Racolțisme (39)

* Nu mi-e frică de înălțimile muntelui pe cât mă înspăimântă marea de oameni zbuciumată.
* Cu cât cazi mai des, cu atât ți-e mai ușor să te ridici de fiecare dată.
* Toată lumea are talente ascunse, doar că la unii sunt îngropate adânc.
* Stelele nu cad niciodată pe Pământ, dar ne place să credem că ele sunt cele care se dau în spectacol.
* Un prieten adevărat nu trebuie neapărat testat, pentru că riști să-l pierzi prin neîncredere.
* Dacă observi că și pisica ta preferă să doarmă prin vecini, poți să bănuiești că sforăi prea tare.
* Românii își dau seama că nu mai sunt tineri și nesăbuiți atunci când nu mai urcă în tren din mers și nici nu coboară înainte de oprirea lui completă.
* Aproape toți turiștii străini ne laudă ospitalitatea, uneori chiar și aceia care au fost furați sau tâlhăriți.
* Cei care nu se împrumută de la bănci, ar trebui și ei taxați, pentru că nu contribuie la buna stare a bancherilor.
* Dacă ajungi să combați concepțiile interlocutorului cu agresivitate, e limpede că nu ai argumente logice.
* Înțeleptul preferă liniștea și izolarea, ca să-și poată asculta gândurile.
* Cei care-și trăiesc viața fără nicio problemă, nici nu-și dau seama că tocmai asta e problema.
* Căratul cu roaba devine onorabil atunci când marfa constă în sticle de șampanie pentru petrecere.
* A fi sau a nu fi?, se tot întreba o impresie.
* Nunțile devin tot mai rare, dar de înmormântări nu ne lăsăm.
* Prin ceața dimineții te mai poți strecura, dar cu mintea încețoșată sigur dai în gropi.
* Alegătorii sunt mai degrabă interesați de averea unui candidat politic, decât de performanțele lui intelectuale.
* Dacă observi o stea care clipește, să nu crezi neapărat că ție îți face cu ochiul.
* Până când se găsește cineva care să ne scoată din sărăcie, n-avem decât să mai facem câte un grătar și să deschidem o sticlă de șampanie.
* Ce să mai zicem de om, dacă și unitățile de Inteligență Artificială au început să se contrazică.
* Toate animalele pot fi dresate de om, dar omul e dresat cel mai ușor de politicieni.

14 thoughts on “Racolțisme (39)

  1. Felicitări, Petru! Îți citesc mereu cu interes opiniile înțelepte!

    Când am citit următoarea –

    “* Îți dai seama că nu mai ești tânăr atunci când nu mai poți să urci în tren din mers și nici să cobori înainte de oprirea lui completă.”

    m-am gândit că așa o fi, că n-am de gând să încerc. Dar mi-am adus aminte că acum ușile se închid și deschid automat. Nu sunt sigură însă dacă trenul poate pleca având vreo ușă exterioară deschisă.

    1. Mulțumesc frumos pentru interes și apreciere, Zaraza! Recunosc că nu mai știu nici eu pe viu care e situația trenurilor din zilele noastre, dar văd și aud mereu că nu prea s-a schimbat, în cea mai mare măsură. Ba chiar am văzut la TV că au fost accidente grave când unii pasageri au încercat să prindă trenul din mers. Sper să ajungem ca peste tot să fie modernizat, așa cum mi-ai descris tu.

  2. Pe bune: şampanie, la grătar?!? Se vede că n-ai avut compania potrivită! 😛

    Hai, pa, mă duc să-mi dezgrop prea-adînc-îngropatele talente! 😆

    P.S. Ce naiba fac dacă pisica mea sforăie de zăngăne geamurile…? Aş dormi la vecina, da’ e bărbatu-său acasă!!! 😆

    1. La noi merge orice la grătar, numai scump să fie, ca să facă impresie. 😉

      Știu că tu n-ai mult de săpat, dacă nu pui răsaduri în grădină. 😀

      Lasă pisica să sforăie, că oricum tu nu prea dormi noaptea. 🙂

  3. Cuvinte intelepte ,merita retinute! Premiez al 5-lea! O seara frumoasa iti doresc! 🙂

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.