Ai grijă de inima mea!

Mi-a spus medicul că inima mea are alt ADN,
Amintindu-mi astfel că mi-ai dăruit-o pe a ta.
Caută-te și tu, iubito, dar nu cu aparate,
Cât or fi ele de performante.
Numai Doctorul Inimilor Cucerite le poate detecta proveniența,
Iar dacă îți găsește una care bate nebunește,
Să știi că e de la mine, oferită pe banca aceea din parc;
Nădăjduiesc că n-ai adunat prea multe inimi,
A mea s-ar sufoca în aglomerație, încetând să mai bată,
Iar eu voi trăi doar din inerție, cu un substitut neconsolabil.

Recomandări asumate

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Mamă, îngerii zboară?
– Da, zboară.
– Azi, tata i-a zis vecinei „înger”. Ea poate să zboare?
– Peste 10 minute, micuțo.

* – Ioane, tăt am auzit de umor negru, ce-i ăla mă?
– Adică cineva zâce bancuri zâua… și tu râzi noaptea.

* Doi bărbați se întâlnesc pe malurile opuse ale unui râu. Unul îi strigă celuilalt:
– Am nevoie să mă ajuți ca să ajung pe cealaltă parte!
Celălalt tip strigă:
– Ești deja pe cealaltă parte!

* Și Dumnezeu a creat Femeia, apoi i-a spus Bărbatului:
– Aici ți-o las… și a luat-o la fugă.

* Soții în pat:
– Dragule, ia-mă!
– Dormi, nu merg nicăieri.

* „Te iau de nevastă când o muri papa de la Roma”
„pregătește-ți costumul, viața mea”

* La Vaslui:
– Bărbatul ăsta al tău, de trei zile n-a ieșit din cârciumă.
– Aoleu, și pe mine cine m-a bătut aseară?

* Trebuie să-l lingi ca să-l uzi, să-l sugi ca să-l întărești și să-l împingi ca să-l bagi… ???
Cât de greu e să bagi un fir de ață într-un ac???

* – Nu vă supărați… Ieri, când am cumpărat de la dumneavoastră, mi-ați greșit restul cu 50 de lei…
– Eh, știți cum e doamnă, trebuia să veniți în aceeași zi. Acum, e târziu!
– Bine, atunci am să-i păstrez…

* După ce beau, bărbații vorbesc inutil, devin emoționali, conduc prost și se ceartă din nimic. Femeile pot face toate astea fără să bea!

* Unii ar trebui să mănânce de sărbători cozonacul simplu, că rahat au mâncat tot timpul anului…

* O blondă, răvășită și extenuată, se prezintă la medic:
– Domn doctor, pe lângă blocul meu sunt o grămadă de câini care latră toată noaptea…
– Nicio problemă, nu sunteți primul caz, luați aici somniferele astea, or să vă ajute enorm.
Peste două săptămâni, blonda se întoarce distrusă total. Doctorul, perplex:
– Nu înțeleg, mă așteptam să vă văd proaspătă și odihnită…
– Odihnită!?… După ce alerg toată noaptea după câini?… Și când prind câte unul, nici de-al naibii nu vrea să-nghită pastila!

* Când crezi că ești cel mai prost, gândește-te că unii se parfumează înainte de selfie.

* Cum se spune „te rup în bătaie” în chineză?
– Ten ching.

* – Cum se numește prima masă a zilei când ești la cură?
– Nimic dejun.

* Știai că atunci când e lună plină și tu ești pe lac, dacă strigi numele iubitei tale de nouă ori, pescarii or s-o pomenească pe mă-ta până dimineață?

* Dacă ți-ai găsit femeia visurilor tale… îți poți lua adio de la celelalte vise!

* Fază tare în autobuz.
O bunicuță privește cu mirare o domniță care are un tatuaj cu hieroglife pe gât.
– La ce te holbezi așa, babeto?
– Mă uit la ce scrie pe tatuajul ăla al tău, mamaie.
– Și ce? Pe vremea ta, nu existau tatuaje?
– Cuconiță, și pe vremea mea erau de toate… dar… Predau limba chineză și încerc să înțeleg de ce pe gâtul tău scrie „ A se recongela după decongelare”.

