Se fac pregătiri pentru un congres al pescarilor. Preşedintele ia cuvântul:

– Trebuie să evităm situaţia din anii precedenţi, când la masa festivă, după vodcă şi pălincă, s-a început cu chestii răsuflate de genul: “Am prins o ştiucă atâta, am prins un caras ătâta, de 50 cm, de 70 cm, de la 3 la 7 kg, etc”; sunt chestii jenante. Aştept propuneri în acest sens.

Unul propune:

– Să se dea angajamente scrise.

Şeful spune:

– Asta am mai făcut şi nu s-a respectat.

– Un alt tip zice:

– Domnilor, sunt chestii ce nu pot fi controlate, la un pahar omul uită toate angajamentele. Eu aş sugera să folosim nişte cătuşe: fiecare să avem pe tot timpul mesei cătuşe la mâini şi astfel nu se mai poate arăta că a prins un peşte atâta de mare sau atâta de lung.

– Ok, se acceptă, spune şeful. E varianta cea mai bună.

Au loc lucrările şi se ajunge la masa festivă: gustări, vodcă, măsline, mămăliguţă, pălincă… Preşedintele tocmai vorbea:

– Am filat, am întins, a muşcat, am început să-l trag, l-am adus la mal, am luat minciogul şi l-am scos afară. Era, era… (vizibil jenat de cătuşe, arăta cu mâinile departe, făcute căuş), avea un ochi uite aşa de mare!