Am auzit și auzim mereu de conflictul dintre generații. Ce mai bătrâni se plâng de multe ori că tineretul de astăzi nu are educația pe care au avut-o ei când au fost de aceeași vârstă. Concluzia ar fi că viitorul nostru se anunță sumbru și cei care ne vor înlocui nu vor fi la înălțimea așteptărilor. Oare chiar suntem într-un impas? Chiar trebuie să tragem un semnal de alarmă în ceea ce privește viitorul societății în care trăim? Ce se poate face pentru ca elevii de astăzi să devină niște oameni care să ajute comunitatea? E o întrebare pertinentă pe care ne-o adresează magazinul online Reeija, specializat în cadouri femei (genți piele, accesorii damă, genți damă).

E greu să găsești o soluție în aceste timpuri cuprinse de criză, invadate de tehnologie și convulsii de tot felul. Nici o atitudine nu poate fi universal valabilă și fiecare educație trebuie să țină cont de condițiile fiecărei etnii, regiuni, religii și prejudecățile preexistente. Ceea ce pot să afirm fără pic de îndoială este că educația trebuie oferită și primită cu aceeași responsabilitate de ambele părți. Nu putem să cerem elevilor să fie mai civilizați și mai responsabili decât suntem noi. Nu putem să educăm fără să ne educăm pe noi înșine!

Pretindem copiilor și elevilor noștri niște standarde înalte, doar fiindcă le oferim timpul pentru a se încadra în ele. De multe ori, însă, nu le oferim condițiile necesare pentru a ne satisface așteptările. Trecând cu mare indulgență de învățământul care în momentul de față lasă mult de dorit (profesori puțini și uneori slab pregătiți, școli fără dotările necesare, legislația care se schimbă de la an la an), aș face o scurtă referire la părinții lor, care sunt cel mai important factor în educația și caracterul fiecărui adolescent.

Timpul pe care-l acordă fiecare părinte în pregătirea pentru viață al copilului său este esențial. De asemenea și modul în care o face. Nu putem pretinde o educație bună dacă nu ne dedicăm ei într-un mod cât mai convingător, practic și nu doar teoretic. Pentru că trebuie să recunoaștem din start: educația nu încetează niciodată. Trebuie să ne instruim zi de zi alături de cei tineri, indiferent că sunt copiii noștri sau ai celor din vecini. Pentru a-i înțelege și a pretinde să fim înțeleși, vom învăța alături de ei și astfel vor vedea că ne pasă, că nu suntem doar teoriticieni, ci și practicanți.

Nimeni dintre noi nu e perfect și nu trebuie să pretindem elevilor multe deodată. Haideți să ne educăm în continuare alături de ei! Să încercăm să-i înțelegem, să învățăm cât mai multe împreună, să le arătăm prin exemplu cum trebuie să fii civilizat, devotat, responsabil. Teoria fără practică nu are succes aproape niciodată. Ar fi bine ca generațiile să fie mai tolerante una cu alta, să fie un tandem în care fiecare să dea și să primească ce au mai bun. În acest fel viitorul ni se va părea mai promițător, iar societatea mai bună.

Acest articol participă la competiția Spring SuperBlog 2014

Am început cu teatrul de păpuși. Eram în primii ani de școală și tot ce se întâmpla în spatele perdelei ne fermeca și ne atrăgea cât mai aproape. Până acolo încât am învățat să manevrăm păpușile și să le dăm viață, iar aplauzele care urmau ne topeau de fericire. Când am mai crescut am văzut și prima piesă de teatru pentru adulți: Take, Ianke și Cadâr. Eram elevi la o școală din București și am mers cu clasa. N-am să uit niciodată fascinația pe care am simțit-o la primul contact cu scena și cu actorii în carne și oase. Le sorbeam fiecare cuvânt și eram vrăjiți de fiecare gest pe care-l făceau, de parcă ni se adresa individual fiecăruia. Fusesem la zeci și chiar sute de filme care rulau în cinematografe, dar acolo totul era întunecat și rece. La teatru era cu totul altfel, cald și strălucitor ca o zi însorită de sărbătoare.