* Soțul și soția merg la un psiholog, deoarece după 20 de ani de căsătorie, bărbatul era foarte deprimat. Când este întrebat care este problema, bărbatul scoate o listă lungă și detaliată cu tot ce a avut de îndurat în acei ani:
– Lipsă de atenție
– Lipsă de sex
– Lipsa de confidențialitate
– Lipsa comunicării
– Singurătate
– Nu mă simt apreciat
– Nu mă simt iubit
– Nu mă simt dorit
În cele din urmă, terapeuta, foarte drăguță, se ridică, se apropie de bărbat, îi ceru să se ridice și s-o îmbrățișeze, după care, sărutându-l cu pasiune, îl puse pe canapea, își scoase hainele și făcură dragoste cu pasiune, în timp ce soția îi privea șocată…
Când terapeuta termină, se îmbracă, își aranjează părul și se așază lângă bărbatul care rămase fără cuvinte…
Terapeuta se adresăm doamnei:
– De asta are nevoie soțul tău, de cel puțin 3 ori pe săptămână! Crezi că se poate?
Femeia medită un moment și răspunse:
– Îl pot aduce luni și miercuri, dar vineri nu pot, că fac zacuscă!

* Dacă nu ai găsit adevărul într-un pahar cu vin… cu siguranță se află în altă sticlă.

* Bătrânețe este atunci când tot mai greu îți găsești o amantă fără nepoți.

* – Mamă, pot să mă uit la TV?
– Da, dar să nu-l aprinzi!

* Toți cei care doresc să muncească după 65 de ani, vor fi obligați să aibă în timpul serviciului coșciugul alături! Pentru fluidizarea activității!

* La 20 de ani, bărbatul iubește toate femeile! La 30, iubește una singură! La peste 40 de ani, iubește toate femeile, în afară de aia una singură!

* Inteligența este ca lenjeria intimă.
E important să o ai, dar nu trebuie să o arăți chiar oricui.

* – De ce te tot logodești, dar nu te și măriți?
– Încă nu mi-am găsit nașul!

* – Tată, să știi că mama conduce mult mai bine ca tine!
– Pffff…. ești sigur? Eu n-aș spune așa ceva!
– Păi… chiar tu ai zis că n-ai putea să faci nici 10 metri cu frâna de mână trasă, dar ea a reușit să facă 12 km!

Racolțisme (36)

* Fiecare trebuie să-și aleagă calea lui în viață, nu e nevoie să ne înghesuim toți pe același drum.
* Atunci când cel aclamat de mulțime ridică mâna cu palma deschisă, e semn că vrea reconciliere, iar cu pumnul strâns își dovedește firea dușmănoasă.
* Dacă încălzirea globală poate fi remarcată într-o viață de om, e clar că ea a devenit periculos de accelerată.
* Lătratul în același ritm al câinilor în noapte și cântatul de dimineață al cocoșilor e semn că totul decurge liniștit în curțile de pe strada ta.
* Marinarul se simte sigur pe el când e pe mare doar dacă știe că nu-i nicio problemă să ajungă pe uscat.
* Iubirea dintre două suflete e cu atât mai înflăcărată, cu cât e mai secretă.
* Acasă trebuie să fie locul în care te întorci mereu cu plăcere și te reîncarci cu energie pentru alte plecări.
* Multor romantici le place să aibă un ceas de perete cu cuc, simțind astfel că nu sunt singuri-cuc în casă.
* Dorul e ca o pasăre mereu călătoare care nu poate fi închisă nici într-o colivie aurită.
* De fiecare dată poți fi convins că iubești cu adevărat, până când întâlnești altă persoană care să te cucerească.
* Dacă soarele nu ar răsări măcar o singură zi, toate viețuitoarele pământului ar înceta să mai existe.
* Bărbatul poate fi vrăjit de nevastă chiar dacă ea nu-i vrăjitoare, după care se poate purta prostește chiar dacă se știe că-i un om deștept.
* Fiecare prezentatoare tânără și frumoasă de la Meteo, are în spate o profesionistă bătrână care i-a pregătit textul.
* Școala te poate face deștept, iar viața te ajută să ajungi înțelept, doar dacă iei aminte la lecții.
* Bolnavul care adaugă și umor pe lângă tratamentul prescris, are mai mari șanse să se vindece.
* Viața e un dar unic pe care ai datoria să-l cinstești îmbătrânind cu demnitate.
* Soarta nu depinde de un număr sau de un nume; degeaba te cheamă Solomon dacă te comporți ca un Irod.
* Frumusețea vine cu nota ei de plată, iar Paradisul îl poți pierde ușor dacă nu respecți anumite reguli.
* Animalele care reușesc să-i imite pe oameni stârnesc admirația, dar oamenii care nu-și pot stăpânii instinctele animalice sunt dezagreabili.
* În majoritatea producțiilor cinematografice, robotul e personajul pozitiv, iar omul își arată partea întunecată.
* Răul se poate ascunde sub multe fețe, iar cea mai înșelătoare este credința simulată.

