare supărare sau tristeţe încercaţi să nu aduceţi sentimentele acestea acasă. Ieşiţi în stradă, cu deosebire în locurile înverzite, şi plimbaţi-vă. Nu faceţi din casa dvs. o groapă de gunoi energetic. Dacă locuiţi de câţiva ani şi aţi saturat spaţiul cu regrete, supărări şi spaime, amintiţi-vă momentele în care v-aţi certat şi supărat, aşezaţi-vă în acel loc, iertaţi, anulaţi agresivitatea faţă de iubire, rugaţi-vă (de ce nu?).

Este mai bine să plângeţi decât să urâţi. Dacă n-aţi reuşit să vă învingeţi pe dvs. înşivă, agresiunea se acumulează în mod inevitabil. Atunci când plângeţi agresiunea apărută se distruge.

Munca nu trebuie să ne omoare, ci să ne dezvolte. Înseamnă că supraîncărcările nu trebuie să fie permanente şi în fiecare ocupaţie să găsim plăcerea. Dacă nu există plăcere, orice activitate se poate transforma într-o suprasolicitare şi va dăuna sănătăţii. Încercaţi să identificaţi cât mai corect care este munca care v-ar aduce satisfacţii prin însăşi existenţa ei în viaţa dvs. Nu căutaţi neapărat satisfacţii materiale. Nu căutaţi plată, nici laudă şi nici o răsplată, orice aţi face. Săvârşind ceva bun, noi pretindem imediat recompensă. Aceste dorinţe aduc ca rezultat suferinţa. Cu cât veţi intensifica acest tip de pretenţii, cu atât va creşte nivelul de agresivitate şi se va întări programul de autodistrugere.

Când cineva te jigneşte nu te răzbuna pe el, nu-l urî şi nu te supăra pe el, întrucât această jignire este un dar de la Dumnezeu. Dacă n-o accepţi urmează ca purificarea sufletului să se înfăptuiască prin boli şi nenorociri, iar dacă nu eşti pregătit nici pentru aceasta, ea vine prin moarte. Această formă de purificare ne este dată prin intermediul celor apropiaţi, de aceea în măsura în care reuşim să-i iertăm, în aceeaşi măsură sunt posibile schimbări înterioare de profunzime.

Se cuvine să iertăm nu numai în gând ci şi cu sufletul. Cel mai mult ne leagă de trecut supărările neiertate. Iertând un om care ne-a jignit sau ne-a supărat, ne putem vindeca de o boală gravă. Roagă-te în permanenţă ca toţi cei din jurul tău să fie fericiţi, sănătoşi şi întreaga lume să fie binecuvântată. Această rugăciune va iradia atât de multă iubire către întreaga lume, încât iubirea se va întoarce la tine din belşug.

Cum dăruieşti, aşa primeşti! Răzbunându-te te faci egal cu adversarul. Iertându-l te arăţi superior. Iertând ne eliberăm pentru a ne putea înălţa. Ar trebui să fim conştienţi că iertând îi eliberăm pe cei care ne-au greşit, deci iertând oferim libertate. Să alegi calea iertării, pentru că numai ea desface rana încleştată în timp.În dragostea omenească trebuie întotdeauna să existe o detaşare de omul iubit. Cu cât aveţi mai multe pretenţii, iritări şi nemulţumiri faţă de omul apropiat, cu atât mai mult creşte dependenţa de el…

Dependenţa de valorile materiale ne va omorî încetul cu încetul şi spiritul şi sufletul. Gândirea noastră dispune de cea mai puternică forţă creatoare din întregul univers. Gândul este cel care aduce pacea şi liniştea în sufletul nostru. Gândul este cel care atrage binele sau răul în existenţa noastră. Toate gândurile emise plutesc în aer ca nişte mine ameninţătoare pentru a lovi pe cel care le-a produs. O gândire sau o acţiune negativă este resimţită dureros de mii de organisme. De aceea există o lege a naturii şi a ştiinţei (Principiul al III-lea al mecanicii, cunoscut şi sub numele de Principiul acţiunii şi reacţiunii) conform căreia răul pricinuit altora ne face rău şi nouă înşine.

De aceea străduinţa de a ierta duşmanii şi de a îndrepta spre ei numai gânduri de pace şi iubire constituie un act protector pentru noi. Aşadar suntem ceea ce suntem ca rezultat a tot ceea ce am gândit!”

Electronicele, cauzele insomniei

Medicii spun că doar 20% dintre pacienţii care se plâng de oboseală cronică suferă de boli fizice identificabile şi că celelalte cazuri de epuizare ar putea fi o consecinţă a “insomniei electronice” cauzate de dispozitivele electronice care ne populează viaţa.