Pentru mine un actor e complet doar atunci când se realizează pe scenă. Atunci devine un semizeu pentru toți cei care îl privesc și îi urmăresc fiecare mișcare, fiecare cuvânt. Tot în vremea când eram elev am încercat și eu să joc în câteva schițe umoristice. Nu mi-a fost deloc ușor să simt atâția ochi care erau ațintiți asupra mea; simțeam că mă înăbuș și parcă am intrat în transă. Unii oameni nu reușesc să joace, iar respectul meu pentru cei care o pot face e cu atât mai mare. Ei se dăruiesc din suflet și noi primim fiecare câte o părticică din trăirile lor, ceea ce ne apropie pe toți: cei din sală și cei de pe scenă.

Deși locuiesc departe de capitală, am auzit multe lucruri bune despre Teatrul Evreiesc de Stat și chiar am reușit să văd câteva reprezentații cu Maia Morgenstern una dintre cele mai apreciate actrițe din țara noastră, nu numai pe scenă dar și pe marele ecran, unde m-a uimit cu prestația memorabilă din drama „Patimile cu Hristos”, în regia lui Mel Gibson.

Revenind însă la teatru  vreau să-mi exprim încrederea că, în ciuda exploziei internetului, a industriei cinematografice și a altor mijloace de divertisment, el nu va dispărea, ci va deveni mai interactiv, mai aproape de spectatori. Din cele mai vechi timpuri am simțit nevoia de a vedea piese de teatru și de a simți emoțiile trăirii unor întâmplări ce se desfășoară în apropierea noastră. Pentru că teatrul a fost la începuturi ca o revelație ce ne fermeca, acum simțim că este o fascinație care ne atrage constant, iar în viitor va fi probabil un mod alternativ de a trăi și a participa la o dramă sau o poveste de dragoste.

Actorii de pe scenă nu au nevoie de trucaje și sentimentele lor sunt la vedere. Ei nu apelează la usturimea unei cepe pentru a stoarce o lacrimă, ci o storc din suflet. Actorii trăiesc pe scenă și mor puțin câte puțin în fața noastră. Fără teatru cultura ar pierde cea mai eficace și plăcută modalitate de propagare.

De aceea iubesc teatrul și nu pierd ocazia să văd o piesă nouă, chiar dacă nu se întâmplă atât de des pe cât aș putea dacă aș locui în București. De aceea apreciez contribuția enormă pe care a adus-o culturii Teatrul Evreiesc din România, ce are o tradiție de aproximativ 130 de ani și cinci decenii de activitate ca instituție de stat.

Acest articol participă la competiția Spring SuperBlog 2014

Ce poate fi mai frumos decât o călătorie în Europa? După un an de muncă și restricții de tot felul, după ce ai reușit să pui deoparte o sumă de bani pentru a te recompensa, ce mijloc mai potrivit ar putea fi decât să-ți oferi un sejur pe bătrânul continent? Să vezi cu ochii tăi locurile unde s-a născut civilizația, țări de unde au plecat temerarii pentru a descoperi și cuceri lumea. Locuri în care vin turiști de pe toate continentele Pământului ca să-și hrănească sufletul cu frumuseți inegalabile și mintea cu informații de neprețuit, despre istoria, prezentul dar și viitorul omenirii. Fiindcă cele mai bune și trainice lecții de orice fel le poți lua doar văzând cu ochii tăi, auzind cu urechile tale, mirosind cu propriile-ți nări, gustând cu gura ta și pipăind cu mâinile tale tot ceea ce ți se oferă. Trebuie doar să fii acolo.

Există totuși o dilemă. Dintre atâtea locuri minunate, atâtea țări care au fiecare farmecul lor, care să fie cea mai potrivită anul acesta? Italia, cu Veneția ei inegalabilă? Spania, cu castelele și toreadorii ei? Anglia, cu clădirile ei impunătoare? Germania, cu infrastructura ei impecabilă? Parisul, orașul iubirii și al gastronomiei? Mie mi-a fost greu să aleg dintre atâtea atracții, mai ales că am găsit toate aceste destinații turistice la CND Turism, cu prețuri și perioade îmbietoare. După o îndelungă chibzuință am optat pentru Grecia, locul unde istoria și marea își dau mâna și te invită să le cunoști îndeaproape.