Melodii care nu se uită (6)

De mult nu am mai sărbătorit Paștele cu soră-mea, iar această binecuvântare mi-a oferit posibilitatea de a împărtăși două melodii vechi, așa cum ne place amândurora. Prima este celebră prin interpretul său, dar și prin audierea în mai multe producții cinematografice, dintre care unul de ficțiune, deci nu puteam să o ratez. Pe a doua țin minte că o fredonam cu încântare prin anii ’90, cu admirație și pentru interpreta deosebită care s-a stins prea curând din viață. Sper să-mi împărtășiți alegerile și să le ascultați cu aceeași nostalgie!

 

Sărbători cu voie bună

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* De o săptămână dau ciocolată la găini, dacă nici mâine nu fac ouăle de ciocolată… le tai pe toate!

* Vaslui
– Mamă, pot să beau Coca-Cola?
– Întâi îți termini țuica!

* Ia-ți femeie deșteaptă, că frumusețea trece și rămâi cu proasta!

* – Bună ziua, am venit pentru terapia de cuplu.
– Și partenerul dumneavoastră?
– Am crezut că-mi dați unul aici.

* Două probleme ale femeii moderne:
– ori pune la suflet
– ori pune la… șolduri!

* Ahmed: – La mine în țară poți să ai patru neveste!
Ion: – Degeaba, dacă nu poți să bei!

* Profesoara o întreabă pe Ionela:
– Cum se face că întârzii mereu la școală?
– Din cauza panoului, doamnă.
– Panou? Ce panou?
– Cel care e pe stradă și pe care scrie: „Atenție, școală! Încetiniți!”

* Întrebare: – Ce face un om de zăpadă la prima întâlnire?
Răspuns: – Îi spune: „Mă topesc după tine…”

* Întrebare: – De ce n-au oamenii de zăpadă prieteni la mare?
Răspuns: – Pentru că nu rezistă relațiile… se evaporă repede!

* Ștrulă, ros de curiozitate:
– De ce parlamentarii nu sunt jefuiți de hoți niciodată?
Bulă:
– Din respect profesional!

* De fiecare dată când încerc să mănânc sănătos, ba vine Crăciunul, ba vine Paștele, ba e vară, ba e vineri, ba e marți.

* Faptul că meduza a supraviețuit 650 milioane de ani fără creier, dă speranțe multora.

* Uneori, întâlnești așa un prinț, de-ți vine să te măriți cu calul!

* Știați că din cauza bărbatului, femeia are gura mare?
Dacă el nu-i dă motive, ea își vede de treaba ei, ca un înger.

* – Mă, Gheorghe! D-apăi de ce i-ai tăiat coada câinelui?
– No, dar n-am mai suportat să văd cum se bucură când vine mă-ta la noi!

