Astăzi se împlinesc exact trei ani de când am scris primele rânduri în acest jurnal public. În acea zi de 2 iunie, 2011, când am găsit această platformă, habar nu aveam ce înseamnă un blog. Mânat de curiozitate, am început să scriu timid și rar: cam un articol pe săptămână. Probabil că nu mă citea nimeni și nici eu nu căutam alți bloggeri, pentru a-i lectura și a face o comparație. Treptat, numărul postărilor mele au crescut, iar după un an ajunsesem să public zilnic. Amintiri din copilărie, povestiri inedite, versuri proprii, epigrame, bancuri și alte materiale care mi se păreau de larg interes.
Nici după un an de activitate nu cred că mă vizitau mai mult de vreo doi-trei cititori. Nu știam că partea cea mai importantă în bloggerit este citirea și comentarea celorlalți colegi de platformă. Doar de la începutul anului trecut m-am prins și am intrat cu adevărat în cercul unor parteneri minunați, pe care-i apreciez și cărora le sunt recunoscător că m-au adoptat. De atunci, traficul pe acest blog a crescut simțitor, însă doar din luna septembrie a anului trecut l-am înregistrat pentru a fi cotat și punctat.
Astfel că, uitându-mă pe ZeList, vă pot spune că la data de 27 mai aveam un scor de 0,783 (în scădere) și sunt pe poziția 759 în clasament (din circa 82.000 de bloguri). Tot ZeList zice că „sunt mai tare decât 99, 11 din bloggeri”. E un fapt care nu-l iau ca pe o laudă, ci ca un stimulent de a fi mai activ și mai inspirat în postări. Recunosc că tehnica este partea mea cea mai slabă și de aceea n-am reușit nici măcar să-mi postez codul prin care se actualizează săptămânal clasamentul ZeList. Sunt încă multe lucruri pe care trebuie să le învăț și sper ca, în timp, să deprind cât mai multe din ele.
Traficul din aceste zile este mulțumitor pentru mine: în medie cam 130 de vizitatori cotidieni și circa 210 vizualizări. Maximum de vizitatori i-am avut în data de 7 mai: 321, cu 436 vizualizări. Cele mai citite postări, din cele 1100 pe care le-am adunat în cei trei ani, au fost: Prima bășină, Beneficiile sâmburilor amari de caise și Sex și băi termale la Boghiș. Totalul vizualizărilor a ajuns la cifra de 73.905 și a comentarilor la 6.465. Toate acumulate din ianuarie, anul trecut, de când am intrat cu adevărat în rândul celor care contează.
E mult… e puțin… depinde de fiecare dintre voi. Eu sunt mulțumit, dar sper să urc mai sus, să-mi consolidez legăturile cu ceilalți bloggeri și să măresc numărul lor. Cele 6-7 ore pe care le petrec zilnic navigând printre bloguri și scriind, sunt pentru mine cea mai mare plăcere. Fiecare vizită și comentariu mă bucură și stimulează totodată. De aceea vă aștept mereu cu drag și-mi voi da toată silința să nu vă dezamăgesc niciodată.