Auzisem și citisem multe despre ospitalitatea grecilor și mâncărurile lor deosebite, a căror celebritate a făcut înconjurul lumii. Dacă mai adaug muzica grecească atât de renumită, clima perfectă și plajele generoase, vestigiile istorice, vinul atât de renumit din aceste zone, dar și calitatea seviciilor pe care le oferă localnicii prin tradiție, pot să spun că alegerea mea a fost pe deplin motivată. De aceea aveam certitudinea că această vacanta la mare va fi una de neuitat și pentru a fi cât mai completă eram decis să fac multe poze.

Prima destinație din această aventură mi-am propus să fie Creta, cea mai mare insulă grecească, despre care auzisem că e considerată ca leagan al culturii și civilizației europene. Am fost profund impresionat de nisipul foarte fin de pe plajă și de apa limpede a mării. Localnicii erau călduroși precum soarele și mi-au povestit că pe tărâmul lor s-a născut Zeus, de aceea insula lor e binecuvântată cu atâtea calități. În fiecare zi am avut un program încărcat și am reușit să vizitez câteva obiective importante. Am început cu Chania, cel mai mare oraș de pe coasta de vest a Cretei. A urmat Heraklio, cel mai mare oraș din Creta; Palatul lui Knossos, cel mai mare palat din perioada minoniană; orașul Heraklion, situat pe coasta nordică și care este capitala și centrul comercial, cultural și economic al insulei; satul pescăresc Hersonissos precum și aquapark-ul aflat în apropiere. Credeți că Paradisul are mai multe facilități?

Deși către seară eram obosit de atâtea vizite, nu se punea problema somnului decât după miezul nopții, fiindcă se încingeau mereu petreceri stropite din belșug cu vin, iar muzica te atrăgea irezistibil la dans. Mâncarea care m-a cucerit cel mai mult a fost carnea de oaie făcută la grătar, cu un gust pe care nu l-am mai întâlnit încă. Dar parcă toate felurile pregătite de cretani erau mai delicioase și te făceau să mănânci mai mult ca de obicei. După câteva zile, care au trecut mult prea repede pentru mine, vaporul ne-a dus pe insula Santorini, o altă perlă a turismului grecesc. Și aici plajele erau impecabile, apa cristalină, locuitorii amabili și zâmbitori, iar obiectivele de vizitat nenumărate.

Insula Santorini se află în sudul Mării Egee, la 120 de mile marine de Creta. Băștinașii, și nu numai ei, m-au asigurat că în această regiune s-ar găsi renumitul continent scufundat, Atlantida, iar eu i-am crezut pe cuvânt, chiar dacă n-am avut cum să-l văd cu ochii mei. În schimb am văzut și admirat satul-castel Pyrgos, care are mai multe biserici decât case. Mai precis 75! Am mai vizitat apoi cetățile grecești Akrotiri și Thira, precum și Mănăstirea Santorini. Așa cum m-am obișnuit, și aici, precum pe Creta, zilele se încheiau cu petreceri muzicale și adevărate ospețe până târziu în noapte. Excursia facilitată de CND Turism m-a făcut să simt că trăiesc cu adevărat!

Acest articol participă la competiția Spring SuperBlog 2014

Cred că vi s-a întâmplat cel puțin odată să întâlniți o persoană care vă cunoaște, dar voi nu știți cine este. Atunci aveți două posibilități: să recunoașteți că sunteți uituc sau să vă prefaceți că știți despre cine-i vorba, sperând că în timpul discuției o să vă dea niște indicii prin care să vă revină memoria. Cam la fel am pățit și eu zilele trecute, când m-am întâlnit cu o doamnă drăguță, care m-a abordat cu entuziasm:

– Salut, colega! Ce mai faci? Nu te-am văzut de un deceniu!, exclamă femeia apropiindu-se de mine.

Eram la coadă într-un magazin și așteptam să-mi vină rândul la casă. Am răspuns salutului și am zâmbit amabil, încercând să-mi dau seama dacă o cunosc cumva sau ea mă confundă. Doamna a înțeles că sunt în încurcătură și mi-a sărit în ajutor:

– Sunt eu, fosta ta colegă de muncă… Balonaș!