Anul trecut, un studiu făcut public de Organization for Economic Cooperation and Development a scos la iveală faptul că britanicii sunt cei mai obosiţi europeni – dorm mai puţin de şase ore pe noapte, media pe bătrânul continent. Deşi există un procent mic de oameni care suferă de insomnie, o boală, majoritatea oamenilor sunt ţinuţi treji de dispozitivele electronice pe care le au în casă.

Astfel, un studiu realizat de cercetătorii de la Cambridge University Hospital, la care au participat 6.000 de persoane, a stabilit că, înainte de culcare, peste 70% dintre adulţi navighează pe site-uri de socializare, trimit email-uri sau citesc site-uri cu ştiri despre vedete. Milioane de persoane îşi lasă deschise smartphone-urile peste noapte, potrivit unui studiu realizat de fabricantul de paturi Silentnight.

Expunerea la lumina strălucitoare emisă de ecranele computerelor şi a telefoanelor mobile poate induce în eroare organismul, împiedicând creierul să adoarmă. Un număr de factori ce ţin de stilul de viaţă pot conduce la exacerbarea problemei – dependenţa de muncă, dieta alimentară bogată în sare, zahăr şi grăsimi, sedentarismul.

Profesorul Adrian Williams, de la London Sleep Centre, spune că toate dispozitivele electronice trebuie înlăturate din dormitor, inclusiv televizoarele şi laptopurile. “Regula standard pentru igiena somnului este că dormitorul trebuie să fie o cameră pentru dormit şi făcut sex, nimic altceva”, a mai spus acesta. Somnul insuficient poate determina apariţia unui număr semnificativ de boli grave, precum diabetul şi maladiile cardiace. “Este o măsură demodată, dar funcţionează: citeşte înainte de culcare, te va ajuta să adormi în mod natural”, a concluzionat Williams.

Miraculosul OŢET

OŢETUL

Daca intri într-un magazin, vei vedea culoare întregi pline cu cele mai recente produse ce promit sa îţi economiseasca timpul şi energia, în timp ce îţi fac casa stralucitor de curata. Din pacate multe dintre aceste produse conţin chimicale toxice care îţi pot afecta sanatatea şi mediul.

Pâna la Al Doilea Razboi Mondial, ne descurcam perfect la curaţat cu ingrediente normale de bucatarie, cum ar fi lamâile, sarea, oţetul şi bicarbonatul de sodiu. Publicitatea ne-a facut sa credem ca avem nevoie de o multitudine de produse – câte unul pentru fiecare camera. Unul pentru chiuveta, unul pentru cada, unul pentru podele, unul pentru depunerile de calcar… şi lista nu se mai termina.

Astazi vreau sa vorbesc despre oţetul alb, care este un produs uimitor. Geamurile şi oglinzile tale vor straluci cu un minim efort, lasând totul fara urma de mizerie. Ceainice, robinete, capete de duş şi vase de toaleta nu vor mai avea nici un fel de depunere de calcar. Mirosurile vor disparea în mod natural. Mucegaiul va fi pastrat la distanţa daca îţi faci obiceiul de a stropi faianţa şi perdeaua de la duş cu oţet, dupa baie. Podelele tari vor ramâne fara grasime sau alte urme, şi lucioase în acelaşi timp.

Şi, daca asta nu e destul, poţi sa cureţi şi fundurile de bucatarie cu oţet, sa îndepartezi furnicile şi îl poţi adauga şi la ciclul de stoarcere al maşinii de spalat pentru a-ţi înmuia hainele. Tot ce trebuie sa faci este sa umpli pe jumatate o sticla cu pulverizator cu oţet alb, sa o umpli pâna sus cu apa şi gata! Foloseşte o bucata de material cu fibre mici şi casa ta va straluci cât ai clipi din ochi. Mulţi oameni sunt îngrijoraţi de miros, dar acesta se disipeaza pe masura ce se usuca şi nu ramâne în aer pentru prea mult timp.

Nu duşul este de vina! Ci depunerile de calcar, care nu mai lasa apa sa iasa prin orificii. Introdu capatul duşului metalic într-o punga de plastic (mai rezistent!) în care ai turnat oţet cât sa-l acopere. Leaga bine capatul pungii şi lasa la înmuiat peste noapte. Daca “para” duşului nu s-a curaţat complet, repeta operaţia.

Brânza ţine mai mult… daca o înveleşti într-o bucata de pânza înmuiata în oţet.

Nu mai ramâne nimic! Petele care apar de la deodorantul spray pe buze, rochii etc. în zona subraţului sunt inestetice, neplacute. Ca sa le faci sa dispara, pulverizeaza oţet pe zona respectiva cu câteva ore înainte sa le speli.

Un covor aproape nou. Ţi se pare ca persanul tau s-a decolorat? Amesteca o parte oţet cu doua parţi apa fiarta şi freaca temeinic suprafaţa acestuia. Daca timpul îţi permite, ar fi bine sa procedezi la fel dupa fiecare aspirare.

