Ne place să credem că suntem buni la suflet, superiori în această privinţă celor care ne înconjoară. Credem că dăm prea mult şi primim mai puţin decât merităm. Sufleteşte şi materialiceşte. Ne mirăm de câte nedreptăţi se întâmplă în jurul nostru şi de câtă răutate dau dovadă unii semeni de-ai noştri. Dar de multe ori, în adâncul cugetului nostru, dorim flagerarea unora care au reuşit mai bine în viaţă, o duc mai bine şi îşi manifestă prea evident fericirea. Ne-am simţi mai bine dacă ar păţi ceva şi i-am vedea abătuţi şi cu probleme, cel puţin la fel de mari ca ale noastre. O fericire lăuntrică care se poate evidenţia prin expresia ,,să moară capra vecinului”.

Exemple care pot dovedi această trăire egoistă se pot vedea de multe ori şi chiar le condamnăm, fără să ne dăm seama că şi noi avem aceleaşi înclinaţii. Se spune că cel care îl critică cel mai tare pe cretin sau agresor este tocmai cel care are aceleaşi defecte. Pus în aceeaşi situaţie, în aceleaşi condiţii, el ar reacţiona la fel, dacă nu mai prosteşte sau mai violent. E în firea multora dintre noi să se erijeze în judecători adhoc, iar când au ocazia chiar şi în executori.

Una dintre ocaziile când se manifestă această tendinţă de linşaj este atunci când are loc un accident de circulaţie soldat cu victime. Indiferent că a fost sau nu de vină şoferul, se găsesc mulţi justiţiari care, mânaţi de imboldul agresivităţii, se năpustesc asupra şoferului spre a-i da o corecţie pe loc. E adevărat că în majoritatea cazurilor şoferul este cel care a încălcat regulile, dar asta nu justifică deloc spiritul de turmă nestăpânită care vor să demonstreze cât de umani sunt ei faţă de victimă. Uneori se întâmplă ca cel accidentat să fie vinovat de accident, dar asta nu-i garantează securitate şoferului în faţa mulţimii dezlănţuite.

Zilele trecute s-a încheiat procesul lui Şerban Huidu, în care acesta a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare şi interzicerea de a mai conduce timp de 6 ani. Eu cred că e o sentinţă justă, oricât de mult m-am îndoit de justiţia de pe plaiurile noastre. Realizatorul TV a provocat un accident de circulaţie soldat cu decesul mai multor persoane. E grav şi regretabil ce s-a întâmplat, iar vina lui Huidu nu poate fi pusă la îndoială. Dar oare a fost numai el de vină?

Cred că vina principală derivă din felul în care se fac la noi consultaţiile medicale pentru obţinerea dreptului de a conduce. După accidentul grav pe care l-a avut Şerban Huidu la schi, cu toţii am putut sesiza că el nu mai e în deplinătatea capacităţilor intelectuale şi acest lucru trebuia să-l facă şi cei care aveau dreptul să-i suspende carnetul de conducere. Dar nu au făcut-o, probabil din interes material, şi nenorocirea s-a produs. De aceea îl consider ca principal vinovat pe medicul care nu a sesizat incapacitatea pacientului său de a mai conduce.

Îi înţelegem pe cei care şi-au pierdut persoanele dragi în acea zi fatidică şi ştim că e o durere enormă în sufletul lor, dar ei dovedesc acum un spirit revanşard canalizat doar asupra unei persoane. Pentru că aşa-i mai comod, iar acea persoană o ducea prea bine până la accident. Avea  şi mai are bani mulţi şi era fericit în ciuda  handicapului provocat de lovitura la cap şi care era să-i curme viaţa. E la îndemâna lor acum, vor apela la CEDO, şi nu se vor lăsa până nu-l vor vedea în spatele gratiilor. Atunci vor fi mai fericiţi că s-a făcut dreptate iar alţii vor lua exemplu din acest caz şi nu vor mai conduce cu viteză nepotrivită condiţiilor de drum.

Ce iluzie deşartă! Nimeni nu va învăţa nimic din asta, fiindcă nimeni nu se va considera exact în situaţia realizatorului TV. Fiecare şofer se crede unic şi stăpân pe volan, iar când vede un accident râde de greşelile altuia cu credinţa că lui nu i se poate întâmpla. Şi când o păţeşte este prea târziu. Nu în felul acesta se dau lecţii potenţialilor infractori, ci prin măsuri coercitive şi legi adecvate care să-i usture, precum sunt în vest. Acolo, în anumite cazuri – cum ar fi viteza prea mare – , se poate confisca maşina, indiferent cât e de fiţoasă sau cine e la volan.

Dar la noi e întotdeauna altfel şi se iau măsuri după ureche. Altfel sunt şi mulţi dintre noi, cărora le place să se judece doar de dragul de a vedea pe cineva după gratii, chiar dacă nu mai reprezintă un pericol pentru societate. Pentru că Huidu nu va mai conduce timp de şase ani, iar după acest termen sper că nu se vor găsi iar nişte iresponsabili care să-i pună în mână un carnet, fără un consult temeinic. El a greşit şi sunt sigur că universul lui s-a prăbuşit odată cu această tragedie. E neapărat nevoie să stea după gratii? Cine ce ar câştiga din asta? Nimeni, nimic!

Poate că rudele se vor simţi mai bine ştiindu-l acolo, dar nu ar fi acesta un sentiment denaturat? Oricum, pe cei morţi nu-i mai poate nimeni învia. Oare noi nu mai ştim ce e aia iertare? Chiar aşa crimnal fioros este Şerban Huidu încât nu poate fi iertat? E drept că noi nu prea cunoaştem ce e aceea iertare, cel mai mare dar pe care-l poate face un om, dar putem să învăţăm să-l oferim. Bineînţeles că pentru asta e nevoie de tărie sufletească, dar de ce să nu ne întărim? Dacă am ştii să iertăm am fi cu mult mai buni, iar în cele din urmă a fi şi noi iertaţi. De ce să fim iertaţi? Chiar nu vă daţi seama?