Noul Cod Rutier va permite să bei puțin înainte de a conduce. Sfaturi pentru șoferi
O vacanță aparte
În rândurile de mai jos nu am să dau nume de oameni, deși am cunoscut persoane deosebite, primitoare și pline de har în ceea ce fac. Nu-i voi uita și le mulțumesc și pe această cale pentru profesionalismul lor, dar mai ales pentru caracterul minunat. Poate tocmai locurile în care trăiesc i-au făcut să fie atât de frumoși la suflet și la chip. Și mă refer aici la Vila ALPIN din stațiunea Straja, pe care am vizitat-o anul acesta și care m-a făcut să-mi reconsider părerea despre ce este o vacanță de vis.
Auzisem de această stațiune de la niște prieteni buni, care m-au convins să merg cu ei pentru o săptămână. Mărturisesc că la început eram sceptic, fiindcă toată viața am iubit și vizitat plajele Mării Negre, iar muntele îl socoteam o destinație pentru amatorii sporturilor de iarnă, iar vara doar pentru drumeții. Eu am nimerit în sezonul călduros și cred că de acum voi vizita marea mai rar, fiindcă m-am îndrăgostit de munte! Prietenii mei cunoșteau foarte bine drumul, așa că m-am lăsat pe mâna lor. Știu doar că din Petroșani am luat-o spre municipiul Lupeni, iar de acolo, ghidați de un indicator am ajuns pe strada Calea Brăii, iar la a doua bifurcație am dat de telescaun. Am ales această variantă pentru că voiam să admir de sus priveliștea care mă fascina din ce în ce mai mult (mai este o variantă pe „Drumul Crucii”, unde mi s-a spus că iarna e greu de urcat, trebuie să ai un autoturism 4X4 și lanțuri la roți).
Traseul cu telescaunul m-a lăsat mut de admirație și nu am scos decât exclamații de apreciere a locurilor peste care pluteam. Dar surprizele au continuat toată ziua cu aspectul plăcut al exteriorului stațiunii, dar mai ales interiorul imaculat și foarte primitor. Gazdele ne-au primit cu brațele deschise și fiecăruia dintre noi i s-a acordat o atenție deosebită. Camerele erau luminoase și dotate cu tot ceea ce este nevoie, iar primul lucru care l-am făcut a fost să facem un duș revigorant. Apoi am coborât pentru a vizita și celelalte facilități. Un ghid al stațiunii ne-a arătat unde este centrul de închirieri echipamente sportive, am văzut sala de conferințe cu circa 60 de locuri și am încheiat raidul prin popasul la restaurantul stațiunii dotat cu bar și vreo 70 de locuri. Ne era foame și am consultat lista de meniuri. Aveau de toate și fiecare dintre noi a comandat altceva. Eu am optat pentru o ciorbă de burtă și un păstrăv la grătar. Am mai cerut apoi și un vin bun, pentru a le mulțumi și în acest fel prietenilor mei pentru că m-au adus într-un loc atât de minunat.
Înainte de a urca în camere, ghidul ne-a rugat să-l informăm la ce fel de activități vrem să participăm a doua zi, precum și pe toată perioada sejurului. Am ales tiroliana și paintball-ul. Recunosc că mi-era frică să particip la rafting sau escalade și nu m-am lăsat convins cu toate insistențele celor din jur. Poate data viitoare. Seara ne-am urcat în camere și eu am intrat pe internet (prin wireless) în timp ce prietenii mei au ales să urmărească un meci de fotbal la televizor.
Zilele care au urmat au fost o aventură continuă, plină de adrenalină. Aș avea nevoie de ore în șir ca să vă descriu măcar o parte din emoțiile trăite în această vacanță de vis. De aceea mai bine mă opresc aici și poate voi reveni cu altă ocazie, după ce amintirile se vor sedimenta frumos, într-o anumită ordine.
Acest articol participă la competiția SuperBlog.