* La farmacie:
– Aveți soluție pentru creșterea părului?
– Avem.
– E de calitate bună?
– Sigur. Vedeți la casă omul acela cu mustăți?
– Da.
– E soția mea. A încercat să scoată dopul de la sticluță cu dinții!

* Cică banii n-aduc fericirea, să vezi sărăcia ce distractivă e…

* Polițistul îl oprește pe Ion, îi dă amendă, omul plătește și-i zice polițistului:
– Căldură mare, domn polițist!
A doua zi la fel, amendă, Ion plătește, după care zice:
– Căldură mare, domn polițist!
A treia zi, polițistul îl oprește iar pe Ion și-i zice:
– Azi nu-ți mai dau amendă, dar spune-mi și mie de ce tot spui căldură mare?
La care Ion răspunde:
– Păi cum altfel să-ți spun „Arde-te-ar focul!”?

* În spatele unei femei care face cozonaci stă un bărbat care sparge nuci.

* – Ce îți dorești de Paște, iubito?
– Vreau să mergem în Dubai, să stăm la un hotel de 7 stele, la cină vreau să mă ceri de soție în timp ce Dan Bitman ne cântă „ți-am dat un inel”. Inelul să fie unul mare cu diamant și vreau să mâncăm mămăligă cu brânză de oaie.
– Puiuț, dar e imposibil.
– Ok, atunci mămăligă cu brânză de vaci.

* Vecinii mei au rude în Anglia. Au primit lire. Un prieten are rude în Germania. A primit euro. Eu am rude în Botswana…

* O zi proastă nu e atunci când te-ai certat cu nevasta. O zi proastă este când te cerți și cu amanta. Să rămâi al nimănui?

* Stai toată ziua în casă: nimeni, nimic. Ieși 2 minute până la magazin: „Bună ziua, de la FAN Courier vă sun”.

* Femeile au două probleme în viață: „de ce nu se uită nimeni la mine?” și „de ce se holbează boul ăsta la mine?”

* – Iubitule, sunt frumoasă?
– Dragă, ești cea mai frumoasă din lume… și nu te mai juca cu pușca aia…

* Reclamă la Kaufland, pentru gospodine:
„Avem morcovi tăiați felii – organici și morcovi întregi – orgasmici”

* Proprietăreasa către tânăra chiriașă:
– Ce s-a întâmplat de nu vă mai vizitează fratele?
– Cred că și-a găsit altă soră…

* Am pus la o boxă cum zbiară un miel toată săptămâna, doar ca să-i oftic pe vecini că am miel de Paște.

* Se face în pădure consiliu. Leul voia o friptură și face un concurs de bancuri.
– Ăla care zice un banc la care nu râde toată lumea, va deveni friptură pentru mine.
Vine iepurașul, zice un banc și toată lumea era pe jos de râs, numai girafa stătea serioasă. Îl mănâncă leul pe iepuraș, după care vine vulpea cu bancul ei. Nimeni nu râde, în afară de girafă, care era pe jos de râs.
– De ce râzi, o întreabă leul.
– De bancul iepurașului.

* Iepurașul și ursul sunt chemați la încorporare. Ca să nu meargă la armată, se gândesc ei să recurgă la înșelăciuni. Iepurașului îi vine primul ideea:
– Am să-mi tai urechile! Fără ele nu mă pot apăra de dușmani, deci voi fi considerat invalid.
Zis și făcut. Intră la control și când iese ursul îl întreabă:
– Ei?
– Respins, răspunde el fericit. Fără urechi nu pot dormi iepurește.
Vine rândul ursului.
– La mine e mai greu. N-am cine știe ce urechi, coadă nici atât. Eu am să-mi tai o labă, căci în ea stă puterea mea.
Zis și făcut. Iese ursul șchiopătând din cabinet și iepurașul îl întreabă:
– Ia zi, te-au respins?
– Da, zise ursul bucuros, mi-au spus că sunt prea gras.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Racolțisme (35)

