Un buchet pentru mireasă

Țin minte totul de parcă ar fi fost ieri. Veneam de la mare și tocmai trecusem de București, bucuros că am scăpat de aglomerație și aveam înainte doar drumul liber. Era o seară de sâmbătă și mă gândeam să cinez la un restaurant mai puțin pretențios, într-o localitate de pe traseu. Tocmai ce am intrat în Săftica și am găsit localul situat în apropierea șoselei. Parchez mașina și intru într-o sală mare și frumos decorată. Prea frumos și prea repede m-am bucurat, fiindcă mi s-a explicat că localul era închiriat pentru nuntă, deci nu puteam să iau masa acolo. Mă conformez cu regret și fac cale întoarsă, la autoturism, cu gândul să poposesc în altă localitate. Doar că mașina nu mai voia să pornească. Tocmai acum mă lăsase bateria.

Mă gândeam ce aș putea face într-o seară ca aceea și într-un loc în care nu cunosc pe nimeni. Prima grijă era să-mi astâmpăr stomacul, pe care-l neglijasem de multe ore, dar magazinul din apropiere era deja închis. În acel moment am văzut cum se apropie alaiul de nuntași, cu mirii în centru. Foamea mi-a dat ghes să mă amestec și eu printre ei, că tare-mi făcuseră cu ochiul aperitivele de pe mese. Astfel am intrat din nou în local și am ocupat un loc într-un colț. Lăsând rușinea la o parte și înfruntând privirile curioase ale comesenilor, am atacat o farfurie și o sticlă cu apă minerală. Cei din apropiere, s-au molipsit de pofta mea și au făcut la fel.

LivrareFloriBucuresti

Doar că n-a trecut multă vreme și a început strigarea darurilor. E adevărat că eram sătul, dar nu se cuvenea să o șterg fără a arăta pic de recunoștință pentru bunătățile din farfurie. Mă uit în portofel și constat că m-aș fi făcut de rușine cu darul meu, la sumele pe care le auzeam că se dau. Atunci mi-a venit ideea salvatoare. Știam din anul trecut, de la competiția SuperBlog, despre siteul LivrareFloriBucurești și iată că acum aveam ocazia să-i contactez și, prin ei, să mă salvez din această situație jenantă. Bine că restaurantul avea wireless și am putut intra prin telefon la florărie online. Apoi am sunat și am făcut o comandă flori, expunându-le situația și rugându-i să mă ajute printr-un curier flori. Vocea de la telefon a fost foarte amabilă și mi-a făcut o recomandare pentru livrare buchete, foarte convenabilă buzunarului meu și potrivită evenimentului la care eram părtaș.

 

Ceea ce m-a uimit mai mult, a fost rapiditatea cu care a sosit curierul cu autoturismul pe care scria florărie cu livrare, exact pe când starostele era în dreptul meu. Am făcut semn băiatului să se apropie și, luând buchet din mâna lui, l-am oferit direct miresei, explicându-i calitatea mea de autoinvitat. Au fost amuzați cu toții, iar mirii au ținut neapărat să facă o poză cu mine și buchetul de un alb imaculat, ba chiar și cu curierul salvator. Tot mirii au insistat să rămân la masă până dimineață, iar a doua zi m-au ajutat să-mi găsesc o baterie. Și uite așa am ieșit cu bine dintr-o situație care părea greu de rezolvat. Doar cu un buchet de flori, ce-i drept unul rafinat. De atunci știu unde să apelez și pentru alte ocazii.

flori9

Acest articol participă la competiția SuperBlog Spring 2016

Orașul romantismului

În anii precedenți, v-am invitat să-mi fiți alături virtual în minunatele călătorii pe care le-am făcut prin oferte turistice venite de la CND Turism. Începând cu Grecia – unde am savurat delicioase mâncăruri tradiționale -, continuând cu Spania – cu o aventură neprevăzută printre taurii de la Pamplona -, după care a urmat un circuit de vis prin cele mai interesante locații din Asia, iar anul trecut am avut plăcerea să poposesc în Anglia, cu o vizită de câteva zile la celebrul castel Windsor. Aceste vacanțe speciale m-au făcut să-mi dau seama câte locuri minunate există în lume, uneori relativ aproape de noi, și cât e de frumos atunci când le vedem cu ochii noștri. Mai ales că la CND Turism, prin oferte speciale, prețul este la îndemâna fiecăruia și toate călătoriile sunt planificate riguros, iar surprizele sunt numai din acelea plăcute.