Daca ţi-ai patat mâinile cu cerneala, curaţa-le bine cu o periuţa înmuiata într-o soluţie de oţet şi sare. Spala-te apoi ca de obicei, cu apa şi sapun.

Vei vedea mai bine de la volan. Vrei ca în dimineţile de iarna sa nu-ţi mai pierzi timpul cu îndepartarea stratului de gheaţa format noaptea pe parbriz? Atunci, seara de seara, şterge-l bine cu o soluţie din oţet (trei parţi) şi apa (o parte).

Împrospataţi-va draperiile. Amestecaţi o lingura de oţet alb cu doua cani de apa calda şi varsaţi amestecul într-un flacon cu pulverizator. Aspiraţi-va bine perdelele, apoi stropiţi-le cu soluţia oţetata, fara a le desprinde de pe suport. Când se usuca, cutele formate cu vremea dispar, la fel ca şi mirosul statut de mucegai sau fum de ţigara.

Cenuşa din soba sau şemineu. O pulverizare uşoara cu oţet împiedica raspândirea cenuşei în casa, când e scoasa din soba sau şemineu. Îmbibaţi şi ziarul pe care scoateţi cenuşa cu soluţie de oţet (o lingura la doua ceşti de apa) şi operaţia de curaţire va decurge uşor şi igienic.

Lumina mai stralucitoare. Optimizaţi lumina din casa, curaţind becurile cu apa cu oţet (o lingura de oţet la un litru de apa). Ştergeţi becurile reci cu o cârpa înmuiata în soluţie, apoi uscaţi-le cu un ştergar care nu lasa scame.

Parchet lucios. Ceara de parchet va dura mai mult timp şi va luci mai puternic daca înainte de a o aplica, spalaţi parchetul cu apa amestecata cu oţet. O cana de oţet pusa într-o jumatate de caldare de apa calda reprezinta formula optima.

Îngrijirea pereţilor. Pereţii daţi cu vinarom se curaţa cu apa sapunita (clabuc de sapun), apoi se clatesc cu amestec de apa calda şi oţet alb, în proporţie de 1/2 cana de oţet la o jumatate de caldare de apa.

Sfeşnice din sticla sau ceramica. Înmuiaţi sfeşnicele în apa foarte fierbinte amestecata cu detergent. Frecaţi ramaşiţele de ceara cu un burete, apoi clatiţi-le în apa calda, în care puneţi puţin oţet alb. Ungeţi cu ulei partea unde se insereaza lumânarea în sfeşnic. Dupa ce arde, va fi mai uşor de scos.

Amestec ideal pentru geamuri. O lingura de oţet alb, o lingura de amoniac, 3 picaturi de detergent lichid, o cana de apa. Amestecaţi componentele şi puneţi-le într-un flacon cu pompa. Agitaţi bine înainte de a vaporiza sticla ferestrelor, apoi ştergeţi cu un şomoiog de hârtie de ziar sau cu o cârpa moale.

Cum se înlatura mucegaiul

Prezent mai ales în locurile umede din bucatarie, mucegaiul este o ciuperca moale, spongioasa, respingatoare ca înfaţişare, de culoare alba, neagra sau verzui-violacee. Ea creşte mai ales în locuri neaerisite şi întunecoase, unde persista o atmosfera calda şi umeda. Se dezvolta mai ales în zonele de evacuare a apei din duşuri şi bai, hranindu-se din grasimile pe care le eliminam prin spalare şi din particule de murdarie. Cel mai bun antidot: oţetul! Frecaţi zonele metalice în care s-a format mucegai mai întâi cu o hârtie de şmirghel, înmuiata în oţet. Utilizaţi apoi o periuţa de dinţi înmuiata în oţet, pentru zonele la care se ajunge mai greu. Clatiţi cu apa curata, apoi cu oţet, ştergeţi locul cu o cârpa uscata.

Cum se înlatura pelicula de sapun

Diferite parţi ale duşului şi robinetele de la chiuveta şi bai sunt ameninţate permanent de formarea unei depuneri de sapun, care devine rezistenta în timp. Oţetul şi bicarbonatul de sodiu le elimina. E suficient sa umpleţi o cana de bicarbonat în care sa adaugaţi atâta oţet cât sa se formeze o pasta şi aveţi soluţia la îndemâna. Aplicaţi-o pe zonele acoperite cu pelicula de sapun şi lasaţi sa acţioneze 5 minute. Frecaţi cu un burete, clatiţi cu apa cu oţet, ştergeţi cu o cârpa uscata.