* O zi în care n-ai avut nicio problemă de rezolvat e una fără substanță.
* Se spune că iubiții care își jură credință sub oblăduirea răsăritului de soare, vor rămâne împreună până la asfințitul vieții.
* Obișnuiește-te cu gândul că nu vei fi iubit de toată lumea, oricâtă bunăvoință ai avea. Unii oameni au tendința să condamne chiar și faptele bune.
* Dacă ai ajuns să porți barbă căruntă, se așteaptă să emiți și sfaturi înțelepte.
* Când vezi câtă lume o ia razna, te întrebi dacă nu cumva tu ești cel rătăcit.
* Tradițiile definesc o comunitate prin felul în care ea reușește să le adapteze contemporaneității.
* Omenirea a intrat într-un proces zbuciumat și inevitabil de uniformizare a națiunilor.
* Dacă o vei lua mereu doar spre direcția în care bate vântul, e foarte posibil să ajungi în nisipurile deșertului.
* Pe cărările vieții nu ai nevoie de bagaje grele, ci de aptitudinea în a folosi ce ți se oferă la fiecare popas.
* Obiceiurile moștenite ne spun ca de sărbători să avem mesele pline cu bucate alese, iar după câteva zile să umplem tomberoanele cu mâncarea rămasă.
* Când doi oameni au o divergență majoră, se apelează la un judecător care să permanentizeze această stare.
* Prostia a ajuns să fie tot mai prețuită, deoarece nu necesită efort pentru a o dobândi.
* Dacă pe vecinul care te tot deranjează cu bormașina îl mai cheamă și Dorel, problema ta se acutizează.
* Mă întreb dacă toate soacrele gătesc bine sau nu a îndrăznit nimeni să se plângă de mâncarea lor.
* Un cuplu ideal știe cum să-și condimenteze viața: el să-i ofere constant dulciuri, iar ea să-i pună suficientă sare în bucate.
* Dacă viața ar fi dreaptă, am străbate-o cu prea mare viteză și nu am reține mare lucru din peisaj.
* Tunetele și fulgerele reprezintă modalitatea norilor de a-și descărca frustrările.
+ Nici în cerșetori nu mai poți să te încrezi: azi îl vezi cu mâna întinsă, iar peste câteva zile te calcă cu BMW-ul pe trecerea de pietoni.
* Dacă tot nu te poți despărți de telefon, măcar folosește unul când ești la toaletă și altul la masă.
* Iubita imaginară de care te-ai atașat se poate numi dragoste la nicio vedere și are șanse să țină mai mult decât cu una reală.
* Nu te teme într-atât că te va fura un om foarte sărac, ci mai degrabă unul care nu e atât de bogat pe cât și-ar dori.

Zâmbete înfloritoare

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Bună, George! Ce planuri ai pentru azi?
– Merg cu niște prieteni să ne luăm ochelari.
– Și după, ce faceți?
– Vom vedea.

* La școală, ora de matematică:
– Lucian, cât fac 2+2?
– Patru, doamna învățătoare.
– Foarte bine, o să primești patru bomboane.
– Of… dacă știam asta, ziceam „cinci”.

* Ora de Geografie:
– Copii, care fluviu e mai lung: Prut sau Mississippi?
– Mississippi.
– Bravo, măi Gigel. Cu cât e mai lung?
– Cu șapte litere.

* Trei ardeleni, Gheorghe, Ion și Vasile stau pe prispă. La un moment dat, Ion zice:
– Io cred că mâine plouă!
După o oră, Gheorghe spune și el:
– Io cred că nu!
După încă o oră, Vasile se ridică revoltat și zice:
– Dacă voi aveți chef de ceartă, io mă duc acasă!

* – Ștrulă, sunt cel mai ghinionist om din lume.
– De ce zici asta, Bulă?
– Am tras un loz în plic pe care scria: „Ne datorezi 10 lei”…

* Mama, vreau să mă tatuez.
– Adu’ cureaua să începem „operațiunea”!

* Azi sunt ocupat la maxim…
Trebuie să mă plâng că mâine e luni.