logo-vacante-nou

„Să vezi Veneția și poți să mori”, e o exprimare care s-ar potrivi și acestui oraș al romantismului, al apelor, al istoriei milenare și al inspirației pentru poeți și scriitori. Dar numai până îl vizitezi o dată, că apoi te va atrage iar și iar, ca un magnet, amplificându-ți plăcerea de a trăi și a admira frumosul. De multă vreme voiam să văd Veneția, dar de data asta n-am mai amânat. Am văzut câteva oferte turism foarte convenabile pentru un sejur de 5 zile, cu transport avion București-Roma. Două ore a durat zborul și apoi am luat autocarul până la orașul de pe apă, cale de 526 de km, adică aproximativ 5 ore de drum.

La sosire am fost întâmpinați de un ghid local care știa foarte bine românește și era deosebit de amabil, cred că avea ceva origini mioritice sau era căsătorit cu o româncă. Oricum, ne-a cazat pe fiecare, după care a luat masa împreună cu noi, timp în care a făcut un rezumat al excursiei noastre. Deși se putea bănui că suntem obosiți de călătorie, nu am urcat în camere, ci am profitat de cele câteva ore rămase din zi pentru a vizita Marele Canal. Desigur că motivul principal a fost călătoria cu barca. Surpriză a fost că, de data asta, ne-am urcat într-un autobuz de apă, unde am încăput tot grupul. Cu taxiurile de apă (gondole) vom merge cu altă ocazie, după cum ni s-a promis. A fost o plimbare în care am admirat cel mai frumos cartier din Veneția, cu clădiri mari și poduri impresionante. Ne-a prins seara în legănatul lin de ape, iar cina și somnul au fost binevenite.

Au urmat zile pline, cu orar încărcat și obiective din cele mai renumite, iar plimbările pe canale erau ca un refren de care ne bucuram de câte ori aveam ocazia. Palatul Dogilor era cap de afiș în programul nostru, cu o arhitectură gotică originală. Ghidul ne-a explicat că a fost ridicat în secolul IX și a fost reconstruit de câteva ori, fiind, de-a lungul timpului, sediu pentru senat, centru administrativ, tribunal, arhivă și închisoare.

O zi memorabilă a fost și aceea în care am vizitat Piața San Marco, cea mai cunoscută din Veneția. Și asta nu numai pentru numeroasele cafenele și buticuri de tot felul, dar și pentru masa de prânz, unde ne-am ospătat cu o pizza ca la ea acasă și spaghetele cele mai gustoase din lume. Toate stropite cu un vin alb, produs din struguri copți sub soarele darnic al Toscanei. Am constatat astfel că și italienii știu să trăiască bine ca și noi, românii.

Zilele următoare am mai văzut Laguna Veneției – un golf îngrădit de la Marea Adriatică -, Basilica Santa Maria Glorioasa dei Frari – cea mai mare biserică din Veneția -, parcul Aqualandia – loc în care ne-am distrat de minune -, Muzeul de Istorie Navală, Palatul Grassi, Basilica San Marco și Basilica Santa Maria della Salute. Ar mai fi fost multe de vizitat, dar cinci zile au trecut foarte repede. Trebuie să revin în orașul îndrăgostiților și o voi face cât mai curând, pentru că m-am îndrăgostit de el. Vă recomand să faceți la fel și veți simți că viața-i mai frumoasă.

Acest articol participă la competiția SuperBlog Spring 2016

Cu aer de cuceritor

Se știe că bărbații au două mari iubiri: femeia și mașina. Dar nu neapărat în această ordine. Le place ca nevasta (iubita) să fie îngrijită și se fălesc cu frumusețea ei, o scot în lume pentru a fi admirată și a stârni invidie printre cunoscuți. Se bucură când aceasta arată fermecător, se poartă impecabil, vorbește inteligent și miroase seducător.

Cam la fel se întâmplă și cu mașina, care trebuie să fie scumpă, să arate minunat, să prindă viteză mare, să aibă dotări moderne și un ambient pe măsură. Pentru că, de multe ori, o mașină de excepție te ajută mult în cucerirea unei inimi. Mă gândesc la cei singuri, cum sunt eu, nu la cei căsătoriți, care trebuie să-și recucerească în fiecare zi soția, firește.