Epigrama care mușcă (XXXVIII)
Amintiri cu Miez de Lapte
Când mă gândesc la Miez de Lapte îmi amintesc de copilărie. De diminețile când bunica venea din grajd cu donița plină cu laptele proaspăt muls și eu mă dădeam bine pe lângă ea ca să mă lase să sorb spuma caldă de deasupra. Îmi revin în minte rugămințile pe care le adresam mamei ca să-mi facă Lapte de Pasăre, iar atunci când nu avea timp pentru așa ceva se scuza prin faptul că nu a putut prinde nici o pasăre pe care să o mulgă.
Când zic Miez de Lapte îmi amintesc și de brânza iute de oaie pe care mama o presăra din abundență pe mămăliga aburindă, iar eu nu aveam răbdare și mă frigeam la limbă mâncând-o. Cât de mult mă bucuram atunci când brânza topită se întindea de la farfurie până la gură, dar și ce dezamăgit eram când nu obțineam acest efect, pe care-l numeam „muzicuță”. Nu știam că numai brânza mai veche se întindea atât de spectaculos. Miez de Lapte era și titlul poeziei pe care mi-o recita domol mama atunci când voia să mă adoarmă și care suna cam așa:
Miez de
Lapte,
Brânze coapte,
Unt delicios
Și sănătos.
Caș găurit,
De toți râvnit,
Urdă dulcie
O nebunie!
Smântână pură
De gătătură,
Un iaurt fin,
Dejun divin,
Un chefir chiar,
Magnific dar!
Cam astea erau versurile, doar cred că erau mai multe și aveau darul să mă facă să adorm cu zâmbetul pe buze. Acum, cu toate că m-am maturizat și multe din gusturile mele s-au schimbat, produsele din lapte au rămas printre preferințele mele. Aproape că nu există zi în care să nu consum măcar un pahar de lapte, dar și unt, brânză de vaci sau de oaie, brânză topită, caș sau urdă de oaie. De asemenea îmi prepar singur iaurtul și chefirul. De aceea, când mă gândesc la Miez de Lapte, știu că e vorba de o alimentație sănătoasă, la îndemână și mai ales gustoasă. E modul meu de viață, care mi-a adus numai beneficii în ceea ce privește organismul. Datorită calciului din produsele lactate am oase puternice și nu mi-am rupt niciodată nimic, chiar dacă am căzut de nenumărate ori și m-am lovit serios. De asemenea și celelalte organe au avut numai de câștigat. Și toate acestea fără să țin regimuri alimentare, diete sau să fac alte sacrificii.
Acest articol participă la competiția SuperBlog.
Motive de amuzament
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
.
* O tipă din Europa de Vest vine în România pentru că auzise de virilitatea ciobanilor români. Se duce la o stână și îl roagă pe cioban să „o mulțumească” o dată, ca să se convingă și ea dacă ce auzise era adevărat sau nu. Ciobanul îi spune:
– Dar tu ai văzut vreodată Ceahlăul la apus?
– Nu.
– Apăi du-te și vezi, că minunăție mai mare greu găsești.
După o săptămână se întoarce gagica:
– Am văzut Ceahlăul, e într-adevăr frumos, dar eu am venit pentru altceva.
– Dar Munții Apuseni i-ai văzut?
– Nu i-am văzut.
– Mergi și vezi, că e o priveliște minunată.
După ce o plimbă ciobanul prin toată România, gagica nervoasă îi spune:
– Băi ciobane, am văzut tot ce mi-ai zis și sinceră să fiu m-am plictisit de atâtea peisaje.
– Apăi bine, că de-acum, 3 luni nu o să vezi decât tavanul.
.
* Pe piatra funerară a unui cowboy:
Iată cinci reguli pentru bărbații ce-și doresc o viață fericită, înscrise de Russel J. Larsen pe lespedea mormântului său din Logan, Utah. El a murit fără să afle că va câștiga concursul pentru CEA MAI HAIOASĂ PIATRĂ DE MORMÂNT.
