Fratele Arnold nu şi-a putut imagina că simpla idee de a publica această listă va face să curgă apoi tone de cerneală şi va fi un fel de fir conducător al scaunului pontifical. În privinţa interpretării acestei profeţii se contrazic două şcoli.

Prima, şcoala latină, a susţinut întotdeauna că lista cu cei 111 Papi ai lui Malachi este exactă şi că ,,vremurile din urm㔑 vor începe cu al 111-lea Papă, adică tocmai cu Benedict al XVI-lea. După cum am văzut deja, acest lucru corespunde, de asemenea, revelaţiilor Fecioarei de la La Salette în Franţa şi de la Garabandal, în Spania: Conchita Gonzales, una dintre micile clarvăzătoare, spusese: ,,Fecioara mi-a spus că nu vor mai fi decât trei Papi”. Deci pentru Fecioară, Benedict al XVI-lea nu este un adevărat Papă, sau, mai bine zis, el este ,,Petrus Romanus” al Sfântului Malachi.

A doua şcoală, anglo-saxonă, susţine că ultimul Papă, faimosul Petru al II-lea, nu va veni decât după decesul ,,Gloriei măslinului” (Benedict al XVI-lea). Această afirmaţie a fost în principal răspândită de Peter Bander, profesor de teologie la Cambridge, în cartea sa ,,Profeţiile sfântului Malachia şi ale sfintei Columbkille”.

În aceste condiţii, apare, totuşi, o problemă: în vechime, oamenii care primeau viziuni de la Dumnezeu nu erau preocupaţi să le modifice şi să le găsească greşeli în ceea ce li se releva, astfel că este cu totul neverosimil ca Sfântul Malachia, după ce a transcris cu precizie laborioasă lista celor 111 papi, să-l uite tocmai pe un presupus al 112-lea Papă, care, în plus, să fie şi cel mai important. Chiar admiţând că urmează încă un Papă, ,,Petrus Romanus”, ar trebui ca un cardinal să fie într-adevăr lipsit de inteligenţă ca să-şi ia tocmai numele de Petru al II-lea după ce a fost ales…

Daniel Réju, autorul lucrării ,,Moartea papilor şi Apocalipsa”, remarca deja acum 30 de ani că Malachi cântăreşte foarte greu în balanţa pontificală, chiar dacă numele său nu era niciodată pronunţat oficial: ,,Trebuie să avem în vedere un obicei curios al Bisericii, de teamă, superstiţie, respect pentru o tradiţie al cărei sens este uitat sau ascuns în mod intenţionat: niciun suveran pontif nu şi-a ales numele de Petru după ce a urcat pe scaunul pontifical. Se presupune chiar că a fost prevăzută adoptarea unui prenume pontifical pentru a se evita ca un prelat cu numele de Petru, care ar fi ajuns pe scaunul pontifical, să trebuiască să poarte acest prenume. Or, este totuşi vorba de scaunul lui Petru, ucenicul lui Hristos, fondatorul Bisericii Apusene. În mod logic, noul ales ar fi trebuit să se bucure că se află sub un asemenea patronaj. Totuşi, acest lucru nu s-a petrecut niciodată: niciun prelat nu şi-a ales numele de Petru ca prenume pontifical. Ce tabu misterios poate fi atât de puternic, pentru a fi respectat atât de scrupulos? Ce interdicţie înconjoară cu atâta rigoare prenumele de Petru, pentru a întreţine o teamă aproape supranaturală?”

Într-adevăr, este interesant de aflat de ce niciun cardinal ales Papă nu s-a numit, niciodată, Petru al II-lea, dând astfel naştere unei ,,dinastii” cum este, spre exemplu, cea a Papilor numiţi Benedict (16 Papi), a celor numiţi Clement (5 Papi) sau a celor numiţi Pius (14 Papi)? Se pare că numele de Petru al II-lea este văzut mai mult ca oricând drept un pericol, tocmai din cauza listei lui Malachi. La Vatican nu iese niciodată fum fără foc, mai ales dacă ţinem cont de această conjuncţie stranie între viziunea unui mistic cistercian din Evul Mediu şi profeţiile Fecioarei. Această conjuncţie ne spune poate ceva foarte important, şi în acelaşi timp foarte simplu: că anii care vor veni vor fi mai dramatici decât toată istoria umanităţii.

Material preluat din broşura Cel de-al treilea secret de la Fatima dezvăluit.