Cu tanti Voica nu se înțelegea nimeni din bloc, de aceea o ocolea fiecare pe cât se putea. Ghinionul meu era că aveam apartamentul chiar deasupra ei, iar asta îi dădea un motiv în plus să mă țină sub supraveghere. Prima pricină pentru care m-a certat a fost că tropăiesc prea tare când cobor scările, speriind-o de dimineață bună. Apoi mi-a reproșat faptul că am o floare din plastic pe balcon, ”ceea ce e împotriva firii”, după cum s-a exprimat ea. Degeaba am motivat că-i un dar de la o prietenă care s-ar supăra dacă aș arunca-o. Aproape nu era ocazie în care să o întâlnesc și să nu mă mustre, chiar să strige de departe la mine că iar am făcut ceva rău.

Ziua în care mi-a bătut cu pumnii în ușă mi-a provocat un șoc care aproape m-a paralizat fizic și psihic. Am deschis ușa, cât am putut de repede, lăsându-i cale liberă să intre în sanctuarul singurătății mele. Cuvintele ei erau mai dure ca niciodată, reproșându-mi în gura mare că de data asta mă dă pe mâna poliției, nu mai scap ca altă dată, ci o să plătesc ca popa toate stricăciunile provocate de inundație. Cu greu a priceput că o invit să se uite și la pereții mei, uzi și ei din cauza apei care curgea de la etajul superior. S-a învârtit tanti o vreme prin camere, a cercetat cu atenție baia și bucătăria, iar apoi, ca și cum ar fi uitat toate amenințările la adresa mea, a spus:

– Ar trebui să ștergi mai bine pe jos, că e ud și poate omul aluneca.

Am tras câteva guri de aer în piept și m-am rezumat să încuviințez din cap. Privirea vecinei era foarte curioasă și căuta să adune alte date neconforme cu concepțiile ei. La un moment dat, atenția i-a fost captată de o tigaie așezată deasupra dulăpioarelor din bucătărie, contrastând ce-i drept cu ordinea la care țineam.

– Ce faci cu vechitura de acolo? Așa păstrezi dumneata vasele?

– E doar o tigaie din fontă, primită moștenire de la mama, m-am scuzat eu. Voiam să o arunc, dar încă nu m-a lăsat inima.

– Să arunci un vas atât de valoros prin proprietățile lui ar fi un păcat în fața lui Dumnezeu. Dacă tot nu o folosești, dă-mi-o mie și o voi aprecia cum se cuvine.

Am aprobat iarăși din cap, uimit de întorsătura nebănuită în care a ajuns situația. Tigaia cu pricina mi-a așezat-o acolo un vecin înalt, pentru că nu aveam de gând să o folosesc și nici un loc util nu voiam să ocupe. În schimb, vecina Voica era mică de statură, ca mine, iar pentru a ajunge la ea avea nevoie de un scaun. A urcat pe unul ca un om hotărât să-și ia trofeul, însă tocmai când a pus mâna pe el, scaunul de sub ea a alunecat și s-a prăbușit pe gresia udă. Cred că nu ar fi suferit vreo leziune gravă, dacă tigaia dezechilibrată nu i-ar fi căzut chiar peste frunte.

Femeia nu mai mișca deloc, din rană îi curgea sânge, în timp ce eu priveam ca la o scenă dintr-un film de groază. Mi-am revenit după câteva momente, sărind spre telefon și apelând numărul pentru urgențe, cu o voce speriată. Mi s-au cerut o sumedenie de detalii la care am răspuns ca un robot, fără să fiu sigur dacă e vorba de un deces sau o pierdere a cunoștinței. Doar după ce am închis mobilul, m-am apropiat cu grijă de vecină, reușind astfel să percep că încă respira, un fapt crucial pentru a-mi recăpăta cât de cât calmul necesar. Nu a durat mult până s-a auzit sirena ambulanței, iar apoi în apartament au intrat două persoane echipate în roșu, cu inscripția SMURD pe spate. Una dintre ele era o femeie medic sau asistentă, după cum am văzut că se ocupă de starea victimei. Nu i-a trebuit mult ca să-și dea seama despre ce e vorba, mai ales după ce i-am explicat și dumneaei cum s-a întâmplat accidentul.

După ce au urcat-o pe targă, au coborât-o la Salvare și am scăpat de priveliștea terifiantă, rațiunea mi-a revenit complet, reușind să-mi pun ordine în gânduri și să-mi fac speranțe că totul se va termina cu bine. Acum îmi era și mai clar că trebuie să arunc tigaia aceea primitivă, chiar dacă vecina își revine complet. Niciunul din noi doi n-ar vrea să o mai vadă, așa că am pus-o lângă ușa de ieșire, să nu o uit când voi duce gunoiul.

