DA sau Nu? Aceasta este întrebarea care ne cheamă iar în faţa urnelor, duminică 29 iulie. Şi primii care se duc să dea un răspuns la această întrebare sunt tot cei mai amărâţi, bătrânii cu pensii mici şi necazuri multe, sau oameni cu salarii minime şi speranţe aidoma. Tot ei sunt cei dintâi care-şi plătesc taxele şi se achită fără întârziere de obligaţiile către societate. Căci pentru ei legea e sfântă şi cuvântul e lege.

De peste două decenii au tot auzit promisiuni nerespectate şi au fost mereu chemaţi să dea gir celor care “vor să-şi pună mintea şi priceperea în slujba naţiunii”, dar care dovedesc apoi că de fapt ambiţia lor este de preamărire şi înavuţire. Am norocul să fac parte dintr-o comunitate de oameni care nu se înfierbântă la discursurile pline de patos ale politicienilor şi au învăţat că nu au ce să aştepte de la cei care au ajuns în funcţiile de conducere ale statului. Iar dacă uneori se întâmplă să le mai crească pensia sau salariul, ei ştiu că acei care au decis aceasta, nu au făcut-o pentru ochii lor frumoşi, ci pentru a le mai arunca un osicior din prânzul lor copios.

Aceşti români, când se întorc obosiţi de la serviciu sau de pe ogorul secătuit de caniculă, mai găsesc uneori timp să pornească televizorul şi să se crucească de ceea ce văd că se întâmplă pe scena politică. Femeile scuipă în sânul transpirat de căldură şi exclamă adesea: “ptiu drace, dar mare-i grădina lui Dumnezeu!”, atunci când se arată mulţimea de oameni ce se adună să aclame un lider sau altul, iar uneori turmele de manipulaţi ajung să se încaiere la propriu. Ele nu pot înţelege cum de-şi pierd timpul atâţia cetăţeni, aclamând sau hulind, când este atâta de lucru la fiecare pas.

Pe de altă parte, bărbaţii mai hâtri le dau dreptate tuturor politicienilor într-o singură privinţă: atunci când se acuză unii pe alţii că sunt hoţi şi mincinoşi. E singurul adevăr care se impune zi de zi şi se conving atunci când, rând pe rând, toţi mai mulţi demnitari şi granguri mari, sunt chemaţi să dea cu subsemnatul pe la parchet.

Rămâne totuşi întrebarea de actualitate: DA sau Nu? Să-l pedepsească pe Băsescu pentru toate promisiunile încălcate şi aerele ce le afişa, precum un dictator? De ce noi trebuie să alegem pe altcineva, doar fiindcă vrem să-l îndepărtăm pe cel care a fost?  Ne gândim că mai rău nu se poate şi constatăm că picăm din lac în puţ! Mereu este loc de mai rău şi de aceea e celebră zicala: “nu da Doamne românului cât poate duce!” Am vrut schimbarea lui Iliescu şi l-am ales pe Constantinescu, după care am revenit asupra deciziei. Apoi, ca să scăpăm de baronii PSD, am votat cu PDL-ul şi implicit cu Băsescu, fiind convinşi că am găsit un preşedinte care va combate corupţia ce ne sufocă.

Dar a venit criza, tăierile din salariu şi pensii, concedieri şi măsuri nepopulare luate de preşedintele jucător cu zâmbetul pe buze şi remarci ironice. Dintr-o dată, Băsescu a devenit nepopular şi lumea a ieşit pe străzi, cerându-i demisia. A venit vremea ca opoziţia să preia puterea prin metode nu tocmai ortodocse (a ademenit mulţi parlamentari de la PDL) şi cel puţin controvesate. Astfel că USL-ul, având acum majoritatea în forul legislativ, l-a trimis pe “inamicul public numărul 1”, la mila poporului care vrea din nou schimbare, cu orice preţ. Gândindu-mă la cel care l-ar putea înlocui, stau şi gândesc: “Doamne fereşte de mai rău!” Fiindcă se poate. Întotdeauna!

Revenind la televiziune, atât cât ne permite timpul, vedem cum analiştii politici, reporteri subiectivi şi partizani din diverse partide se zbat să ne convingă că albul nu e de fapt alb, iar negrul e de fapt o culoare deschisă. Fiecare cuvânt spus de unul sau altul dintre cei implicaţi în cursa pentru putere, este disecat, analizat şi întors pe toate feţele. Fiecărei acţiuni din campanie i se dă sensuri cu totul diferite, în funcţie de tabăra care o analizează. Hoţia nu mai e hoţie, dacă e făcută de colegul de partid, Curtea Constituţională Română, nu ar trebui să aibă puterea de decizie, dacă nu decide cum vrea puterea şi Comisia de Etică, habar nu are ce e un plagiat, dacă zice că e plagiat. Toate valorile sunt date peste cap şi nu mai şti ce să înţelegi, ce e drept sau ce e strâmb.

Cel mai mare partizan al schimbării, ce se perindă zilnic în faţa noastră dacă alegem să ne uităm la Antena 1, este adversarul declarat al preşedintelui suspendat, Mircea Badea, de la emisiunea “În gura presei”. El e unul din cei care a votat în trecut împotriva PSD-ului, doar pentru a cădea de la putere. Acum “s-a sucit” şi vrea schimbarea celor pe care i-a ales. Nu ar fi ceva ieşit din comun, doar se încadrează în profilul alegătorului de rând, dar exuberanţa şi temperamentul debordant pe care-l afişează când îşi exprimă opiniile te duc cu gândul la giumbuşlucurile unui saltimbanc de circ. Sunt sigur că un tratament îndelungat la un psihiatru, ar fi ca o mană cerească pentru el.

Pe de altă parte putem urmări opiniile pline de realism şi pertinenţă ale ziaristului Cristian Tudor Popescu, ce ne oferă o analiză obiectivă a evenimentelor cotidiene. L-am admirat pe acest om din anii ’90 şi cred că este un profesionist desăvârşit. Ciudat este faptul că şi Mircea Badea credea la fel, până a fost criticat într-un articol. Cum nici el nu suportă criticile, de atunci nu mai are aceeaşi părere. E foarte greu pentru noi să ne recunoaştem greşelile, iar pentru unii, de neimaginat!

Cam asta este politica din România şi, din păcate, nu putem să ne mândrim nici cu ea. Acestea sunt personajele politice şi trebuie să alegem pe care să ne bazăm. Deocamdată alegem să spunem un Da sau un Nu. Oricare ar fi răspunsul, bătălia va continua acolo sus şi obişnuiţi-vă cu ideea că nimeni nu vă iubeşte, ci doar se gudură până puneţi ştampila. După aceea vi se va îngădui să le aşterneţi covorul roşu şi să faceţi plecăciuni. Că puterea e orbitoare şi provoacă amnezie. Şi totuşi, oare eu ce ar trebui să votez? DA sau NU?