Dacă e să folosim cuvinte mari, precum e la modă în ultima vreme, ieri a fost o zi istorică, în care Curtea Constituţională Română, a avut de luat o decizie grea. Trebuie să recunosc că mă aşteptam la soluţia pe care au găsit-o şi ei, deoarece numai aşa era respectată Constituţia şi regulile cu care s-a pornit la efecturea referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu. Nu înseamnă că mă satisface (de bucurie nici nu poate fi vorba în cazul acesta, dar nici dacă ar fi fost o altă decizie), pentru că peste şapte milioane de oameni au votat pentru schimbare şi asta nu e deloc de neglijat.

Desigur că unii au votat de mai multe ori (chiar de zeci), alţii au pus ştampila la comanda primarilor sau fanaticilor politici, dar regula cea mai clară şi acceptată de ambele tabere a fost neprezentarea la vot a jumătate plus unu din persoanele înscrise pe listele electorale! Era vorba de listele cu care s-a pornit referendumul. Dacă nu s-a reuşit îndeplinirea cvorumului, e clar că majoritatea votanţilor nu sunt încântaţi de ideea de a-l lăsa pe Crin Antonescu preşedinte, fie şi interimar. Mai ales avându-l alături pe un premier păcătos, ca Victor Ponta. Mai ştii ce modificări legislative ar fi făcut până la toamnă, sau cum ar fi subjugat justiţia pentru a rămâne cât mai mult la putere? Chiar dacă poporul nu i-ar mai fi vrut.

De altfel, lăcomia şi lipsa lor de experienţă au condus la această criză politică din care ei erau siguri că vor ieşi victorioşi. Atât de siguri încât Crin Antonescu a promis solemn că va ieşi din politică dacă Traian Băsescu revine la Cotroceni. Nu cred că au fost mulţi cei care l-au crezut, fiindcă poanta asta am mai văzut-o la altul din aceeaşi postură şi, pe de altă parte, nu e genul de om care să se ţină de cuvânt. Ar fi fost o sinucidere socială. Drept care a găsit el un tertip semantic prin care să găsească o justificare pentru gogoaşa umflată pe care ne-a servit-o.

Bineînţeles că unii oameni au ieşit pe străzi, nemulţumiţi, aşa cum s-a format la noi un prost obicei. Fanaticii politici, cei care n-au ce lucra, cei care vreau să se vadă la televizor cum strigă în gura mare sau cei care simt că interesele lor sunt ameninţate, au găsit imediat vinovaţi. Chiar şi pe micul ecran vezi câte un înfocat susţinător al vreunei tabere ce nu-şi poate controla vocabularul şi aruncă invective în stânga şi-n dreapta.

Unul dintre cei mai comici este “saltimbancul isteric” de la Antena, respectiv emisiunea “În gura presei”. Ar trebui să se numească “În gura lui Mircea Badea”, căci nu prea are vreo legătură cu ce scrie presa. Era o vreme când emisiunile prezentate de Mircea Badea prezentau un oarecare interes şi argumentele lui aveau logică, în cea mai mare parte. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu el de a decăzut în halul ăsta şi cum s-a înrăit într-atât de mult. Omului ăstuia, dacă nu-i convine de cineva (şi puţini sunt acei care-i sunt pe plac), aruncă invective din cele mai scabroase şi în modul cel mai copilăresc. Uneori îi intră în vocabular câte o expresie care-l satisface şi o repetă la infinit. Cum ar fi “noaptea minţii” sau chiar eternul “trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul” pe care le-a preluat de la altcineva, el nefiind capabil să creeze. Dar de cele mai multe ori se rezumă la epitete jignitoare, cum ar fi: prost, cretin, hoţ, puşcăriaş, mincinos etc.

Până nu demult eram un simpatizant al USL-ului şi speram să fie viitoarea coaliţie care să fie la putere. Dar de când văd cu câtă sălbăticie şi lipsă de noimă îi susţine acest realizator TV, m-am gândit că e ceva putred cu partidele astea şi mi-am reconsiderat poziţia. De fapt, am ajuns să-mi schimb orice preferinţe pe care le îmbrăţişează şi Mircea Badea. Nu pot concepe să-mi placă ce-i place şi lui: e clar că ar fi ceva în neregulă şi aş risca să mă dilesc, precum el. Prefer să mă distrez privindu-l cum se consumă şi aruncă obiecte.

Revenind la  chestiuni mai amiabile, fără să ne lăsăm influenţaţi de jocurile politice, ci privindu-le la rece, propun câteva epigrame noi, ce ar vrea să facă haz de situaţia nedorită în care ne-au adus cei care se luptă pentru putere.

Minciuni prezidenţiale

Că-şi dau demisia, precis!

Doi preşedinţi ne-au păcălit,

Dar când să facă ce-au promis,

S-au răsucit!

.

Demagogii

E mare demagogia,

Se promit verzi şi uscate;

Cât suportă România?

Şi poporul cât mai poate?!

.

Arbitru naţional

Se întreabă-ntreaga ţară

Dacă-i albă sau e neagră,

Haos ori democraţie,

Numai CCR-ul ştie.

.

Interpretări

Constituţia-i complicată

Şi poartă în ea misterul,

Iar românii tot aşteaptă

S-o traducă CCR-ul.

.

Etichete ruşinoase

Pe de-o parte-s emigranţii

Care fură pe la alţii,

Şi mai e categoria

Ce-şi dispută România.