Cum scapaţi de mirosul urât din baie

În loc sa utilizaţi spray-uri toxice pentru împrospatarea aerului din baie, folosiţi apa amestecata cu oţet de mere, pusa într-un recipient cu sifon. Va înlatura cele mai neplacute mirosuri. Vaporizarile cu oţet, în loc de parfum floral, sunt recomandate mai ales în casele locuite de persoane care sufera de astm.

Pentru întreţinerea protezei dentare

Un periaj rapid cu oţet alb de mere va face sa straluceasca protezele dentare, suprimându-le şi mirosul neplacut. Daca lasaţi toata noaptea proteza în apa, adaugaţi şi o jumatate de lingura de oţet.

Un amestec simplu de substanţe non-toxice care elimina murdaria şi chiar dezinfecteaza. Puteţi gasi ingredientele necesare chiar în dulapul de acasa sau la magazinul din cartier:

– bicarbonat de sodiu;

– oţet de alcool (nu din vin);

– apa calda;

– ului esenţial de lamâie sau de eucalipt

Pentru a obţine detergentul universal, veţi avea nevoie de un bidon de 2 litri.

1. Puneţi 2 linguri mari de bicarbonat de sodiu în bidon.

2. Adaugaţi 2 litri de apa calda şi apoi amestecaţi.

3. Separat, într-un pahar, amestecaţi 3 linguri de ulei esenţial şi 3 linguri de oţet.

4. Adaugaţi amestecul în bidon.

5. Agitaţi balonul – gata!

6. Închideţi ermetic bidonul pentru o conservare buna. Înainte de fiecare utilizare agitaţi bine bidonul. Puteţi sa curaţaţi toate suprafeţele şi puteţi chiar sa dezinfectaţi toaletele.

CÂTEVA REŢETE UŞOR DE REŢINUT ŞI PREPARAT:

Soluţie de spalat parchetul

1/4 ceaşca de oţet alb

3 l apa calda

2-4 picaturi de ulei esenţial de eucalipt (sau dupa preferinţe)

Soluţie de lustruit mobila

1/2 ceaşca oţet alb

1 linguriţa ulei de masline (sau mai puţin)

Se amesteca şi se lustruieşte mobila cu o cârpa curata.

Soluţie de curaţat geamurile

1 ceaşca oţet alb

1 lingura suc de lamâie

3 ceşti apa

2-3 picaturi ulei esenţial

Soluţie de curaţat în baie

Puneţi pe o laveta umeda puţin bicarbonat de sodiu şi puţin oţet. Curaţaţi. Pentru tuşa finala, aplicaţi pe laveta cu care ştergeţi 2 picaturi de ulei esenţial. Personal, folosesc uleiul de eucalipt, care se gaseşte în farmacii naturiste. Lasa un miros de proaspat, plus ca este un bun adjuvant pentru raceala şi nas înfundat, uleiul esenţial de eucalipt fiind un ingredient optim şi pentru infuzii. Mai nou, am început sa experimentez cu uleiul esenţial de lavanda, care lasa o aroma relaxanta.

Soluţie universala de curaţare

1 lingura bicarbonat de sodiu

1 lingura suc de lamâie

1/2 ceaşca apa fierbinte

Puneţi toate ingredientele într-o sticla cu spray şi agitaţi bine înainte de folosire.

Soluţie de lustruit metalul 

Cupru şi alama:

2 linguri sare

puţin oţet alb

Faceţi o pasta, la care puteţi adauga faina ca sa nu fie prea abraziva.

Inox:

bicarbonat de sodiu

oţet alb

Bicarbonatul se aplica cu o cârpa umeda, iar oţetul se foloseşte pentru eliminarea petelor.

Soluţie pentru bucatarie

Daca stoarceţi lamâi pentru limonada, nu aruncaţi cojile. Cu interiorul lor puteţi rapid da luciu chiuvetei. Mai mult, adaugând în interiorul lamâii stoarse puţina sare marina sau bicarbonat de sodiu, veţi obţine şi un efect dezinfectant.

Pentru eliminarea mirosurilor neplacute din frigider

Puneţi în frigider un mic recioient deschis conţinând bicarbonat de sodiu. Probabil e un remediu de când lumea şi chiar funcţioneaza.

Bateriile de inox se curaţa cu oţet fierbinte în care se dizolva sare grunjoasa. Luciul este perfect, se curaţa foarte bine, incomparabil cu orice chimicale. La fel se curaţa şi chiuveta de inox din bucatarie.

Spray antibacterian pentru suprafeţe.

Combina aceste 2 ingrediente într-un tub gen spray:

– 1 linguriţa ulei esenţial de menta sau rozmarin

– 1 cana oţet alb

Se foloseşte pe suprafeţele tari, neporoase, din locuinţa, pentru a elimina germenii. Nu se foloseşte în exces, caci unii germeni sunt benefici pentru sistemul imunitar, oricât de urât ar suna asta…