FreonAuto

 

Iată cum am ajuns tot la mine și la autoturismul meu credincios. Îl consider o a doua casă și tocmai de aceea pun mare preț pe felul cum arată, cum se comportă în mers și ce atmosferă e în habitatul mașinii. Mai ales că sunt pescar amator, iar această pasiune mă obligă să umblu cu momeli vii și pești prin portbagaj. Se întâmplă ca unele râme să evadeze din cutii sau peștișorii mici să sară din juvelnic. Vă dați seama ce miros s-ar simți dacă nu aș lua măsuri eficiente pentru a avea mereu un aer proaspăt și chiar îmbietor. Mirosul e un simț prin care se transmite un mesaj subliminal creierului, semnal care poate fi negativ sau pozitiv.

De aceea trebuie să iau mereu măsurile cele mai eficiente pentru igienizare aer condiționat auto și curățare mirosuri, chiar înainte ca acestea să se facă simțite. De asemenea, e foarte important să fac anual o reîncărcare freon de către freon auto București, o companie cu experiență de 10 ani în servicii de climatizare. S-ar zice că e încă un drum de făcut și o coadă la care trebuie să stau, dar nu-i deloc așa. Un simplu telefon și operațiunea de încărcare freon se face la domiciliul meu, la un preț de doar 49 de lei. Nu-i așa că merită?

Vine primăvara și, odată cu ea, vin și căldurile care ne provoacă mult disconfort. E bine să fim prevăzători și să luăm din timp măsurile care depind de noi și nici nu ne costă mult timp sau bani. Un aer condiționat auto e un lucru indispensabil dacă te respecți pe tine, dar îi respecți și pe cei care urcă alături. E ca o carte de vizită invizibilă, dar cu efecte nebănuite. Nu am autoturism scump și nici nu vreau să epatez cu viteze mari. Dar îl îndrăgesc și chiar l-am botezat WonderKiller (inspirat de nr. de înmatriculare). Să nu vă gândiți la un criminal periculos, ci la unul care vrea să cucerească inimi și să omoare distanțele. Pentru asta, trebuie să arate bine, să se comporte ireproșabil și să miroase frumos, indiferent că merg la drum lung sau doar la pescuit. Pentru că nu se știe niciodată când urcă în dreapta mea o prințesă și poate să fie chiar prințesa pe care o aștept de atâta vreme.

Acest articol participă la competiția SuperBlog Spring 2016

Casa părintească

Au trecut aproape trei ani de când m-am mutat, fără tragere de inimă, din casa părintească. Principalul motiv a fost frigul din timpul iernii, cu toate că aveam o sobă de teracotă și ardeam lemne din greu. Construcția e veche de un secol, iar căldura se pierdea prin pereți, geamuri și pe la uși.

De câte ori intru în curte și văd casa părăsită, simt o remușcare pentru că am plecat din locul unde m-am născut și am copilărit. Nici nu se pune problema s-o vând, pentru că ar însemna să-mi înstrăinez amintirile. Dar mi-e jale și când o văd atât de tristă și ponosită, fără niciun suflet în ea. Anul ăsta, însă, mi-a venit gândul cel bun și ideea unei soluții fericite: o voi reabilita. Astfel voi reîncălzi la propriu, dar și la figurat, cuibul din care am plecat și în care s-ar putea să mă întorc oricând, apartamentul în care stau nefiind al meu.

După cum spuneam mai sus, cea mai mare problemă o reprezintă scurgerea căldurii, iar pentru a o combate se impune o renovare masivă. Începând de la izolarea termică a pereților, continuând cu schimbarea geamurilor și ușilor în cele de termopan și, nu în ultimul rând, dotarea cu electronice și electrocasnice cu consum redus și eficiență superioară.

Firește că am primit și critici la această inițiativă, cum că ar fi o lucrare costisitoare și nerentabilă, dar i-am convins pe toți că merită. E o investiție în viitor care întinerește o casă și o face rentabilă dacă va trebui vândută. Felul în care se prezintă acum ar descuraja orice cumpărător sau chiriaș, dar după reabilitare și obținerea unui certificat energetic o să fie cu totul altceva. Și ca aspect, dar mai ales ca și confort, iar asta îmi va fi confirmată de echipa de auditori energetici a companiei Enermed SRL București, formată din experți în certificare energetică, audit energetic și termografie în construcții.

