Planeta Paradis: Furtuna

Doar că norișorii aceia nu erau deloc jucăuși, ci dimpotrivă, prevestitori de o vreme extrem de urâtă. Vântul, devenind din ce în ce mai nebun, a schimbat radical atmosfera și a pus în dificultate planurile – și așa trăsnite – micuței echipe de sinucigași. Cam așa se putea caracteriza incursiunea într-un sector atât de periculos, cu un grup restrâns de luptători. Poate că furtuna era beneficiul lor sau, dimpotrivă, un semn că ceea ce fac nu era bine, dar hotărârea era luată și nu mai puteau da înapoi.

E drept că direcția curenților de aer îi mâna spre țintă, dar valurile deveneau tot mai înalte, punându-i în primejdie. Doar experiența halanilor și ambiția comună i-a făcut să nu abandoneze misiunea. Încă era întuneric și doar fulgerele sporadice brăzdau cerul, când au ajuns cu barca și canoele în apropierea navei Amiral. Pe o astfel de vreme nimeni nu mai stătea de strajă pe puntea vasului și de aceea aruncarea cârligelor de abordare a fost lipsită de orice risc, la fel ca și urcarea. De aici intervenea capacitatea de coordonare și eficacitatea fiecărui luptător.

Așa cum se așteptau, străjile erau numeroase și s-au mobilizat la primul semn, doar că halanii nu puteau fi observați ușor, adaptându-și culoarea pielii după împrejurări. Laca nu avea această capacitate și de aceea a fost observată și ucisă prima. Asta l-a făcut pe Bobo și mai sălbatic, trimițând săgeți otrăvitoare în toate țintele ivite. Bogdănel și Ucu luptau umăr la umăr, doar că cel din urmă se comporta ca un înger păzitor pentru bravul tânăr. A intrat în luptă și garda Zakalei, însă săgețile ucigașe veneau din toate părțile, pe întuneric, prin ploaia nărăvașă și vântul sălbatic, printre tunetele explozive ce alternau cu focurile de armă venite din ambele tabere.

La urmă a apărut Zakala, neînfricată și la fel de fermecătoare ca un crin de primăvară. Sabia-i sclipea la lumina fulgerelor, iar chipul ei te încremenea dacă-l priveai mai mult de-o clipă. Din această cauză au sfârșit Hita și Șivu, nefericiții iviți primii în calea zeiței războinice. Nici măcar n-au apucat să se apere, fiind parcă hipnotizați. Relu a intervenit prea târziu și fără mare succes. Îndemânarea lui nu era suficientă pentru o confruntare atât de pretențioasă și a rămas fără sabie din câteva mișcări. Zakala a ezitat doar o jumătate de secundă, înainte să-l decapiteze, timp suficient pentru Bobo pentru a o nimeri cu o săgeată bine țintită. Mirată de lovitura mișelească, prințesa nu a mai avut puterea loviturii fatale, ci a căzut lent pe puntea scăldată de ploaie. Era ultima victimă și dovada că au avut mult noroc sau că destinul i-a ajutat.

Cel puțin, Relu știa că a scăpat cu viață datorită piticului, dar acum era îngrijorat de soarta Zakalei. Asta până când Bobo l-a asigurat că n-a folosit o săgeată otrăvitoare, ci una îmbibată în somnifer. Pământeanul îndrăgostit a putut, în sfârșit, să-și privească iubirea îndeaproape, chiar dacă era doar la lumina fulgerelor. Admirația lui era atât de mare, încât a fost nevoie de Ucu și Gavrilă pentru a-l opri din contemplare. Dacă ar fi rămas pe vas, riscau să fie depistați de ronii de pe celălalte vase sau din bărcile care se încăpățânau să facă naveta, cu oameni și mărfuri. Singura soluție era întoarcerea pe aceeași cale, înainte de ivirea zorilor.

