Nu era nicio clipă de pierdut, chiar dacă era noapte. Doar sub acoperirea întunericului puteau să se miște fără pericolul de a fi depistați de ronii porniți în recunoaștere sau chiar la atac. Gavrilă și-a luat arma, alăturându-se prietenilor săi și sfătuind-o pe Carmen să aibă grijă de Florica și de casă, până la întoarcerea sa. Au urcat apoi toți trei bărbații pe zifari, pornind spre muntele halanilor. Imediat după aterizare, a urmat întrunirea de urgență a comandanților și a echipei de elită. Fiecare a venit cu idei și planuri de apărare, dar multe erau prea fanteziste sau greu de pus în practică. Însă, luând câte ceva de ici, altceva de colo, până la urmă au căzut de acord că cea mai bună apărare este atacul. Cât mai curând și cât mai departe de sălașul lor, iar vârful de lance cu care trebuiau să lovească avea nevoie de instrucțiuni speciale.

Dimineața a început cu o efervescență nemaivăzută până atunci în fui. Toți bărbații, femeile, bătrânii și copii care-și puteau aduce aportul au fost mobilizați și li s-au repartizat sarcini precise. Cei mai mulți construiau catapulte de diferite dimensiuni, după indicațiile lui Relu, alții produceau otrăvuri letale sau anestezice puternice, după rețetele lui Bobo. În ele vor fi îmbibate săgețile arbaletelor și micuțele ace propulsate cu gura, prin tuburi de lemn. Preotul halanilor punea ierburi tari pe jar și adresa rugăciuni intense marelui Zalu, pentru a se ridica din adâncuri și a-i scăpa încă o dată de cruzii invadatori.

Către amiază, Bobo, Laca, Hita și Șivu au pornit în pas alert spre râul Sumur, coborând apoi în două canoe spre platoul pământenilor. Acolo aveau să se întâlnească spre seară cu Relu, Bogdănel, Gavrilă și Ucu, veniți pe zifari. Poate că ar fi trebuit să aștepte întunericul, înainte de a porni spre cei de la șes și astfel ar fi evitat întâlnirea cu echipa de recunoaștere a ronilor. Relu spera că aceștia sunt ocupați cu înaintarea, iar incursiunile aeriene să fie făcute dimineața, ca de obicei. Dar s-a înșelat, iar duelul ce a urmat putea să-i coste viața. În fața lor au apărut din senin patru zifari, având pe spinare tot atâtea războinice, printre care și Zakala. Aceasta era în frunte și n-a pregetat să-l atace imediat pe Relu, scoțând sabia și ghidându-și zifarul spre el. Marele Șef a rămas mai multe secunde blocat, dar a reușit să se trezească la timp pentru a scoate pușca și a ochi. A șovăit înainte de a apăsa pe trăgaci, nelăsându-l sufletul s-o rănească pe cea la care visa de atâta vreme și pe care o admira tot mai de aproape acum.

Glonțul a pornit la timp pentru a curma traseul sabiei ce se apropia, urmat de geamătul de durere al zifarului. Animalul se zvârcolea în aer, în timp ce pierdea din înălțime. O altă împușcătură se auzi din arma lui Gavrilă, și o războinică ce țintea cu arcul se prăbuși de la înălțime, zdrobindu-se de sol. Celelalte două au renunțat la intențiile agresive, concentrându-se în salvarea stăpânei lor și poziționându-se cât mai aproape. Zakala nu avea de ales și a sărit de pe spinarea zifarului muribund, care nu mai avea putere să dea din aripi. Poate a avut noroc sau era antrenată pentru astfel de situații, dar a aterizat alături de una din însoțitoare. Relu a răsuflat ușurat, privind cum minunatul și periculosul inamic se retrage după prima lor confruntare.

Știa, însă, că a stârnit și mai tare mânia reginei și trebuiau să acționeze înaintea ei, orice întârziere anulându-le și puținele șanse de salvare. Le-au urmărit de departe pe fugare, mai ales că se deplasau mai greu, unul dintre zifari având două călărețe. Astfel au ajuns până la noul amplasament al taberei ronilor, situat chiar pe malul râului ce oprise propagarea incendiului. Era de presupus că a doua zi Zakala va incendia și porțiunea cealaltă a pădurii, deschizând calea până spre casa pământenilor. Corăbiile înaintaseră și ele de-a lungul coastei, în paralel cu infanteria și sprijinind-o cu materialele necesare, prin bărcile de diferite dimensiuni. Pe vasul Amiral al flotei au aterizat cele trei războinice și, probabil, că acolo vor rămâne peste noapte.

Soarele asfințise și ronii se pregăteau de ritualul serii, adunându-se pe lângă focurile ce se aprindeau. Era clar că peste noapte nu vor acționa, iar asta era șansa echipei de elită. Marele Șef a făcut semn de întoarcere și întâlnire cu cei de la sol. După aterizare, a urmat o nouă consfătuire, în care s-au clarificat ultimele detalii, adaptate după situația concretă din acest moment. Fiecare dintre ei a primit sarcini precise, la anumite ore, iar comunicarea trebuia să fie eficientă, prin sunete ce imitau păsări, iar alteori prin săgeți aprinse. A urmat repartizarea în cele două canoe și barca pământenilor, în funcție de rolul fiecăruia, și apoi vâslirea cu toată forța către flota inamică. Câțiva nori răzleți, care se jucau de-a ascunselea cu Muza și Cupidon, s-ar putea să le fie de ajutor la momentul potrivit.