Sămânţă fiind, eram însetat de viaţă şi am îmbrăţişat-o cu o poftă nestăvilită;

Când m-am născut am respirat cu lăcomie aerul ce mă împresura,

Mi-era o sete imensă de mamă şi o sorbeam picătură cu picătură,

Mi-erau dor de sunete şi urechile îmi vibrau de plăcere,

Mi-era o sete de imagini necunoscute încă, şi am deschis ochii să le admir,

Tânjeam după mângâieri delicate şi nu mă mai săturam de ele;

Apoi mi-a fost sete de mişcare şi am început să merg,

Dorinţele mă năpădeau şi mă-ndemnau să comunic,

Setea nestăvilită de cunoaştere mă-mpingea să întreb mereu,

Mi-era foame de litere şi am învăţat să le cunosc,

M-am hrănit şi adăpat din izvorul Educaţiei

Şi totuşi mi-e sete şi foame mereu,

De iubire, de viaţă şi de tot ce încă nu cunosc,

Iar când va fi să-mi vină sfârşitul implacabil

Voi sorbi şi din el cu setea-mi neostoită.