Cu trupurile eroilor căzuți și al Zakalei, au coborât pe scara din frânghii, luând din nou valurile în piept. Furtuna nu dădea semne că s-ar îmblânzi, iar ei erau mai puțini vâslași, dar mai grei. Valurile și vântul neobosit îi mânau după voia lor și, în cele din urmă au învins. Ambarcațiunile au eșuat pe rând, fiecare în altă zonă. Ploaia făcea imposibilă lansarea de săgeți luminoase, iar furtuna nu avea rival în sunete. Relu și Gavrilă s-au trezit pe o plajă îngustă, mărginită de pădurea sălbatică. Alături de ei era Zakala, frumoasa, încă, adormită.

Relu o privea mereu cu admirație și ar fi continuat s-o facă mult și bine, doar că l-a adus la realitate o lovitură de picior, bine țintită. Prințesa se trezise brusc și nu avea deloc gânduri pașnice. Degeaba a încercat bărbatul să ignore imensa durere dintre picioare, că femeia s-a mișcat rapid și i-a mai aplicat o lovitură în bărbie. Deja era o luptă pierdută pentru pământean, fiindcă sângele îi șiroia din gură, iar imaginea îi juca feste. Ar fi sfârșit fericit dacă nu intervenea Gavrilă cu patul puștii, trimițând-o din nou pe prințesă în lumea viselor. Era a doua oară când Relu putea muri de aceeași mână – ce-i drept, minunată -, dar a fost salvat la timp. Oare va continua să fie la fel de naiv?, se întreba, pe bună dreptate, prietenul său.

Pentru a preveni o nouă violență a Zakalei, Gavrilă a legat-o strâns la mâini și la picioare, chiar dacă Relu nu era de acord. Ar trebui să se învețe minte că dușmanul, oricât de frumos ar arăta, poate fi fatal pentru oricare dintre cei implicați în război.

Adevărul despre dragostea la prima vedere

Evenimentele din trecut sunt mereu rescrise, modificate, pentru că memoria noastră nu este ca o cameră video, care înregistrează exact, ci tinde să adauge situații actuale peste ce s-a întâmplat în trecut.

dragoste-prima-veder

Potrivit unui studiu realizat de Northwestern Medicine, mai corect ar fi să spunem că memoria noastră rescrie trecutul, nu îl redă. Amintirile primesc mereu un update inconștient, fiind completate cu informații noi, actuale, scrie Eurekalert.

Spre exemplu, când ne amintim de momentul în care ne-am văzut pentru prima dată iubitul/iubita, este posibil ca sentimentul acela puternic pe care îl simțim să nu fi existat atunci, ci să fie o proiecție în trecut a iubirii noastre de acum, precizează Donna Jo Bridge, de la Universitatea Northwestern.

Psihologii spun că acest fenomen apare pentru a ne ajuta să ne adaptăm la schimbările care au loc permanent în jurul nostru și să ținem cont de ce este mai important acum. „Memoria nu este o cameră video, ea editează, rescrie evenimentele, ca să creeze o poveste care să se potrivească în prezent. Construiește ceva actual”, spune Donna.

Procesul de modificare a trecutului are loc în hipocampus, arată acest studiu. La testare au participat 27 bărbați și femei. Ei au fost rugați să rețină mai multe imagini cu diferite obiecte amplasate pe anumite fundaluri, iar la final să-și amintească pe ce fundal se afla fiecare obiect.

„Memoria este menită să ne ajute să luăm decizii corecte în prezent, de aceea trebuie să fie la zi. Din acest moment, informațiile relevante astăzi pot suprascrie amintirile vechi”, explică Joel Voss, autorul studiului. Rezultatul a fost publicat în Journal of Neuroscience.

Sursa: Northwestern

Picnic umoristic

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* O blondă merge la doctor acuzând dureri teribile de cap.
– D-le doctor, mă doare îngrozitor, nu mai suport. Vă rog mult, ajutați-mă pentru că deja am ajuns la capătul puterilor.
– Hmmm… vă înțeleg domnișoară. Cred că vă trebuie ceva de calmare.
– De cal mare… de cal mic… dar de cal să fie!