– Tu ești Balonaș??!!, m-am mirat eu cu voce tare, încât lumea s-a uitat la noi contrariată. Dar te-ai schimbat complet. Nu mai ești deloc…, și m-am oprit jenat.

– Grasă? Poți să zici, că nu-i cu supărare. Doar de aceea mi se spunea Balonaș. După cum vezi, am reușit să slăbesc chiar dacă nimeni nu mai credea. Am găsit în sfârșit calea.

În acel moment am ajuns la caserie și am achitat. Balonaș m-a așteptat și ne-am retras într-un loc mai ferit pentru a discuta. Aici mi-a povestit cărui produs îi datorează miracolul dobândirii unei siluete de invidiat. Și nici nu era vorba de cine știe ce ingrediente sofisticate, ci doar de lămâia verde (lime sau limeta), unul dintre cei mai eficienți aliați împotriva kilogramelor în plus.

Lămâia verde are un conținut bogat de acid citric și vitamina C, care ard rapid grăsimile, stimulează metabolimul și accelerează procesul de slăbire. De asemenea, conține calciu, tiramină, vitamina A, zahăr, fier, niacitină, vitamina B, fosfor, riboflavonoină și proteine. Am aflat multe amănunte despre acest produs, deoarece eram curios și vroiam să-l folosesc și eu. Dacă Balonaș a reușit, puteam să fiu sigur că oricine are șanse mari să dea kilogramele jos, fără diete și înfometări. Am certitudinea asta deoarece știu cât de mult și-a dorit fosta mea colegă să slăbească și orice încercare a fost în van. Cu puțină răutate chiar am asigurat-o că nu are nici un rost să se mai chinuiască, oricum nu va slăbi. Dar iată că ne-am înșelat și asta datorită unui produs despre care continuam să-i cer mai multe detalii.

Am mai aflat că lămâia verde este ingredientul de bază al suplimentului alimentar LemoSilhouette și ea acționează în cura de slăbire ca adjuvant, pe două căi. În primul rând scade depozitele adipoase accelerând metabolismul și stimulând arderile, datorită aportului de aloe vera, guarana, ananas, portocal amar și lămâie. În al doilea rând îmbunătățește raportul dintre țesuturile slabe și cele grase din organism și neutralizează amoniacul, ajutând la detoxifierea și regenerarea ficatului – datorită conținutului de L-arginină. LemoSilhouette este un supliment alimentar 100% natural, produs în România.

Toate acestea și încă multe altele le-am aflat de la Balonaș, care se mândrea pe bună dreptate că a câștigat cel mai mare pariu al vieții sale. La despărțire mi-a dat adresa site-ului, pentru a mă convinge că cele spuse de ea au un corespondent în realitate. Luându-ne rămas bun, chiar am întrebat-o:

– Dar cu cine ai făcut pariu?

– Cu mine însămi!

– Și care e noua ta poreclă?

– Tot Balonaș! Fiindcă mă simt ușoară ca un balon ce plutește!, mi-a zis ea zîmbind.

Nimeni nu putea să-și explice de ce o iubea Dan pe Adriana. El, băiat de bani gata, fiu al celui mai avut om din localitate, școlit la o facultate din capitală și fain pe deasupra. Ea, o fată săracă și ștearsă, care a trebuit să renunțe la studiile superioare pentru a avea grijă de mă-sa, ce zăcea pe pat de câțiva ani. Fratele și părinții tânărului îl luau peste picior ori de câte ori acesta îi aținea calea Adrianei și se mirau cum de nu-și găsește o fată mai acătări, cu un viitor asigurat și un caracter mai sociabil. Cum ar fi Rebeca, o frumoasă domnișoară de-o vârstă cu el, ce tocmai terminase Dreptul. Era singură la părinți și îl plăcea pe Dan.

