Vedem în jurul nostru o luptă continuă pentru existență care ne-a prins și pe noi în vârtejul ei. Unii reușesc să se mențină la limita unei vieți mulțumitoare, chiar dacă veniturile lor nu sunt la un nivel corespunzător, în timp ce alții se afundă în datorii și trăiesc într-un stres continuu. E drept că factorul determinant în atingerea unui confort dorit e un câștig material cât mai mare, care să-ți ofere posibilitatea de a-ți procura tot ceea ce visezi sau ce vezi că au și cei din jur. Pe de altă parte, dacă banii care-ți intră în casă sunt limitați, trebuie să știi cum să-i gospodărești și să-i împarți cu chibzuială pentru a-ți ajunge de la o chenzină la alta. Împrumuturile nu sunt o opțiune, fiindcă te adâncesc tot mai mult în datorii și, implicit în sărăcie.
La fel ca mulți dintre noi, am crescut într-o familie săracă, în care eram cinci guri de hrănit și doar un salariu de muncitor necalificat. Țin minte că în fiecare seară părinții mei scoteau din dulapul vechi o cutie de pantofi în care țineau banii de cheltuială. Era un ritual sfânt pentru mama, care-i număra de câteva ori cu grijă, îi netezea și-i așeza după valoare. Apoi, după o consultare îndelungată cu tata, lua din ei doar atât cât era strict necesar de cheltuială pentru a doua zi. Dar în așa fel ca să nu rămână descoperită pentru perioada de până la cealaltă chenzină. Foarte rar s-a împrumutat de la câte o vecină cu câte 100 de lei, dar numai când se ivea ceva neprevăzut. Și de fiecare dată, la chenzină, primul lucru era să-și achite datoria.
De multe ori a dat bani împrumut. Era o familie înstărită lângă noi care deși aveau trei surse de venituri, nu se ajungeau niciodată cu banii. Când primeau chenzinele – cam deodată – veneau cu plasele încărcate de tot felul de alimente. Nu le consumau pe toate și multe ajungeau la gunoi sau la animale. Dar aveau o plăcere în a cheltui fără să se gândească la ziua de mâine sau poimâine. Prin urmare, după o săptămână nu mai aveau bani nici de pâine sau țigări.
Mama nu ne-a înfometat niciodată. Tăiam un porc pe an, înainte de Crăciun, și trăgeam din el până la iarna cealaltă. Mâncam câte o bucățică de carne în fiecare duminică, iar peste săptămână pâine cu untură, ulei, gem și cât mai multe fructe și legume din grădină. Nu aveam multe găini, dar aproape în fiecare dimineață aducea din cuib câteva ouă. Tata, mama și fratele mai mare mâncau câte un ou întreg, lungit cu făină. Noi, cei mai mici, împărțeam oul în două și adăugam mai multă pâine. Așa am ajuns și noi să prețuim fiecare bănuț și să ne gândim de două ori înainte de a cumpăra ceva. Pentru că, mai ales în ziua de azi, sunt mărfuri și reclame care te îmbie la cheltuială, iar unii nu pot să reziste tentației.
Văd în jurul meu oameni bogați și săraci. Unii nu se plâng de bani și se descurcă mulțumitor cu puținul pe care-l au. Pe aceștia îi vedem primii la plata impozitelor și a taxelor. Ei nu vor să rămână datori, nici la stat, nici la bănci și nici la semeni de-ai lor. Pe de altă parte mai văd oameni cu mașini de lux și haine de firmă cum umblă mereu după împrumuturi pentru că au rămas fără bani de cheltuială. Ei nu vor avea niciodată destui, fiindcă nu știu să-i drămuiască. E și asta o educație, pe care dacă nu o ai, vei avea mereu probleme financiare. Iar aceste probleme te pot face să pierzi tot ce ai realizat în viață. Inclusiv acoperișul de deasupra capului și unitatea familiei.
racoltapetru6 
Știința asta a cumpătării, mi-e rușine să spun, dar nu am deprins-o. Cei drept, mai bine rabd decât să împrumut bani și nu prea se întâmplă să rămân cu vânt prin buzunare dar asta mai mult datorită faptului că nu cumpăr decât lucruri care îmi sunt strict necesare.
La fel ca tine însă, văd și eu destule cazuri în jurul meu de oameni care deși până atunci trăiau în lux și opulență, ajung pe străzi sau și mai rău, pleacă forțat din țară fiind vânați ori de cămătari ori de vreun organ de cercetare penală.
Atâta vreme cât nu ai obiceiul să împrumuți bani de la bănci sau cămătari, ai toate motivele să fii liniștit, chiar dacă uneori nu-ți poți procura unele gadgeturi. Ele mai pot aștepta.
De asemenea, fiind obtinut cu greu, orice lucru era pastrat cu responsabilitate si utilizat indelung!
Si am mai constatat ca cei care au mai putin sunt mai darnici!