„Cele cinci reguli de urmat pentru bărbații ce-și doresc o viață fericită:
1. Este important să ai o femeie ce te ajută pe acasă, îți gătește din când în când, face curățenie și are o slujbă.
2. Este important să ai o femeie ce te poate face să râzi.
3. Este important să ai o femeie de încredere și care nu te minte.
4. Este important să ai o femeie bună la pat și căreia îi place să fie cu tine.
5. Este foarte, foarte important ca aceste patru femei să nu știe una de alta, alminteri ai putea-o sfârși mort ca și mine.”
.
* Un candidat la deputăție vorbea la o întrunire electorală:
– Adversarul meu v-a furat pe rupte timp de patru ani… Dați-mi și mie o șansă!
.
* La vorbitorul unei închisori, soția îi spune soțului:
– Copiii au crescut și pun întrebări…
– Întreabă unde-i tatăl lor?
– Nu, întreabă unde ai pus banii pe care i-ai furat…
.
* Un polițist oprește un șofer beat. Încheie procesul verbal, îi dă o amendă și niște puncte de penalizare, la care șoferul întreabă:
– Și cu astea ce fac?
– Păi… Mai strângi câteva din astea și îți iei o bicicletă.
.
* Poștașul bate la ușa unei blonde. Aceasta întreabă:
– Cine e?
– Poșta!
– Câți sunteți?
.
* O femeie dă un anunț la ziar:
„Schimb bărbat înaltă fidelitate pe bărbat înaltă frecvență.”
.
* ANUNȚ: „Pierdut portofel cu salariul meu în el. Îl rog pe cel care-l găsește să nu râdă!”
.
* Parpanghel o prinde pe Piranda că se întoarce la 5 dimineața.
– Unde-ai fost fă, firea-i a dracului?!
– Ho, că vin de la cionaclu, incultule!
– Ce e aia cionaclu?
– O adunare unde învățăm cuvinte noi…
– Nu mă prostești tu pe mine! Până la 5 dimineață? Eu cred că după ce învățați cuvinte noi, voi vă și… !!
– Păi… INDUBITABIL!
.
* Un barman era atât de sigur că e cel mai puternic om din zonă, încât a pus în bar un afiș cu un pariu permanent: cine putea să mai stoarcă o picătură dintr-o lămâie stoarsă de el primește băutură gratis pe viață. Într-o zi apare un prăpădit slab și cu ochelari și spune:
– Aș vrea să încerc și eu!
După ce s-au potolit râsetele, barmanul ia o lămâie, o stoarce și i-o dă omului. Acesta o ia, o strânge și mai stoarce cinci picături din ea, lăsând mută pe toată lumea din bar. Barmanul stupefiat acceptă că a pierdut și îl întreabă pe om:
– Unde lucrezi? Tai lemne, ridici greutăți sau ce faci?
– A, nu, sunt contabil la fisc…
Tentații bahice
Tentațiile care ne înconjoară pot fi dintre cele mai diferite și depinde doar de noi dacă le putem învinge sau ne lăsăm coduși de ele. În filmul „Tentații (i)rezistibile” e vorba de dorința nestăvilită de a face sex și lupta eroului principal de a învinge această boală. Că a reușit sau nu să se vindece, veți vedea după vizionarea peliculei. Eu am să vă vorbesc despre o altfel de tentație, una care la noi în țară e persistentă și întâlnită în toate zonele. E vorba de consumul exagerat de alcool, care face ravagii atât printre maturi, cât și printre adolescenți, printre bărbați, dar și printre femei chiar.
Trăiesc într-o regiune în care se fabrică multă tărie, în special pălincă, din tot felul de fructe sau cereale, dar în special din prune. Unii se ocupă de asta de când se știu și își rotunjesc veniturile din acest produs. Dar pentru mulți tentația e prea mare și când știu că au băutură în pivniță, nu se pot abține să n-o guste, cât de des se poate. Și astfel păhărașele se îndesesc, mintea se tulbură și munca rămâne nefăcută. Ba, de multe ori, intervine violența și dorința de a distruge tot ce-i pică la îndemână. Sunt sigur că mulți dintre voi ați văzut astfel de comportamente deviate de aburii alcoolului, măcar la televizor, dar eu le-am trăit și le-am simțit aievea.