Energia este tot mai prețuită în zilele noastre, iar o casă modernă e aceea care o folosește eficient. Chiar dacă e o construcție veche, cu ambiție și inspirație se poate aduce la nivelul celor ridicate în zilele noastre. Cu atât mai mult cu cât vrei să-ți păstrezi amintirile și să le dai noi valențe prin continuitate și adaptare la prezent. Casa așteaptă, curtea îmi surâde, grădina mă cheamă, iar eu îmi amintesc mereu refrenul melodiei „Casa părintească nu se vinde…” Și nici n-o voi face.

Acest articol participă la competiția SuperBlog Spring 2016

Pendulând printre desene animate

EmpireEmpire Film îmi oferă ocazia unei plăcute întoarceri în timp, rememorând cu nostalgie primele titluri de desene animate, cu care mi-am îndulcit copilăria și apoi adolescența. Trebuie să călătoresc mulți ani în urmă, pe vremea când televiziunea era la începuturi, iar televizorul un lux pe care puțini și-l puteau permite. Primele animații ce-mi persistă în minte sunt cele cu Mihaela, dinaintea telejurnalui de seară. Erau cel mult zece minute în care eram vrăjiți de aventurile fetiței de pe micul ecran. Duminica după-amiază era, în schimb, un adevărat regal de desene animate, oferit în mai multe reprize de Gala Desenului Animat.

Atunci i-am văzut pentru prima dată pe Tom și Jerry, Mickey Mouse, Donald și Pluto, Chip și Dale, Popey Marinaru și mulți alți eroi celebri de care m-am îndrăgostit instantaneu și pe care i-am urmărit multă vreme. Pe măsură ce creșteam, apăreau și alte titluri cu personaje diferite și subiecte incitante, cum ar fi „Motanul Felix”, „Aventuri în epoca de piatră”, dar mai ales năstrușnicii Ștrumfi, care au dat o culoare aparte perioadei de adolescență.

De fapt, fiecare etapă din viața mea a avut câte un reper prin filmele animate care erau în vogă, iar eu nu pierdeam prilejul să profit de noutăți, chiar dacă revedeam de mai multe ori aceleași producții. Pentru că desenele animate se pot revedea din când în când, fără teama că te vor plictisi dacă știi ce se întâmplă. Umorul sau aventura sunt mereu vii și provocatoare.  De aceea m-a bucurat enorm apariția videoului și a casetelor cu care m-am dotat din plin, chiar dacă nu mai am vârsta și mintea unui copil. În sinea mea, simt că sunt Senior-junior, cu dorințe și plăceri ce nu s-au estompat prea mult.

Astăzi urmăresc și cumpăr cu aceeași bucurie filme de desene animate vechi, dar mai ales noi. Dintre cele din urmă amintesc seriile cu „Little Stuart” și „Stă să plouă cu chiftele”, dar lista e mult mai lungă, fiindcă sunt multe producții extraordinare care mă atrag imediat ce apar.

Acest articol participă la competiția SuperBlog Spring 2016

 

Pantoful destinului

Viața lui Rică e plină de întâmplări interesante și amuzante, dar și pentru lecțiile de viață ce se pot desprinde din ele și merită consemnate. Tema de astăzi a competiției SuperBlog Spring, mi-a amintit un moment de răscruce din trecutul prietenului meu.

Pe atunci eram amândoi singuri și nu pierdeam nicio ocazie să petrecem, mai ales la sfârșit de săptămână, când nunțile erau prilejul ideal de distracție și pentru a cunoaște fete. La o astfel de nuntă a cunoscut Rică o domnișoară care l-a vrăjit după un singur dans și câteva cuvinte schimbate. Atât de zăpăcit a fost toată noaptea, încât a uitat să întrebe cum o cheamă sau unde ar putea să o mai întâlnească. S-a trezit spre dimineață, când fata nu mai era de găsit, iar cei pe care i-a întrebat nu știau despre cine e vorba.

Întâmplarea sau soarta a făcut ca la plecarea din restaurant să vedem un pantof prins în grătarul din fața ieșirii. Fața prietenului meu s-a luminat pe loc, exclamând cu bucurie:

– E pantoful ei! Știu sigur, că i-am remarcat de la început.

Deși eram cam sceptic, l-am ajutat să scoată grătarul și apoi să extragem cu grijă prețiosul trofeu, fără să-i provocăm daune. L-a privit admirativ și la pupat fără jenă, după care l-a strecurat în buzunar.

