De la producţia de sticle de plastic şi până în mări şi oceane,unde ajung în final majoritatea lor, Stephanie Soechtig le urmează calea şi îşi face debutul, ca director şi producător independent de filme documentare,analizând cu fermitate, marea afacere a apei îmbuteliate şi modul cum corporaţiile interesate, afectează cu brutalitate viaţa comunităţilor, oamenii fiind priviţi doar ca simpli pioni, neajutoraţi, cărora li se poate nega dreptul fudamental al apei, cupiditatea transnaţionalelor, transformând în marfă substanţa primordială a planetei, ce defineşte viaţa, aşa cum o cunoaştem astăzi.
Trebuie să recunosc că am detestat profund cuvântul “privatizare”, din prima clipă în care a început să fie vehiculat în mass media noastră post-decembristă, fiindcă instinctiv l-am simţit, în contextul mai mult decât tulbure,al acelor vremuri, ca fiind ca umbrela la adăpostul căreia, marii rechini bipezi, vor expropria un popor, de toate drepturile esenţiale avute până atunci şi ulterior mi s-au confirmat cele mai negre presimţiri, această noţiune devenind sinonimă cu o alta: tâlhăria legalizată.
De la dependenţa completă, alimentară şi energetică, prin patentarea plantelor şi animalelor şi “privatizarea” reţelelor energetice strategice ale unei naţiuni, până la transformarea în marfă a apei, prin neglijarea intenţionată, vreme de zeci de ani, a infrastucturilor municipale de apă potabilă, am ajuns să fim complet vulnerabili în faţa celor mai abjecţi reprezentanţi ai acestei rase damnate, cămătarii mondiali, care mai au un singur pas de făcut până la a ne vinde şi ultimul lucru din ceea ce Dumnezeu a dăruit tuturor: atmosfera terestră, sub pretextul poluării excesive.
În SUA, infrastucturile municipale de apă potabilă însumează 2,4 milioane de kilometri, dar situaţia lor este identică sau chiar mai gravă decât cea de la noi, unele având o vechime de 80-100 de ani, problemele generate de această vechime excesivă fiind catalogate prin termenul “bombă cu ceas”, iar revitalizarea lor este estimată la circa 185 miliarde de dolari, sumă nu chiar astronomică, dacă ne aducem aminte că profitul net al bancherilor, în primul război din Golf, a fost de peste 200 de miliarde de dolari.
——————————————————————————————
Marea majoritate a oamenilor leagă noţiunea de sănătate de hrana organică (din ce în ce mai rară, în aceste zile) şi de apa potabilă disponibilă, fapt pentru care, industria murdară a reclamelor a creat o conexiune între sănătate şi apa îmbuteliată.Sesizaţi diferenţa?
Nimic mai fals, fiindcă plasticul “pur” şi transparent, introdus obligatoriu în legislaţie, la presiunea evidentă a marilor concerne, a dus la dispariţia clasicelor recipiente din sticlă, mult mai sănătoase decât acest produs, despre care ni se confirmă în film, că este profund dăunător, datorită procesului de fabricaţie ce presupune utilizarea unor substanţe chimice neurotoxice sau cancerigene: polietilena tereftalata (PET), paraxilena şi bisfenolul A.
Azi, de parcă asta nu era de ajuns, testele făcute apei îmbuteliate de către laboratoare independente, în absenţa celor ce ar trebui să fie impuse prin lege îmbuteliatorilor, au relevat prezenţa în aşa-zisa apă pură, ce ne este vândută de aproape 2000 de ori mai scump decât apa de la robinet, a altor compuşi toxici, gen toluen sau stiren, responsabili de mutaţii genetice şi implicit de proliferarea cancerului.
Problema contaminării acestei ape îmbuteliate ar putea avea două cauze:
-o contaminare accidentală, cel mai probabil în faza de fabricaţie a plasticului în sine, fiindcă nu văd ce ar putea căuta substanţele amintite în apropierea unei linii automatizate de îmbuteliere a apei.
-dacă luăm în considerare efectele cancerigene şi de sterilizare ale substanţelor descoperite în apă, coroborănd acest fapt cu politica de eugenie, promovată oficial de (…) Bill Gates (prin campaniile de vaccinare în masă) şi cu obiectivele noii ordini mondiale, se prefigurează o cu totul altă imagine, care elimină complet caracterul accidental al acestor contaminări.
Sistemul endocrin este compus dintr-o adevărată simfonie de hormoni, care în cantităţi infime reglează funcţiile fiziologice, în scopul menţinerii unui delicacat echilibru metabolic, echilibru care afectează starea de sănătate generală, starea noastră psihică, potenţialul reproductiv şi comportamental (de la agresivitate, la instincte), printre multe alte funcţii.
——————————————————————————————
Se pare că nici un aspect al acestei industrii, complet ignorată la noi în urmă cu circa 1 ani, când reţelele municipale de apă erau capabile încă să furnizeze apă potabilă, nu poate fi catalogat ca benefic: dincolo de inutilitatea produsului în sine, poluarea zonelor adiacente rafinăriilor şi chiar a întregului mediu de către aceste recipiente, pare-se imposibil de colectat şi reciclat într-un procent semnificativ, conduc la un dezastru ecologic generalizat, ce ameninţă integritatea oceanului planetar.
Din articolul lui KAREN WISSING
29 octombrie 2009/ The Almagest