Cumnatul meu era un om înalt și bine făcut, deci era tare din punct de vedere fizic. Doar că psihicul lui era labil și ușor de influențat. Iar multiplele tentații din jur l-au înrobit foarte repede. Fumatul, băutul excesiv de cafea, mâncarea nesănătoasă, goana după femei și, bineînțeles, alcoolul, care a pus capac la toate. Doar tentația lucrului bine făcut nu se lega de el nici în ruptu’ capului. Nevasta lui (sora mea) a încercat să-l mai domolească și l-a dus chiar și la preot ca să se jure de băutură. Zicea că poate cu frica de Dumnezeu o să se abțină de la atâta băutură. Astfel a plătit părintelui 25 de lei și acesta i-a făcut jurământ, cu blestem dacă nu-l respectă. Prima oară s-a răbdat cam trei luni, dar apoi s-a dus la popă și a plătit 50 de lei ca să-l dezlege. Câteva săptămâni la rând a băut apoi într-una, ca să recupereze timpul pierdut.
Au urmat alte jurăminte și alte dezlegări. Cea mai scurtă perioadă de abstinență a durat două ore. La ora 8 s-a jurat, iar pe la 10 i-a spus preotului care ieșea de la slujbă să-i anuleze jurământul. Neonorocirea era că, pe lângă răul pe care și-l făcea sieși, precum și banii cheltuiți pe băutură, era un om violent. Am văzut asta foarte des, fiindcă trăiam în aceeași casă. Scandalurile se țineau lanț în familie și de multe ori se lăsa cu bătaie. Poliția îl cunoștea ca pe o persoană foarte periculoasă, dar degeaba îl amenda și amenința cu detenția. Tentația alcoolului era prea mare și fiecare zi a lui începea cu un pahar mare de pălincă. Iar, în cele din urmă nici organismul nu a mai rezistat. A murit într-o după-masă, de ziua lui, după ce a sărbătorit și băut zdravăn. Doctorul, care îl avertizase de mult că așa se va întâmpla, a venit și a constatat decesul din cauza unui infarct miocardic. Dacă ar fi avut voință și ar fi știut să se ferească de excese, ar fi trăit încă mulți ani.
Acest articol contează pentru competiția SuperBlog.
Secrete mari și mici
Trăim într-o țară în care suntem înconjurați de secretomanie. Pe vremuri nu erau nici pe departe atâtea secrete, dar erau periculoase. Li se spunea secrete de stat și dacă erai acuzat că le-ai divulgat, puteai fi condamnat la moarte, chiar dacă nu erai vinovat. Cum a apărut capitalismul și economia de piață, pac și droaia de secrete. Cel care ne-a șocat cel mai tare pe toți, a fost secretizarea salariului. Nu mai aveai voie să știi cu cât este plătit colegul tău și fiecare dintre noi am fost sfătuiți să nu divulgăm acest secret care putea periclita bunul mers al intreprinderii. Dacă din întâmplare aflai că unii au salariul cu mult mai mare decât al tău, deși nu făcea mare brânză, și divulgai această anomalie, ieșea cu scandal și erai sancționat.
Apoi au apărut alte și alte secrete care s-au infiltrat între oamenii de rând, mergând până la cei care se ocupă de destinele țării. Pentru a fi gestionate s-au înființat tot felul de servicii, secrete și ele. Atât de multe încât am ajuns țara cu cele mai multe servicii de acest gen, toți agenți bine pregătiți și plătiți cu bani grei din multiplele taxe care ne fac fruntași și la acest capitol. Totul e secret pentru oamenii de rând, dar viața lor intimă este privită și ascultată de „băieții cu ochi albaștri”, care sunt puși să se asigure că nu calci cumva pe alături sau nu divulgi vreo informație care ar putea periclita economia sau siguranța națională.