A doua zi, am colindat împreună prin magazinele de pantofi, întrebând dacă au vândut recent astfel de pantofi și dacă-și amintesc ceva despre cumpărător. Era singura pistă la care ne-am gândit, mai ales că nu era un pantof oarecare, ci unul cu stil, frumos lucrat și cu un toc care-l completa perfect. Precis că purtătoarea lui nu era o femeie ștearsă, ci una cu un caracter ales și puternic.

 

Am ajuns astfel la un magazin pantofi Carmine Shoes, unde ni s-a spus că doar ei au astfel de creații, dar foarte mulți au cumpărat de la ei și n-ar putea să ne ajute cu informații mai detaliate. Plus că Cenușăreasa noastră ar fi putut să apeleze la oferte pantofi dama printr-un simplu link. Mai ales că era vorba de pantofi stiletto, foarte solicitați de doamnele avizate.

Ne-am resemnat obosiți, flămânzi și mai ales dezamăgiți, poposind la un restaurant din apropiere, unde am comandat ceva de mâncare. Rică a pus pantoful pe masă, mângâindu-l și admirându-l totodată. Unii clienți îl priveau zâmbind, alții credeau că-i lipsește o doagă, doar o persoană s-a apropiat și l-a surprins cu vocea-i inconfundabilă:

– Extraordinar! Ăsta e pantoful meu!

Era fata pe care o căutase toată ziua și care, la rândul ei, spera să-l reîntâlnească! Plecase de la nuntă în grabă și tare rău i-a părut de pantoful pe care a fost nevoită să-l abandoneze. Dar se pare că tocmai acest incident le-a facilitat regăsirea, ca într-o poveste cu Happy End. Astfel și-a cunoscut Rică viitoarea nevastă, cu care a întemeiat o familie frumoasă și fericită.

Această poveste a fost scrisă cu deosebită plăcere pentru competiția SuperBlog Spring 2016

Colțul meu de desfătare

Sunt convins că ați auzit de Diego din Carpați. Nu, nu vă gândiți la Diego Armando Maradona sau la varianta lui mioritică, ”Maradona din Carpați” – alias Hagi -, regele fotbalului românesc. Dar tot despre un rege e vorba: regele amenajărilor interioare din România, dar și din Ungaria și Slovacia. Este aici, printre noi, și nu trebuie decât să-l descoperim pentru a ne face viața mai frumoasă, după cum ne dorim și cât de mult ne duce imaginația.

 

Chiar dacă nu aveți încă o idee despre cum ar trebui să arate interiorul casei tale, locul în care îți petreci cea mai mare parte din viață, lasă-te pe mâna lui și vei fi surprins de ceea ce o să iasă. Eu așa am făcut, iar acum mă simt de parcă trăiesc într-un mic paradis pe care nu mă mai satur să-l admir. Meritul revine angajaților de la DIEGO, care m-au sfătuit în privința designului și a materialelor de care am nevoie.

 

Începând de la parchetul laminat Woodstep și continuând cu covoarele moderne Tulipo, ale căror modele m-au fascinat prin varietatea de culori vesele, prin efectul 3D și al contururilor tunse manual. Am găsit aici, de asemenea, mochetă și covoare PVC, perdele și draperii pentru toate camerele, precum și accesoriile aferente. Inițial, am crezut că-mi voi decora pe rând fiecare cameră, pe măsură ce voi avea banii necesari. De aceea am fost plăcut surprins când mi-am dat seama că-mi pot permite să-mi amenajez tot apartamentul, datorită prețurilor avantajoase și consilierea profesională gratuită venită de la personalul magazinului. De gratuitate am beneficiat și la tăierea pe dimensiuni, tivire și sufilare.

Casa mea nu mai e doar un loc de odihnă și recreere, ci a devenit un prilej de desfătare și mândrie, mai ales când sunt felicitat de prietenii sau vecinii care îmi vin în vizită. Mulți dintre ei au ales să-mi urmeze exemplul și să-și redecoreze locuințele, mai ales când au aflat cât de simplu este dacă apelezi la cei mai buni. Le place camera albastră, dar și cea roșie, iar culorile le insuflă stări de spirit benefice, ca și mie de altfel.

