Azi mi-am concediat asistenta. De ce am făcut-o?…Era ziua mea. Împlineam 37 de ani şi, să zicem, nu mă simţeam chiar aşa bine.

…În acea dimineaţă, când m-am trezit, am mers la bucătărie să beau o cafea, aşteptându-mă ca soţia mea să-mi spună: “La mulţi ani, iubitule!”…Dar nu mi-a zis nici măcar bună dimineaţa…(ce nesimţită). Mi-am zis: “Na, asta-i femeia pe care o merit…” Mă gândeam: “Copiii sigur îşi vor aminti”, dar când au coborât la micul dejun, nici unul nu a zis nimic. Aşa că am ieşi din casă destul de supărat, dar m-am simţit un pic mai bine când am intrat în birou şi asistenta mi-a zis: “Bună ziua, şefu’. La mulţi ani!” În sfârşit! Cineva şi-a adus aminte…

Am lucrat până pe la ora două, când asistenta a intrat la mine în birou spunându-mi: “Ştii, şefu’, e o zi superbă, şi cum e ziua ta, am putea merge să mâncăm împreună…doar tu şi eu…” Am acceptat şi am mers într-un loc destul de intim. Ne-am simţit foarte bine, am râs, ne-am amuzat copios şi când să ne-ntoarcem, propuse: “Cum ne-am simţit atât de bine azi, mai bine nu mai mergem la birou. Hai mai bine la mine în apartament…să bem ceva”. “Bine!”, am zis…şi am mers la ea acasă.

În timp ce serveam Martini, îmi spuse: “Dacă nu te deranjează, o să merg până în cameră la mine să mă îmbrac mai comod…” “Bine, cum doreşti”, i-am spus. După aproximativ cinci minute, ieşi din cameră cu un tort imens, cu 37 de lumânări, urmată de soţia, fiii, prietenii mei şi toţi colegii de la birou, cântându-mi: “Mulţi ani trăiască…mulţi ani trăiască…” Şi acolo eram eu, gol goluţ, fără nimic pe mine, întins pe canapeaua din sufragerie, aşteptând-o pe netoata asta! Ei… şi am concediat-o. Aşa ceva nu se face!!!…