De ce atâta secretomanie? De ce se fac contracte secrete cu firme, în care există multe clauze secrete? De ce se vând obiectivele industriale și bogățiile naturale prin aranjamente misterioase și de ce n-ar putea fi ele făcute publice? La urma urmei este vorba despre banii și bogățiile noastre, pe care le-am dat în administrare unor oameni în care am avut încredere. Iar ei, când au ajunși gestionarii averii noastre, o vând prin negocieri secrete. E clar că dacă ar fi ceva normal și legal, nu ar mai fi nevoie de secretizarea dosarelor! Dacă nu ar fi vorba de șpăgi și mite, totul ar fi făcut la vedere și publicat ca să știe tot poporul unde se duc banii sau bogățiile țării. Doar necinstea și apucăturile mercantile ale aleșilor duc la tot felul de înțelegeri secrete. Iar când se cere cu insistență ca un anumit dosar să fie desecretizat, ce să vezi? Dosarul în cauză s-a evaporat! Mă refer aici la proiectul Roșia Montană, dar mai sunt și alte mistere care se încăpățânează să rămâna în acest stadiu.
Cel care încearcă să ne convingă de dispariția documentelor este una din cele două mâini drepte a lui Victor Ponta (a doua e Liviu Dragnea), Ministrul pentru Marile Proiecte (!), Dan Șova. Vă dați seama ce proiecte mari se învârt la noi în țară! Unul dintre ele a fost un pod dat în folosință cu zece zile în urmă, dar la care a uitat să taie panglica. Iar cum la noi tăiatul panglicilor pentru orice lucrare este o modă, a venit și el să aibă parte de o astfel de cinste. Mai bine mai târziu decât niciodată, nu? Și ce proiect mare, dom’le!
Bineînțeles că toate proiectele mari pe care le va gestiona acest ministru vor fi negociate în secret, ca de obicei. Trebuie să aibă fiecare bucățica lui de ciolan, așa cu s-au obișnuit toate guvernele care s-au perindat la împărțirea banilor colectați de la bunii plătitori. Că și unii dintre cei care nu plătesc taxele sunt ținuți la secret. Ei decartează niște sume mai mici unor persoane care închid ochii. Cine sunt acestea? E secret, dar cu puțină imaginație ne-am putea da seama cam ce hram poartă. Noi, însă, suntem sfătuiți să dormim liniștiți, că Guvernul lucrează pentru noi. Sau mai degrabă „ne lucrează” pe la spate într-un secret pe cât se poate de strict. Noapte bună, România! Somn ușor, române!
Epigrama care mușcă (XXXVII)
Ce este inteligența inimii?
De-a lungul marii părți a istoriei consemnate, în scrieri și în tradițiile orale ale multor și diverselor culturi, oamenii au crezut cu tărie într-o inimă inteligentă. Ca și copii, ni s-a spus adesea să ne urmăm inima pentru răspunsuri. Când am făcut-o, am găsit adesea puterea de pătrundere sau claritate asupra problemei cu care ne confruntam.
Însă, apoi, pe măsură ce am crescut mai mari, am adoptat despre inteligență punctele de vedere pe care le-am învățat la școală: ca abilitatea de a învăța, înțelege, raționa și a pune în aplicare cunoașterea ca o funcție a creierului din cap. Nu ne-a venit niciodată în minte că simțul intuitiv sau claritatea pe care am dobândit-o acultându-ne inima avea ceva de-a face cu inima fizică. Așa că este oarecum firesc ca atunci când veți citi despre cercetările asupra „inteligenței inimii”, să rămâneți fascinați, așa cum mi s-a întâmplat mie.
În timpul anilor 1960 și ’70, fiziologii John și Beatrice Lacey au condus cercetări care au arătat că inima de fapt comunică cu creierul în feluri care afectează enorm modul cum percepem lumea din jurul nostru și reacționăm la aceasta. Astăzi, la mai mult de o jumătate de secol după ce ei și-au început cercetările, știm cu mult mai multe despre inima inteligentă:
Inima ne trimite semnale emoționale și intuitive pentru a ne ajuta să ne guvernăm viețile.