Adriana trecea zilnic pe lângă vila tânărului, mânând din urmă cele două vaci de lapte cu ajutorul cărora se întrețineau amândouă. Și-ar fi găsit un serviciu, doar că nu avea cine să stea cu maică-sa toată ziua. Vitele le ducea și le aducea zilnic de la ciurdă, în grabă, ca nu cumva să i se simtă lipsa. Apoi avea grijă de celelalte animale din curte și de grădină. Cu părul prins într-o coadă lungă, îmbrăcată cu haine ponosite și încălțată cu cizme de cauciuc, ea trecea mereu îngândurată și salutând pe fiecare cu o plecăciune ușoară a capului. Nimeni n-o băga în seamă, chiar și feciorii de vârsta ei se precipitau pe lângă ea întorcând capul în altă parte. În afară de Dan, care în mod inexplicabil o aborda, vorbea cu ea și chiar îi oferea flori! Unii credeau că băiatul vrea doar să profite de biata fată, dar și așa li se părea că se înjosea prea mult.

Legătura dintre cei doi tineri devenea tot mai strânsă, iar Dan parcă era surd la toate reproșurile familiei sale. Ai lui l-au atenționat că nu vor permite legalizarea relației, însă băiatul petrecea tot mai mult timp acasă la Adriana, unde o ajuta la muncă, iar seara discutau despre lecturile favorite și își desconspirau visurile. Fata luase Bacul cu notă mare și continua să învețe de una singură, când timpul îi permitea. Iar băiatul a descoperit în ea un diamant neșlefuit, pe care nimeni în afara lui nu-l sesizase. Așa că, atunci când mama Adrianei a murit, doar el și câțiva vecini sărmani au fost lângă Adriana. Apoi au dispărut amândoi din localitate.

Toată comuna a vuit când, după o săptămână, Dan a apărut cu o splendoare de fată alături. Cu greu au reușit sătenii să-și dea seama că prințesa aceea cu părul mătăsos și lung, cu ochii ca două făclii fierbinți, cu un zâmbet ce te vrăjea într-o clipă și o voce ce aducea cu un tril de privighetoare era chiar Adriana! Dar ce provocase o schimbare atât de radicală în înfățișarea și comportamentul acelei fete sărace și timide? La început se auzea doar pe la colțuri, iar apoi faptele au fost confirmate de Adriana: a fost la un salon de frumusețe din capitală.

Și nu un salon oarecare, ce se poate întâlni prin orașele țării, ci chiar un centru de sănătate și înfrumusețare celebru, denumit Centrul Shakti , renumit pentru serviciile de calitate , atât în ceea ce privește frumusețea exterioară (coafor, cosmetică, manichiură, machiaj ș.a.m.d.), dar și cea interioară, aplicând cu mult succes terapii alternative, masaje și servicii de dezvoltare personală. Concepția lor despre frumusețe este una holistică și pornește de la ideea că toți oamenii sunt de fapt unul singur. Din cele povestite de Adriana, celor care o admirau și o asaltau cu mii de întrebări, s-a aflat că a primit acolo și sfaturi esențiale legate de frumusețe, dezvoltare personală și îngrijire. Aspecte pe care, până atunci le neglijase, dar pe care le-a pus imediat în practică, iar rezultatul a fost miraculos, în primul rând pentru ea. Multe din noile ei prietene au hotărât să-i urmeze exemplul, cât mai curând cu putință.

Cât despre Adriana și Dan, s-au căsătorit în scurt timp, iar socrii și-au schimbat complet atitudinea față de ea, devenind noii ei părinți iubitori. Fosta văcăriță și-a terminat studiile, s-a angajat ca medic în localitate și devenit o regină care pășea cutezător, cu privirea în sus, emanând frumusețe, voie bună și sănătate. Iar oamenii care-și încrucișau pașii cu ai ei o salutau cu respect și admirație.

Acest articol participă la competiția Spring SuperBlog 2014

Prima zi de pescuit a acestui an trebuia să fie deosebită.  Am planificat-o împreună cu Mitruț toată iarna, să nu uităm nici un amănunt. Mai ales că balta la care ne-am gândit se anunța bogată în capturi de trei soiuri: crap, caras și somn. Locul aparține unui patron din orășelul meu, Seini, chiar la ieșirea către Baia Mare. Am ales o zi de lucru, când nu e aglomerație, și ne-am prezentat amândoi la intrare. Taxa e de 15 lei/băț și 15 lei/kg de pește prins, maxim 5 kg de persoană. Eram bucuroși să vedem că suntem singurii amatori de astfel de adrenalină din acea zi și am putut să ne alegem locul pe care-l vroiam. Iar satisfacțiile nu au întârziat să apară: la fiecare zece minute aveam câte un pește – doar caras și crap, fiindcă somnii dormeau la acea oră din zi – între 300 g și 2 kg. Cu toții trăgeau la mălai espandat de parcă n-ar fi mâncat toată iarna nimic. Astfel că ne-a putut permite să aruncăm înapoi orice captură ce nu avea măcar 1,5 kg și de multe ori ne jucam cu peștii până scăpau din ac.