Poate că și de aceea au mai puțin, fiindcă sunt darnici cu cei din jur. Dar sunt și mai fericiți.
Este vorba de educatie cred. Cei care dichisesc fiecare banut, sunt cei care au primit o astfel de educatie. Ceilalti fara o astfel de educatie, ii cheltuie fara sa se gandeasca la consecinte si totusi au suficient tupeu si incredere ca vor face rost de altii. Si chiar reusesc. Prin intermediul celor dintai. Adesea ma gandesc la parabola biblica cu “Pilda talanţilor”. Este un subiect interesant de meditatie… 🙂
Educația e baza oricărei deprinderi. Chiar dacă uneori acea educație e involuntar primită și plină de sacrificii materiale.
M-a sensibilizat profund povestea ta de viată, Petru, simţită până în măduva oaselor. Părinţii tăi sunt foarte înţelepţi, tot respectul meu pentru ei!
Foarte adevărat spui, trebuie să fim cumpătaţi în cheltuirea banului pe care-l obţinem cu trudă, altfel muncim degeaba.
Şi noi am primit această educaţie de-a fii cumpătaţi în toate şi mi-a intrat în sânge. Nici eu nu m-am născut într-o familie înstărită şi nu am avut prea multe lucruri ca alţi copii, dar am avut destule. Mămica ne-a crescut singură, pe trei copii, încă de foarte mici. Fără niciun ajutor financiar din afară (nici nu aveam nevoie de ajutor), decât salariul dânsei, Dar locuind la sat, în bătătura noastră am avut animale şi păsări şi lucram şi ultimul petic de pământ. Ce întrecea nevoilor noastre vindeam la piaţă şi n-am dus lipsă de nimic. Dar am şi muncit de mici la toate treburile din gospodărie.
După ce mi-am terminat studiile, m-am mutat la oraş, mi-am cumpărat locuinţa mea, am un job bun, un salariu onorabil, dar cu toate acestea, îmi lipsesc anii aceea! Ciudat, nu?
Ai o noapte lină, Petru! 🙂
Văd că și tu ai trăit vremuri grele, dar care pe atunci nu le simțeam ca atare și eram fericiți chiar și de la un măr cules din grădina proprie. Plus că acele experiențe ne-au întărit și educat să respectăm valorile dobândite, indiferent că sunt materiale sau spirituale.
Bună dimineața și o zi rodnică, Stefania! 🙂
Asa frumos ai povestit o parte a copilariei dar tu ai darul de a povesti atat de real ,simplu si adevarat ca fiecare sa dinte noi aducem aminte de copilaria noastra de felul cum am fost educati de parinti oameni simpli dar cinstit care care apus amprenta peste viata care a urmat sa traim.Eu nu am primit nimic pe de geaba pentru tot am muncit si in ziua de astazi lucrezi din greu mult pentru bani destul de putin ca asa este in ziua de astazi ,dar stiu sa apreciezi si gestionezi banii castigati.Iti doresc mult succes in continuare si aspept cu nerabdare alte povestir placute scrise de tine! Somn usor!
Mă bucură mult aprecierea ta deoarece sunt convins că și tu ai avut parte de o copilărie în care ți-ai însușit o educație a cumpătării, așa cum sunt mulți din generația noastră.
Să ai o zi frumoasă și plină de satisfacții, dragă Gabi! 🙂
Uf, eu trebuie să recunosc – sunt mai grijulie când vine vorba de banii oricui, mai puțin de ai mei… 😳
Tot e ceva. Măcar ai parte de încrederea investitorilor…
Fiecare cu povestea lui…. Eu am trait o viata normala, dar cel care dramuia banul in casa noastra era sotul meu. Dupa disparitia lui si dupa ce copiii nostri au zburat din cuibul natal, eu m-am dezechilibrat. Am imprumutat de la o banca, apoi salariul mi s-a injumatatit si…..deznodamantul : mi-am luat inima in dinti, am renuntat la munca mea de peste 20 ani, cu demnitate am iesit in UE, mai am putin si mi-am achitat datoria si ma voi intoarce la casa mea MULT MAI INTELEAPTA !!!
CINE ARE URECHI SA AUDA SI SA NU FACA LA FEL !!!
O lecție demnă de luat în seamă și cu un caracter demn de urmat în zilele noastre. În ziua de azi e bine să fii pregătit pentru orice, mai ales când se întâmplă o nenorocire. Iar tu ai învățat mult din asta, ceea ce contează enorm! Sper să-ți regăsești fericirea de acasă, Mariana!
Fericirea e mult spus, cand ai ramas singur…. dar eu sunt O PUTERNICA si imi voi recupera curand linistea si cu DUMNEZEU – INAINTE !!!
Și eu sunt singur, Mariana, dar, precum spui tu, am încredere în Dumnezeu și merg înainte cu speranță.
Hai sa facem un CLUB AL SINGURATICILOR. Nu vrei ?
Absolut de acord! Orice, numai să nu mai fiu singur!