Acest articol participă la competiția Spring SuperBlog 2016

Repere mioritice

A devenit un obicei ca, de fiecare dată când trec prin București, să-mi vizitez doi dintre bunii profesori care mi-au ghidat pașii în ultimii ani de școală. Au ieșit de mult la pensie, dar tare se mai bucură când le trec pragul și ne amintim împreună de acei ani frumoși. Însă cea mai mare plăcere o trăiesc când îl surprind cu câte o mică atenție pe Costaș, profesorul de limba română. Nu e ceva costisitor și nici ostentativ, ci mai degrabă o mică bijuterie făcută de artizani din nordul țării, care reprezintă o parte din sufletul celui care a creat-o, dar și un simbol al zonei de unde provine.

Prima dată i-am dus două clopuri oșenești în miniatură, migălos meșteșugite, împodobite cu pene și mărgeluțe colorate, exact cum se poartă încă în Țara Oașului pe la nunți. Le-am găsit în Negrești, iar profesorul le-a expus apoi cu mândrie în vitrina din biblioteca sa. Mi-am dat seama că-i pasionat de astfel de creații, iar la următoarele întâlniri am continuat să-i îmbunătățesc colecția, tot cu obiecte în miniatură, reprezentând alte piese de artă populară în miniatură, cum ar fi opincile, iile, ițari, fântâni cu cumpănă, cruci, farfurii împodobite, ouă încondeiate, mori de apă, care din lemn sau un cuplu de moroșeni îmbrăcați de sărbătoare.

https://i0.wp.com/super-blog.eu/wp-content/uploads/DSC_0157.jpg

Vitrina domnului Costaș a devenit astfel o atracție irezistibilă pentru vecini și cunoscuți din țară și, mai ales, din străinătate, care nu pierdeau ocazia să admire portrete din viața și obiceiurile românești. Apoi și foștii mei colegi au aflat de pasiunea profesorului și i-au completat colecția cu obiecte similare, din toate colțurile țării. Astăzi, misiunea noastră e mai ușoară dacă apelăm la colecții Art&Craft, unde găsim cele mai reprezentative și tradiționale suveniruri de acest gen. Aici lucrează adevărați meșteri populari, care pun o picătură de suflet în fiecare produs românesc, pentru a-l transmite astfel către cei ce le așteaptă cu nostalgie.

 

Domnul profesor e din ce în ce mai bătrân și se mișcă tot mai greu. Însă e la fel de mândru și fericit de fiecare dată când își arată vitrina cu bijuteriile de suflet, de parcă toate ar fi vii și ar comunica printr-un limbaj atât de popular. Le-a și fotografiat pe fiecare în parte, încărcându-le pe internet, pentru a le arăta prietenilor din depărtare. Asta mi-a dat o idee pentru viitoarea mea vizită. Îi voi confecționa câte o husă pentru laptop și mobil, amândouă făcute din pânză și brodate cu motive naționale sau chiar reprezentând o poartă maramureșeană.

Acest articol participă la competiția Spring SuperBlog 2016

Meseriașii știu de ce

Îmi fac mea culpa și recunosc că nu mă pricep la curățenie, dar îmi place să fie curat în jurul meu. Să nu credeți că e atât de simplu, fiindcă și această meserie își are secretele ei, scule moderne și consumabilele cele mai potrivite. Menajera care vine la mine știe acest lucru și îmi arată de fiecare dată motivul pentru care face anumite alegeri.

logo_marketonline_mic

Am fost intrigat, de pildă, de ce își aduce aspiratorul de acasă, în loc să-l folosească pe al meu, că doar e nou și puternic. A zâmbit înțelegătoare la întrebarea mea și mi-a explicat precum unui elev neștiutor: o fi aspiratorul meu mai scump și mai mare, dar nu e sănătos și nici foarte eficient. Pe când al ei se bazează pe o tehnologie inovatoare cu filtrare prin apă. E vorba de un Rohnson Aquatech R144 și ea a fost prima din localitate care l-a comandat de la un Magazin online aspiratoare. Imediat a fost asaltată de alte femei din branșă, care nu voiau să rămână mai prejos.

