* tot ce mănânci are gust de ceapă şi usturoi;
* încerci să reciclezi ambalajele de la flori, hârtia de la cadouri şi, bineînţeles, folia de aluminiu;
* stai lângă cele mai mari valize din aeroport;
* ajungi la petreceri cu una – două ore întârziere şi ţi se pare normal;
* după ce mergi la cineva în vizită, la plecare, mai stai o oră în faţa uşii la poveşti;
* părinţii tăi nu aruncă niciodată nimic şi dacă reuşeşti să arunci ceva la gunoi apare în mod misterios înapoi;
* ai perdele de dantelă;
* ai faţă de masă din macrame;
* ai covoare care acoperă fiecare centimetru din casa ta;
* ai sau ai avut covoare pe pereţi;
* mama ta îţi spune că eşti slab chiar dacă ai 110 kg;
* ai draperii măcar la o uşă din casă;
* mama ta reciclează paharele de plastic, farfuriile din carton şi pungile de la sandvişuri, spălându-le
* ai faţă de masă din vinyl pe masa din bucătărie;
* foloseşti sacoşele primite la cumpărături pe post de pungi de gunoi;
* raftul tău din bucătărie este plin de borcane de gem, varietăţi de recipiente de plastic şi sticlă;
* părinţii te strigă cu diminutive animale când îi enervezi;
* nu poţi pleca în călătorii decât dacă te conduc măcar cinci persoane la autobuz, tren sau aeroport;
* suni interurban numai după ora 11 PM;
* părinţii te sună şi te întreabă dacă ai mâncat, chiar dacă e miezul nopţii;
* părinţii tăi nu realizează că tehnologia s-a îmbunătăţit şi atunci când sună în străinătate încă urlă la telefon;
* ai cuverturi uzate pe canapea doar ca să nu se murdărească tapiseria;
* nu cunoşti mai mult de jumătate din invitaţii de la nunta ta;
* ai văzut pământul din interiorul unui WC din tren, în mers;
* copilul tău poartă căciuliţă şi trei pulovere în septembrie deşi sunt 25 de grade afară;
* porţi pantaloni din septembrie până în mai;
* dacă vezi pe cineva în pantaloni scurţi în decembrie zici că e nebun, deşi sunt 20 de grade afară;
* crezi că “urda”, “mămăliga”, “parizer”, “telemea”, “zacusca”, sunt feluri internaţionale de mâncare;
* când vin străini la tine în vizită, te distrezi dându-le cea mai tare ţuică din casă şi când reuşesc să bea un pahar, le mai torni;
* când ai musafiri şi îi întrebi dacă servesc ceva şi ei spun că “NU”, la tine înseamnă că “DA”;
* ai maşină de 100.000 de euro, dar stai într-o garsonieră cu chirie;
* ai ultimul tip de telefon mobil pe care îl foloseşti doar să dai beep-uri pentru că nu mai ai credit pe cartelă;
* oriunde ai pleca în afara oraşului cu un tren, maşină, avion, ai la tine sandwich-uri cu salam/parizel/brânză, chiar dacă, călătoria durează mai puţin de două ore;
* obiectele tale vestimentare au firma imprimată cât mai la vedere şi în culori cât mai stridente:
* când mergi la cumpărături la mall/hipermarket te îmbraci ca la nuntă;
* parchezi pe trecerea de pietoni/staţia de autobuz pe motiv că stai doar cinci minute;
* asculţi toată ziua muzică, dar nu ai nici măcar un CD original cumpărat din magazin;
* pleci o lună în afara ţării şi deja uiţi limba română;
* când mergi noaptea cu maşina aprinzi şi farurile de ceaţă;
* claxonezi la semafor chiar dacă e încă roşu. Preventiv.
* nu strângi niciodată mizeria pe care o face câinele tău pe stradă şi mai şi râzi de cei care o fac;
* mergi pe trotuar cu maşina ca să ajungi în faţa coloanei care aşteaptă la semafor;
* îţi faci credit pe zece ani ca să îţi cumperi laptop, chiar dacă abia ştii să mişti mouse-ul.
Ei, ce zici? nu-i aşa că am fost pe-aproape?