Ne-am convins atunci că nici prea multe capturi nu-s bune, fiindcă te plictisești și de ele. Așa că, după ce am epuizat subiectele de conversație cu partenerul meu de pescuit, ne-am căutat fiecare câte o ocupație. Eu aveam o carte la mine și vroiam să o termin cu această ocazie. Soarele era strălucitor, deși nu atât de călduros încât să te gonească la umbră. Totuși, ochii nu erau încă obișnuiți cu o astfel de luminozitate, și aveam dificultăți la lectură. Dar ce mi-e dat să văd? Mitruț citea la rândul lui, dar pe o tabletă! Tocmai dumnealui, care era mai refractar la noua tehnologie! M-am apropiat mai mult de el și, intrigat, l-am luat la întrebări:

– Cum de te-ai gândit, măi Mitrule, să-ți iei o tabletă? Din câte știu eu, nici la computer nu prea apelezi!

– Măi pruncule (așa mă alintă el), asta nu-i tabletă, ci un ebook.

– Nu mai spune! Și cum de citești tu cărți la pescuit, că până acum nu te-am prea văzut?, am întrebat eu, nevenindu-mi să cred.

– De când am această facilitate. Am descoperit avantajele pe care le oferă cititul pe ebook și de atunci citesc ori de câte ori am ocazia. Nu mă mai deranjează soarele sau întunericul și pot mări literele după dorință, fără a-mi mai schimba ochelarii și fără să-mi obosească ochii. Plus că e un instrument ușor, care poate să acceseze cărțile unei biblioteci din cele mai mari.

Eram uimit de găselnița prietenului meu și chiar puțin invidios că mi-o luase înainte cu ceva atât de important, despre care eu nu știam mare lucru. Așa că l-am interogat în continuare, să văd dacă știe despre ce vorbește.

– Și, ia zi-mi, cât costă o chestie de asta și de unde ai luat-o?

– Prețul e floare la ureche – după câte poate să facă -, doar 349 de lei, cu 100 de lei reducere . L-am luat de pe net, da’ stai că parcă-mi și amintesc unde am intrat… e vorba de oferte găsite, dar mai ales reduceri  și astfel am găsit acest eBook , iar de atunci nu mă mai despart de el. Extraordinar e că folosește cerneală electronică care nu are nevoie de electricitate pentru a menține pagina de text pe ecran. Astfel că nu se încălzește oricât aș citi, spre deosebire de calculator. Uneori citesc seara până adorm, fără să mă doară ochii sau să am probleme cu somnul. Poate că nu m-ai crezut în stare să lucrez cu așa ceva, dar să știi că am fost și eu mirat cât de ușor se face.

Și pentru a mă convinge, mi-l întinse să-l examinez mai îndeaproape. Recunosc că avea mare dreptate și am fost mirat de facilitățile pe care le oferea eBook-ul. Nu a trebuit să-i cer instrucțiuni de folosire și am accesat de unul singur mai multe cărți pe care aș fi dorit să le citesc. Apoi m-am jucat cu fonturile, am mărit și micșorat literele, căutând să-i găsesc un cusur cât de mic pentru a mă răzbuna că mi-a luat-o înainte fără să-mi spună ceva în prealabil. Dar n-am avut ce să comentez, ci dimpotrivă, mi-am zis că o să-mi iau și eu unul, în cel mai scurt timp.

Partida de pescuit s-a terminat cu bine și ne-am îndrepta fiecare mulțumiți spre case. Pe lângă frumoasele capturi, eu m-am ales cu o experiență nouă, venită de la cine nici nu mă așteptam. Dar, cu atât mai prețioasă.

Acest articol participă la competiția Spring SuperBlog 2014