Aspirator Rohnson AquaTech R144, Putere 1550W, Capacitate 15 L, Filtrare prin apa, Functie de suflare, Negru/Portocaliu

La prima vedere nu înțelegeam ce mare diferență poate să fie între aparatul meu și cel al femeii, și mai ales de ce trebuie să-l care de fiecare dată după ea. Dar mi-am dat seama că îl aducea nu numai pentru că aspira mult mai ușor și bine cu el – fapt constatat și de mine, de la prima demonstrație -, dar și pentru sănătatea celor din preajmă, inclusiv a mea. Rohnson Aquatech are un filtru HEPA prin care reține 99,99% din particulele de praf mai mari de 0,3 microni. Acest praf este filtrat cu apă, devenind imediat inofensiv și fără vreun risc de a mai intra în contact cu el, așa cum se întâmpla când schimbam sacul aspiratorului meu. Performanța noului aspirator se vede și cu ochiul liber: toate suprafețele rămân lună de curățenie. Deplină admirație pentru profesionalismul menajerei mele și apreciere pentru aparatele cu care lucrează.

Acest articol participă la competiția SuperBlog Spring 2016

Nutriție sănătoasă de la Nutrivita

Nu ai nevoie de cursuri îndelungate sau destăinuiri spectaculoase pentru a fi sănătos și a-ți păstra mereu această stare. Sunt doar câteva reguli simple pe care trebuie să le respecți, dar, e drept, că sunt și o mulțime de alte sfaturi greșite sau tentații pe care e bine să le eviți. În primul rând, sănătatea vine printr-o nutriție potrivită, iar cele mai bune sfaturi și produse din acest domeniu ne sunt oferite de Nutrivita. Ea vine în sprijinul celor interesați cu o nutriție specială, produse și suplimente create pentru un organism sănătos și viguros, în orice moment al zilei și stadiu al vieții.

Nutrivita-Logo-w1200

Care ar fi, așadar, cele mai importante reguli pentru o nutriție sănătoasă și, implicit, o viață fără probleme majore?  Chiar și atunci când vrem să slăbim, nu e nevoie să răbdăm de foame și nici să evităm complet vreun aliment care ne place. MODERAȚIA în toate e cheia unei diete permanente. Să te ridici întotdeauna de la masă cu senzația că ai mai mânca încă. DIVERSIFICAREA ar fi o altă regulă importantă pentru o alimentație ideală. Chiar dacă avem unele preferințe sau nu ne plac prea mult altele, e bine să le combinăm și să oferim organismului o paletă cât mai largă de vitamine și proteine, într-o multitudine de gusturi. Aici intervin cu succes mărcile Nutrivita, care ne ajută prin produse echilibrate, suplimente nutritive foarte apreciate, cum ar fi Isostar, Cereline, Gerble sau Cereal Bio.

ALLERGO FARA GLUTEN & LACTOZA CHEC MARMORAT, 230g

Cu astfel de suplimente între mese, nu mai e cazul să-ți faci griji din cauza foamei sau a lipsei de energie. Sunt accesibile, simplu de consumat și ușor de asimilat de către organism. Indiferent că sunt solide sau lichide, au efecte la fel de energizante pentru fiecare categorie de consumatori, cum ar fi cei care au probleme cu greutatea, în dietele fără gluten, zaharuri, lactoză sau într-o nutriție sportivă. Întrebarea de o sută de puncte este cum să facem ca fiecare dintre cei vizați să afle despre beneficiile acestor produse și să le poată procura în diversitatea lor. Eu cred că publicitatea făcută pe canalele mass-media are impactul cel mai mare. Televiziunea, Internetul, ziarele și radioul sunt instrumente care joacă un rol important în viața oamenilor, dar și acțiunile în aer liber dotate cu stimulente în astfel de produse bio. Doar gustând și experimentând, se poate convinge fiecare de valoarea și efectele produsului.

Să fiu sincer, nici eu nu am auzit prea multe despre binefacerile acestor suplimente nutritive, până la această competiție SuperBlog, și sunt convins că la fel sunt și mulți dintre colegii care vor citi articolele rezultate. Iar cu aportul unor parteneri media precum: http://www.comunicatedepresa.ro, http://www.toateblogurile.ro, http://www.zelist.ro sau ale unor bloggeri parteneri ca: Abisurile.com (Daniela Toader), Armonie acvatica (Cristina Lincu) și SexulSlab.info (Dana Lalici), am cunoscut multe din beneficiile pe care le poate aduce Nutrivita în viața noastră, a celor care vor să se hrănească sănătos. De acum înainte, îmi voi alege produsele care mi se potrivesc și le voi consuma între mese, protejându-mi astfel sănătatea. Pentru că e mult mai bine și mai ușor să previi, decât să fii nevoit mai târziu a apela la diete stricte.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2015