* „Pune Guvernul să conducă deșertul Sahara și în 5 ani vei descoperi că este lipsă de nisip.”
Milton Friedman

* Nu înțeleg două lucruri:
1. De ce somnul e mai dulce dimineața?
2. De ce noaptea e mai bună mâncarea?

* Vai de capul meu!
Când văd că pe Facebook sunt toți școliți, bogați și cinstiți, iar eu îi cunosc personal…

* Să te cerți cu nevasta e ca atunci când citești „Termeni și condiții”. Până la urmă ignori totul și dai click pe „Sunt de acord”.

* – Mă, Ioane, nu vreau nimic să-mi aduci, decât o pereche de chiloței, mă…
Ion: – Bine, tu Maria, ți-aduc, cum să nu.
Pleacă Ion, iese pe poartă, merge 100 m, la care Maria strigă după el:
– Mă, Ioane, și-o fundiță de legat!

* Anul acesta se poartă plinuțele! Cele slăbuțe vor fi programate pentru la anul!

* Un tip intră într-un WC public. În cabina alăturată, un alt tip, constipat, se forțează destul de zgomotos. Primul, terminând ce avea de făcut, la ieșirea din WC stinge lumina, moment în care se aude un urlet înfiorător. Curios, se întoarce, aprinde lumina și-l întreabă pe cel din cabină ce s-a întâmplat. Acesta, vizibil speriat, răspunde:
– Am crezut că mi-au sărit ochii!

* Un bărbat vede pe poarta unei mănăstiri un anunț: „Sex cu călugărițe tinere: 500 Euro”
Bate, îi deschide o maică tânără, superbă, care îi ia banii și îi spune:
– Mă duc să fac un duș, să mă pregătesc, iar tu mergi și mă așteaptă în ultima cameră pe dreapta.
Merge tipul, deschide ușa și nimerește în stradă, iar pe ușă vede inscripția: „Azi v-a tras-o sora Bartolomeea”.

* Bulișor vine cu papagalul la școală și este luat în primire de învățătoare:
– Bulă, ce caută papagalul aici?
– Păi… nu puteam să risc! Când eram acasă, l-am auzit pe tata spunându-i mamei în baie: ”Imediat ce pleacă ăsta micu la școală, îți nenorocesc păsărica!”

* „Dacă aduni 100 de furnici negre și 100 de furnici roșii și le pui într-un borcan, nu se va întâmpla nimic. Dar ia borcanul, agită-l violent și pune-l pe masă. Furnicile vor începe să se omoare reciproc. Roșul crede că negrul este inamicul, în timp ce negrul crede că roșul este dușmanul, când inamicul real este persoana care a scuturat borcanul.
Același lucru este valabil și în societate. Bărbați și Femei, Stânga și Dreapta, Bogat și Sărac, Credință și Știință, Tânăr și Bătrân, Albii și Negri, etc.
Înainte de a ne lupta între noi, trebuie să ne întrebăm: CINE A SCUTURAT BORCANUL?”

* Eu nu am kilograme în plus. Am doar „amintiri culinare” depozitate strategic.

* Anu’ ăsta, am luat miel viu, să ies mai ieftin, da’ mâine îl tai, că m-a lătrat toată noaptea!

* – Deci vii diseară la mine, da?
– Nu, până nu îmi spui cine e Bianca.
– Bianca e cea care vine diseară dacă tu nu vii!

* Un ardelean mănâncă jumări. Vine nevasta:
– Ioane, iar mănânci grăsime?
– Nu, dragă, mănânc tradiție!

* Pentru schimbarea vremii de afară propun purtarea hainelor pe dos!!!

* Mie îmi bat pinguinii în geam și vouă vă arde de vopsit ouă.

* – O iubesc pe fata dvs. și vreau să o iau de nevastă.
– Ce salariu ai?
– 500 euro/lună.
– Păi, 500 euro îi dau eu lunar bani de buzunar.
– Știu, i-am inclus și pe ăia în salariul meu lunar.