* Serioja apare cu un ochi vânăt la lucru. Colegii îl întreabă ce a pățit.
– Ieri am fost la ședința de sindicat. Natașa , care a stat în fața mea, s-a ridicat la cuvânt. Am observat că i s-a prins fusta între buci, iar eu i-am scos-o. S-a întors și mi-a trosnit una peste ochi, de am crezut că s-a prăbușit clădirea peste mine.
Peste o săptămână apare iar Serioja vânăt la ochi.
– Dar acum ce ai mai pățit? – îl întreabă colegii.
– Iar am fost la ședința de sindicat. Natașa a stat iar în fața mea și iarăși a luat cuvântul. Fusta iar i s-a prins între buci. Nicolai a observat și i-a scos-o. Eu am știut că nu-i place, și i-am băgat-o înapoi.

* – Ce să fac, doctore: căsătoria mea e în impas.
– Cum așa?
– Păi, soția mea nu mă poate suferi când sunt beat, iar eu n-o pot suferi când sunt treaz…

* O tânără intră într-un bar, goală pușcă, și cere de băut. Barmanul se uită lung la ea. Tânăra întreabă:
– Nu ai mai văzut femei goale?
– Ba da, dar sunt curios de unde scoți banii!

* Un băiețel se scoală dimineață și merge în baie să se spele pe dinți. Acolo găsește un bărbat care făcea același lucru.
Copilul: – Tu ești noul „baby-sitter”?
Bărbatul: – Nu, eu sunt noul „mother fucker”.

* – Începând de azi, eu voi face în locul dv. scenele mai periculoase, îi spune cascadorul actorului.
– Perfect! Atunci du-te acasă la mine și spune-i soției că în seara asta vin foarte târziu.

* Ionel și Mărioara erau amândoi pacienți într-un spital de boli mintale. Într-o zi, pe când se plimbau pe lângă piscina spitalului, Ionel a sărit brusc în apă, a înotat până la fund și a rămas acolo. Mărioara a sărit repede să-l salveze. A înotat și ea până la fund și l-a scos pe Ionel din apă. La auzul acestei fapte eroice, asistenta-șefă a ordonat ca Mărioara să fie externată din spital, deoarece a considerat-o stabilă mintal. Asistenta s-a dus la Mărioara să-i dea vestea și i-a spus:
– Mărioară, am o veste bună și una rea. Vestea bună este că vei fi externată. Din moment ce ai fost capabilă să reacționezi în mod rațional la o criză și să salvezi viața unui alt pacient, am ajuns la concluzia că fapta ta dovedește o deplină sănătate mintală. Vestea rea e că Ionel, pacientul pe care l-ai salvat, s-a spânzurat cu cordonul de la halatul de baie. Îmi pare nespus de rău, dar a murit.
La aceasta, Mărioara răspunde:
– Nu s-a spânzurat. L-am pus eu să se usuce.

* Azi am găsit o lampă și am început s-o frec de zor. La un moment dat, iese duhul lămpii:
– Ce dorință vrei să-ți îndeplinesc stăpâne?, mă întreabă duhul.
– Vreau să fiu fericit.
– Eeeei, atunci… freacă și tu altceva…

* Vasile și Maria mergeau în fiecare an să vadă spectacolul de Ziua Aviației și în fiecare an Vasile era tentat să se plimbe cu elicopterul, dar de fiecare dată primea același răspuns de la Maria:
– Vasile, ai înnebunit, 5000 de lei sunt totuși 5000 de lei!
S-a întâmplat mai mulți ani la rând, dar anul acesta Vasile a decis:
– Marie, fac 70 de ani, nu știu cât mai trăiesc și poate este ultima șansă.
– Vasile, 5000 de lei sunt totuși 5000 de lei!
Pilotul aude discuția și vine cu o propunere:
– Pentru că este Ziua Aviației, astăzi vă fac o reducere, amândoi la preț de unul. Iar dacă pe parcursul zborului nu scoateți niciun sunet, pur și simplu nu îmi dați niciun ban.
De îndată ce a decolat, pilotul a început să facă tot felul de manevre riscante, coborâri aproape de sol… Niciun sunet, întoarceri… niciun sunet… răsuciri, nimic.
După aterizatre, pilotul se întoarce către Vasile și spune:
– Sunteți tari, dom’le, niciun sunet, sunt impresionat!
Vasile, livid la față, găsește puterea să îngâne:
– Eu… am vrut să zic ceva când a căzut Maria, dar totuși, 5000 de lei sunt 5000 de lei…

Cum se sărută o asemenea „instalație”?