Inima direcționează și aliniază multe sisteme din corp, astfel încât ele să poată funcționa în armonie unele cu altele.
Inima are propriul ei sistem nervos complex și independent, cunoscut ca și „creierul inimii”.
Creierul independent al inimii și sistemul ei nervos transmite informația către creierul din craniu, creând un sistem de comunicație duplex între inimă și creier.
Inima își ia multe din propriile decizii.
Inima începe să bată în fătul nenăscut înainte ca organul gândirii, creierul, să fie format, un proces pe care savanții îl numesc autoritmic.
Ființele umane își formează un creier emoțional cu mult înainte de unul rațional, și o inimă care bate, înainte de amândouă.
Cercetătorii de la diferite instituții au început să arate în anii 1980 și ’90 că succesul în viață depinde mai mult de abilitatea unui individ de a-și gestiona eficient emoțiile decât de abilitatea intelectuală a creierului din cap. Aceste descoperiri au avut în mod natural ca rezultat dorința oamenilor de a ști cum să insufle inteligență emoțiilor lor.
Doc Childre a fondat Institutul de Matematică a Inimii (Institute o HeartMath – IHM), în 1991, pentru a studia inteligența inimii. Savanții de la IHM au expus o teorie cum că inteligența inimii de fapt transfera inteligența emoțiilor și insufla puterea managementului emoțional. Cu alte cuvinte, inteligența inimii este în mod real sursa inteligenței emoționale. În cartea Soluția matematicii inimii (The HeartMath Solution), scrisă de Doc Childre și de asociatul său, și mai multă vreme purtătorul de cuvânt al HeartMath, Howard Martin, ei explică:
„Din cercetările noastre de la Institute of HeartMath, am concluzionat că inteligența și intuiția sunt elevate când învățăm să ascultăm mai profund de propria noastră inimă. Prin învățarea descifrării mesajelor pe care le primim de la inima noastră, noi dobândim percepția ascuțită necesară pentru a ne gestiona eficient emoțiile în mijlocul schimbărilor de viață. Cu cât mai mult învățăm să ascultăm de inteligența inimii și să o urmăm, cu atît mai educate, echilibrate și coerente devin emoțiile noastre. Fără influența călăuzitoare a inimii, cădem cu ușurință pradă emoțiilor reactive precum insecuritatea, mânia, frica și blamarea, ca și alte reacții și comportamente care ne seacă energia.”
Cercetările de început ale HeartMath au găsit că emoțiile negative ne scot sistemul nervos din starea de echilibru. Când s-a întâmplat acest lucru, ritmul inimii a devenit dezordonat și a apărut zimțat pe un ecran monitor cardiac. Inima a comunicat acea dezordine/tulburare a creierului și rezultatul a fost inhibiția corticală. Emoțiile pozitive, prin contrast, au fost găsite ca sporind ordinea și echilibrul în sistemul nervos și producând ritmuri lente, armonioase ale inimii, ritmuri care au amplificat abilitatea oamenilor de a percepe clar lumea din jurul lor.
Cercetările HeartMath definesc inteligența inimii ca fiind fluxul de conștientizare, înțelegere și intuiție pe care îl experimentăm atunci când mintea și emoțiile sunt aduse pe un aliniament coerent cu inima. Acest flux poate fi activat prin practică autoinițiată, și cu atât mai mult acordăm atenție când simțim că inima ne vorbește sau ne călăuzește, cu atât mai mare este abilitatea noastră de a accesa mai frecvent această inteligență și călăuzire. Inteligența inimii se află la baza organizării celulare, călăuzește și face să evolueze organismele către ordine, conștientizare și coerență sporită a sistemelor lor corporale.
Astăzi sunt zeci de documente științifice despre cercetările HeartMath asupra inteligenței inimii și zeci de universități studiind aplicațiile acesteia pentru autoreglare emoțională, sănătate, performanță academică, dezvoltare intuitivă și altele.
Sfatul meu: nu încetați niciodată să gândiți cu inima!