* Dacă știi să răspunzi la întrebarea: „Ce este TDK 60 sau BASF 90?” ești în grupa de risc!

* Telefonul sună la 2 noaptea:
– Alo, domnul Petrescu?
– Nu.
– Atunci de ce răspundeți?

* După banii în iepurașii de ciocolată, alt fake ordinar: cică ar fi carne în parizer!

* Ce caută bărbații dimineața pe net?
Meciurile de ieri și ce mai fac nevestele… altora.

* Un pahar de vin are 86 calorii.
Un avocado are 240 calorii.
Alege înțelept.

Racolțisme (34)

* Cea mai eficientă vitamină pentru creier este învățătura.
* „Neața” e salutul de „bună dimineața” al celor care n-au apucat încă să-și bea cafeaua.
* Oricât de promițătoare arată oaza în care ai ajuns, ține cont că-i doar o etapă din deșertul pe care trebuie să-l parcurgi.
* Mai bine să regreți că nu ai avut copii, decât să-ți pară rău că nu au fost educați cum se cuvine.
* Iubirea poate ajunge un nărav dacă persoana căreia i-o oferi se schimbă de la o zi la alta.
* Fericirea se naște din suferință, așa cum lumină apare din întuneric.
* Oamenii își găsesc echilibrul când se adună doi câte doi, precum aripile unei păsări.
* Chiar și lumina care persistă neîncetat tinde să devină supărătoare fără pauze de întuneric.
* E ideal să alegi o cale luminoasă în viață, dar nu strică să ai la îndemână și o lanternă.
* Sunt oameni care așteaptă sfârșitul lumii în timpul vieții lor, să fie siguri că nu lasă nimic în urmă.
* Temerarii aleg căi mai puțin umblate, iar mulțimea îi urmează doar după ce se convinge că drumul e sigur.
* Să ajungi erou în timpul războiului poate dura doar câteva clipe, mai complex este să o faci când e pace.
* Cel care știe să-și dozeze marile bucurii va fi capabil să reziste și necazurilor covârșitoare.
* Când ți se spune că-i vai de steaua ta, nu înseamnă că trebuie să o schimbi, ci să-i redai strălucirea.
* Cine s-a obișnuit să trăiască furtunos, va duce cu el furtunile și în locurile cele mai liniștite.
* Era o vreme când oamenii de știință calculau cât or să ne mai țină combustibilii fosili; astăzi ne temem că efectul lor o să ne îngroape.
* Nicio operă de artă nu e perfectă, dar tocmai acesta e farmecul ei.
* Primăvara se numără mugurii… care au mai rezistat înghețurilor târzii.
* Cele mai bune idei îți vin când e liniște, iar liniștea e caracteristică nopților. Deci tot întunericul te luminează.
* Ține minte că oricât de negri ar fi norii unei zile, soarele e mereu deasupra lor.
* Pentru adolescenții de astăzi sunt mai prețioase like-urile de pe rețelele sociale decât notele de la școală.
* De câțiva ani încoace, vremea rece și înghețul se împarte în doze mai mici, ca să ajungă până la mijlocul primăverii.
* Dacă fiecare și-ar vedea de treburile lui, cine ar mai avea grija celorlalți?
* Carismatic e acela care știe să-ți vorbească frumos, fără să îți spună nimic concret.

Mi-am mâncat animalul de companie

Stați blânzi să vă explic și nu dați cu piatra, stârniți de titlul care pare plin de cruzime. Eu am avut, timp de mai mulți ani, un animal de companie și un prieten apropiat totodată. Era un pește de uscat vorbitor ce nu suporta apa și pe care l-am numit Pane. Îmi era alături la bine și la rău, deși mă cicălea și mă certa de multe ori, venind cu idei din cele mai trăsnite, susținute cu tărie, mai ales când bea mai multă bere. Prietenii și alte cunoștințe apropiate s-au cam obișnuit cu el și îl tratau cu aceeași înțelegere.