Nu am apucat să-mi îndeplinesc planul, înainte ca două țigăncușe cu vârste de opt și zece ani să intre pe ușa lăsată descuiată. Mă bazam prea des pe încuietoarea de la intrarea în scară și nu-mi explicam niciodată cum reușeau puștoaicele astea să intre dacă nu știu codul de la interfon. Din nefericire nu era prima oară când mă agasau cu prezența și insistența de a le dărui tot ce vedeau cu ochii, pe lângă bani. Sunt sigur că voiau să profite de faptul că mă mișcam greu, cu două cârje și o orteză care cerea timp până mi-o puneam pe picior. Nadia o chema pe cea mai mică, capul răutăților și a tupeului pe care i-l insufla și celei mai mari. De data asta le-am oferit o sumă mai consistentă și, ca bonus, tigaia de care voiam să scap. Totuși, nu erau mulțumite, iar la plecare mi-au smuls și geaca de pe cuierul din hol. Nu aveam nimic în buzunare, însă îmi părea rău după ea, fiind practică și ușoară.

Cred că evenimentele din acele zile m-au afectat atât de mult timp încât am adormit într-o dimineață în cadă, cum nu mai pățisem niciodată. Apa caldă curgea în continuare și s-a revărsat prin toată baia, până să mă trezesc. De data asta mă puteam aștepta, pe bună dreptate, la un scandal din partea vecinei de jos, de aceea m-am grăbit să mă prezint eu cu scuze și rugăminți de iertate. Auzisem că a revenit cu bine acasă, dar încă nu am avut ocazia să dau ochii cu ea și să mă interesez de felul în care se simte. Mi-a deschis după primele bătăi în ușă, cu un zâmbet cum nu mai văzusem pe chipul ei.

– Ce bine-mi pare să te reîntâlnesc, vecine!, a exultat ea ca la vederea unui prieten bun. Hai înăuntru să schimbăm câteva cuvinte la o cafea bună și o țigară, că așa se cade între vecini apropiați.

Amabilitatea ei m-a făcut să devin bănuitor, mai ales că era posibil să fii văzut apa prelingându-se pe pereții băii. Am intrat oricum să lămuresc problema și i-am explicat greșeala de care mă făceam vinovat, dar ea a dat din mână a înțelegere.

– Se poate întâmpla oricui, iar pereții îmi erau afectați dinainte, așa că nu are rost să punem la inimă.

Parcă nu mai era vecina pe care o cunoșteam de atâta vreme, de aceea am rămas aproape o oră să ne povestim ce aveam fiecare pe suflet. Ne-am despărțit cu promisiunea că ne vom căuta reciproc la alte cafele – la mine sau la ea – tot cu aceeași plăcere. Surprizele au continuat a doua zi, când Nadia mi-a băut la ușă și a așteptat cuminte să-i deschid ușa. Fetița era bandajată la cap și avea în mână geaca furată, alături de tigaia din fontă.

– Mă iertați, dar am venit să vă înapoiez lucrurile, mi-a spus ea cu ochii rușinați.

– Foarte frumos din partea ta, am exclamat eu, nevenindu-mi să cred. Dar ce ai pățit la cap?

– M-a lovit tata cu vasul ăsta greu, a explicat ea.

– Vezi? Nici el nu-i de acord să furi hainele oamenilor.

– Nuuuu! Era nervos că i-am dus vechitura asta, bună doar la fier vechi, în loc să aleg lucruri de valoare.

De data asta mi s-a făcut milă de biata fetiță și i-am întins două bancnote de cinci lei. Îi merita pe deplin după câte a pătimit și pentru gestul de a-mi restitui haina. Ea a luat doar una din hârtiile oferite și mi-a spus că-i e destul pentru o ciocolată.

– Dacă-mi rămân bani, o să mi-i ia tata pentru băutură și iar o să mă bată.

– Ești o fată bună, am lăudat-o eu cu uimire. Mai vino de sărbători, la stropit și la colindat, dar fără prietena aceea rea.

– Nu vom mai fi prietene, pentru că eu merg la școală de săptămâna asta.

Am felicitat-o din toată inima și i-am urat să devină o elevă conștiincioasă, după cum merită cu adevărat. Întors între cei patru pereți, reflectam nedumerit la cele două schimbări în care a fost implicată tigaia moștenită. Intenția de a scăpa de ea mi-a dispărut complet după o vizită de-a mătușii mele și o discuție pe tema asta.

– Nepoate dragă, nici să te gândești la așa ceva!, m-a sfătuit ea. Îmi amintesc când mi-a povestit mama ta despre această vechitură cu calități deosebite. Cum crezi tu că s-a lăsat tatăl tău de băutură și a început fratele-ți să frecventeze zilnic școala? Ei bine, după ce mămica ta i-a altoit cu această tigaie peste cap, în momentele ei de supărare. Păstrează acest dar unic, că nu se știe când o să mai ai nevoie de el.

De atunci țin la îndemână tigaia aceea de fontă. Mi-am amintit că vărul Sandu îmi e dator cu o sumă mare de bani, dar nu vrea să-și onoreze termenele de restituire. Poate îl stimulez cu o lovitură de tigaie în creștetul capului și îi transmit astfel educația care îi lipsește.

Notă: După o idee împărtășită de Jo