De cu zori și până-n seară,
Iarna o tot cercetez
Și-i urez aer de vară
Ca să mă eliberez.
Luciul gheții mă-nfioară
Și adesea mă-ntristez,
Resimțind o grea povară
Că nu știu să patinez.
Cât mai e până se cară?
Influent e al meu crez?
Mă întreb a mia oară
Și de speranțe vibrez.
Las’ că dăm în primăvară
Și am să recuperez
Plimbările de afară
Pe care le tot notez.
Aștept căldură mai multă,
După cum e și firesc,
Să te-admir în fustă scurtă,
Și să simt că-ntineresc.
Am crezut că spunându-ne Adio
Ne vom despărți pentru totdeauna,
Dar cuvântul acesta ne-a unificat pe viață
Și mi te-a imortalizat așa cum te știam atunci:
Mereu tânără și ireal de frumoasă;
Așa te văd mereu și îți savurez sărutul,
Îți percep parfumul din floarea preferată,
Ascult melodiile noastre
Și adorm cu tine în gând,
Îmi zâmbești întruna și nu ne mai certăm niciodată;
Doar sufletul tău rătăcește prea departe
Și sunt speranțe să-l întâlnesc
Când Soarele se va învârti în jurul Pământului,
Lumina va înainta cu viteza melcului,
Întunericul va încălzi în miezul zilei,
Iar cuvântul ADIO va însemna că vom fi mereu împreună,
Într-un altfel de Univers.
Omul e plămădit din apă de mare,
De aceea simte nevoia să meargă anual în pelerinaj
Spre o plajă care să-l revitalizeze,
De unde se întoarce mai energic,
Mai bun, mai sărat și mai sănătos,
Mai fericit, mai generos și mai iubitor,
Precum un prunc ce a supt de la sânul mamei,
Hrănindu-și ancestrala genă
Și subconștientul avid de dor,
Până la o nouă chemare
Ce e urmată cu aripi neștiute,
Ori domolită de aerul respirat cu nesaț
Prin nări lacome, aidoma celor de lup;
Marea are hrană pentru toate ființele pământene,
Le-o transmite pe diferite căi, în orice anotimp
Și oriunde s-ar afla ele.
Sorcova nu s-ar preta
Să ureze altceva,
Decât noi guvernatori,
Mai buni și mai creatori;
Românii să vin-acasă,
La o viață luminoasă,
Copiii să aibă școli,
Noi să fim tratați de boli;
Să avem autostrăzi,
Nu poimâine, ci astăzi,
Să trăim cu cumpătare
Și să n-aruncăm mâncare;
Să fim drepți și iubitori,
Învățați și muncitori;
Pe corupți să-i pedepsim,
De hoți să ne mântuim.
Sorcova originară,
Ce v-o spun în astă seară,
E temeinică urare
Pentru omul care are
Conștiință în dotare
Și se vrea semnal de-alarmă,
Ca românii să n-adoarmă
La promisiuni absurde,
Ce ne transformă în ciurde.
N-o să vă rețin prea mult
Cu o sorcovă de-adult,
Ci mi-ar plăcea să vă spun
C-o s-aveți un an mai bun,
Cu fericire non-stop,
Precum e în horoscop,
Dar eu sunt mai circumspect
Și v-o spun, așa, direct:
Dacă vreți de toate cele,
Luptați-vă pentru ele,
La anul și la mulți ani!
Trece anul parcă-n zbor
Și mă lasă cu un dor;
Trece anul, nu-i bănat,
Lăsându-mă resemnat;
Trece un an prietenos,
Vine altul, nebulos,
Ce poate fi cu necaz
Sau cu câștig, după caz.
Trece un an cunoscut,
Vine altul, neștiut;
Poți să te încrezi în el,
Când e așa tinerel?,
Aducând promisiuni
Ce pot să fie minciuni,
De care ne-au săturat
Cei pe care i-am votat.
Anul ăsta-și pune punct,
Lăsându-mă mai cărunt,
Și mă întreb intrigat:
L-am pierdut sau câștigat?
De vreo câțiva ani încoace,
Lumea nu vrea s-o mai creadă,
Dar acum, pășind dibace,
Iarna ne-a adus zăpadă.
Pe-alocuri o face lată,
Dar cine stă s-o măsoare,
Bine că, de-această dată,
Iarna ne-a adus ninsoare.
Lunecând pe trotuare
Mai scăpăm câte un țipăt,
Tot cu mare încântare
Că iarna ne-a adus omăt.
Dinspre deal, până-n câmpie,
Se croșetează o perdea,
Noi simțim o bucurie
Că iarna e cu fulgi de nea.
Iar din stele căzătoare
Ce se-adună în grămadă,
Cu câteva ajutoare,
Se nasc oameni de zăpadă.
Din punctul de vedere al lupului,
Ciobanul îi ține sechestrate oile.
Din punctul de vedere al păsărilor,
Oamenii sunt animale târâtoare.
Din punctul de vedere al politicianului,
Alegătorii așteaptă să fie drogați cu promisiuni.
Din punctul de vedere al poetului,
Un cuvânt poate sugera o mie de imagini.
Din punctul de vedere al copilului,
Părinții sunt veniți de pe altă planetă.
Din punctul de vedere al Soarelui,
Pământul e o rezervă de combustibil.
Din punctul de vedere al întunericului,
Lumina conturbă normalitatea Universului.
Eu n-am să-ți recit citate
De la alții preluate,
Dragostea ce mă aprinde
Nici Shakespeare nu o cuprinde.
Nu te-asemăn cu prințese
Sau personaje alese,
Tu-ai ajuns, din toate cele,
Eroina vieții mele.
Nu-ți pretind amor fierbinte,
Fluturi zbătându-se-n vintre,
Doar, din dragostea-ți matură,
Să-mi torni câte-o picătură.
Nu-ți promit viață ușoară,
Nici supunere totală,
Însă, pe-orișicâte fronturi,
Îți voi fi mereu alături.
Nu o să-ți ofer palate
Și nici scumpe nestemate,
Dar promit s-avem în casă,
Numai pâine sănătoasă.
Am vrut să îmbrățișez un nor,
Dar mi s-a scurs printre brațe,
Storcându-se precum un burete.
Am vrut să îmbrățișez vântul,
Dar era prea temperamental
Și s-a smuls de la pieptul meu.
Am vrut să îmbrățișez soarele,
Dar m-a dogorit cu văpaia lui,
Lăsându-mă vlăguit.
Doar când te-am îmbrățișat pe tine,
Am simțit delicatețea norilor pufoși,
Răcoarea vântului de vară
Și căldura soarelui blând.
Cartea și vinul se aseamănă
La degustare, consum și efect;
Ambele se cercetează cu atenție,
Întâi prin felul cum arată, culoare și finețe,
Apoi închizând ochii și inspirând mirosul
De struguri ori de file vechi sau noi.
Prima picătură vine din prefață
Și te poate convinge să o savurezi cu sete
Sau să nu te mai atingi de ea.
Efectul lecturii e de obicei benefic,
Dacă știi ce soi ți se potrivește,
Altfel, s-ar putea să ți se urce la cap
Și să îți provoace mahmureală
Sau anumite idei nesăbuite.
racoltapetru6 