Adorabil Andrei Pleșu în comentariile domniei sale despre modificările grotești ale buzelor. Cu o singură precizare: nu cu botox se face sluțirea, ci cu acid hialuronic. Deh, bărbat, de unde să știe. 🙂

„Altă stupoare vizuală: văd tot mai des, ,mai ales în emisiuni de divertisment nocturn, o mulțime de fete cu buze exorbitante, baroce, turgescente, prelucrate cosmetic în așa fel încât să pară doi crenvurști aplicați samavolnic pe vechea gură a purtătoarei. Adesea, îmi dau seama că duduile cu pricina sunt, la bază, frumușele. Botox-ul a dat însă totul peste cap. Chipul se reorganizează în jurul unui exces, în jurul unei excrecențe invadatoare. Aspectul tumoral al noilor buze e gândit, probabil, să ducă sex-appeal-ul până la urlet. În realitate, eu unul rămân perplex și inapt de orice divagație erotică: contemplu siderat o vietate din lumea ciudățeniilor de la moșii de pe vremuri. (Îmi aduc și acum aminte de Drăgaica de la Buzău, unde vizitatorii erau invitați să intre într-un mic circ improvizat, în care urmau să vadă „Feemeia, feeeemeia, Efeeea, Pompeeea, care se culcă c-un jaguaaar!”).

buze                                                          hialuronic

Nu reușesc să deslușesc „ideologia” ascunsă în spatele acestei decizii anatomice. E vorba oare de un accent pus pe o inavuabilă „funcționalitate”? E un fel de a atrage atenția privitorului că persoana pe care o vede constă, strict, în buze, sâni și popou? Problema este că, în mod evident, buzele supradimensionate sunt invalidante: posesoarele lor au dificultăți să vorbească articulat, să zâmbească, să mănânce! Par corcite cu o altă ființă, care le parazitează, agresiv, chipul. Oricum, e limpede că folcloricul canon al „guriței” (cu ale sale „buze dulci”) e depășit. Se preferă „guroiul”, ventuza cosmică, ochiul vulcanic al unui balaur. Nu poți să nu te întrebi candid, cum se sărută o asemenea „instalație”? De unde să începi? Nu riști să te îneci, să te prăvălești în abisul interlabial? Sau să te sufoci, cu nasul prins în faldurile unui angrenaj imprevizibil? Fapt e că doamnele despre care vorbesc par fericite. Reușesc să râdă mai tot timpul, expandând lateral, cu oarecare îndemânare, depozitul de carne dintre maxilare, afișează o feciorelnică mândrie în legătură cu adaosul creator pe care l-au impus portretului dat de Dumnezeu și au mare succes în emisiunile de gang ale câtorva moderatori fără prejudecăți, sau în dormitorul lui Leo din Strehaia. În ce mă privește, bombăn senil, mă simt defazat și recapitulez, visător, buzele mult mai elocvente pentru gustul meu ale câtorva vedete de pe vremuri… Până și bunicile mi se par mai sexy”.

Sursa: e-mail

 

Cum puteți fi fericiți chiar dacă nu aveți bani de cheltuit

Există câteva soluții foarte eficiente pentru cei care vor să scape de tristețe, iar acestea nu au nicio legătură cu banii.

optimism

Iată cum vă puteți simți bine fără să cheltuiți vreun ban. Toate metodele sunt demonstrate științific prin studii.

1. ZÂMBIȚI!

Simplul gest de a zâmbi vă ajută să vă simțiți mai bine. În plus, zâmbetul este contagios, adică și cei din jur se vor simți mai bine dacă zâmbiți. Totul este ca zâmbetul să fie sincer, adică să nu vă prefaceți. Un studiu realizat de Universitatea de Stat Michigan a demonstrat că angajații care zâmbesc și gândesc pozitiv sunt mai binedispuși și lucrează mai eficient.

