Pe alese

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* O mamă tânără sună la 112:
– Alo, copilul meu a mâncat nisip. I-am dat să bea apă. Ce trebuie să fac mai departe?
– Mare atenție, să nu se apropie de ciment!

* Într-o benzinărie, un programator se uită derutat la pompe și murmură:
– 95?… 98?… 95!… 98!…
Văzându-l pierdut, un angajat al benzinăriei se apropie și îl întreabă:
– Cu ce vă pot ajuta?
Cu o rază de fericire în privire, răspunde:
– Benzină XP sau Vista aveți?

* Toată lumea îi felicită pe cei care au luat Bacalaureatul.
Eu vreau să îi felicit și pe cei care nu l-au luat. Societatea are nevoie și de primari, deputați, vloggeri, asistente TV.

* Costică, când și-a văzut nevasta cu lada de bere în mână, punând un meci de fotbal la televizor și făcând strip-tease în fața lui, și-a dat seama că mașina nu mai poate fi reparată…

* Ultimele cuvinte înainte de culcare în America: – Good night my love!!
Anglia: Sweet dreams, my baby!
Ardeal: – Mă, Gheorghe, ai încuiat poarta?

* Anunț:
Caut un bărbat în vederea căsătoriei. Promit că această căsătorie să fie ultima pentru el.

* Dialog soț-soție în automobil.
– Nu vrei să taci puțin, dacă te rog?, întreabă el. Pur și simplu nu-mi dau seama dacă am reușit să pornesc motorul…

* Dă-l dracu’ de Făt Frumos!
Stai cu lupul, zic. Te vede mai bine, te aude mai bine și te mănâncă toată…

* Nu mai putem trăi din pensia bunicului. Trebuie să-l angajăm.

* – De la spital vă sunăm. Soția e-n stare critică!
– Așa-i de când o știu. Ce naiba mai are de criticat?

* M-a sunat fostul, să-mi ureze o vară plăcută.
A răspuns actualul. Acu’ am doi foști și o vară liberă și fericită.

* Când sun și eu amabil și drăguț, fix atunci nu mă întâlnesc cu nimeni.

* Una dintre cele mai grele boli pe lumea asta este să nu însemni nimic, pentru nimeni. 😦

* O moldoveancă la McDonald’s:
– O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliți, două filii di mămăligî cu ghițăl la mijloc șî compot di ghișină.

* – Ce știi să faci în pat?
– Firimituri…

* Noi, astea mai plinuțe, avem un avantaj…
Nu putem fi duse ușor cu preșul… pentru că fac lombosciatică șmecherii.

* Unii pensionari nu mai au încredere în bancomate.
Fiindcă o reclamă la prezervative zice că ”Metoda retragerii nu e sigură!”

* Nu plătim prețul relaxării!
Plătim prețul lipsei de educație!

* – Tati, eu de ce nu am un frățior?
– Pentru că nu dormi noaptea… și sperii berzele!

* Doi prieteni vorbesc:
– Tu ce ai face dacă ai ști că mâine e sfârșitul lumii?
– Aș f**e to ce mișcă! Tu?
– M-aș strădui să nu mă mișc!

* Cum să-ți faci soția să moară de râs:
Te duci spre ea cu pași fermi, o privești fix în ochi și îi spui: În casa asta eu sunt șefu’!

* Messenger
Ea: – Îmi plac bărbații rezistenți.
El: – Ești norocoasă, beau 10 beri fără să merg la WC…

* Stop violenței pe stadioane!
Nu-i mai bateți pe Dinamo!

* Ești bărbat atunci când deciziile importante nu le mai ia mama ta, ci nevasta.

* AM AVUT ÎN GÂND SĂ SPUN O GLUMĂ DESPRE SODIU, DAR NA…

* Doamne ce coșmar am avut!
Se redeschideau barurile și se intra în ordine alfabetică…
Și pe mine mă chema Zamfir!

* Dacă bănuiești că soțul te înșală, sună la 112 și spune că are Covid. Ei vor afla toate persoanele cu care a intra în contact.

* Selfie în rapiță, selfie în maci, selfie în floarea soarelui, mai nou selfie în lavandă.
La prășit de ceapă n-aț’ face una poze…

* Cea mai puternică combinație este Red Bull cu fasole…
Unul îți dă aripi, iar celălalt viteză.

* E mișto la ștrand! Când au umplut bazinul au băgat 300 de litri de apă, iar când l-au golit au scos 320 de litri!

* 2019: Feriți-vă de persoanele negative.
2020: Feriți-vă de persoanele pozitive!

* Dacă vei rămâne vreodată închis pe dinafară, vorbește yalei cu calm. Deoarece comunicarea este cheia.

Yala | Poze | Studio25.ro

 

Gândurile mele

 

Ce-ai face dacă te-ai putea întoarce cu douăzeci de ani în trecut ...

Gândurile mele-s line,
Vin și pleacă pe botine,
Mă tratează cu-alinare
Și mă-ndeamnă la visare.

Am și gânduri de-alea rele,
Ce apar în cizme grele,
Dar le cer cu insistare
Să le lase la intrare.

Gândurile au și doruri,
Vin în turme sau în stoluri,
Fanteziile-mi animă
Și iau calea spre inimă.

Gândurile mele-s multe,
Puțini vor să le asculte,
Numai eu le bag în seamă,
Mai cu-n zâmbet, mai cu teamă.

Așa-s gândurile mele,
Musai să trăiesc cu ele,
De mă dor sau mă încântă,
Doar ele mă reprezintă.