Satul dintre neguri XII

continuare

– Nu-i deloc confortabil scaunul ăsta, s-a plâns bărbatul când i-a întins Sandei unul din obiectele ascuțite și bine meșteșugite.

– Asta e și ideea, a răspuns ea sarcastic. Ce-ai fi vrut, să-ți aducă un tron pe care să te lăfăiești ca un împărat?

– Ei, nici chiar așa, dar mă gândesc că astfel de scaune ar trebui să aibă parlamentarii noștri. N-ar mai putea să adoarmă în sesiuni, că ar risca să-și rupă ceva în cădere. Eu mai bine înconjor pomul de câteva ori, astfel îmi pun în mișcare și sângele.

Vasile nu mai așteptă vreo părere și porni agale să se plimbe, atent la orice sunet sau mișcare detectabile în miez de noapte. Iarba îl îmbia să-și dea jos încălțările, dar se gândea că un străjer nu se cade să umble desculț, mai ales când poate interveni o încercare imprevizibilă. Surpriza nu a întârziat să-i apară în fața ochilor, sub forma a două mere care se scurgeau dintre ramuri spre rădăcina pomului.

– Sando, ridică-te numaidecât și hai să vezi lucrarea Necuratului!, exclamă el în timp ce încerca să prindă fructele sclipitoare.

Forța care le atrăgea către pământ era însă mai mare decât cea cu care reușea să se opună, ba mai simți și o mușcătură la mâna dreaptă. Femeia apăru imediat să-l susțină și începu să înțepe cu săgeata în jurul merelor, doar-doar o nimeri în ceva care le controla. Rezultatele străduinței lor se lăsau așteptate, iar fructele se apropiau tot mai mult de iarbă, de unde ar fi putut să o ia la fugă, precum cele întâlnite pe drum.

– Stai că le vin eu de hac, strigă femeia când o străfulgeră ideea cea mai la îndemână de pus în practică.

Făcu doi pași înapoi și trase pătura după ea, iar când cele două globuri luminoase au atins pământul, a așternut-o cu îndemânare peste ele. Bărbatul s-a prins de stratagemă și, uitând pentru moment de durere, s-a aruncat și el peste marginile păturii, încercuind împreună locul în care se observa zbaterea hoțului invizibil.

– Ține-l bine și hai să le împăturim, înainte să dispară, l-a sfătuit Sanda în timp ce se străduia, la rândul ei, să strecoare învelitoare pe dedesupt și apoi să facă un nod strâns. Materialul e gros și nu cred că vor reuși să iasă prin el.

Speranță care nu s-a adeverit, pentru că înăuntru era o ființă cu dinți buni și gheare ascuțite, hotărâtă să rupă țesătura care-o ținea captivă. Se impuneau măsuri mai dure, iar femeia apelă la alte înțepături cu săgeata, aplicate acolo unde vedea că se manifestă tendința de evadare. Tot așa până când dinăuntru se auzi o voce țipătoare, care-i implora.

– Nu mă mai înțepați atât, nesăbuiților. Mai bine cădem la o înțelegere.

– Nicio înțelegere! Vasilică, sună din corn să vină oștenii pentru a-l preda pe hoț, strigă Sanda.

A durat ceva timp până a reușit bărbatul să scoată sunete destul de puternice pentru a fi auzite la palat, iar apoi încă puțin până au ajuns gărzile împărătești. În tot acest timp, femeia era pregătită să-i aplice câte o corecție făpturii, dacă nu ar fi stat cuminte.

– Lăsați-mă să ies și promit să vă aduc un car de aur, a venit vocea cu o propunere tentantă.

– Nu putem accepta, pentru că e în joc viața noastră. Bănuiesc că aurul promis e tot din furat, după cum sunt și merele.

– Pomul ăsta e al meu de la începuturi, se auzi răspunsul. Se vede că nu sunteți de pe aici, deci nu știți care-i adevărul. Dacă nu-mi dați drumul imediat, o să vă fac mult rău după ce scap.

– Nu mai scapi, oștenii sunt deja aici și nu ne privește ce vor face cu tine, l-a asigurat Vasile.

Zarvă mare s-a stârnit în plină noapte la palat, toată lumea se trezea la zgomotul făcut de străjeri, tropăit de pași în fugă și zornăit de săbii scoase din teacă. Împăratul cu toată nobilimea, urmați îndeaproape de ceilalți curioși, s-au adunat în sala tronului, după ce au auzit că marele hoț de mere a fost prins. Nu mică a fost mirarea tânărului suveran când oștenii au depus înaintea sa pătura în care se zbătea o ființă mică și gălăgioasă.

– Lăsați-mă să ies, lăsați-mă să ies de aici că nu am aer, se auzea mereu dinăuntru.

– Ce-i asta, o glumă?!, îi întrebă el pe cei care l-au capturat.

– E cât se poate de serios, Măria Ta, a răspuns ferm Vasile. L-am prins asupra faptului, dar era întuneric și n-am văzut cum arată.

Înduplecat, împăratul a dat ordin să fie adusă o colivie solidă, unde să fie scoasă ciudățenia din pătură, fără posibilitatea de a fugi. Sub lumina făcliilor și a zecilor de sfeșnice au văzut atunci cum arată hoțul de temut: un bătrân foarte mic de statură, cu o barbă lungă și căruntă precum îi era și părul.

– Dar ăsta-i Statu-Palmă-Barbă-Cot! a rostit suveranul. Noi ne-am mai întâlnit, însă nu știam că vei ajunge să mă furi cum făcea Zmeul pe vremuri.