Problema cea mai mare s-a ivit după ce soră-mea a început să studieze Biblia, alături de Martorii lui Iehova, insistând să mă inițieze și pe mine în credința lor. Recunosc că nu sunt un creștin practicant, așa că nu s-au prea lipit de mine citatele din Biblie, dar Pane o asculta cu gura căscată, de ziceai că uita să respire. La început nu mi-am dat seama ce se întâmplă în mintea lui, dar m-a surprins odată cu intrarea în Postul Paștelui din acest an. Atunci a venit cu o propunere ca o lovitură de trăsnet.

– Prietene, a zis el pe un ton calm și hotărât, am cugetat mult și vreau să-mi faci cea mai mare favoare posibilă. Poți să mă asculți până la capăt, fără să-mi faci istericale premature?

Fiind obișnuit cu idei din cele mai stupide din partea lui, mi-am zis că nu mă poate surprinde mai mult nici de data asta. Așa că l-am asigurat de răbdare deplină la orice elucubrație pe care o va debita.

– Să știi că nu vorbesc din cărți, ci din credința pe care o simt pogorâtă asupra-mi. Am ascultat-o pe soră-ta și mi-am dat seama care-i rolul meu suprem în viață. Se apropie marea voastră sărbătoare de Înviere a Domnului și sunt dator să contribui la mântuirea pe care o meriți. Fiind perioada postului, trebuie să demonstrezi Domnului că ești în stare să-ți sacrifici cel mai bun prieten și să-l mănânci de Buna Vestire, când e dezlegarea la pește. Așa cum se sacrifică mielul în ajunul Paștelui.

L-am privit în ochii mari, să văd dacă nu cumva a zăbovit prea mult în preajma dozelor cu bere, dar se arăta foarte lucid și serios. În mintea mea se învălmășeau o sumedenie de argumente prin care să-i alung prostia asta din cap, dar nu am reușit să-i spun decât câteva.

– Niciodată nu ai venit cu o propunere atât de absurdă și cinică! Cum crezi că aș putea să te omor pe tine, iar apoi să te și mănânc, știind că mestec din prietenul meu cel mai bun?!

– Tocmai prin asta trebuie să-ți dovedești credința în Cel de Sus și în rostul sacrificiului meu. Iertarea ta nu vine doar prin rugăciuni învățate pe de rost și spuse ca o poezie în fiecare zi, ci mai degrabă prin fapte tranșante, care-ți dovedesc încrederea în Dumnezeu, așa cum a făcut Avraam cu fiul său, Isaac.

– Dar Avraam a fost oprit la timp de Domnul milostiv, schimbând sacrificiul cu cel al unui berbec aflat în apropiere.

– Ei bine, eu nu sunt om, ci doar un pește din lanțul trofic, chiar deși-s atipic speciei. Aș putea spune că mi-am trăit viața din plin împreună, iar acum e rândul tău să mergi mai departe. Te implor să-mi asculți ultima dorință și să o faci până la capăt, adică să mă mănânci așa cum făceau unele triburi aborigene din Australia cu cei mai buni prieteni. Sufletul meu se va contopi cu al tău și astfel vom rămâne împreună cât timp mai ai de trăit.

În zadar am încercat să-i schimb decizia lui Pane, a ținut-o pe a lui și a reușit să mă convingă că numai așa îl pot face fericit. Prin urmare, ne-am anesteziat amândoi cu câteva beri, iar eu l-am sacrificat în cadă, plângând și cerându-i iertare. Apoi am trecut prin supliciul tranșării și pregătirii la tigaie. Mâncatul a fost la fel de dureros, deși carnea lui era cea mai gustoasă din care am gustat vreodată. Oftam la fiecare îmbucătură și îmi exprimam recunoștința că am avut parte de cel mai bun prieten, chiar și la propriu. De atunci au trecut două săptămâni, dar nimeni nu i-a observat lipsa. E posibil ca Pane să fii avut dreptate și să trăiască de acum prin mine, pentru că simt cum mă îndrumă din interior.