2. DAȚI O MÂNĂ DE AJUTOR

Atunci când ajutați pe cineva, vă veți simți mai bine, deci o soluție la îndemâna oricui este să facă acte de voluntariat.

3. PETRECEȚI TIMPUL CU PRIETENII

Persoanele care sunt mai sociabile și au mulți prieteni sunt mai fericite, pentru că împărtășesc cu ei evenimentele importante. Cei care interacționează foarte puțin au de suferit și din punctul de vedere al sănătății. Un studiu publicat în revista PloS Medicine a arătat că lipsa interacțiunii sociale echivalează cu consumul a 15 țigări pe zi.

4. ASCULTAȚI MUZICĂ

Atunci când sunteți deprimați este bine să ascultați o muzică alertă, care în scurt timp o să vă binedispună și poate chiar veți începe să dansați. Nu este recomandat însă să ascultați melodii triste, chiar dacă acestea vă plac.

5. FACEȚI MIȘCARE

Când faceți sport, corpul eliberează endorfine, care vă ajută să vă simțiți bine. Sunt suficiente 40 de minute de mișcare ca să scăpați de deprimare.

6. IEȘIȚI ÎN AER LIBER

Plimbările sau masa în aer liber sunt soluții ideale ca să vă simțiți revigorați. În plus, lumina soarelui ajută la asimilarea vitaminei D. Un studiu realizat de Societatea Americană de Meteorologie arată că temperatura este foarte importantă pentru starea de spirit pe care o avem. Temperatura ideală este de aproximativ 14 grade Celsius.

7. PLANIFICAȚI O VACANȚĂ, CHIAR DACĂ NU PLECAȚI NICĂIERI

Deși pare ciudat, simpla planificare a unei vacanțe vă ajută să vă simțiți mai bine. Un studiu publicat în revista Applied Research in Quality of Life arată că oamenii sunt mai fericiți în perioada în care fac planuri de vacanță.

8. ÎNCERCAȚI SĂ DORMIȚI BINE

O noapte bună de somn este foarte importantă nu doar pentru odihna trupului, ci și pentru starea voastră de bine. Lipsa somnului stimulează amigdala, zona din creier unde sunt procesate amintirile neplăcute, în timp ce evenimentele plăcute din trecut vor fi uitate, pentru că acestea sunt reținute în hipocamp, zonă care este blocată. Somnul are un impact important și asupra emoțiilor negative, cum sunt frica sau furia, a demonstrat un studiu publicat în revista Sleep.

Sursa: Medical Daily

Planeta Paradis: Prima întâlnire

Nu era nicio clipă de pierdut, chiar dacă era noapte. Doar sub acoperirea întunericului puteau să se miște fără pericolul de a fi depistați de ronii porniți în recunoaștere sau chiar la atac. Gavrilă și-a luat arma, alăturându-se prietenilor săi și sfătuind-o pe Carmen să aibă grijă de Florica și de casă, până la întoarcerea sa. Au urcat apoi toți trei bărbații pe zifari, pornind spre muntele halanilor. Imediat după aterizare, a urmat întrunirea de urgență a comandanților și a echipei de elită. Fiecare a venit cu idei și planuri de apărare, dar multe erau prea fanteziste sau greu de pus în practică. Însă, luând câte ceva de ici, altceva de colo, până la urmă au căzut de acord că cea mai bună apărare este atacul. Cât mai curând și cât mai departe de sălașul lor, iar vârful de lance cu care trebuiau să lovească avea nevoie de instrucțiuni speciale.

Dimineața a început cu o efervescență nemaivăzută până atunci în fui. Toți bărbații, femeile, bătrânii și copii care-și puteau aduce aportul au fost mobilizați și li s-au repartizat sarcini precise. Cei mai mulți construiau catapulte de diferite dimensiuni, după indicațiile lui Relu, alții produceau otrăvuri letale sau anestezice puternice, după rețetele lui Bobo. În ele vor fi îmbibate săgețile arbaletelor și micuțele ace propulsate cu gura, prin tuburi de lemn. Preotul halanilor punea ierburi tari pe jar și adresa rugăciuni intense marelui Zalu, pentru a se ridica din adâncuri și a-i scăpa încă o dată de cruzii invadatori.