– Eu nu fur niciodată, iau doar ce mi se cuvine, s-a burzuluit moșul ofuscat. E drept că măru-i în grădina ta, dar în trunchiul lui mi-e casa de când a făcut primul fruct. Dacă nu-l binecuvântam eu, rămânea un pom obișnuit, așa că jumătate din ce se face pe ramurile lui îmi aparține.

O rumoare se făcu auzită în mulțimea care se înghesuia să nu scape nimic dintr-un  spectacol nemaivăzut. Fețele împărătești erau revoltate de această neobrăzare, iar tânărul cu coroană își exprimă mânia cât se poate de firească.

– Nu ți-am văzut niciodată scorbura și nici nu m-ai anunțat de prezență, deși am păzit multe nopți merele. Ar fi fost normal să ne înțelegem omenește, nu să iei ce consideri tu că îți aparține. În felul acesta tot furt se cheamă… dar s-ar putea să fiu mai îngăduitor cu tine dacă-mi spui ce făceai cu fructele. Unde le duceai și pentru ce?

– Asta nu-ți pot spune nicidecum, a spus cu fermitate bătrânul.

– Dacă nu-mi răspunzi, îți voi tăia capul, l-a asigurat Prâslea cel Voinic.

– Nu mă tem pentru capul meu. Nu există sabie care să mi-l poată desprinde de trup.

– Atunci, te voi întemnița pe vecie.

– Pot scăpa cu ușurință din orice temniță, așa cum am făcut-o de multe ori.

După un mic sfat cu bătrânul și împărăteasa, suveranul îi aduse la cunoștință o altă posibilă pedeapsă.

– Nu-mi rămâne decât să-ți tai barba și părul. După care ți se va putea spune ”STATU-PALMĂ-BARBĂ-IOC.

Chipul piticului se îngrozi la cele auzite, iar siguranța îi dispăru pe loc.

– Să nu-mi faceți asta! Recunosc că-i duceam merele Împăratului Verde, a cărui unică fiică e măritată cu Harap-Alb. Trebuie să nască în curând și, dacă mănâncă în fiecare zi câte un măr de aur, urmașul lor va avea pielea imposibil de tăiat cu sabia sau de străpuns cu sulița, așa cum e a mea.

Încă un moment de rumoare s-a auzit în Sala Tronului, iar fețele împărătești păreau nehotărâte în măsurile care trebuiau luate. Aproape nimeni nu știa, până atunci, la ce erau bune merele pe care numai împăratul avea dreptul să le consume. Acum, secretul fusese dezvăluit, iar la asta nu se așteptau tocmai de la intrusul acela mic și cu pretenții mari.

– Nu luați ca adevărat tot ce spune acest hoț, îi potoli suveranul, după care se adresă din nou învinuitului. Dacă Harap-Alb avea nevoie de câteva mere, nu trebuia decât să-mi ceară. Toată lumea știe că sunt generos și nu l-aș fi refuzat, mai ales că ne cunoaștem bine.

După o altă înțelegere cu familia, Prâslea își făcu cunoscută decizia.

– Pentru a-mi demonstra buna credință, voi merge personal la Împăratul Verde, oferindu-i un coș cu mere în dar. Alături de suita mea vor veni hoțul și cei doi viteji care l-au prins, ca o răsplată pentru curajul și iscusința lor. Am zis!

19 thoughts on “Satul dintre neguri XII

  1. Acum știm unde vor ajunge în episodul următor dedicat lor! Interesante afirmațiile lui Statu-Palmă-Barbă-Cot, a venit bine pregătit pentru poveste! ❤

    1. Nu puteam să-l ocolim tocmai pe Harap-Alb, cel care a îndeplinit atâtea porunci grele, șantajat fiind de Spân. Să vedem ce mai face! 🙂

  2. Statu-Palmă-Barbă-Ioc 😀 Bună rău! Mi-a mai plăcut și remarca lui Vasile legată de scaunul incomod și parlamentarii noștri. Ai îmbinat la marele fix lumea reală cu lumea basmului. Bravo!

    1. Mă bucur mult că ți-a plăcut amenințarea spirituală a lui Prâslea. Cât despre parlamentari, iată cum au ajuns de poveste cu năravurile lor.

  3. Cate ite tesi tu, draga Petru in frumoasa si interesanta ta poveste plina de neprevazut! Si ma surprinzi de fiecare data atat de placut ca sunt toata numai un zambet printre care se mai strecoara si ceva riduri pe frunte! 🙂 Abia astept continuarea… Numai bine si spor la scris!

    1. Dacă eu nu pot trăi bucuria de a călători, precum o simt în rândurile așternute de tine, măcar îmi folosesc imaginația în acest scop, cu ajutorul căreia intru chiar și în lumea basmelor. Adăugând câte ceva, pentru că și acolo viața merge mai departe. 🙂
      Mulțumesc frumos pentru lectură și reacție, dragă Ileana!

  4. Da, au facut treaba foarte buna ca au prins hotul de mere,sa vedem continuarea!Foarte interesant!O seara faina iti doresc! : )

    1. Chiar dacă a fost un hoț mic, hoția a fost mare, iar eroii veniți de la oraș și-au câștigat respectul prinzându-i. E un pas înainte pentru ei. Toate cele bune și frumoase ți le doresc, la rândul meu, dragă Gabi! ❤

  5. Am rămas fără cuvinte! Îmi place tare mult povestea și îmi doresc să nu se termine prea curând!
    Remarca lui Vasile a fost genială!
    O după amiază plăcută Petru! 🤗

    1. Mulțumesc frumos pentru aprecieri, Ileana! Cred că povestea despre povești va ține tot anul ăsta, noi să fim sănătoși! 🙂
      Zile frumoase și binecuvântate! ❤

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.