Racolțisme (69)

* Dacă reușești să-ți făurești mereu visuri frumoase, nici măcar nu e nevoie să se împlinească.
* Cei care sunt pe cai mari se pot accidenta mai grav în cădere.
* Dacă prințesele nu ar veni la pachet cu o zestre mare, prinții nu ar purcede peste mări și țări să le curteze.
* E bună supa pe găina bătrână, dar tot friptura pe puicuță e de preferat.
* Astrele cerești se lasă cercetate prin telescoape fără să se plângă că le invadezi intimitatea.
* Pentru o educație bună a copiilor, ar fi recomandabil să vă vadă mai mult cu ochii în cărți și cât mai puțin pe telefoane.
* Noaptea se numără stelele, iar ziua, perlele.
* Pentru unele cupluri, căsnicia se încheie odată cu lunile de miere.
* Dacă toți oamenii ar avea aripi, nu ai mai găsi niciunul cu picioarele pe pământ.
* Ceața dimineții e draperia de după care natura îți pregătește aspectul noii zile.
* Dacă traversezi calea ferată și auzi un șuierat, nu e deloc indicat să te oprești pentru a-ți da seama de unde vine.
* Noaptea, toate păsările din pădure par cucuvele sau bufnițe.
* Nu e neapărat nevoie ca doi soți să se iubească, pot să trăiască o viață împreună doar pentru că sunt făcuți unul pentru altul.
* Dacă duci o viață ușoară, înseamnă că n-ai intrat încă în vâltoarea ei.
* Colaborarea cu prea multe condiții nu e sortită trăiniciei.
* Nu-ți șterge din memorie eșecurile dacă vrei să percepi cu intensitate succesele.
* În orice gest de adio există o speranță de revedere.
* Dacă te oprești din progres, timpul trece pe lângă tine și te lasă în urmă.
* În viață e precum în fotbal: poți să ratezi multe ocazii, dar e important să fii mereu pe fază.
* Eternitatea ne este destinată, doar forma de existență e în continuă schimbare.
* Fiecare avem îngeri păzitori, așa cum și noi putem fi pentru alții.
* Ești cu adevărat nevăzător când te-a orbit întunericul în care te-ai complăcut.
* Dorința de înavuțire nu face casă bună cu o conștiință încărcată.

10 thoughts on “Racolțisme (69)

  1. Gânduri întelepte, pentru adulti batrâni ,,baieti si fete”

    * Dacă reușești să-ți făurești mereu visuri frumoase, nici măcar nu e nevoie să se împlinească.

    Însa eu ma întreb cum ar fi, daca visele s-ar putea si ele fauri ?…

    * Nu e neapărat nevoie ca doi soți să se iubească, pot să trăiască o viață împreună doar pentru că sunt făcuți unul pentru altul.

    Iubirea, ignoranta si/sau ura, sunt stari de agregare a materiei vii dotate cu inteligenta si constiinta de sine.

    La multi ani cu sanatate si sa auzim numai de bine!

  2. Dacă toți oamenii ar avea aripi, nu ai mai găsi niciunul cu picioarele pe pământ. Știu și eu? Dacă e trafic intens la înălțime, aș putea fi tentată s-o iau pe jos. 🙂

  3. Cuvinte intelepte, mi-au placut mai multe, dar premiez al 6-lea! O seara minunata iti doresc! 🙂

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.