Către amiază, Bobo, Laca, Hita și Șivu au pornit în pas alert spre râul Sumur, coborând apoi în două canoe spre platoul pământenilor. Acolo aveau să se întâlnească spre seară cu Relu, Bogdănel, Gavrilă și Ucu, veniți pe zifari. Poate că ar fi trebuit să aștepte întunericul, înainte de a porni spre cei de la șes și astfel ar fi evitat întâlnirea cu echipa de recunoaștere a ronilor. Relu spera că aceștia sunt ocupați cu înaintarea, iar incursiunile aeriene să fie făcute dimineața, ca de obicei. Dar s-a înșelat, iar duelul ce a urmat putea să-i coste viața. În fața lor au apărut din senin patru zifari, având pe spinare tot atâtea războinice, printre care și Zakala. Aceasta era în frunte și n-a pregetat să-l atace imediat pe Relu, scoțând sabia și ghidându-și zifarul spre el. Marele Șef a rămas mai multe secunde blocat, dar a reușit să se trezească la timp pentru a scoate pușca și a ochi. A șovăit înainte de a apăsa pe trăgaci, nelăsându-l sufletul s-o rănească pe cea la care visa de atâta vreme și pe care o admira tot mai de aproape acum.

Glonțul a pornit la timp pentru a curma traseul sabiei ce se apropia, urmat de geamătul de durere al zifarului. Animalul se zvârcolea în aer, în timp ce pierdea din înălțime. O altă împușcătură se auzi din arma lui Gavrilă, și o războinică ce țintea cu arcul se prăbuși de la înălțime, zdrobindu-se de sol. Celelalte două au renunțat la intențiile agresive, concentrându-se în salvarea stăpânei lor și poziționându-se cât mai aproape. Zakala nu avea de ales și a sărit de pe spinarea zifarului muribund, care nu mai avea putere să dea din aripi. Poate a avut noroc sau era antrenată pentru astfel de situații, dar a aterizat alături de una din însoțitoare. Relu a răsuflat ușurat, privind cum minunatul și periculosul inamic se retrage după prima lor confruntare.

Știa, însă, că a stârnit și mai tare mânia reginei și trebuiau să acționeze înaintea ei, orice întârziere anulându-le și puținele șanse de salvare. Le-au urmărit de departe pe fugare, mai ales că se deplasau mai greu, unul dintre zifari având două călărețe. Astfel au ajuns până la noul amplasament al taberei ronilor, situat chiar pe malul râului ce oprise propagarea incendiului. Era de presupus că a doua zi Zakala va incendia și porțiunea cealaltă a pădurii, deschizând calea până spre casa pământenilor. Corăbiile înaintaseră și ele de-a lungul coastei, în paralel cu infanteria și sprijinind-o cu materialele necesare, prin bărcile de diferite dimensiuni. Pe vasul Amiral al flotei au aterizat cele trei războinice și, probabil, că acolo vor rămâne peste noapte.

Soarele asfințise și ronii se pregăteau de ritualul serii, adunându-se pe lângă focurile ce se aprindeau. Era clar că peste noapte nu vor acționa, iar asta era șansa echipei de elită. Marele Șef a făcut semn de întoarcere și întâlnire cu cei de la sol. După aterizare, a urmat o nouă consfătuire, în care s-au clarificat ultimele detalii, adaptate după situația concretă din acest moment. Fiecare dintre ei a primit sarcini precise, la anumite ore, iar comunicarea trebuia să fie eficientă, prin sunete ce imitau păsări, iar alteori prin săgeți aprinse. A urmat repartizarea în cele două canoe și barca pământenilor, în funcție de rolul fiecăruia, și apoi vâslirea cu toată forța către flota inamică. Câțiva nori răzleți, care se jucau de-a ascunselea cu Muza și Cupidon, s-ar putea să le fie de ajutor la momentul potrivit.